Următoarele 48 de ore, esenţiale pentru şansele de supravieţuire ale lui Schumacher

Publicat marţi, 31.12.2013 10:37 de Daniel Popescu

Modul în care va rezista Michael Schumacher în următoarele 48 de ore vor fi decisive pentru şansele sale de supravieţuire, potrivit medicilor de la spitalul din Grenoble.

Michael Schumacher este în continuare în stare critică în Spitalul Universitar din Grenoble ca urmare a accidentului suferit duminică dimineaţă la schi în staţiunea Meribel din Alpii francezi.

Germanul a suferit o operaţie în urma căreia medicii au îndepărtat sângele care pătrunsese în creier în urma impactului cu o stâncă, lucru care a avut ca efect o imflamare a acestuia.

În prezent, corpul septuplului campion mondial este menţinut la o temperatură de 34-35 de grade, cu două-trei grade mai mică decât temperatura obişnuită a corpului uman, cu scopul de a limita cantitatea de oxigen necesară pentru creier.

În acest fel, medicii speră să evite umflarea suplimentară a creierului, care ar conduce la leziuni ale funcţiilor sale, întrucât creierul nu se poate extinde în cadrul craniului uman.

"Schumacher este în comă artificială şi într-o stare de hipotermie sub influenţa prelungită a unor anestezice care minimizează stimulii care consumă oxigen în creierul său. Obiectivul nostru este să asigurăm oxigenarea corespunzătoare a creierului", a explicat Jean-Francois Payen, anestezistul-şef al Spitalului Universitar din Grenoble.

Modul în care creierul lui Schumacher va reacţiona la acest tratament în următoarele 48 de ore este crucial pentru şansele sale de supravieţuire, potrivit doctorului Stephan Chabardes, neurochirurghul care a efectuat operaţia.

"Următoarele 24 de ore sunt critice. Trauma severă ne-a îngrijorat şi din păcate are contuzii şi leziuni serioase la nivelul creierului. Acum este necesar să protejăm creierul, dar asta nu necesită o operaţie suplimentară. Monitorizăm evenimentele, iar următoarele 24 până la 48 de ore vor fi decisive", a explicat el.

CONDIŢIILE ÎN CARE A AVUT LOC ACCIDENTUL

Între timp, au apărut noi informaţii cu privire la împrejurările în care a avut loc accidentul. Pe parcursul zilei de sâmbătă a nins abundent în staţiunea Meribel, iar schiorii au fost informaţi duminică dimineaţă să abordeze doar pârtiile marcate, ca urmare a riscurilor de avalanşă şi a faptului că stâncile de pe marginea traseelor au fost acoperite în mare parte de zăpadă.

Schumacher a plecat însă împreună cu fiul său în vârstă de 14 ani pe un traseu nemarcat al unei pârtii, iar principala ipoteză este că germanul s-a lovit de o stâncă cu partea dreaptă a capului într-un moment în care schia cu o viteză semnificativă. Unul dintre indiciile care confirmă ipoteza este că în urma impactului puternic casca pe care o purta s-a spart, iar pilotul s-a lovit pe ambele emisfere ale capului. Nu este clar dacă Schumacher s-a dezechilibrat înainte de accident sau dacă pur şi simplu nu a văzut stanca acoperită de zăpadă.

Fotografia de mai jos a fost realizată în zona accidentului şi evidenţiază numărul mare de stânci, precum şi urmele de schiuri lăsate aparent de Schumacher şi fiul său. 

Zona in care a avut loc accidentul lui Schumacher