Vânzările de mașini noi în România au scăzut și în februarie

Publicat luni, 02.03.2026 11:31 de Tiberiu Safta

Potrivit celor mai noi informații furnizate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), vânzările de mașini noi în România au scăzut și în februarie. În cea de-a doua lună din 2026 am avut parte de o scădere de peste 24%.

Continuă scăderea vânzărilor de mașini noi în România. După ce piața noastră a înregistrat o scădere de 33% în ianuarie, vânzările de mașini noi au scăzut și în februarie. Conform celor mai noi informații furnizate de DGPCI, românii au înmatriculat 8965 de mașini noi în cea de-a doua lună a anului, mai puține cu 24.35% față de februarie 2025.

Astfel, în primele două luni au fost înmatriculate 16.892 de vehicule noi, ceea ce înseamnă o scădere de 28.94% față de primele două luni de anul trecut.

În clasamentul mărcilor, Dacia este pe primul loc, cu 3127 de mașini noi înmatriculate în primele două luni. Asta este o scădere uriașă pentru marca de la Mioveni față de aceeași perioadă a anului trecut. Ca o comparație, în primele două luni din 2025, Dacia a vândut 7542 de mașini noi în România, cu 58.54% mai multe decât în acest an.

Urmează Toyota, cu 1664 de unități vândute, iar podiumul este completat de Skoda, cu 1555 de mașini noi înmatriculate în țara noastră până acum. Clasamentul primelor 10 mărci este completat de: Volkswagen (1252 de mașini), Renault (838 de exemplare), Mercedes-Benz (810 unități), Ford (803 vehicule), Hyundai (776 de vehicule), BMW (766 de mașini) și BYD (564 de exemplare).

Scăderi au fost înregistrate și pe piața auto second hand. În februarie, românii au înmatriculat 31.243 de mașini second hand, mai puține cu peste 2000 de mașini comparativ cu aceeași lună a anului trecut. În primele două luni au fost înmatriculate 57.228 de mașini second hand, adică mai puține cu 5.94% față de același interval din 2025.

via DGPCI

  • Nu bate nu trăncăne, luni, 02.03.2026 12:00

    După gusturi și posibilități.

  • Jian de la Calafat, luni, 02.03.2026 12:59

    DACIA nu mi-a urmat recomandarile, iar rezultatele sunt foarte grăitoare. Ce și-au semănat, doar chixul și-au cules. N-ai cum să păcălești consumatorul la infinit !

  • Adrian, luni, 02.03.2026 13:02

    O fi criza? Sau este saturată piața?

  • Nu bate nu trăncăne, luni, 02.03.2026 13:07

    După gusturi și posibilități

  • Bălăceanca, luni, 02.03.2026 13:08

    Nebunule, nimeni nu urmează recomandările tale, nici măcar indivizii cu care vorbești singur.

  • Valdo, luni, 02.03.2026 13:22

    Preturi nesimtite, populatie saracita=reteta succesului.

  • Jian de la Calafat, luni, 02.03.2026 15:04

    Waldo, cu actuala gama de motoare, DACIA se află de prea mult timp într-o acrobatie care n-are cum să reprezinte vreo mostră de virtuozitate, ci se identifica doar cu riscul major, consecințele fiind dintre cele mai tragice. Regresul DACIA este grăitor. De ce Katrin Adt nu reacționează cum se cuvine? Iresponsabila asta nu pricepe deloc că cu acele anomalii aflate sub capota la aceasta oră, majoritatea fiind benzinare cu trei cilindri si capacitate cilindrica de motocicleta, DACIA este condamnată la decădere și, poate, chiar la pieire. Valdo, dCi-ul nu este vreun lux, ci o reală necesitate pentru DACIA!

  • dan_grc, luni, 02.03.2026 18:17

    Aș astepta rezultatele pe primul trimestru măcar, nici asa n-ar fi concludent pentru tot anul, dar sunt șanse ca 2026 sa se termine pe scădere cu două cifre, nu doar pe piața din România.

  • Mircea Badea, luni, 02.03.2026 22:59

    "dreapta" ne pune pe butuci, ca de obicei.. totusi vreo jumatate au votat altceva!