Vettel a obţinut la Austin a opta victorie consecutivă în Formula 1

Publicat duminică, 17.11.2013 22:25 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a câştigat fără emoţii un Mare Premiu al Statelor Unite anost din cauza numărului scăzut de depăşiri, în timp ce Romain Grosjean şi Mark Webber au completat podiumul.

Sebastian Vettel a continuat seria impresionantă de victorii din a doua jumătate a acestui sezon şi în Marele Premiu al Statelor Unite.

Plecat din pole position, pilotul echipei Red Bull Racing şi-a păstrat poziţia de lider la start, a trecut cu bine şi peste intrarea Safety Car-ului în primul tur în urma unui abandon suferit de Adrian Sutil şi a rămas pe prima poziţie inclusiv după unica intrare la boxe.

Aflat permanent la o distanţă liniştitoare faţă de rivali, germanul a trecut primul linia de sosire şi şi-a adjudecat astfel a opta victorie consecutivă, apropiindu-se la numai o victorie de recordul deţinut de Alberto Ascari din 1952-1953.

Conform tradiţiei, coechipierul său Mark Webber a ratat startul şi a coborât de pe locul doi pe patru, iar Romain Grosjean a speculat la maxim această oportunitate. Pilotul echipei Lotus şi-a păstrat poziţia a doua pe tot parcursul cursei, chiar dacă Webber a avut câteva încercări timide de a-şi recupera locul obţinut în calificări.

Australianul a fost însă nevoit să se mulţumească cu locul trei, punctul de referinţă rămânând depăşirea spectaculoasă a lui Lewis Hamilton prin exteriorul virajului 12 în turul 13. După ce a fost depăşit, Hamilton nu a putut ţine pasul cu rivalul său de la Red Bull Racing, astfel că s-a mulţumit cu poziţia a patra.

ALONSO SALVEAZĂ UN LOC CINCI

La fel ca şi Webber şi Nico Hulkenberg, Fernando Alonso a plătit tribut startului luat de pe partea murdară a circuitului şi a pierdut o poziţie la stingerea luminilor roşii după ce a fost depăşit de Sergio Perez.

Pilotul Scuderiei Ferrari a fost însă unul dintre puţinii care au reuşit să câştige mai multe poziţii pe parcursul cursei, mai întâi prin depăşirea lui Esteban Gutierrez din turul 29 şi, spre finalul cursei, prin surclasarea lui Hulkenberg, terminând astfel pe locul cinci.

Germanul l-a depăşit pe Alonso într-o manieră spectaculoasă în primul viraj al ultimului tur, însă spaniolul a revenit imediat şi şi-a recăpătat poziţia.

Hulkenberg şi-a trecut în cont o nouă performanţă importanţă prin locul şase obţinut în final pentru Sauber, chiar dacă plecarea de pe poziţia a patra i-a oferit iniţial speranţe mai mari pentru un rezultat bun. El a fost urmat de Sergio Perez, unul dintre puţinii piloţi care au terminat cursa exact pe locul de pe care a luat startul. 

BOTTAS OBŢINE PRIMELE PUNCTE DIN CARIERĂ

Valtteri Bottas a obţinut în Statele Unite primele sale puncte din carieră în Formula 1 la capătul unei curse în care nu a ieşit în evidenţă prin depăşiri, dar pe care a terminat pe locul opt, cu unul mai sus decât cel de pe care a luat startul.

Nico Rosberg şi-a adjucat locul nouă la capătul unei curse în care i-a depăşit pe Daniel Ricciardo (Toro Rosso), Heikki Kovalainen (Lotus) şi Paul di Resta (Force India), în timp ce ultimul punct a fost adjudecat în extremis de Jenson Button (McLaren) după depăşirea lui Ricciardo în ultimele tururi.

După o serie de curse favorabile, Felipe Massa a obţinut un modest loc 13 în Statele Unite în spatele celor de la Toro Rosso, într-o cursă în care nu a reuşit deloc să iasă în evidenţă. Brazilianul a fost unul dintre cei patru piloţi care au optat pentru o strategie cu două opriri la boxe, însă aceasta nu a avut succes, dovada fiind că şi ceilalţi au terminat în afara punctelor, chiar în spatele lui Massa: Gutierrez, Kovalainen şi di Resta.

Singurul abandon al cursei a fost trecut în dreptul lui Sutil, care a provocat şi intrarea Safety Car-ului pe circuit după un acroşaj cu Maldonado. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Vettel, care a fost cronometrat cu 1:39.856 în turul 54.

STATELE UNITE - REZULTATE CURSĂ:

 1.  Vettel         Red Bull-Renault           1h39;17.148
 2.  Grosjean       Lotus-Renault              +       6.2
 3.  Webber         Red Bull-Renault           +       8.3
 4.  Hamilton       Mercedes                   +      27.3
 5.  Alonso         Ferrari                    +      29.5
 6.  Hulkenberg     Sauber-Ferrari             +      30.4
 7.  Perez          McLaren-Mercedes           +      46.6
 8.  Bottas         Williams-Renault           +      54.5
 9.  Rosberg        Mercedes                   +      59.1
10.  Button         McLaren-Mercedes           +    1:17.2
11.  Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari         +    1:21.0
12.  Vergne         Toro Rosso-Ferrari         +    1:24.5
13.  Massa          Ferrari                    +    1:26.9
14.  Gutierrez      Sauber-Ferrari             +    1:31.7
15.  Kovalainen     Lotus-Renault              +    1:35.0
16.  Di Resta       Force India-Mercedes       +    1:36.8
17.  Maldonado      Williams-Renault           +     1 lap
18.  Bianchi        Marussia-Cosworth          +     1 lap
19.  van der Garde  Caterham-Renault           +     1 lap
20.  Pic            Caterham-Renault           +     1 lap
21.  Chilton        Marussia-Cosworth          +     1 lap

Fastest lap: Vettel, 1:39.856

Not classified/retirements: Driver Team On lap
Sutil          Force India-Mercedes         1


World Championship standings, round 18: Drivers: Constructors: 
 1.  Vettel        372        1.  Red Bull-Renault          553
 2.  Alonso        227        2.  Mercedes                  348
 3.  Hamilton      187        3.  Ferrari                   333
 4.  Raikkonen     183        4.  Lotus-Renault             315
 5.  Webber        171        5.  McLaren-Mercedes          102
 6.  Rosberg       161        6.  Force India-Mercedes       77
 7.  Grosjean      132        7.  Sauber-Ferrari             53
 8.  Massa         106        8.  Toro Rosso-Ferrari         32
 9.  Button         61        9.  Williams-Renault            5
10.  Hulkenberg     47       
11.  Di Resta       48       
12.  Perez          41       
13.  Sutil          29       
14.  Ricciardo      19       
15.  Vergne         13       
16.  Gutierrez       6       
17.  Bottas          4       
18.  Maldonado       1       
  • Vettel, duminică, 17.11.2013 22:49

    Yeah baby!

  • kimi, duminică, 17.11.2013 23:35

    si uite ca fara kimi nu-i ies punctele lui Lotus ...

  • ally_great, duminică, 17.11.2013 23:42

    Si se duce la a 9-a la rand. Strategia cu Kovalainen trebuia sa dea rezultate, dar sa nu uitam ca unul nu e celalalt, iar celalalt e campion :) Au mai schimbat si aripa fata ca sa schimbe apasarea si balansul , si a ramas blocat in trafic....

  • Bogdan, duminică, 17.11.2013 23:55

    O cursa plictisitoare si fara nici un fel de miza. Cel putin eu asa am perceput-o. Am vazut insa cateva depasiri frumoase.

  • azmodan, luni, 18.11.2013 01:52

    acum se vede adevarata valoare a lui massa ...de cand concureaza pt el pacat avea cel putin 2 titluri mondiale daca nu venea alonso sa ii strice jocul.....

  • zexe, luni, 18.11.2013 08:22

    Si Alonso are in continuare *dureri* de cap ....

  • Gigi, luni, 18.11.2013 10:33

    Cea mai plictisitoare cursa din sezon. Vettel este imbatabil iar toata lumea se gandeste la 2014.

  • Alex, luni, 18.11.2013 11:04

    Fanii Ferrari ar trebui sa fie obisnuiti cu acest tip de curse. Cand era bunica fata la fel facea si MSC.

  • hasu, luni, 18.11.2013 18:38

    Asta e situatia baby.D,ont cry....

  • nikipercea, luni, 18.11.2013 22:22

    indiferent de ce linie de piloti avea rbr tot luau titlul! si nu-l mai huliti pe alonso ca el a facut tot ce s putut, cu ferrari pe locul doi la piloti eu zic ca este super performanta..... va intrebati oare pe ce loc era daca avea un mercedes s-au lotus???? sa nu mai vb de un rbr ASTEPT INJURATURI!