Vettel a obținut în Canada primul pole position din acest sezon în fața lui Hamilton! Leclerc și Ricciardo, pe a doua linie a grilei

Publicat duminică, 09.06.2019 01:54 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a obținut sâmbătă la Montreal primul pole position al sezonului după ce l-a învins pe Lewis Hamilton cu două zecimi de secundă, în timp ce Charles Leclerc și Daniel Ricciardo ocupă a doua linie a grilei de start.

Marele Premiu al Canadei reprezenta una dintre primele oportunități pentru Ferrari pentru a pune presiune pe Mercedes în acest sezon, datorită avantajului oferit de unitatea de propulsie pe liniile drepte lungi.

Sebastian Vettel a confirmat acest lucru în calificările de sâmbătă, când a obținut primul său pole position din acest sezon după ce a fost cronometrat cu 1:10.240.

Este abia al doilea pole position al Scuderiei Ferrari din această campanie, după cel realizat de Charles Leclerc în Bahrain.

Germanul l-a învins cu două zecimi de secundă pe Lewis Hamilton, în timp ce Leclerc a completat performanța Scuderiei cu un loc trei.

Renault a reușit să producă o surpriză după ce Daniel Ricciardo a încheiat calificările pe locul 4, cea mai bună performanță a echipei franceze în acest debut de sezon. Australianul a reușit astfel să-l învingă pe Pierre Gasly (Red Bull) și, mai ales, pe Valtteri Bottas, care a ocupat doar poziția a șasea. Finlandezul de la Mercedes a derapat la prima încercare din Q3, penru ca apoi să comită o serie de greșeli la a doua încercare.

Nico Hulkenberg va lua startul de pe locul șapte în al doilea monopost Renault, din fața lui Lando Norris și Carlos Sainz (ambii Renault), în timp ce Kevin Magnussen a pătruns în Q3 și va pleca de pe 10.

Vettel, Hamilton, Leclerc și Bottas vor lua startul cu pneuri medium, compoziția utilizată în a doua parte a calificărilor, în timp ce restul piloților din top 10 vor începe cu cauciucuri soft.

În mod ironic, pilotul celor de la Haas își datorează rezultatul unui accident suferit în ultimele secunde din Q2 care a generat apariția steagurilor roșii. Din cauza incidentului, Max Verstappen nu a mai avut timp pentru a finaliza ultimul tur rapid și va lua astfel startul doar de pe locul 11.

Racing Point a fost eliminată cu ambii piloți încă din prima parte, la fel ca și Kimi Raikkonen (Alfa Romeo), în timp ce Williams ocupă și la Montreal ultima linie a grilei.

Marele Premiu al Canadei va avea loc duminică cu începere de la ora 21:10.

Canada: Rezultate Calificări:

  • Alex, duminică, 09.06.2019 08:35

    Ce chestie, in Q2 timpii au fost mai buni decat in q3!Valabil pentru primii 3.

  • Alex, duminică, 09.06.2019 08:37

    Cum in q2, Lewis a avut 1.11.010, clar tot Mercedes e favorita aici! Iar Lewis e fenomenal la start in ultima vreme, sper sa nu fie cazul aici...

  • Alex, duminică, 09.06.2019 08:44

    Mda, rahat pe bat, Vettel porneste de pe medium, nu are nicio sansa la start!

  • Leo, duminică, 09.06.2019 09:09

    Unde sunt ăștia care îl dădeau pe Vettel mort? :D Unii va uitati degeaba la tv! Vettel a facut record pe acest circuit cu acest tur de pile, record deținut tot de el. Vettel pleaca cu același tip de pneu ca si Hamilton

  • Leo, duminică, 09.06.2019 09:10

    Pole*

  • FanF1, duminică, 09.06.2019 10:04

    Îi urez mult succes, să-l ferească Dumnezeu de o altă proastă strategie a echipei!

  • Radu, duminică, 09.06.2019 10:52

    Am zis eu bine, respectiv "atentie la Vettel si Leclerc". Oricum, a meritat macar sa vad calificarile pentru dezamagirea lui Toto cand a vazut ca Vettel a luat pole.

  • Sumi7, duminică, 09.06.2019 11:07

    Sa avem parte de o cursa frumoasa. Prevestesc prapad in spate de la locul 11 in sus, a-propos de acolo porneste Verstapen :). Fortza Ferrari.

  • liviu, duminică, 09.06.2019 13:34

    Felicitari Vettel! Dar ar trebui sa schimbe felul cum se bucura,devine greu de urmarit si mai ales ascultat.

  • Costel, duminică, 09.06.2019 13:39

    dupa rezultatul & rasfatul vizual oferit de vettel in calificarile montreal 2019 pot spune ca is indreptatit sa fiu catalogat un liliputan Paul Frere al AM-motorsport vettel mi-o "inselat" cu adevarat asteptarile , anvergura pilotajului sau in Q3 nu o fost doar fabuloasa ci de-a dreptul feerica iar premisele privind rasturnarea regimului despotic mercedes din din prima treime a sezonului 2019 prind din ce in ce mai mult contur bazandu-ma pe compatibilitatea devenita iata sublima dintre sebastian si sf90 in al saptelea week-end al campionatului forza sebastian ! mille grazie binotto ! ii de amintit si isprava lui ricciardo , un loc 4 pentru renault care-mi confirma ca francezii isi doresc cu adevarat sa iasa din discretia rezultatelor in care se cufundasera in ultimii ani @ Lixandru , du-te emeritule la badmington ,cu pasi repezi daca se poate , fiindca observ ca F1 ii suficient de anevoioasa pentru tine !

  • FanF1, duminică, 09.06.2019 14:41

    @liviu, adevărat grăiești! "Fenomenul" ăsta al lui personal, îl privesc ca pe niște clipe disperate de ușurare după o durată lungă trăită-n depresie. În felul ăsta neamțul riscă să devină o persoană ce i se simte prezența nu și lipsa.

  • tag, duminică, 09.06.2019 15:43

    Unde esti Costele?Vettel e pe val pazea ca e momentul furiei rosii sa se dezlantuie!

  • GrosJan, duminică, 09.06.2019 16:31

    Vom avea SC, pista e prea murdara.

  • lol, duminică, 09.06.2019 20:53

    Si organizatorii astia, puteau sa o curete/spele inainte ca doar vine F1 acolo nu cursa de trap de la Ploiesti

  • Joker, duminică, 09.06.2019 21:53

    Ăștia iar il trag în țeapă pe Lecrer

  • Joker, duminică, 09.06.2019 22:51

    Păcat de F1 ,penalizări fără rost în general, spectacol 0

  • Alex, joi, 13.06.2019 08:42

    Ma uit la comentarii si vad asa 1. unul comenteaza ca Vettel nu avea nici o sansa la start dar nu stia ca si Hamilton pleaca cu acelasi tip de pneu. 2. unul ii era frica de strategie dar problema pana la urma a fost alta. 3. unul invoca safety car pentru ca pista era murdara. Nu se da safety car pentru asa ceva. Si in antrenamente a fost mult praf care ulterior a disparut. Cum? Tot ruland pe circuit. Absolut nimeni despre sectorul 3 perfect a lui Vettel, hate-ul atinge cote alarmante. Dar na dupa cursa au aparut toti vitejii cu explicatii gen play station.