Versiunea plug-in hybrid a lui Ford Kuga, rechemată în service în România din cauza supraîncălzirii bateriei: aproape 100 de unități afectate

Publicat luni, 31.08.2020 15:13 de Daniel Popescu

Ford a anunțat un recall european pentru versiunea plug-in hybrid a SUV-ului Kuga din cauza supraîncălzirii bateriei. În România sunt afectate 90 de unități.

Noua generație Ford Kuga este disponibilă pe piața din România începând din luna martie, iar una dintre principalele noutăți este disponibilitatea unei versiuni plug-in hybrid de 225 de cai putere. Aceasta este echipată cu o baterie de 14.4 kWh care asigură o autonomie de până la 50 de kilometri.

Constructorul american a anunțat însă în luna august un recall european la această versiune plug-in hybrid, iar chemarea în service este valabilă inclusiv în România.

Într-un comunicat transmis Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), oficialii Ford explică faptul că există posibilitatea ca bateria lui Kuga PHEV să se supraîncălzească.

"În cazul puţin probabil în care acumulatorul [...] dezvoltă o problemă tehnică, poate fi necesar ca acumulatorul de înaltă tensiune să ventileze gaze fierbinţi pentru a elibera presiunea şi căldura. [...] Gazele fierbinţi sunt direcţionate către alte componente, depăşind temperatura de lucru pentru care au fost proiectate, putând duce la un incendiu al vehiculului", se menționează în comunicatul trimis către ANPC.

De asemenea, Ford avertizează proprietarii lui Kuga PHEV să nu mai încarce bateria mașinii, întrucât incendiul "se poate produce şi în timp ce vehiculul este conectat şi se încarcă atunci când nu este supravegheat".

Pentru remedierea acestei probleme, Ford menționează că a dezvoltat un pachet de protecție pentru care este necesară rechemarea mașinii în service. Operațiunea este estimată la puțin peste o jumătate de oră.

"Inginerii Ford au dezvoltat un pachet de protecţie adiţional pentru ventilaţia sistemului de înaltă tensiune, pentru a proteja componentele de căldura generată în aceste condiţii rare", mai precizează Ford în comunicat.

În total, pe piața din România sunt afectate de această problemă 90 de unități. Chiar dacă numărul acestora este scăzut, volumul este unul semnificativ pentru piața din România pentru un model plug-in hybrid comercializat de numai 5 luni exact de la începutul pandemiei de coronavirus.

Via ANPC (PDF)

  • Kirotractor, luni, 31.08.2020 15:45

    Inexplicabilă hiba, din moment ce sistemul hibrid e cumpărat în principiu de la Toyota. RAV4 Hybrid nu are deci problemele astea, dar poate urâțenia lui Kuga îi încinge și bateriile ?! :-)

  • Parere, luni, 31.08.2020 16:08

    Nu este identic cu cel de la RAV, doar nu sunt prosti japonezii sa le dea tehnologia Ford-ului, mai ales dupa ce acestia au anuntat alianta cu un alt dezastru de fiabilitate- VW.

  • Doar tractor, luni, 31.08.2020 19:32

    @tractor. Desi de multe ori vrei sa dai impresia ca stii ce vorbesti, nu mereu iti reuseste. Iar legat de aspectul lui kuga, fiecare cu gusturile lui, dar aceasta afirmatie venind din partea unuia ce are un suzuki in poza de profil, nu pot sa cred ca ai gusturi prea bune.

  • Edikkk, luni, 31.08.2020 19:58

    Sistemul hibrid mecanic este de la Toyota dar nu şi bateriile şi sistemul de managment Cred că vor rezolva problema Oricum Tesla cu octovalva sunt ani şi ani înaintea competitorilor

  • ACE - Craiova, luni, 31.08.2020 22:07

    Foarte interesant comunicatul FORD si varianta de reparare - producatorul dispune o actiune asupra EFECTULUI si nu asupra CAUZEI: - managementul sistemului de incarcare a bateriei isi face treaba?! - calitatea/cerintele bateriei sunt O.K.?! - alimentarea bateriei de acumulatoare este bine dimensionata (cabluri, cleme etc)?! Adica: cauta niste copci pentru o posibila spartura a capului ...din neatentie....in loc sa se lamureasca situatia tehnica CONCRETA prin care poate apare accidentul/incendiul.... Nu suntem lamuriti daca greseala este: - de proiectare - de executie a sistemului PHEV - alegere subdimensionata a bateriei - etc. Este bine ca FORD Kuga este produs in Spania....si nu in Romania?! La modelele TOYOTA RAV4 si MITSUBISHI PHEV nu am auzit de asemenea "minunatii (A)tehnice"....

  • X, marţi, 01.09.2020 09:08

    Eu cred ca acest tip de defect - foarte grav, tratat la modul cel mai superficial de catre producatorul auto - poate fi numit Ford Battery FireGate!!!!

  • Kirotractor, marţi, 01.09.2020 09:44

    @doar_tractor: Dragul meu de-tractor, :-) m-ai prins în toane bune și-ți răspund, fiindcă altfel n-aș alimenta trollii. Că n-ai simțul umorului mai treacă-meargă, dar lipsa celui al proporțiilor e hiba ta. În cazul noului Kuga (subliniez *noul*, fiindcă prima generație era chiar OK) n-ai deci cum aduce ca argument veșnicul adagiu *de gustibus*. Fiindcă proporțiile generale ale caroseriei sunt ratate din start cu consola aia față lungă cât o zi de post. Poate doar fostul Peugeot 407 să-l depășească la capitolul diformității ăsteia. Ți-aș mai servi și alte 10 rateuri stilistice... dar și funcționale-n definitiv pentru un SUV, ânsă mă tem că s-o însera și tot degeaba aș încerca a te educa. :-P P.S. Swift-ul meu Sport era o capodoperă pe lângă Kuga -- zic *era* fiindcă am acum o Mazda 2 (tip DE cu două portiere, și din motivul stilului ei încă imbatabil în segmentul B.)

  • Kirotractor, marţi, 01.09.2020 11:15

    P.S.2: Am încercat să-mi schimb avatarul (cu un icon Mazda 2, evident), dar NU a mers, chiar dacă PNG-ul creat are doar 28 kilobiți. Poate și alții doresc aceeași schimbare, așa că stimabilii IT-iști AM vor studia problema.

  • Catalin, marţi, 01.09.2020 11:56

    Nici un om nu e perfect, mai are si @Kirotractor bazdaganiile si cramponelile lui care probabiil tin de varsta, insa din fericire alea nu sunt pe domeniul auto, unde e as, recunosc. Pe teme sociale/politice o ia bine pe aratura cu tractoru, dar si acolo e depasit cu brio de altii, nu-i mai pomenesc, ca sunt celebri deja pe forum aici. Nu te supara pe mne @Kiro, eu asa te percep. In cazul de fata, omul are perfecta drpeptate. Chiar ieri stand sa astept pe cineva am luat seama mai bine la un Kuga din noua generatie, parcat langa mine. De partea tehnica nu ma leg, pentru ca nu vreau sa imi aduc aminte prin ce am trecut si sa ma enervez asa de dimineata. Am detinut FOrd si nu mai vreau in viata vietii mele si cu asta am spus tot. Legat de partea de design, este de o uratenie incredibila, noua verisune, nu inteleg cum de au reusit sa o poceasca in halul asta. Consola fata fara sfarsit am remarcat-o si eu (daaaa, flash-back catre vechiul Peugeot 407) dar hidosenia se vede mai bine cand te uiti frontal-semiprofil de la un unghi de 45 grade. Impresia este ca masina cade in bot chiar si cand este parcata. Nici spatele nu-mi place, este o blenduire ratata intre elemente de Skoda si Toyota. Se poate discuta mult pe design, e totul foarte subiectiv, cert e ca pentru mine masina asta este foarte fada si nu vine cu nimic original, ar fi ultima din segnmentul ei, daca ar fi sa aleg. Revenind la alegerea lui @Kiro, inteleg ca ai trecut la Mazda 2 (DE). Daca accepti si parerea mea, dpdv estetic ai ales ceva frumos, da, dar dpdv tehnic ai gresit. Daca ai de gand sa o tii mai multi ani, o sa duci dorul fiabilitatii lui Swift, pentru ca Mazdele fabricate in perioada cat a existat legatura cu Ford au fos t deosibit de proaste, Mazda 2, 3, 6 multe pisese si subansamble comune de la FOrd, calitate proasta, masini facute in bataie de joc, plastice si finisaje ieftine fara niciun pic de rezistenta la uzura. Am avut contact chiair la vremea respectiva cu niste Mazde 3, relativ noi deci, iar interiorul era exfoliat in ultimul hal, jante de pe care se jupuia stratul de lac de la sarea cu care se da iarna pe sosele...inacceptabil, parerea mea. Mai umbla vorba ca totla vremea aia aveau una dintre cele mai proaste vopsele din industie. Probabil cunosti deja toate acestea si ai cumparat asumat, sper sa nu ai probleme (prea mari) cu ea.

  • Kirotractor, marţi, 01.09.2020 12:41

    @Catalin: Corectă evaluarea regresului Ford pe felia designului -- observabil ce-i drept doar la unele modele actuale. Offtopic, nu am avut niciun Ford la viața mea, din motive mai mult subiective însă. Cunosc însă povești la fel de horror ca a ta de la alți ex-posesori Ford, dar n-ar fi poate corect să generalizăm Imaginează-ți că știam despre măritișul temporar Mazda-Ford, însă 2 DE-ul cumpărat recent m-a tentat având un stil aparte, dar și două uși (versiuni abandonate de toți acum în segm.B). Plus motorul+cutia... nu prea de Fiesta (1.5-ul de 105 CP, suficienți pt doar 930 kg la gol.) Nu-ți mai zic că are - avea adică - doar 80K km... și nici cât a costat halatu, că gentlemanii nu vorbesc despre bani. :-) Concluzie: odată cu vârsta, te vei convinge singur de niște (ne)adevăruri -- nu doar sociale, ci și din zona convingerilor gen *mașina nouă e soluția optimă, chiar dacă-i mai scumpă.* OK, cineva tot trebuie să le cumpere noi, că altfel de unde le-am mai lua... noi?! :-)

  • someone, marţi, 01.09.2020 13:13

    @ kiro: cat as fi vrut sa nu fi raspuns provocarii. dar mno.... am avut o fiesta 2007 1.4 tdci luata de noua din showroom. nici o problema de-a ei in 12 ani de folosinta, din care 10 cu chip. in afara de focus mk1 RS, nu mi-as lua alt ford cat de cat modern. masina sotiei e o mazda 2 ( ford fusion-ul 2005-2010), extrem de fiabila, dar doamne fereste sa ai nevoie de o piesa de schimb: doar originale, scumpe, si cu termen de livrare f lung. despre problema ford din articol, cred ca snoop a zis-o cel mai bine: " when the battery is burning, drop it like it's hot, drop it like it's hot....."

  • Kirotractor, marţi, 01.09.2020 13:47

    @someone: Repet, cu majuscule de data asta: *N-AR FI POATE CORECT SĂ GENERALIZĂM*. Știu deci și povești horror despre rugina *Made in Hiroshima*, dar iarăși nu trebuie generalizat (bătrânica mea 2.DE e ca nouă pe dedesubt și are 10 ani.) Back ontopic, încă din prima postare voiam să subliniez doar ideea că unii producători reușesc *performanța* să facă (unele) modele nu doar urâte, ci și proaste. :-) Iar Ford nu e singurul care a comis-o cu NOUL Kuga.

  • hazard, marţi, 01.09.2020 13:57

    "Ne cerem scuze" , bine ca au luat banii pe ele.

  • pipo, marţi, 01.09.2020 15:35

    @Kiro : buna alegere daca pretul a fost ok, personal simteam ca ti se cam puse pata pe aspiratul de 1,5 de la japonezi ,piesa rara astazi. Sper ca e cuplat la manuala ?

  • Kirotractor, marţi, 01.09.2020 16:20

    @pipo (fiindcă și tu ești unul din puținii colegi de taclale care merită răspunsuri): Da, are c.v. manuală și prețul a fost f.OK (cam o treime de Sandero Stepway... incluzând piese originale/consumabile de vreo 1K €, ex-proprietarul fiind un maniac al prevederii), taman fiindcă mașinile pricăjite :-) și mai ales cu 2 uși nu prea au căutare pe la noi. Are și cam de toate, adică jante 16 originale, climă auto, oglinzi electrico-încinse (dar nu iau foc :-))-rabatabile etc. Îmi place că NU are însă mega-ecrane... și nici turbine sau alte digi-bobine. :-). Serios acu, multe ar fi de spus pe tema deciziilor tip *down-shifting*, dar eu cel puțin le găsesc preferabile în vremile actuale. Oarecum ontopic deci, mă tentase inițial să mă arunc la o Fiesta Active (nouă), însă-n final... pas. Creditelor, evident. În fine, drumuri bune să ai... și Octavia ta să n-o dai ! :-) ... dacă mai ține la tăvăleală, clar.

  • pipo, marţi, 01.09.2020 17:39

    @Kiro : ohoo..bun pretul la km aia ! Ce sa dau ?..nu dau baba ca e belea ...oricum a pus fiu-meu ochii pe ea, generatie tanara -astia nu au treaba cu masinile ,dar acusi cu Covidu' asta i-a mai venit mintea acasa- si la gabaritul lui (ca acuma sunt lungani rau fata de generatiile anterioare) a zis ca rar a stat mai confortabil decat in Octavia mea , asa ca numa' buna sa inceapa sofatul, e pusa la punct , mai tine cativa ani buni.

  • micutu, miercuri, 02.09.2020 11:41

    Si eu am Octavia, otto fabricatie 1999, merge perfect, mai am putin si ating 300.000 km si nu am de gand sa o dau. Cand totusi o sa-i vina vremea sa o dau, o singura masina o va putea inlocui: o Octavia (mai) noua. Drumuri bune !!

  • Cici de la bucatarie, miercuri, 20.07.2022 14:12

    Da , ovalul a cumparat tot hybridul de la nr 1 japonez , are 24 de patente , modele in plan cu tehnologia lor . Stimati , puteti orice motor de cautare , hybridele au recall de foc , scanteie, fum din 2007 si la masini de 80 k dolari la nr 1 japondez . Cine zic ? Asiguratorii si autoritatile rutiere . Plus sa treaca testul elanului . La o masina de peste 4 ,4m ar trebui puntea spate sa aiba 5 prinderi si nu 3 , punte independenta , nu osie de caruta . Cumparati masini nu caroserii . Totul se repeta , asa cum polistirenul de pe casa e clasa E unde A nu arde si F arde ca o foaie de hartie , nu lua ceea ce asiguratorii claseaza negativ . Sau panori fotovoltaice cu tehnologie Perc care dupa 2 ani scad practic in jur de 20 % si se plang prosumatorii ca le au crescut facturile .Da sunt programe nationale in care se vand masini care iau foc in procent mare , masini care nu trec testul elanului ... etc Nu deschizi mintea sa citesti despre ceea ce cumperi esti carne de tun ? Parca asa ziceau batranii ..