Vânzările Rolls-Royce s-au dublat în primele zece luni ale anului

Publicat luni, 13.12.2010 14:37 de Sebastian Toma

Debutul lui Ghost s-a făcut simţit în gama Rolls-Royce prin dublarea vânzărilor. Pe unele pieţe, acestea au crescut cu 360%, în timp ce în Marea Britanie acestea au crescut cu 50%.

Lansarea lui Ghost a dublat vânzările Rolls-Royce în perioada ianuarie-octombrie 2010. Potrivit lui Torsten Muller-Otovos, şeful companiei din Goodwood, Rolls-Royce a vândut 2.000 de unităţi în această perioadă. O bună parte din aceste unităţi, mai precis trei sferturi, este reprezentată de modele Ghost, cel mai ieftin Rolls-Royce din istorie. Opt la sută din clienţii de Ghost sunt noi pentru marca britanică de prestigiu. În medie, clienţii de Ghost sunt cu 10 ani mai tineri decât clienţii de Phantom.

Vânzările Rolls-Royce în SUA au crescut cu 360% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările din Europa au crescut cu 250%. În regiunea Asia-Pacific, vânzările Rolls-Royce au crescut de opt ori, în timp ce piaţa din Marea Britanie a prezentat o creştere de 50%. Piaţa din Marea Britanie este tradiţională pentru cei de la Rolls-Royce, iar clienţii au preferat să rămână în ”gama consacrată” şi au privit cu reticenţă noul model al mărcii din Goodwood.

Rolls-Royce Ghost este bazat pe platforma lui BMW Seria 7 F02. Gama Rolls-Royce include patru modele în acest moment, iar 100 de clienţi la nivel global au cumpărat toate cele patru modele din oferta actuală Rolls-Royce. Săptămâna trecută, englezii au anunţat că vor mai dezvolta încă trei versiuni de caroserie ale lui Ghost – o versiune cu ampatament mărit, un coupe şi un cabrio.

Via | Automedia.bg

  • isa, luni, 13.12.2010 16:28
    ?

    undei criza ,e nu am bani de caucicuri iar alti

  • tzenu_bmw, luni, 13.12.2010 18:31
    @isa

    criza a trecut.....e istorie deja........ in romania(cel putin)va fi totdeauna criza pt omu de rand...... asta e........blestemat fie poporu roman.....din cauza noastra am ajuns unde suntem acum......

  • BMW, marţi, 14.12.2010 07:51
    @AUDI

    Audi sucks :)) V-am zis de mii de ori , BMW 760Li individual e o masina PERFECTA , A8 mai are pana acolo .... ROLLS- ROYS si BMW FOREVER !!! ROLLS - ROYS e cea mai CLASSICA&LUXOASA masina din lume . SI BMW 7 REPREZINTA LUXUL IMBINAT IN SPORT...