Un viaduct al unei autostrăzi din apropiere de Genova s-a prăbușit. Ministrul transporturilor din Italia:"Urmăresc cu mare îngrijorare ceea ce pare a fi o tragedie uriașă"
O porțiune lungă de 200 de metri a unui viaduct al unei autostrăzi din Genova s-a prăbușit în urmă cu câteva ore. Salvatorii au identificat câțiva supraviețuitori, dar și "zeci de persoane decedate".
O porțiune de 200 de metri a unui viaduct al autostrăzii A10 s-a prăbușit în apropiere de orașul italian Genova. Morati este numele viaductului, iar conform presei din Italia, acesta a fost consolidat în urmă cu doi ani.
"Urmăresc cu mare îngrijorare ceea ce pare a fi o tragedie uriașă", a declarat Danilo Toninelli, ministrul Transporturilor din Italia, la scurt timp după producerea incidentului.
Structura s-a prăbușit peste o cale ferată și peste câteva clădiri, iar conform martorilor, câteva mașini traversau zona în acel moment.
Unul dintre oficialii serviciilor de ambulanță din zonă a declarat pentru agenția de presă italiană Adnkronos că au fost identificate "zeci de persoane decedate". Totodată, echipele de salvare au găsit două persoane în viață, iar victimele au fost transportate de urgență la spital.
Relieful accidentat din acea regiune a Italiei face ca autostrada să aibă porțiuni lungi cu viaducte și tuneluri.
Disastro a #Genova. Crolla il ponte Autostradale. Stiamo cercando informazioni. pic.twitter.com/f2Z0c91JLZ
— Sergio Battelli (@BattelliSergio) 14 august 2018
A disaster #Genova pic.twitter.com/sTdXPGtPDO
— Rodolfo Belcastro (@belcastrotw) 14 august 2018
Via | Reuters
....ce nenorocire :( ....nu e nimic de comentat, doar un moment de reculegere pentru victime