Unul dintre cele 88 de exemplare Aston Martin V12 Speedster a intrat în Galeria Țiriac Collection

Publicat miercuri, 26.02.2025 10:22 de Alexandru Monenciu

Galeria Țiriac Collection s-a îmbogățit cu un nou exemplar special. Este vorba despre un Aston Martin V12 Speedster, unul dintre cele 88 produse.

În urmă cu 4 ani, britanicii de la Aston Martin au prezentat un model cu adevărat special. Este vorba despre V12 Speedster, inspirat de legendarul Aston Martin DBR1, care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1959.

Acum, unul dintre cele 88 de exemplare produse tocmai a intrat în Galeria Țiriac Collection. Mașina cu pricina este numărul 61 și este finisată în nuanța exterioară Verde Aston Martin Racing, cu o grafică albă. În habitaclu regăsim materiale ca piele Conker, material textil Verde Viridian și accente din piele Caithness.

De ce a durat 5 ani ca acest Aston Martin V12 Speedster să ajungă în România? Pentru că asamblarea unei asemenea mașini durează foarte mult, numai pentru aplicarea vopselei exterioare fiind necesare peste 50 de ore.

Sub capotă se află un motor V12, twin-turbo, de 5.2 litri, care dezvoltă 700 de cai putere și 753 Nm. Transmisia este una automată, cu 8 rapoarte, astfel că repriza 0-100 km/h durează 3.4 secunde, iar viteza de top ajunge la 318 km/h.

Acest Aston Martin V12 Speedster poate fi admirat, în fiecare săptămână, în cadrul Galeriei Țiriac Collection.

via Țiriac Collection

  • MarS, miercuri, 26.02.2025 11:00

    cum stau eu pe siteuri de sneakers sa mai imi iau ceva ce nu imi trebuie, asa sta si Tiriac pe siteurile astora si mai ia o masina d-asta

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 26.02.2025 11:25

    E cam trist ca o masina de asta cu atata efort si resurse puse in ea, sa ajunga bibelou. Dar nah, asa merg lucrurile, imagine, marketing etc.