Uniunea Europeană vrea taxe vamale pentru mașinile hibride din China

Publicat vineri, 19.06.2026 16:52 de Tiberiu Safta

Comisia Europeană, organismul executiv al Uniunii Europene, vrea să impună noi taxe vamale pentru mașinile hibride cu încărcare la priză venite din China. Acestea vor fi asemănătoare cu taxele vamale pentru mașinile electrice produse în statul asiatic.

Începând din 2024 mașinile electrice produse în China sunt supuse unor taxe vamale suplimentare în Uniunea Europeană. Aceste taxe au fost impuse de către Comisia Europeană după ce mai multe investigații au arătat că guvernul de la Beijing subvenționează producătorii chinezi pentru a vinde mașini în Europa.

Tocmai de aceea, mai mulți producători chinezi, cum ar fi BYD, Leapmotor, Geely și alții au în plan să producă mașini electrice în Europa pentru a evita aceste taxe.

Până acum, aceste taxe au fost aplicate doar pentru mașinile electrice. Peste puțină vreme, este foarte probabil ca și mașinile chineze cu motoare hibride plug-in să fie supuse unor taxe vamale suplimentare. Din primele informații, noile taxe vor fi introduse la scurt timp după ce va exista o aprobare din partea unei majorități a statelor membre UE.

Noile taxe vamale pentru mașinile PHEV produse în China vor fi asemănătoare cu cele pentru mașinile electrice. Astfel, se va adăuga o taxă suplimentară de până la 35%, plus taxa vamală existentă de 10%.

via Automotive News Europe (înreg.)

  • Mihai, vineri, 19.06.2026 23:54

    Deja chinezii plang ca vor plati europenii mai mult. Taxele vamale sunt alte taxe platite de consumatori. Pentru cei ce traiesc intr-o bula, sa inteleaga o data pentru totdeauna ca asta nu ii ajuta pe europeni, ci ii saraceste.

  • Kent, sâmbătă, 20.06.2026 12:28

    @Mihai Daca prin suprataxare le aduc la aceleasi preturi cu cele europene atunci nu mai cumpara nimeni chinezesti si plange chinezul nu europeanul. Traiesti intr-o bula, vanzarea de auto chinezesti ii saraceste pe europeni. Imi pare rau Mihai, propaganda ta comunista are probleme de logica, ia niste orez si du-te inapoi la Bejing.

  • MarS, duminică, 21.06.2026 07:55

    Chineji isi tin moneda subevaluata + locuri de munca locale (la fel cum protejeaza si ei), deci o masura corecta Consumatorul roman si-ar vinde si mama pt un 10%

  • ”Chinej”, duminică, 21.06.2026 14:42

    ești tu! Învață să scrii și apoi dă-te ”deștept”!

  • alex_cu_a_mic, luni, 22.06.2026 14:13

    Pe segmentul PHEV, chinezii macelaresc tot ce intalnesc. Ultimul BYD plugin la 20k eur cu 100 km autonomie, rupe la pret orice plugin european care e minim 30k pe model echivalent.

  • @a_mic, luni, 22.06.2026 16:19

    Nu toți potențialii cumpărători de automobile aleg prețul cel mai mic. Majoritatea caută un echilibru între fiabilitate, performanță, design, confort și siguranță, condiții de service, iar abia apoi se uită la preț. Nu ”măcelărește” marca pomenită, nimic. Tu compari mere cu pere, așa că mai ușor cu chinezii pe scări.

  • Mircea Badea, marţi, 23.06.2026 03:44

    or sa puna si ei taxe pe compoinentele ce ni le trimit. si chiar ai la acelasi pret, masinile chinezesti deja sunt mai avansate. secolul asta e al chinei.