Vettel a câştigat pentru prima oară Marele Premiu al Germaniei!

Publicat duminică, 07.07.2013 16:46 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a obţinut victoria în cursa de casă de la Nurburgring după ce a reuşit să-i ţină în spate pe Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean în ultimele tururi.

Marele Premiu al Germaniei a oferit unul dintre cele mai palpitante finaluri de cursă din acest sezon, cu o luptă în trei pentru victorie între Sebastian Vettel şi cei doi piloţi ai echipei Lotus.

Triplul campion mondial a avut parte de un start excelent în care l-a depăşit pe Lewis Hamilton, cel care plecase din pole position. Deşi iniţial părea că se îndreaptă spre o cursă uşoară, germanul a trebuit să facă faţa atacurilor succesive ale lui Romain Grosjean şi, pe final, Kimi Raikkonen.

Grosjean şi-a păstrat poziţia a cincea la start şi a fost marele câştigător al primei intrări la boxe, revenind pe circuit chiar în spatele lui Vettel după ce Hamilton şi Raikkonen au rămas blocaţi în spatele lui Nico Rosberg, aflat pe o strategie diferită. Francezul dădea semne că va iniţia un atac, însă lupta a fost amânată de intrarea Safety Car-ului pe circuit din turul 24 în urma abandonului suferit de Jules Bianchi (Marussia).

Situaţia părea în continuare să-l avantajeze pe Grosjean, însă francezul nu a fost capabil să ameninţe poziţia de lider a lui Vettel şi, după o nouă serie de intrări la boxe, a fost nevoit să-i cedeze cu uşurinţă poziţia coechipierului Raikkonen, aflat într-un ultim stint pe pneuri soft.

Chiar dacă acestea sunt mai rapide cu până la o secundă decât cauciucurile medium, Vettel a reuşit să-l ţină la puţin peste o secundă în spate pe Raikkonen şi să treacă primul linia de sosire. Germanul a obţinut astfel prima victorie din carieră pe un circuit din ţara sa natală şi prima victorie într-o zi a lunii iulie, în timp ce Raikkonen şi Grosjean au completat podiumul.

STRATEGIE BUNĂ PENTRU ALONSO

Strategia lui Fernando Alonso de a sacrifica sesiunea de calificări pentru a începe cursa cu pneuri medium ar fi putut să-l propulseze pe pilotul Scuderiei Ferrari până pe podium. Plecat de pe locul opt, spaniolul a câştigat o poziţie după abandonul coechipierului Felipe Massa din turul patru din motive tehnice şi alta când Mark Webber a avut probleme la primul pitstop.

Cu avantajul unui monopost rapid în a doua parte a cursei, Alonso a ajuns pe locul patru şi părea să aspire la o clasare pe podium, însă nu a încercat în niciun moment să-l atace pe final pe Grosjean, chiar dacă diferenţa dintre cei doi a fost mai mică de o secundă.

EVOLUŢIE MODESTĂ PENTRU HAMILTON

Trădat de al doilea set de pneuri medium, despre care s-a plâns de mai multe ori că nu-i oferă aderenţă, Hamilton a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul cinci într-o cursă în care a pierdut două poziţii la start şi a rămas blocat în spatele lui Rosberg după primul pitstop, fiind depăşit ulterior şi de Raikkonen.

Britanicul a salvat această poziţie după ce l-a depăşit pe finalul cursei pe un Jenson Button aflat la una dintre cele mai bune prestaţii din acest sezon, parţial şi datorită unei strategii diferite ca urmare a startului pe pneuri medium. 

CURSA DE RECUPERARE PENTRU WEBBER

Webber a ajuns pe locul doi la start după ce a trecut de Hamilton, însă totul s-a năruit la prima intrare la boxe, când mecanicii nu au fixat corect pneul dreapta-spate. Acesta s-a desprins de monopost chiar în pitlane şi l-a lovit în plin pe un cameraman, care a fost doborât de forţa impactului şi a fost transportat la spitalul din localitate în stare conştientă.

Mecanicii Red Bull i-au înlocuit pneul, iar Webber a revenit pe ultima poziţie, de unde a început o cursă spectaculoasă de recuperare în stilul său caracteristic. Ajutat şi de intrarea Safety Car-ului pe circuit, Webber şi-a depăşit cu uşurinţă adversarii şi a terminat cursa pe locul şapte, în faţa lui Sergio Perez (McLaren) şi a unui Nico Rosberg care nu a salvat decât două puncte după greşeala de strategie a echipei din calificări.

Ultimul punct pus în joc i-a revenit lui Nico Hulkenberg de la Sauber.

Daniel Ricciardo nu a reuşit să profite de locul şapte din calificări şi a încheiat doar pe locul 12, în timp ce agonia Williams continua după a noua cursă consecutivă fără puncte în acest sezon pentru Pastor Maldonado şi Valtteri Bottas, care au ocupat la final locurile 15 şi 16.

Pe lângă Massa şi Bianchi, un alt abandon a fost trecut în dreptul lui Jean-Eric Vergne. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Alonso, care a fost cronometrat cu 1:33.468 în turul 51.

GERMANIA - REZULTATE CURSA:

 1.  Vettel         Red Bull-Renault           
 2.  Raikkonen      Lotus-Renault                        
 3.  Grosjean       Lotus-Renault                        
 4.  Alonso         Ferrari                              
 5.  Hamilton       Mercedes                            
 6.  Button         McLaren-Mercedes                     
 7.  Webber         Red Bull-Renault                     
 8.  Perez          McLaren-Mercedes                     
 9.  Rosberg        Mercedes                             
10.  Hulkenberg     Sauber-Ferrari                       
11.  Di Resta       Force India-Mercedes                 
12.  Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari                   
13.  Sutil          Force India-Mercedes                 
14.  Gutierrez      Sauber-Ferrari                       
15.  Maldonado      Williams-Renault                     
16.  Bottas         Williams-Renault                     
17.  Pic            Caterham-Renault                    
18.  van der Garde  Caterham-Renault                     
19.  Chilton        Marussia-Cosworth                    
DNF. Vergne         Toro Rosso-Ferrari                   
DNF. Bianchi        Marussia-Cosworth                    
DNF. Massa          Ferrari                              


World Championship standings, round 9: Drivers: Constructors: 
 1.  Vettel        157        1.  Red Bull-Renault          250
 2.  Alonso        123        2.  Mercedes                  181
 3.  Raikkonen     118        3.  Ferrari                   180
 4.  Hamilton       97        4.  Lotus-Renault             159
 5.  Webber         93        5.  Force India-Mercedes       59
 6.  Rosberg        84        6.  McLaren-Mercedes           49
 7.  Massa          57        7.  Toro Rosso-Ferrari         24
 8.  Grosjean       41        8.  Sauber-Ferrari              7
 9.  Di Resta       36       
10.  Button         33       
11.  Sutil          23       
12.  Perez          16       
13.  Vergne         13       
14.  Ricciardo      11       
15.  Hulkenberg      7       
  • cucurbeu, duminică, 07.07.2013 16:50

    mare varza si taximetristul frustrat de hamilton, sa pleci din pole si sa mirosi besinile lui Hulkenberg ture la rand asta spune multe despre valoarea lui

  • Davidenko, duminică, 07.07.2013 16:53

    Nu sunt fan a lui Vettel...probabil multi de aici il urasc , dar este absurd sa nu-i recunosti meritele pt. victoria de astazi. A muncit din greu pt. victoria asta. Singurul care ar fi putut sa-i ameninte victoria ar fi fost Mark Webber , dar RedBull l-au lasat din nou la greu. Inca odata cred ca este clar pt. toata lumea ca Mercedes are in continuare probleme cu pneurile pe circuitele cu temp. foarte ridicate. Test legal sau nu , n-are cum sa rezolve probleme care persista de vreo 3 ani . Alonso inca o cursa specifica lui putin noroc + o strategie solida termina din nou sus. Ferrari trebuie sa vina cu ceva nou daca vor sa castige campionatul. P.s Sper ca , cameramanul care a fost lovit de pneu sa fie Ok.

  • altair19, duminică, 07.07.2013 16:55

    Si se tot vorbea ca au facut cei de la mercedes 1000 km si gata au rezolvat problemele cu pneurile.....nu mi se pare :(

  • cucurbeu, duminică, 07.07.2013 16:56

    X_Zone, unde esti sa iti lauzi campionul de carton? :))

  • man, duminică, 07.07.2013 16:59

    Cand castiga numai da vina pe vreme.

  • alonso, duminică, 07.07.2013 17:01

    bravo alonso,se putea si mai bine totusi...sper sa vina cu ceva nou ferrari , bravo lotus & kimi

  • TRUC, duminică, 07.07.2013 17:02

    Bravo vettel ca ai urcat o poitie de la start , Alonso incredibil el reprezinta f1 daca mai erau tururi castiga chiar , in chimb cei de redbull trebuie sa se apuce de motogp deoarece lui Mark au vrut sa ii faca motocicleta

  • Alonso, duminică, 07.07.2013 17:02

    sunt fan Alonso, dar vettel azi a meritat victoria. Masina redbul e fenomenala5 tururi daca mai erau si Kimi nu il depasea Ferrari nu intelege ca au nevoie de o masina rapida, nu de alonso si stratrgii

  • argint, duminică, 07.07.2013 17:08

    MAI LASATIVA BA CU FERARI SI ALONSO CA AIA TRAIESC DIN AMINTIRI . A TRECUT DEMULT ERA LOR! FORZA REDBULL!

  • marius_kji, duminică, 07.07.2013 17:11

    As putea spune ca a fost cursa perfecta pt.VETTEL,felicitari(cred ca depasirea din ultimul stint a lui Hamilton a fost esentiala,castigand cateva secunde),Kimi foarte bun,Grosjean merita mai mult,Alonso nu a putut mai mult,felicitari tuturor.Yeah baby ,yeah!

  • ferr, duminică, 07.07.2013 17:12

    Si se dovedeste DIN NOU ca Ferrari nu sta bine la capitolul strategie. Ieri Alonso se gandea la podium... e o victorie. E primul din randul celor care nu urca pe podium :D Nu vad marea strategie a lui Alonso. Poate ne lamureste si pe noi. Massa intr-adevar a avut o strategie foarte simpla. La Massa cand functioneaza masina nu functioneaza el, si invers. Revenind la strategia lui Alonso, a inteles-o cineva? Poate doar "geniile" de la Ferrari. Vettel a tras tare. Pacat de Kimi. Daca mai avea un tur, nu stiu daca mai rezista Vettel. Jean zici ca a gasit-o pe Jeana si s-a linistit. Parca e alt pilot. HamiltON sau HamiltOFF? Azi a fost OFF. :))

  • yeah, duminică, 07.07.2013 17:13

    adevaratul ratat ham ham

  • 0313, duminică, 07.07.2013 17:14

    Sa confirmat pentru toti carcotasii ca Mercedes nu a beneficiat de acel test.Pentru cei care nu vor sa inteleaga ca TESTUL A FOST GESTIONAT EXCLUSIV DE PIRELLI.Pirelli are nevoie sa testeze,pentru a face gumele mai fiabile.

  • fghy, duminică, 07.07.2013 17:21

    Praf mai este comentatorul acela chelios de la digisport..........

  • sil, duminică, 07.07.2013 17:27

    acum nu mai sare nimeni ca i-a cedat groSjean locul lui kimi???nuuuu.acum nu se vede.ipocriti. in schumacher multi aruncati cu pietre.

  • marusia, duminică, 07.07.2013 17:32

    KIMI loc nemeritat-si o sa o spun indiferend de ce echipa procedeaza asa-rusinos!

  • bernie, duminică, 07.07.2013 17:47

    sil...Amice esti agramat.Grosjean nu mai are nici o sansa la titlu.Kimi o sansa mica.dar o are.Orice echipa ar fi procedat la fel.Lui schumy i se cedau pozitii cand ambii piloti aveau sanse la titlu.Asta e diferenta bai baiatule.Kimi face minuni cu o masina inferioara rbr sI ferrari.

  • habahaba, duminică, 07.07.2013 17:47

    n-am inteles deloc de ce a stat alonso asa putin cu gumele medii in primul stint......... :( stie careva ce-a patit massa?

  • iulianimi, duminică, 07.07.2013 17:51

    ma bucur pt alonso - chiar imi indeplineste dorinta de a nu castiga niciun titlu cu ferrari si sper ca felipe massa sa plece de la ferrari cat mai repede. am spus si o mai spun.....alonso nu stie sa seteze o masina .......cat despre vettel si altii nu ma intereseaza

  • [email protected], duminică, 07.07.2013 17:54

    stimati comentatori care sinteti fani red bullsa ma lasati cu ei ,ca nu sint asa de straluciti ei ,ca sa aiba palmaresu ce il are ferrari trebuie sa mai manice mult cascaval.

  • danoe, duminică, 07.07.2013 19:07

    va mai reusi Alonso sa-si pastreze sansele de vicecampion?

  • Eu, duminică, 07.07.2013 19:11

    Danone@ Alonso a fost cel mai bun in cursa asta cel putin in ultimele tururi i-a luat lui Vettel cate 1,3 secunde pe tur asa ca nu te bucura prea mult

  • victor, duminică, 07.07.2013 19:45

    Hotărâți-vă câte puncte are Hamilton! Aveți informații contradictorii! ;)

  • @Eu, duminică, 07.07.2013 19:48

    Gresesti ! Cel mai bun a fost Webber .

  • Tu, duminică, 07.07.2013 19:55

    ceea ce conteaza sunt calificarile si timpii din cursa cumulati. Daca Vettel a ajuns primul la sosire inseamna ca pe undeva, poate nu in ultimele tururi, l-a surclasat pe alonso, iar sportul asta e pe puncte. Ciocu mic si mai incercati si alti piloti p'acolo pe la ferrari altfel o tineti tot intr-o mare dezamagire

  • ehe, duminică, 07.07.2013 19:59

    doar 24 de comentarii. Altadata ajungeau la 50-60 pana la ora asta. Lipsesc fanii ferrari, dupa cum se vede au inceput sa inteleaga mai mult din sportul asta, cum ar fi ca o combinatie 'bomba" ferrari+alonso se poate sa nu fie reteta garantata.

  • ...., duminică, 07.07.2013 20:12

    minuni=)) kimi magnificul...hai sa nu exageram(nu e atat de varza lotusul)-i-ai gasit repede scuze...era logic.halal corectitudine.penibil.macar in punctul asta schumacher n-a fost atat de mizerabil(coechipierul lui a avut un monopost pe masura)

  • ferr, duminică, 07.07.2013 20:12

    Lui Alonso nu ai ce sa-i reprosezi. Alonso conduce mereu la maxim. La Ferrari sunt niste oameni care ar trebui sa-si caute o alta activitate, incepand cu Domenicalli si Massa. Spaniolul recupereaza cursa de cursa. Dar e greu sa recuperezi cand pleci de pe 10. Uneori mai trebuie si noroc, alteori ai ghinion. Monopostul Ferrari trebuie imbunatatit pentru calificari. Si problema asta e din 2010. De 3 ani au aceasta problema. Mi se pare incredibil ca Montezemolo a avut rabdare atata timp si aia n-au rezolvat nimic. E grav daca monoposturile Ferrari nu se mai bat pentru pole si prefera "strategii" care in fond nu se dovedesc mare branza. Strategii aia de la Ferrari merita rastigniti.

  • sebvettel, duminică, 07.07.2013 20:18

    Aceasta victorie a lui Vettel inseamna 65% titlu e asigurat .Ha ha ce victorie

  • @bernie, duminică, 07.07.2013 20:20

    poate imi dai niste lectii de gramatica,ortografie.recunosc nu prea mi-a placut la scoala ,dar cu ajutorul tau o sa reusesc sa ma descurc mai bine =))

  • ?, duminică, 07.07.2013 20:30

    X-ZONE-ATATA POATE CAMPIONUL VISELOR TALE????SLABUTZ.POATE DATA VIITOARE

  • sil, duminică, 07.07.2013 20:35

    BERNIE sa-mi corectezi si mie comentariul,nu de alta,dar sa pricep si eu mai repede.

  • Webber, duminică, 07.07.2013 20:54

    Rusine sa va fie pentru ce mi-ati facut, poate ca daca nu eram in top 10 ati fi fost mai atenti insa cele mai mari emotii pe care le aveti intr-o cursa e cand intra Vettel la boxe pentru a reusi un timp de 2.6sec iar mie...las' ca va dau eu d...u la anul!

  • bernie, duminică, 07.07.2013 21:01

    Ptr sil si punctuletele de mai sus, daca nu cumva sunteti aceeasi persoana.... Sunteti la fel de mizerabili ca si idolul vostru.Mi-e scarba de voi ba saracilor [cu duhul], ptr ca nu vedeti decat atat cat puteti intelege.Ori sunteti prea mici ,ori prea prosti.Nu va mai bagati in seama degeaba.

  • Sak, duminică, 07.07.2013 23:30

    Incepand cu aceasta cursa, Pirelli a modificat cauciucurile (metal/kevlar). De aici si problemele Mercedes. Au facut testul degeaba. Cauciucurile care le-au testat nu se mai folosesc. Ceilalti o sa aiba de castigat din testul "pentru tinerii piloti" si vor fi avantajati. In toamna nu-i vad bine deloc pe Hamilton si Rosberg. Doar daca descopera ei din testele in linie dreapta si curse. Cred ca azi Alonso avea o strategie buna si ar fi terminat pe trei daca nu era safety car-ul. Vettel si Grosjean nu mai erau de ajuns.

  • kimi666, luni, 08.07.2013 08:00

    salut! vettel bun, nu il suport, dar e cel mai bun! kimi super, din pacate lotusul e inferior .alonso bataios dar cu ce masina.

  • eu_ferrari, luni, 08.07.2013 08:45

    numai tot impartiti cine cum a fost cel mai bun ... Vettel + RB au castigat, inseamna ca ei au fost cei mai buni ... Ferrari ... putea sa fie si Senna la volan tot un draq era ... nu e de vina nici Alonso, nici Massa ... nu reusesc sa faca o masina pe masura sa castige campionatul ... eu sun fan Ferrari, nu ma intereseaza de persoana lui Alonso(desi e in top 4 cei mai buni piloti de pe grila) sau Massa, ma intereseaza k nici anul acesta nu o sa ia campioantul ... trist :( poate sa vina Vettel sau Hamilton sau cine vreti voi la Ferrari, cu masina de fata nici ei nu ar pute sa faca mai mult sper sa reuseasca sa dezvolte ceva, dc nu atunci Go Kimi, Go Ham, luati victoriile de la RBR k m-am saturat sa-i vad in P1

  • eu, luni, 08.07.2013 09:59

    Off ce bine ca,din nou, alonso a fost cel mai bun cu cea mai slaba masina. Ce bine ca a scos maximum din ea si ca a fost cel mai bun pilot si cursa asta!!! Of Doamne! Daca mai tine cursa 2 tururi, alonso siiiigurrr castiga!! Doamne ce cruda e soarta asta! Alonso sa fie la fiecare cursa cel mai cel si totusi sa nu ia niciun titlu de cand e la Ferrari. E cel mai bun pilot din lume dar soarta ii e potrivnica... :(( :(( PS. Au invatat si celelalte echipe ceva de la Ferrari: sa i se spuna unui pilot sa cedeze pozita coechiperului! Profesori buni astia de la Ferrari!! Acum o practica si Red Bull, Mercedes, McLaren si Lotus.

  • Oanny, luni, 08.07.2013 10:22

    @eu_ferrari Tu te numesti fan Ferrari dar tii NUMAI cu Alonso?! Defapt,nu numai tu,majoritatea se numesc Ferraristi dar nu le pasa de restul echipei,si in special de Massa care sa nu uitam ca in Brazilia 2012 i`a facut toata treaba marelui Alonso,depasind cam tot ce misca si ii ceda locul pentru a lua puncte in speranta de a castiga titlul idolul si modelul vostru in viata . Dupa parerea mea daca Massa ar fi fost pilotul principal in echipa ar fi facut mai multe decat Alonso.In fine,am cam deviat de la subiect... Revenind...Mai vine se infiinteaza o echipa dedicata acestui mare pilot ca sa`i si poarte numele.Voi deja va numiti Alonsisti nu Ferraristi ! Cat despre cursa,felicitari lui Vettel,le merita din plin,la fel si Kimi + Grosjean.Imi pare rau de Webber,daca nu se intampla acea defectiune la boxe probabil ar fi luptat pentru victorie. Alonso de obicei ca`i permite masina face numai depasiri in linie dreapta si nu au pic de farmec..A incercat sa depaseasca pe unde o facea Kimi dar mai are de papat mamaliguta pana ajunge sa faca asa depasiri spectaculoase. O zi frumoasa sa aveti ! :)

  • sa-ti dau o lamaie?, luni, 08.07.2013 10:22

    ``Mi-e scarba de voi ba saracilor [cu duhul], ptr ca nu vedeti decat atat cat puteti intelege.``-u esti sigur ca vezi bine si intelegi tot?Ti-e greu sa accepti o parere diferita de a ta,traiesi cu impresia ca detii adevarul absolut.Noi suntem mizerabili,dar u ne-ai intrecut pe toti.Felicitari!

  • tu ferrari, luni, 08.07.2013 12:09

    ba da, e de vina si pilotul. Nu poti spune ca niciodata nu s-a putut face mai mult pe partea de pilot; ba chiar atunci cand se putea din punct de vedere tehnic si era esential ca pilotul sa dea mai mult pentru ca se juca titlul s-a impiedicat lamentabil si nu o data. Alonso are si curse bune si curse proaste. Ca sa fii campion nu prea iti permiti curse proaste, e de ajuns ca mai te lasa echipamentul de concurs dein cand in cand. Vettel a avut multe ghinioane, dar cand nu a avut nu a iertat, altfel nu mai iesea campion decat in 2011. Ferrari ar avea solutii in locul lui Alonso sau Massa dar ar insemna mai putini bani. Incearca si ei un echilibru, sa fie si bani si ceva pilot. Sunt cam in situatia RBR-Villeneuve cu multi bani si pilot nu cel mai bun dar impus de sponsor. Stim cu totii ca nici atunci nu a mers reteta asta, mare parte si din vina pilotului.

  • tu ferrari, luni, 08.07.2013 12:14

    *BAR-Villeneuve

  • eu_ferrari, luni, 08.07.2013 15:49

    @Oanny care ti problema??? dc nu m-am exprimat bine sa ma intelegi iti repet in cateva cuvinte, se pare k nu te tude materia cenusie mai departe Ce am declarant eu: 1. Ferrari nu este destul de bun k si masina (poate sa fie pilot Alonso, Vettel sau cine vrei tu) 2.nu ma intereseaza cine conduce masinile Ferrari atat cat timp ii un pilot valoros (Kimi, Ham, Vettel SAU Alonso) 3.nu o sa ia campionatul - ma refeream echipa Ferrari, SMART ASS 4.Pilotul meu preferat este Kimi, pacat k l-au dat afara de la Ferrari si pacat k va pilota pentru energizante ... P.S. sunt fan Ferrari din 1995(urmaresc F1 din 1990), abia asteptam sa vina Schumi la ei tu de cand te uit la F1??? de la Silverstone 2013 incoace???? nu te obosi sa-mi raspunzi nu o s-o citesc oricum

  • tyope, luni, 08.07.2013 18:12

    Oanny@ tu poti schimba sportul-nu ai treaba cu F1-auzi Alonso depaseste doar in linie dreapta!Ma baiatule tu te uiti la popice cum se indreapta bila catre ele-schimba F1 cu popice ca acolo se merge mai in linie dreapta :)

  • eu_ferrari@, luni, 08.07.2013 18:42

    las-o bre ca nu te crede nimeni. Cand face si alonso ceva caş (mare branza mai greu) te dai in stamba cu magnitudinea talentului. Cand nu (mult mai des) concepi tot felul de postari sa-l scoti basma curata cumva. Cel mai des dai in masina si domenicalli. Nu poti sa sti ce ar face fettel cu masina ferrari.

  • gogu, marţi, 09.07.2013 14:13

    cum zicea unu la calificari: "cel mai bun masina sa castiga" adica geaba talent daca nema putirinta pe scurt ma bucur pt lotus ca si-au mai revenit , dar pacat ca au picat mercii, da fierari ce sa mai zici? newey se intoarce si loveste din nou :)

  • fan Alonso, miercuri, 10.07.2013 10:57

    Din pacate monopostul Ferrari nu se ridica la nivelul monopostului Red Bull.Asta e adevarul.Poata sa faca Alonso cursa vietii,degeaba daca pleaca de pe locurile8-10...