Un Waze fără intervenţie umană: Maşinile Volvo vor comunica între ele pentru a informa şoferii despre accidente şi condiţiile de drum
Modelele Volvo din Seria 90 vor beneficia până la sfârşitul anului de un sistem de comunicare directă prin care şoferii vor fi informaţi automat de evenimentele accidente sau informaţii din trafic prin intermediul unei conexiuni la internet.
Constructorii auto încep să lanseze pe bandă rulantă o serie de tehnologii care să permită maşinilor să comunice automat între ele prin intermediul unor conexiuni la internet.
După ce în urmă cu numai câteva zile Audi, Mercedes şi BMW au anunţat că aplicaţia Here va include o astfel de tehnologie
Direcţia maşinii, precum şi senzorii amplasaţi pe pedalele de frâne şi acceleraţie vor obţine informaţii despre cât de alunecoasă este şoseaua, în timp ce activarea luminilor de avarii va trimite un semnal celorlalte maşini din zonă că urmează o zonă cu pericole.
"Folosim servicii de cloud, aşa că nu avem nevoie de o legătură directă între maşini. Ne permite să analizăm informaţiile şi să ne uităm la distribuţia celorlalte maşini", explică Hakan Samuelsson, CEO-ul Volvo.
Mercedes Clasa E include de asemenea un sistem asemănător disponibil pentru 20 de ţări europene, SUA şi China, în timp ce Toyota testează o soluţie similară în Japonia. La rândul lor, cei de la Audi au implementat astfel de servicii pe A4 şi Q7 în câteva oraşe americane, în timp ce Land Rover va începe în curând testele în Marea Britanie şi SUA.
Via Automotive News