Verstappen a câștigat cursa din Austria! Raikkonen și Vettel pe podium, Hamilton, Bottas și Ricciardo au abandonat

Publicat duminică, 01.07.2018 17:31 de Daniel Popescu

Max Verstappen a obținut o victorie nesperată în Marele Premiu al Austriei în fața cuplului Ferrari format din Kimi Raikkonen și Sebastian Vettel, în timp ce Lewis Hamilton, Valtteri Bottas și Daniel Ricciardo au abandonat din motive tehnice.

Mercedes a monopolizat prima linie a grilei de start pentru cursă din Austria și era principala favorită la victorie după un update aerodinamic semnificativ, însă ambii piloți ai echipei germane au fost nevoiți să abandoneze din motive tehnice.

Numeroase alte probleme cu degradarea pneurilor le-a permis celor de la Red Bull să obțină o victorie nesperată, în timp ce Sebastian Vettel a urcat pe podium și a revenit pe prima poziție în clasamentul general. 

Valtteri Bottas nu a profitat de pole position-ul obținut sâmbătă, întrucât Lewis Hamilton și Kimi Raikkonen au reușit să-l depășească la start pe pilotul finlandez.

Raikkonen a rulat chiar între cele două monoposturi Mercedes și a încercat un atac la adresa lui Hamilton, însă a frânat târziu la intrarea în al treilea viraj și a ieșit în decor, fiind nevoit să se replieze pe locul doi. Din urma sa a sosit însă Bottas, care a reușit însă să urce pe locul doi cu Max Verstappen în spatele său, astfel că Raikkonen a coborât până pe poziția a patra în fața lui Daniel Ricciardo.

Nici Sebastian Vettel nu a avut un start excelent, iar Romain Grosjean a profitat de oportunitate pentru a-l depăși pe german, însă pilotul Scuderiei Ferrari a reușit în scurt timp să revină pe locul al șaselea.

Abandonul lui Bottas complică strategia lui Hamilton

Bottas a rezistat pe locul doi doar 14 tururi, întrucât a fost nevoit să abandoneze în urma unei pierderi de presiune hidraulică, iar comisarii de cursă au introdus pentru scurt timp regula Safety Car-ului Virtual.

Abandonul lui Bottas a bulversat completat strategia lui Hamilton, care planificase o intrare mai târzie la boxe. Piloții Ferrari și Red Bull au profitat in corpore de oportunitatea Safety Car-ului Virtual pentru a intra la boxe pentru înlocuirea cauciucurilor ultrasoft cu cele soft, în timp ce Hamilton, care a luat startul pe supersoft, a rămas pe circuit.

Strategia diferită l-a propulsat pe britanic la peste 13 secunde în fața plutonului compact format din Verstappen, Raikkonen, Ricciardo și Vettel, iar câteva tururi mai târziu Ricciardo a urcat pe locul trei după ce l-a depășit cu ușurință pe Raikkonen, care abordase greșit virajul 3.

Vettel îl depășește spectaculos pe Hamilton

Hamilton și-a schimbat din mers strategia și a intrat la boxe în turul 26, însă a revenit doar pe poziția a patra, în spatele lui Verstappen, Ricciardo și Raikkonen și chiar în fața lui Vettel. În scurt timp, Ricciardo a început să raporteze apariția fenomenului de blistering pe pneul stânga-spate, iar în turul 38 a fost depășit de Raikkonen și apoi a intrat din nou la boxe pentru pneuri supersoft, revenind pe circuit pe locul 5.

Aproape simultan, Vettel l-a depășit spectaculos pe Hamilton în primul viraj și a urcat astfel pe locul 3, în spatele liderului Verstappen și a coechipierului său, Raikkonen. De altfel, Hamilton a avut la rândul său probleme cu blisteringul pneului stânga-spate și a intrat la boxe în turul 53 pentru un set proaspăt de pneuri supersoft, ocazie cu care Ricciardo l-a depășit și a progresat pe 4. Totuși, satisfacția australianului a durat doar câteva secunde, întrucât a fost nevoit să abandoneze din cauza unei defecțiuni tehnice. 

Cu numai 7 tururi înainte de final a venit rândul lui Hamilton să abandoneze cu defecțiuni tehnice, exact în weekendul în care Mercedes monopolizase prima linie a grilei de start cu un update aerodinamic semnificativ. 

La adăpostul unui avantaj liniștitor, Verstappen a obținut prima sa victorie din sezonul 2018 și a fost acompaniat pe podiumul de premiere de Raikkonen și Vettel. În ciuda unor speculații de moment, Ferrari nu a aplicat ordine de echipă, însă chiar și așa pilotul german a revenit pe prima poziție în clasamentul general, cu un avans fragil de un singur punct în fața lui Hamilton.

Numeroasele abandonuri de top au permis celor de la Haas să obțină un rezultat istoric: Romain Grosjean și Kevin Magnussen au ocupat pozițiile 4 și 5, în fața celor de la Force India, reprezentați de Esteban Ocon și Sergio Perez.

Fernando Alonso ar fi trebuit să plece de pe locul al 13-lea, însă a fost nevoit să înlocuiască aripa fața înainte de începerea cursei, motiv pentru care pilotul echipei McLaren a luat startul din pitlane. Chiar și așa, spaniolul a făcut o cursă spectaculoasă și a obținut locul 8 în fața lui Charles Leclerc și Marcus Ericsson. 

Austria - Rezultate:

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:37

    Cine rade la urma, rade mai bine..Noroc cu abandonul lui Hamilton care a mai ,,spalat' onoarea responsabililor cu strategia de la Mercedes..

  • KALEL, duminică, 01.07.2018 17:38

    Un fleac .. i-a ciuruit

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:38

    O ,,minune '' si pentru Alonso & Mclaren

  • ༤༤, duminică, 01.07.2018 17:39

    Se pare ca nu le-a cazut bine la stomac noul update aerodinamic celor de la Mercedes. Cine zicea ca doar Ferrari are strategi prosti. Este a doua oara anul asta cand sub VSC, Mercedes nu-l baga pe Hamilton la boxe. Apreciez ca Ferrari nu a facut rocada intre piloti la final. Bravo Verstappen.

  • Mclaren_Mircea_1985, duminică, 01.07.2018 17:40

    hahahaha...ce le-a facut Vet lui rici si HAM....lectie de pilotaj.....yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  • Mclaren_Mircea_1985, duminică, 01.07.2018 17:41

    ZZZ nu zici ma nimic de ,depasirea lui VAT asupra lui HAM.....nasol nu;)))))) mascaricilor

  • 91Schumi06, duminică, 01.07.2018 17:41

    Mircea, esti cu noi?

  • OTTO, duminică, 01.07.2018 17:43

    Campionul de carton,cel adevarat:HAM...facut muci de adevaratul campion:VET-ustura rau :)))

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:44

    @ Mclaren_85 (mascariciule) - Vettel l-a depasit pe hamilton deoarece pneul acesta a avut exact aceiasi problema ca pneul lui Ricciardo (blistering)

  • Mclaren_Mircea_1985, duminică, 01.07.2018 17:46

    zzz du-te ba si te impusca...cu pneul tau cu tot-recunoaste ca a fost depasit mascariciul de carton HAM de cel mai bun pilot din grila

  • fgt, duminică, 01.07.2018 17:46

    Cea mai buna cursa de pana acum. Sper sa continue , numai sa nul mai vad pe Toto cum se bucura prematur =)) .

  • Mclaren_Mircea_1985, duminică, 01.07.2018 17:47

    si au facut poc ambele mercedesuri :)))) hahaha...cea mai fericita zi...putea sa cistige si GROJAN :)))))...cind fac poc doua mercedesuri este sarbatoare

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:48

    Rau au ajuns unii fani Ferrari.Oricum ma bucur ca mascariciul de 85 nu s-a bucurat cand Vettel a depasit si monoposturile clona Haas.asta imi intareste convingerea ca sufletul lui mai poate fi mantuit :))) e mai bine sa faca poc acum decat spre final :))

  • lol, duminică, 01.07.2018 17:49

    @ZZZ: Vettel l-a depasit pe Hamilton, irelavant ce probleme avea Hamilton, l-a depasit corect si fair play! Sa nu fim tarani ca 8888, suntem mai buni ca diletanul ala care sigur se ascunde acum. Sunt sigur ca ai plans la cursa asta, dar curaj... Alonso a facut o cursa smechera pentru McLaren!

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:50

    Unii fani Ferrari (cei mai saraci cu duhul) au aparut precum ciupercile dupa ploaie :)))

  • 7777, duminică, 01.07.2018 17:51

    @ZZZ: Cursa de astazi a favorizat ambii piloti Ferrari, dar castigatorul este Verstappen! Bottas, Ricciardo si Hamilton... "CHAPEAU" Oricum Brundle plangea cand s-a fluturat steagul...

  • 7777, duminică, 01.07.2018 17:52

    Brundle plangea cand s-a fluturat steagul... si nu de bucurie!

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:53

    @ lol.Te-am rugat sa ma ignori.M-am lamurit in privinta intelectului tau,. Tu ai considera ca Vettel l-a depasit pe Hamilton chiar daca acesta din diferite motive n-ar putea concura :)).Bucurati-va de locurile 2 si 3:))) nu mi mai irositi timpul..

  • FanF1, duminică, 01.07.2018 17:54

    "exact în weekendul în care McLaren monopolizase prima linie a grilei de start cu un update aerodinamic semnificativ"- Nu Mercedes???

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:55

    @7777 si care e problema? Ma bucur cand vreau si cand castiga cine vreau.bucura-te pentru Verstappen si lasa-ma pe mine in pace :)))

  • lol, duminică, 01.07.2018 17:56

    Mircea84 e de vina ... aduce ghinion

  • Eu, duminică, 01.07.2018 17:56

    Au inviat șobolanii de la Ferrari, cursa viitoare din nou la ghena cu voi :))

  • lol, duminică, 01.07.2018 17:57

    @ZZZ: Eu l-am vazut pe Hamilton concurand foarte bine, pana a abandonat adica, a mers foarte bine. Ca monopostul Mercedes nu era bine echilibrat si a stricat un pneu mai mult ca restul, astea sunt cursele. Dar Vettel l-a prins pe Hamilton si l-a depasit corect, poate nivelul tau intelectual nu-i in stare sa inteleaga asta. In 2017, Hamilton l-a depasit pe Vettel la Barcelona si era in extaz. Cred ca-i avut si orgasm atunci, desi Vettel era pe un pneu mai incet.

  • Eu, duminică, 01.07.2018 17:57

    Pun pariu ca majoritatea fanilor ferrari nici nu stiu rezultatul cursei, au închis tv-urile de la start :))))

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 17:58

    @ fan f1- nu e nicio diferenta intre Mclaren si Ferrari .primii sunt intr-o pasa mai naspa de vreo 6 ani in timp ce ultimii termina mereu pe locul 2 si pierd titlul cand le e lumea mai draga :))) lor si fanilor:))))

  • Zifi, duminică, 01.07.2018 17:58

    Graz Ferrari ! In rest este doar istorie!

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 18:02

    @ lol - de vreo 3 ani am orgasm.de cand tot pierde Ferrari titlurile la potou :).Cei ca tine care care n-au atins nirvana adica orgasmul mereu sunt incrancenati....Mai du-te d-nule si te descarca:))) Nu mai sta si discuta cu mine.. Ca timpul trece si nu te mai intalnesti cu el :))

  • Sumi7, duminică, 01.07.2018 18:06

    Interesant "upgrade" la MB, insa vazandu-i fata lui Toto W cand Bottas l-a depasit pe Raik. in primul tur imi dau seama cat o sa-si roada unghiile pana la urmatoarea cursa. Daca Vettel pleca de pe pozitia 3 poate alta era situatia lui, insa una peste alta este bine asa. Btw. Tinand cont ca Alonso a plecat de la boxe, cred ca trebuie laudat pentru cursa facuta.

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 18:10

    @ mclaren_85- Imi pare rau dar nu pot sa ti fac placerea asta:))) Voi incerca sa raman in viata pentru a te imbolnavi de inima rea, pacalici trist:))

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 01.07.2018 18:25

    @91Schumi06 Da sunt aici. Sunt negru de suparare, pe echipa. A cata oara iau tzeapa cu virtual safety car.

  • 8888, duminică, 01.07.2018 18:26

    Mie imi pare rau ca fanul McLaren n-are curaj sa vina si sa posteze un mare "Felicitari pentru Verstappen, Raikkonen si Vettel". Se dadea in trecut ca cel mai onest si corect fan, pana sa aflam ca n-a fost niciodata fan McLaren... Bine pacat de postul lui de aici "Va fi pericol mare pt Lewis la start deoarece Vettel merge pe ultra deci castiga cativa metri buni la start, avand si slipstream. Sper sa reuseasca sa se mentina, e scurta distanta pana in T1. Apropo.... distanta dintre Mercedes si Ferrari e mare luand in considerare faptul ca e un tur de circuit scurt facut in 1:03. Ferrari puternica in virajele lente, vezi S2 iar Mercedes bloody quick pe virajele rapide vezi S3. Se profileaza avantaj Mercedes la Silverstone, egalitate relativa la Hockenheim si avantaj mare Ferrari la Hungaroring.". Tristele mare, existenta tipului asta...

  • serban, duminică, 01.07.2018 18:32

    Tipicul nostru, al românilor, chiar când rămânem fără argumente viabile și de bun simt, tot mai scoatem ceva din pălărie, jignirea oponentului, fie că are dreptate, fie că nu. Valabil pentru ambele părți, pro, sau anti Ferrari !

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 01.07.2018 18:44

    @888 Mai lasa-ma naibii cu Mclaren-ul tau acuma. N-am ce face acum decat sa ma gandesc la Mclaren. Dracu sa-i ia si pe Mclaren. Bine?? Lewis a pierdut sefia si el vine sa imi spuna de Mclaren. De Mclaren imi arde acuma.

  • serban, duminică, 01.07.2018 18:47

    Despre cursă. Mi-aș dori să mai avem măcar jumătate din cursele rămase la fel de spectaculoase și imprevizibile ca asta. Despre Mercedes. Se pare că sub dubla presiune venită de la Ferrari și Red Bull, au riscat prea mult cu dezvoltarea, pasul a fost prea mare și au depășit ceva limite, afectând fiabilitatea. Își vor reveni, probabil, dar cred că va dura puțin. Depinde și ce defecțiune l-a tras pe dreapta pe Hamilton.

  • kimi, duminică, 01.07.2018 18:48

    maxu se cocota lovindu-l pe kimi.... bravo haas

  • AyrtonSenna1991, duminică, 01.07.2018 19:01

    Superba. Acesta e cuvântul prefect care descrie această cursă . Iar Alonso merita sa fie pilotul zilei.

  • rui_vedson, duminică, 01.07.2018 19:08

    Dupa multi ani, mai vad si altceva in mizeria asta de F1. Mai vad ca merțanul clacheaza dupa zeci de curse plictisitoare, ca Sauber este cu ambele masini in puncte, la fel, dupa zeci de curse si multi ani, ca Raikonnen termina in fata femeii plangacioase (adica Vettel) etc. Am mai vazut si altceva, care din fericire nu m-a lasat sa adorm. Dar si asa, tot o mizerie ramane aceasta competitie, unde anormalul este la el acasa. Sa ai doar trei piloti in acelasi tur, ma face sa gandesc ca vad F1 cu lingurita, iar restul este GP2, clar!!!! Si mai vad multe contre pe aici pe forum, unde sunt multi destepti, care nu i-au vazut niciodata pe Senna, Prost, Mansel sau Patrrese pilotand! Cu siguranta ca si-ar fi schimbat comentariile plictisitoare cativa de pe aici, daca ar fi "mirosit" macar o data ce inseamna racing-ul adevarat, nu F1 de azi, nu play-station-ul pe care il vedem o data sau la doua spatamani! La volane cu multe butoane ne pricepem cu totii, dar cele cu trei spite, cum erau pe vremuri, mai putin!

  • Gya, duminică, 01.07.2018 19:25

    Superba cursa: - start curat, fara accidente; - dominatia Mercedes .... terminata, cel putin in regim de cursa; - Ferrari pare ca are un pachet mai bun, chiar daca Mercedes a introdus un pachet aerodinamic major; - introducerea motorului de specificatie 2.1 al Mercedes se pare ca a fost facuta in graba, se pare ca s-au calicit cu performanta fara a testa fiabilitatea; - in primele 10 locuri de astazi au fost 6 masini cu motor Ferrari si nici macar un motor Mercedes; - se pare ca utilizarea party-mode a motorului Mercedes dauneaza grav fiabilitatii acestuia; - felicitari lui Max pentru modul in care a stiut sa coduca cursa; - Alonso, desi a plecat de pe linia boxelor, a reusit un rezultat foarte bun; - echipa Mercedes au inceput sa fie prea plina de ea, nu mai este atenta, cand a fost VSC, au fost luati prin surprindere din cauza ca nu le venea sa creada ca au o masina care a abandonat; - urmeaza Silverstone unde Mercedes vor fi din nou puternici, atat specificatia circuitului cat si specificatia cauciucurilor fiindu-le pe plac; - sper ca Ferrari sa recupereze in Ungaria.

  • lol, duminică, 01.07.2018 19:42

    Pilotii McLaren... au stricat sase (6) aripi fata, dar cursa lui Alonso a fost foarte buna, este pilotul cursei pentru mine. Desi ambii piloti Sauber sunt surpriza cursei! Si depasirea lui Vettel in dauna lui Hamilton, a fost votata depasirea anului!!

  • rui_vedson, duminică, 01.07.2018 19:49

    @7777 Esti unul dintre acei "destepti"? Te-ai simtit lezat? Dupa cum scrii si gandesti, ai mai putine clase decat nr. butoanelor volanului lui Senna de care tot manaci rahat. Daca ar fi sa te jignesc, as mai intreba...de cand babuinii inteleg Formula 1? Panariciule! Daca nu esti in stare sa raspunzi elegant, stai naibii in pestera in continuare, primitivule!

  • 91Schumi06, duminică, 01.07.2018 19:49

    @ Mircea_84, lasa, man, nu mai fi suparat, se mai intampla. Etapa viitoare Hamilton redevine lider, dupa Hungaroring e posibil ca Vettel sa preia din nou sefia in clasament si daca lucrurile merg ca pana acum, s-ar putea sa se joace finala de la Abu Dhabi cu titlul pe masa. Oricum, tre' sa recunosti ca astazi Ferrari a fost peste Mercedes si pt mine asta e o surpriza imensa. Ma gandeam ca Hamilton va castiga detasat aceasta cursa. @rui_vedson: stai linistit, ca daca-l iei pe Senna, sau pe Mansell si-l pui in masina lu' Hamilton, dau cu ea de gard. Cum la fel de bine ar da si Hamilton, sau Vettel cu masina lu' Senna din '88. Iar pe vremea aia era racing adevarat pt ca nu erau atatea limitari. Ia sa-l fi pus tu pe Senna sa-ti faca toata cursa cu rezervorul plin, o facea? Da' cand tu aveai 30l in rezervor si adversarul avea 75, ca sa faca o oprire mai putin, nu treceai de el? De asta si Schumacher s-a facut de ras la revenire. Aia au fost piloti de sprint, aia puteau sa puna 20 sec intre ei si adversari in 10 tururi ca mai apoi sa faca o oprire suplimentara, da' cand au trebuit sa concureze in aceleasi conditii cu astia din ziua de azi, n-au mai avut aceleasi rezultate.

  • 7777, duminică, 01.07.2018 19:59

    @rui_vedson: Daca vroiai sa pari inteligent, taceai malc. Nu este nevoie sa te jignesc, o sa faci singurel. Daca Hamilton sau Vettel, se bateau cu Senna si Mansel, cred ca-l faceau muci, nu-s 100% sigur, doar 95%, dar Senna si Mansel si restul au avut timpul lor, care a trecut de mult. Daca Senna nu murea, 90% din miraz disparea, pentru ca la fel ca orice alt pilot... imbatranea. M-am coborat cat am putut la nivelul tau, poate intelegi diferenta dintre piloti si timpul cand au fost buni... la timpul lor.

  • 8888, duminică, 01.07.2018 20:05

    Hamilton este super ofticat pe Vettel ca l-a depasit, spera ca o sa fie penalizat de comisarii "Mercedes Friendly", poate le trimite un CD audio semnat?

  • rui_vedson, duminică, 01.07.2018 20:10

    @7777 Daca ai ajuns sa-l vezi pe Senna live doar pana la Hungaroring, esti limitat! Doar pana acolo ai ajuns sa vezi o cursa live? La tine in sat nu se organizeaza nimic? Nu de alta, dar lauda-te si cu tu cu mai multe! Iar ca un sfat, mai mergi putin pe la scoala, lasa grozaviile si invata sa vorbesti, nu sa jignesti! Fii mai modest, treci la Play Station. alege-l pe Senna ca sa-l "vezi" de mai multe ori si apoi revino cu un comentariu pertinent!

  • AyrtonSenna1991, duminică, 01.07.2018 20:17

    @7777 Dacă trăia , Senna mai obținea cel puțin 2 titluri mondiale. Avea 34 de ani când a murit mai putea performa la nivel înalt cel puțin 3-4 ani. Dar să spui că Hamilton sau Vettel sunt mai buni decât Senna este o blasfemie pentru orice pasionat de F1. Senna nu va mai putea fi depășit de nici un pilot actual. Senna a fost , este si va fi inegalabil. Acel om a dus F1 în general si calificarile în special la un cu totul alt nivel. Este legenda F1 si votat drept cel mai mare pilot de F1 din istorie ( printre cei care i-au acordat votul Schumacher , Hakkinen si Alonso ). Așa că nu îi pune pe ăștia doi unde nu le este locul. Locul lor este cu cel puțin 1 clasa sau 2 sub brazilian.

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 01.07.2018 20:24

    @91Schumi06 De Hockenheim ce zici? Are si viraje de de mare viteza?

  • 7777, duminică, 01.07.2018 20:33

    @AyrtonSenna1991: Toti pilotii sunt inegalabili, ce l-a facut o legenda pe Senna a fost faptul ca a murit. Bine ca n-a murit pe o toaleta ca o alta legenda, dar desi era foarte talentat, se puteau intampla multe. Poate castiga inca doua titluri, poate nu le castiga, poate nu mai castiga nici o cursa, poate castiga cateva curse. Din pacate a murit si asta este, atunci s-a tras o linie. Este legendar, dar doar pentru ca a murit, si asta o spun toti expertii din F1, care i-au acordat acele voturi. Este un documentar despre Senna, si idea de baza este ca... a murit si a devenit legendar. Daca nu murea... stii ce vreau sa spun. Gandeste-te despre Bianchi, care nu a avut nici macar o victorie in F1, si cata publicitate a avut cazul lui...

  • 7777, duminică, 01.07.2018 20:39

    @rui_vedson: Nu sunt genul care sa ma laud, sunt sigur ca tu cel mai mare fan al Formulei 1 ai fost macar la o cursa, in fiecare sezon de cand te-i nascut nu-i asa? Sa fie macar 12 curse? 13 poate? Cand ma jucam eu Formula 1 Grand Prix (de MicroPprose) asteptam 20 de ani ca sa te nasti tu, iti dau eu bani de un PS 4 daca vrei sa incerci Grand Turismo.

  • rui_vedson, duminică, 01.07.2018 20:54

    @7777 Ce nostim esti!!! Unii sunt pe Spielberg, iar tu tot la PS! De asta nu intelegi nimic! Iar acei bani pastreaza-i! Poate ajungi si tu la Silverstone saptamana viitoare. Mai vezi si tu o cursa live!

  • 91Schumi06, duminică, 01.07.2018 21:10

    Mircea, nu stiu cu ce au avut probleme astia de la Mercedes, daca au penalizari pe grila si Vettel pleaca din prima linie si nu are niciun acrosaj, cam sunt favoriti Ferrari. Daca nu primesc penalizari Hamilton si Bottas, e dubla Mercedes. @AyrtonSenna1991: Senna a fost magic, dar a fost la vremea lui. Acum, daca luam statisticile si vedem ca Senna a avut 65 de pole-uri si "doar" 45 de victorii, putem spune ca n-a fost chiar cel mai bun pilot, nu? Sigur, eu nu l-am mai prins, am inceput sa urmaresc F1 la doua curse dupa ce a murit si nu prea pot sa-mi dau cu parerea in privinta lui. Doar ii spuneam lui rui_vedson ca nu poti sa faci comparatii intre diferite ere ale F1. A, daca vrei poti sa-l compari pe Schumacher cu J. Villeneuve, Damon Hill, Hakkinen, Coulthard sau chiar Alonso, dar nu-l poti compara cu Prost, Piquet, Senna, Lauda, Fangio sau Ascari. La fel de bine poti face comparatii intre Hamilton, Vettel, Alonso si Raikkonen, dar n-ai cum sa-i compari p-astia cu cei enumerati mai sus.

  • Chull, duminică, 01.07.2018 21:22

    trist dar adevarat-Vet ia aratat lui HAM cum se fac depasirile adevarate de pilot adevarat nu ce fac ei la Mercedes impreuna cu FIa-1/la Ferrari NU se aproba oglinzile la Mercedes Da/2/Softuri,presiuni in pneuri su substante in ulei folosite de MERCEDES de 2-3 ani-lasati in pace fara penalizari si hop Ferrari suspectata ca scoate fum...Hop Ferrari triseaza...hop Ferrari foloseste ceva interzis/3/ Vet penalizat penibil cursa asta-Ham nici macar mustrat pentru timpeniile facute in anumite curse de Max nu mai zic-SIMPLU:MERCEDES-FIA CHEATERS=LOVE

  • AyrtonSenna1991, duminică, 01.07.2018 21:23

    @91Schumi06 41 de victori. A avut mai puține :). Dar acele 65 de poluri au fost obținute în doar 162 de curse. Dintre care 16 curse au fost în primul sezon cu acel Toleman sub concurenta . Nici eu nu l-am văzut pilotand. Dar urmarindu-i cursele pot spune că a fost fenomenal. Un geniu si o persoană deosebită. Ascari si Fangio sunt în lumea lor. La fel si Clark. Dar începând cu perioada lui Gilles Villeneuve eu cred că se pot face anumite comparați cat de cat relevante.

  • AUTOBILD, duminică, 01.07.2018 21:34

    #Mercedes cheaters+FIA=LOVE :)))))

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 01.07.2018 21:45

    @91Schumi06 M-am referit la Hockenheim ce zici. La Silverstone stiu ca sunt favoriti Mercedes, asa cum Ferrari sunt la Hungaroring. Cursa din Germania va decide cine intra cu avantaj in pauza de vara.

  • 91Schumi06, duminică, 01.07.2018 21:54

    @Mircea, aoleu, am uitat ca Hockenheim e dupa Silverstone. Acuma ce sa zic, Mercedes au mai fost favoriti si pe la Baku, si la Shanghai, de ce nu si-n Canada...si altele au fost rezultatele. In mod normal ar trebui sa urmeze doua victorii pt Hamilton, dar sa nu ne imaginam cain a doua parte a sezonului vom mai vedea ce am vazut anul trecut la Singapore, Suzuka sau Sepang. Ti-am zis si mai sus, e un sezon echilibrat si chiar nu prea mai poti anticipa cine castiga o cursa.

  • ZZZ, duminică, 01.07.2018 21:55

    Cel mai ciudat lucru e ca membri Mercedes discuta numai despre eroarea strategica si nimic despre problemele mecanice..Cel putin asa reiese din stirile despre Mercedes pe site-urile de specialitate.Oricum Hamilton si daca r fi castigat n-ar fi fost campion de pe acum.Ambele titluri se joaca

  • Radu, duminică, 01.07.2018 22:59

    Hamilton s-a apucat de cantat in duet cu Cristina Aguilera, asa ca ia o paine din cantat daca il mai depaseste Vettel inca o data :))

  • Chul, duminică, 01.07.2018 23:13

    Dezastru.Mercedes a pierdut cursa,dar si pozitiile de lideri in ambele clasamente.Totusi despre decizia echipei de a nu.l chema pe Lewis la boxe dupa abandonul lui Bottas consider o decizie corecta deoarece s-au parcurs doar 14 tururi cu acel set.Set care ar fi trebuit sa tina in mod normal inca pe atat cel putin asta dupa spusele celor de la Pirelli.Testele efectuate vineri nu au mai avut mare relevanta deoarece temperatura asfaltului a fost mai mare cu aprox.20 de grade azi.Drept dovada Mercedes nu s-a mai descurcat atat de bine cu SS.Si nici macar cu Soft.Lewis si-a uzat pneurile inca din acele tururi in care a incercat sa-l atace pe Kimi..Adica un timp extrem de scurt fata de cat trebuiau sa tina acele pneuri in mod normal.Cat despre ,,spectaculoasa,, depasire efectuata de Vettel asupra pilotului de la Mercedes ,daca nu ma insel Lewis acuza inca de pe atunci probleme in legatura cu lipsa de putere. asta pe langa uzura excesiva a pneurilor din spate.Plus ca Mercedes au fost mai rapizi aici.Cel putin vineri si sambata.Daca mai castiga si Vettel cursa ar fi fost pentru uni cea mai frumoasa cursa din ultimi 5 ani cel putin.Dar oricum lupta continua si am mare incredere ca Lewis si Mercedes vor castiga si anul acesta.

  • serban, luni, 02.07.2018 00:15

    @7777 Pe Senna l-au făcut legendă curse ca Monaco 1984, Portugalia 1985, Belgia 1985, Brazilia 1991, Anglia 1993, asta din ce îmi aduc aminte, fără să caut pe net, opere de pilotaj la care Hamilton, Vettel, Alonso și alții ca ei nu pot decât să viseze ! Nu moartea pe circuit ! Au mai fost Clark și Villeneuve, dintre cei foarte mari, care au sfârșit în cursă, dar nici unul nu a rămas cu faima lui Senna. Dar când vorbești după ureche ... @91Schumi06 Bottas va fi penalizat dacă schimbă cutia, dar Hamilton nu are de ce, chiar dacă pierde motorul ăsta, tot mai are unul. @Chull Mi-e teamă că, în "buna" tradiție Pirelli, văzând problemele uriașe pe care le are Mercedes cu pneurile, să nu le generalizeze pe cele cu dedicație ! Deja au propus ca ele să fie folosite, în afară de Anglia și în Belgia și în Japonia !

  • liviu, luni, 02.07.2018 07:22

    O cursa frumoasa! Felicitari pentru Verstappen, Raikkonen si Vettel,pacat de mercedes.Apreciez foarte mult faptul ca nu sa dat ordinul ca Raikkonen sa-l lase pe Vettel in fata,sper sa continue tot asa si sa fie in fata cine merita cursa de cursa.

  • lix, luni, 02.07.2018 07:44

    Fara penalizarea stupida, Vetell era pe primul loc.

  • robert fan, luni, 02.07.2018 09:55

    Ferrari a gestionat imbecabil aceasta cursa. Ham a terminat softurile desi intrase mai tarziu pentru schimb. Cand a fost cazul sa forteze s-a vazut ca Ferrari a fost cea mai buna masina in cursa (cel mai bun timp semnat de Kimi+depasire Vettel asupra lui Ham).

  • OTTO, luni, 02.07.2018 10:04

    Vet a fost retrogradat de pe 6 pe 8 de acroșajul cu dobitocul de Grojan....nici nu se specifica asta in reportaj,...halal ziaristica

  • zic si eu, luni, 02.07.2018 10:36

    O cursa captivanta, cum nu au fost multe in ultimii ani, chiar daca acest lucru nu a fost datorat doar evolutiei in cursa. Mercedes nu are strategi la fel de buni ca tehnicienii si asta s-a vazut (si) ieri: -Botas si-a ruinat pole-ul incercand sa-l apere pe Lewis de Kimi&Verst; - Nu l-au introdus pe Hamilton sub VSC la boxe si astfel acesta a fost obligat sa forteze ca sa aiba un gap destul de mare la schimbare si asta este posibil sa fi afectat anumite component tehnice. Poate ca abandona oricum, dar si-au fortat norocul; Si cei de la Ferrari gresesc, dar germanii sunt prea rigizi, le trebuie si un pic de fler in alegerea strategiei Mi-a placut startul lui Kimi si mi-a parut rau ca Verst l-a lovit, fortandu-l astfel sa piarda 2 pozitii. Se pune intrebarea logica: fara acea lovitura reusea olandezul sa-l depaseasca si astfel sa castige cursa? Greu de spus.... In concluzie, o cursa de uitat pentru Mercedes & Ricci, cu noroc pentru Verst & Vetel. Kimi a avut ghinion la inceput, dar a avut sansa cu gafele si problemele Mercedes & Rici, asa ca ar atrebui sa fie multumit.

  • Testarossa, luni, 02.07.2018 10:50

    @Comparatia generatia Senna vs gen Schumacher vs gen. Vettel Ma simt determinat sa fac un comentariu aici. Era Senna: Masinile din era Senna aveau o aerodinamica simpla ce nu prea genera apasarea de azi, plus motoare cu un moment motor nesimtit, chiar si cand s-a trecut la aspiratele V12, motoarele si transmisiile nu erau asa de smooth ca cele de azi, chiar si suspensia nu "copia" asa de acurat suprafata de rulare ca suspensia de azi.. Senna era foarte priceput in a controla "derapajele ample" si tendinta foarte accentuata a acelor masini de a "dansa multisor". Puteai arunca acele masini in slide-uri controlate destul de largi si ieseau si cu bine din viraje (vedeti youtube Berger Monaco cu Ferrari). Nu cred ca Senna putea controla "derapaje in cei mai mici incrementi invizibili ochiului" la fel cum era Schumacher capabil sa o faca. Era Schumacher: transmisii mai rafinate, motoare si transmisii mai "liniare" care puneau mai linear puterea la sosea, asadar mult mai putine zbicituri roti catre asfalt comparat cu masinile din era Senna. Aerodinamica mai eficienta decat era Senna. "Schumacher driving style" pe youtube, eu personal nu cred ca vreun pilot pana in ziua de azi mai este capabil de asa ceva. Ori ce ar zice haterii sau fanii altor piloti. Cu toata liniaritatea asta, masinile era Schumacher odata ce pierdeau aderenta in virajele de mare viteza aproape ca puteai sa zici ca controlul masinii este pierdut, exceptie fiind perioada cu controlul tractiunii. Schumacher era cred singurul care putea sa mearga in tot virajul cu derapaj controlat atat de fin incat era invizibil ochiului. Tot ansamblul masinii era mai précis si mai "strans" , mai sensibil decat cele din era Senna, asadar masinile au pierdut acea elasticitate din era Senna si nu mai putea fi aruncate in derapaje controlate grosolane ca cele din era Senna. Senna era asemeni unui cutit de armata robust, puternic care te scotea cu bine bine cam din orice situatie. Schumacher era asemeni unui bisturiu de mare precizie, care scotea probabil cea mai buna eficienta din fiecare situatie. In timpul cand Bridgestone erau inferiori Michelin, Schumi era cam singurul de pe pista ce mai tinea piept masinilor incaltate de Michelin. Era Vettel: Chiar nu stiu ce sa scriu aici, sa vedem: Datorita pneurilor foarte sensibile, economiei de combustibil, daca iti merge MGUK-ul sau nu, stabilitatea masinii cred ca este foarte variabila in functie de parametrii de mai sus, nu stiu daca pilotii de azi isi pot dezvolta acel simt extreme de fin ca sa poata controla masina la fel de fin cum o facea Schumacher. E drept avem un cuplu motor mai mare dintr-un turbo + MGUK mai neliniar decat aspiratele din era Schumacher. Aici e si vina regulamentului tehnica care dupa mine trebuia sa debiteze niste parametrii care sa permita constructia cea mai rapid posibila a unei masini F1 dar in acelasi timp foarte liniara la toate capitolele, adica foarte "smooth". Cred ca un asemnea ansamblu antreneaza cel mai micut si finut simt de pilotaj existent intr-un pilot, pe care pilotul bineinteles este capabil sa il simta si sa il dezvolte. O sa ziceti ca Schumacher era pe nicaieri cu aceste masini in perioada Mercedes, insa el avea o varsta, simturile descresc. Personal nu cred ca mai exista, existat un pilot la fel de acurat si eficient ca Schumacher. Plus ca Schumacher era foarte puternic psihic, vedeti ce zice Montoya pe youtube despre asta. Astea sunt parerile mele, asadar posibil sa fie si destul de subiective.

  • lasamircea, luni, 02.07.2018 10:57

    Lasa Mircea, nu mai fi suparat pe echipa. Timpul trece si la un moment dat vei realiza ca nu tii nici cu echipa asta.

  • @Testerosii, luni, 02.07.2018 12:29

    Nu ai vazut bine bre. Pe thamarc (asfalt) derapaj inseamna nu bine. Nu trebuie sa controlezi derapajele ci trebuie sa nu le faci ... Ceea ce cauti este aderenta, derapajul, controlat sau nu, este exact opusul aderentei. Pilotii care derapeaza nu ajung prea departe in motorsport.

  • Testarossa, luni, 02.07.2018 13:16

    @@Testerosii daca te uiti la clipul de pe youtube "Schumacher driving style", vei intelege, sper ca derapajul controlat permanent din mici corectii de directive insesizabile ochiului uman, dar explicate pe telemetrie, era facut de Schumacher: 1. pentru ca putea, avea un feeling foarte fin 2. pentru ca acest lucru ii permitea sa aiba o viteza in viraj superioara tuturor celorlaltu piloti, chiar si coechipierilor de echipa, Scumacher nu obtinea pole position pe ordine de echipa, o masina superioara ca specificatii cu a coechipierului... etc. Era mai bun ca ei si ii batea crunt cateodata. Alonso se zice ca era mai bun ca Schumi, eu zic ca Alonso a avut noroc cu Michelin si cam atata. 3. crezi ca acest stil de pilotaj se traduce in pierdere de timp pe tur, atata timp cat spargea recorduri de calificari, in cursa, mai interesant era ca nu manca nici pneurile semnificativ mai mult comparative cu ceilalti, ceea ce spui tu e adevarat la derapaje mari cum mai vezi azi in F1 unde fuge fatza ori spatele in mod vizibil ochiului. 4. ceea ce zici tu n-are aplicabilitate in derapajele tip Schumi. Era facut sa extraga cat mai mult posibil peste limita masinii. 5. In Schumacher documentary, the red baron parca, el insusi zice ca nu intelege cum alti piloti nu pot s-o faca, pt el e ceva firesc. Cool huh?

  • @lasamircea, luni, 02.07.2018 13:58

    Ha,ha, daca o sa treaca "Hami" la Ferrari, vom avea un seppuku in direct si in premiera pentru Romania, autor Mircea-san !

  • GTS-F1, luni, 02.07.2018 14:07

    O sa incep prin a spune ca... multe din comentariile de mai sus sunt mediocre. Cand Ferrari se batea cu McLaren, fanii McLaren i-ar fi omorat pe cei Ferrari, dar asta doar la nivelul discutiilor. In realitate, daca te intalnesti cu un fan McLaren pe circuit, discutiile sunt foarte amicale, comparativ cu "razboiul" declaratiilor de mai sus. Dar fanii Mercedes... mi se par ceva mai violenti si decat cei McLaren din trecut. Pacat, dar atata pot, probabil? Despre cursa nu pot spune decat a fost surprinzatoare, pur si simplu nu ma asteptam la un asemenea final. Cei de la Mercedes au gandit prost strategia, shit happens. Cei de la Ferrari & Red Bull in schimb mizat corect si au castigat cursa. Verstappen a condus foarte bine in ciuda unui mic incindent prin care il putea scoate din cursa pe Raikkonen, dar cei de la FIA erau ocupati cu altceva. Am inteles ca cei de la Mercedes s-au plans deja ca Hamilton n-a putut scoate mai mult din pneuri, dar sunt singurei, asa ca probabil nu se va intampla nimic. Bine ca vine Silverstone si scapam de pneuri "trisate". Personal, cred ca Verstappen este pilotul cursei, dar in acelasi timp cred ca si Grosjean s-a descurcat foarte bine, iar Alonso a facut o cursa de recuperare foarte buna. Toti sunt pilotii cursei pentru mine. Dar surpriza a fost faptul ca Ferrari nu a facut rocada intre Vettel si Raikkonen, cel putin pentru mine a fost alegerea corecta. Raikkonen a plecat foarte bine, a luptat asa cum trebuia s-o faca... de ani buni, iar Vettel si-a facut treaba prin cea mai frumoasa depasire in dauna lui Hamilton. Pentru moment si cea mai frumoasa depasire din acest sezon, a doua pentru Vettel, in dauna lui Hamilton, in acest sezon (o surpriza totala). Dar, performanta celor de la Haas este remarcabila, alaturi de performanta celor de la Sauber. Este impresionant de remarcat ca Ferrari coopereaza cu Haas si Sauber, in timp ce lucreaz si la monopostul propriu, dar si dezvolta o unitate de propulsie, in timp ce Mercedes nu coopereaza nici cu Force India si nici cu Williams si nici nu dezvolta o unitate de propulsie de sine statatori (de aia au departamentul AMG cu buget propriu... ceva gen 500-600 milioane de euro pe an looooooooooooooooooooooooooool). Plus cei de la Mercedes au... cel putin 100 de angajati mai mult ca Ferrari doar la echipa de baza, fara sa uitam cei 400 de angajati la AMG... De observat in schimb ca monopostul Mercedes nu este capabil sa urmeze alte monoposturi, toata aerodinamica foarte complexa de pe partea din fata a monopostului ii ajuta in calificari si la start dar... odata ce ajung in spatele unui monopost cat de cat similar (Ferrari sau Red Bull evident)... toata magia dispare si.... Pentru fanii lui Verstappen dar si pentru noi fanii F1-ului, cred ca aceasta cursa a fost realmente cea mai interesanta din acest sezon, un mare "Felicitari" pentru Verstappen, a condus foarte bine. Dar, un la fel de mare "Felicitari" si pentru Raikkonen care a condus foarte bine, si Vettel care a recuperat cat a putut, plus l-a depasit pe Hamilton exact cand acesta se astepta mai putin. De fapt Hamilton nici nu cred ca se astepta sa fie depasit de Vettel... in cursa de ieri. Sa vedem cursa de la Silverstone acuma, ultima cursa sper din acest sezon cu acele pneuri "trisate".

  • ..., luni, 02.07.2018 14:57

    Despre ce amicitie vorbesti? Voiau sa ma bata tiganii in cazinou pentru ca nu tineam cu Ferrari ca ei.

  • ZZZ, luni, 02.07.2018 15:44

    @ GTS-F 1 Nu toti fanii ferrari sunt niste ingerasi..de exemplu Mclaren_Mircea_85

  • ZZZ, luni, 02.07.2018 21:09

    Problemele de fiabilitate ale celor de la Mercedes nu au legatura cu power unitul..

  • GTS-F1, miercuri, 04.07.2018 09:24

    @ZZZ: Sincer sa fiu, nici nu cred ca exista fani care sa fie ingerasi :P In mod normal cand apare pasiunea apar si problemele :P Dar cred ca @_85 face mai mult misto, nu pare sa fie prea serios, desi este dedicat :P Dar la ce injurii am citit prin niste comenarii... arata cat de scazut este nivelul intelectual al unora. Ca spui despre Hamilton ca-l o maimuta... scuze dar asta este o jignire. Dupa aia vin unii cu "vitelul" despre Vettel, daca nici asta nu-i jignire... sau ca Raikkonen bea si asa mai departe. Astfel de comentarii nu-si au locul aici, de fapt nu-si au locul nicaieri. Din pacate, cei care administreaza site-ul asta nu is fac treaba, am inteles ca sunt foarte slab platiti, treaba lor cat sunt platiti, idea este ca-ti faci treaba pentru tine nu pentru salariu. Eu nu am nici o problema cu cei care sunt mai prostuti, este ok, nu suntem toti la fel de inteligenti, multi nu cred c-au terminat nici scoala generala daca este sa ma iau dupa nivelul comentariilor, dar vii cu matura si arungi gunoiul la cosul de gunoi. Asta este treaba celor care administreaza site-ul asta, nu a mea. Pentru ca daca era a mea... erau pagini intregi goale si fara comentarii sau cu putine comentarii. Si nimeni nu comenta fara cont. Nimeni!

  • GTS-F1, miercuri, 04.07.2018 09:25

    @ZZZ: Despre powerunits... si tu crezi ca cei de la Mercedes sunt prosti, si sa vina sa spuna... da domne avem o problema cu powerunitul? Nu-i mai simplu sa dea vina pe altceva si sa se agite la fabrica despre problema reala? Nu cred ca tu sau altcineva stie mai bine ce problema au, si oricum si tu ai minti la fel :P