Unicul Lamborghini Concept S va fi scos la licitație pentru aproape trei milioane de dolari
Creat în anul 2005, Lamborghini Concept S ajunge la licitație în această vară. Mașina unicat este așteptată să adune trei milioane de dolari.
Mașinile exotice sunt, de departe, cea mai bună investiție din domeniul auto. Ni se confirmă asta de fiecare dată când Bugati Veyon, Ferrari Enzo sau McLaren F1 se vând cu câteva milioane mai mult decât atunci când au fost cumpărate.
O astfel de investiție profitabilă poate fi considerat și Lamborghini Concept S, prezentat în 2005 la Salonul Auto de la Geneva. Desenat de Luc Donckerwolcke, designerul care a creat și pentru Bentley,
Văzut ca o revoluție de design, Lamborghini Concept S beneficia de liniile angulare ale noului Gallardo, dar renunța definitiv la ideea de acoperiș. Pasagerii primeau doar două parbrize minuscule, pentru a fi feriți de vânt la viteză mare.
Conceptul a suscitat un interes deosebit din partea fanilor și clienților, motiv pentru care producătorul din SantAgata Bolognese a decis să mai construiască un prototip, de această dată funcțional, echipat cu motorul V10 al lui Gallardo.
Versiunea cea nouă a fost expusă la Pebble Beach, la numai câteva luni distanță, în vara lui 2005. Dacă prototipul de la Geneva se află încă în muzeul Lamborghini, conceptul funcțional adus la Pebble Beach și-a găsit repede un cumpărător anonim. Acesta a păstrat mașina vreme de 10 ani și acum a decis să o scoată la vânzare.
De procesul de comercializare se va ocupa casa de licitații RM Sotheby, cu ocazia unui eveniment așteptat în Manhattan, luna viitoare. Evaluatorii casei de licitații se așteaptă ca vechiul Lamborghini Concept S să adune undeva între 2.4 și 3 milioane de dolari.
Dacă estimarea este corectă, Concept S va deveni cel mai scump Lamorghini achiziționat la o licitație, actualul record fiind stabilit de un Reventon în anul 2009, prețul licitat fiind de 2.5 milioane de dolari.
via autoblog
ii punem si la logan un eleron din carbon si...gata-i concept si-l vindem cu 150000E.