Vettel va pleca din pole position în Marele Premiu al Chinei

Publicat sâmbătă, 16.04.2011 10:23 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel continuă marşul triumfal în sezonul 2011 şi va pleca din pole position la Shanghai după ce a fost cu şapte zecimi de secundă mai rapid decât rivalii de la McLaren.

Campionul mondial Sebastian Vettel continuă parcursul fără greşeală şi a obţinut al treilea pole position consecutiv din tot atâtea posibile, urmând să plece de pe prima poziţie a grilei de start.

Cronometrat cu 1:33.706, pilotul echipei Red Bull a fost cu peste şapte zecimi de secundă mai rapid decât Jenson Button şi Lewis Hamilton, cei doi piloţi ai echipei McLaren fiind despărţiţi de numai câteva zecimi pe locurile doi şi trei ale grilei.

În puternic contrast cu performanţa lui Vettel, coechipierul său Mark Webber nu a reuşit să promoveze în a doua parte a calificărilor şi va pleca doar de pe locul 18 al grilei. Australianului i-au lipsit trei zecimi de secundă pentru accesul în Q2 şi nu a putut utiliza sistemul KERS în calificări din cauza unor defecţiuni tehnice, ceea ce l-a penalizat cu circa 0.3 secunde pe tur. În plus, el a utilizat pneuri hard, care sunt semnificativ mai lente decât cele soft.

Lupta "restului lumii" a fost adjudecată în mod total surprinzător de Nico Rosberg, care demonstrează astfel că Mercedes GP a înregistrat progrese suficient de mari pentru a-i învinge pe rivalii de la Ferrari, poziţionaţi doar pe locurile cinci şi şase prin Fernando Alonso şi Felipe Massa. O altă surpriză a fost accesul obţinut de Toro Rosso în Q3 cu ambele monoposturi prin Jaime Alguersuari (locul 7) şi Sebastien Buemi (locul 9), între cei doi intercalându-se Paul di Resta (locul 8), aflat la o performanţă foarte bună chiar de ziua să.

Imediat după ce a obţinut un tur foarte bun pentru accesul în Q3, Petrov (locul 10) a avut o defecţiune la cutia de viteze, motiv pentru care pilotul echipei Renault a oprit monopostul pe circuit şi a forţat întreruperea sesiunii cu numai două minute înainte de final. Restartul a fost plin de suspans, însă Adrian Sutil (Force India) şi cei doi piloţi Sauber (Sergio Perez şi Kamui Kobayashi) au ratat calificarea în Q3.

Un rezultat sub aşteptări a obţinut şi Michael Schumacher, care a terminat doar pe 14 în urma unei greşeli la finalul liniei drepte, urmat de Rubens Barrichello (Williams), Nick Heidfeld (Renault) şi Pastor Maldonado (Williams).

Ca de obicei, cei de la Lotus i-au devansat pe rivalii de la Virgin Racing, iar Hispania Racing va ocupa ultima linie a grilei de start, însă Vitantonio Liuzzi şi Narain Karthikeyan au primit accesul în cursă după ce au respectat regula 107%.

 

China - Rezultate calificări

Pos  Driver                Team                 Time           Gap   
 1.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault     1m33.706s
 2.  Jenson Button         McLaren-Mercedes     1m34.421s  + 0.715
 3.  Lewis Hamilton        McLaren-Mercedes     1m34.463s  + 0.757
 4.  Nico Rosberg          Mercedes             1m34.670s  + 0.964
 5.  Fernando Alonso       Ferrari              1m35.119s  + 1.413
 6.  Felipe Massa          Ferrari              1m35.145s  + 1.439
 7.  Jaime Alguersuari     Toro Rosso-Ferrari   1m36.158s  + 2.452
 8.  Paul di Resta         Force India-Mercedes 1m36.190s  + 2.484
 9.  Sebastien Buemi       Toro Rosso-Ferrari   1m36.203s  + 2.497
10.  Vitaly Petrov         Renault              No time
Q3 cut-off time: 1m35.858s                                   Gap **
11.  Adrian Sutil          Force India-Mercedes 1m35.874s  + 1.388
12.  Sergio Perez          Sauber-Ferrari       1m36.053s  + 1.567
13.  Kamui Kobayashi       Sauber-Ferrari       1m36.236s  + 1.750
14.  Michael Schumacher    Mercedes             1m36.457s  + 1.971
15.  Rubens Barrichello    Williams-Cosworth    1m36.465s  + 1.979
16.  Nick Heidfeld         Renault              1m36.611s  + 2.125
17.  Pastor Maldonado      Williams-Cosworth    1m36.956s  + 2.470
Q3 cut-off time: 1m36.147s                                    Gap *
18. Mark Webber            Red Bull-Renault     1m36.468s  + 1.196
19. Heikki Kovalainen      Lotus-Renault        1m37.894s  + 2.622
20. Jarno Trulli           Lotus-Renault        1m38.318s  + 3.046
21. Jerome D'Ambrosio      Virgin-Cosworth      1m39.119s  + 3.847
22. Timo Glock             Virgin-Cosworth      1m39.708s  + 4.436
23. Tonio Liuzzi           HRT-Cosworth         1m40.212s  + 4.940
24. Narain Karthikeyan     HRT-Cosworth         1m40.445s  + 5.173

107% time: 1m41.941s
* Gap to quickest in Q1
** Gap to quickest in Q2

Marele Premiu al Chinei va avea loc duminică cu începere de la ora 10:00, ora României.

 

  • sorinyki, sâmbătă, 16.04.2011 10:37
    schumi

    Din pacate de data asta nu are nici o scuza, sunt foarte suparat :(

  • Crisztian, sâmbătă, 16.04.2011 10:40

    Fantastic timpul scos in calificari. Distanta dintre locul 1 si 2 ii foarte mare pt o sesiune de calificari

  • SilviuGabriel, sâmbătă, 16.04.2011 10:45
    Petrov

    Total lipsit de fair-play... Trebuie penalizat cel putin 5 pozitii pe grila de start...

  • E.S Alonso, sâmbătă, 16.04.2011 10:49

    Nu pot sa inteleg ce poate sa faca o asa de mare diferenta intre monopostul BRB si restul plutonului chiar si a coechipierului sau Weber incredibil. Din pacate monotonia REVINE....ASTA E.

  • RobbyBagio, sâmbătă, 16.04.2011 10:54

    Un MARE nesimtit Petrov... Identic cu poporul din care se trage!

  • E.S Alonso, sâmbătă, 16.04.2011 10:55

    Anul acesta cei de BRB au grija ca Weber sa nu-l mai dranjeze pe Vettel pacat. Gunoaiele......

  • Bishuc, sâmbătă, 16.04.2011 10:57
    Live

    Ieeeeeeeeeeeeeeeee. De maine si io vad live TV curasa. Mama mi-a pus DigiSport. Ieeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

  • SilviuGabriel, sâmbătă, 16.04.2011 11:01
    Petrov

    Total lipsit de fair-play... Trebuie penalizat cel putin 5 pozitii pe grila de start...

  • Anti-Petrov, sâmbătă, 16.04.2011 11:01
    RobbyBagio

    Asa e ai dreptate Stalin tot Stalin ramane. Se vede pe fata lui ca e un rus tampit si fascist. O mare greseala din partea celor care l-au bagat in F1.Asta daca ar putea ar introduce comunismul la boxe.

  • RobbyBagio, sâmbătă, 16.04.2011 11:05
    @Anti-Petrov

    Astept decizia de penalizare a acestui gurist!

  • Marius, sâmbătă, 16.04.2011 11:09
    Shumi

    Cum am mai spus si anul trecut sunt curios care va fi explicatia lui Shumi pentru performanta slaba. De data acesata maine dupa cursa. Daca m-ar contrazice cu rezultate as fi fericit.

  • diesel08, sâmbătă, 16.04.2011 11:10
    calificari

    Vettel a fost primul tot weekendul. Mai rar o dominare de asemenea maniera..sunt fantastici. Nu inteleg ce i se intampla lui Webber, dar cred ca nici el nu intelege, ceva nu e curat acolo, l-au scos in ultimele minute pe pneuri hard cand el nu avea kers-ul functional. Ferrari...trebuie sa aplice planul "B" sau, sa dezvolte pentru la anul. Gap-ul de 1.4 in calificari este urias.Mercedes da semne de resuscitare prin Rosberg.

  • Bishuc, sâmbătă, 16.04.2011 11:11
    @2 E.S.Alonso

    In calificari, monopostul RedBull fiind foarte usor, smecheria efectului la sol (chestia cu aripa felxibila, botul flexibil, gandire flexibila, comportament flexibil, nuia flexibila, dansatoare flexibila) se manifesta mult mai puternic si de aici diferenta dintre calificari si cursa....

  • Anti-Petrov, sâmbătă, 16.04.2011 11:13
    RobbyBagio

    Da si astept sa vad cum il penalizeaza...........sper sa-l repatrieze inapoi in Rusia ca nu-i departe de casa. Sunt sigur ca e neam cu Lenin...

  • RobbyBagio, sâmbătă, 16.04.2011 11:14
    @Marius

    Din cauza lui rusului... E adevarat, a gresit in acel singur tur, insa daca nu exista acel steag rosu, Schumy cu siguranta era langa Rosberg!

  • E.S Alonso, sâmbătă, 16.04.2011 11:17
    Bishuc

    Probabil ca asa este cum spui tu dar...........e fffffff mare diferenta. Nu mai vedem spectacol nici macar intre Vettel si Weber. Noroc ca urmeaza super partidele de fotbala dintre Real Madrid si FC Barcelona.

  • johnny_f1, sâmbătă, 16.04.2011 11:20
    webber

    daca nu ati observat webber in timpul calificarilor,pe ultimul tur a avut pneuri dure si daia a scos un timp asa slab[doar o parere]

  • Petrov, sâmbătă, 16.04.2011 11:21
    @

    da cu ce v-a gresit Petrov??? Kubica se ocupa cu voodoo, ca de cind a luat pdiumul nu mai are noroc..

  • Marius, sâmbătă, 16.04.2011 11:33
    Petrov

    Petrov nu a gresit cu nimic. Rusii cu siguranta. Ne-au taiat o bucata din tara si au impus socialismul. In conditiile de fata e greu sa-ti placa un rus in F1.

  • ToroBlue, sâmbătă, 16.04.2011 11:34
    Webber testeaza componente si strategii pentru Vettel

    erata E.S Alonso : RBR nu BRB de la Red Bull Racing sau Red Bull Renault Si da, anul acesta ei se focuseaza doar pe o masina. de ce ? Parerea mea e ca monopostul lui Webber e doar de teste, Tot au interzis astia testele de dezvoltare a masinii. Si asa razboinici strategi Horner si cu Newey au mai gasit o portita. au creat scandalul artificial cu Webber care ar fi nefericit si cu aducerea lui Hamilton doar ca sa distraga atentia lumii asupra diferentelor de performanta dintre masinile proprii. si apoi si-au zis: iupiii, putem testa componente cu Webber in curse si in calificari, nimeni nu o sa-si dea seama, o sa puna insuccesul lui webber pe frustrarea lui sau pe ideea ca noi nu i-am preparat masina ca lui Vettel.

  • Bishuc, sâmbătă, 16.04.2011 11:38
    Comunismul

    Lasa-ti comunismul. Petrov n-are nicio legatura; e bun ori greseste foarte liberal, cum il duce muskii

  • Petrov, sâmbătă, 16.04.2011 11:40
    @natiune

    nu incurca te rog politica/politicienii cu tot restul lumii... astia au lumea lor si trebuie judecati aparte (politicienii) si nu impreuna cu totii, indiferent de tara. Adu-ti aminte de Ceausescu, ce toti is la fel??? Hai nu mai bine!

  • tzaigu, sâmbătă, 16.04.2011 12:04
    Petrov

    Nu a gresit nimic. A crezut ca poate recupera masina. Si oricum, oriunde ar fi parcat-o tot ar fi trebuit sa aduca macaraua si tot s-ar fi dat steag rosu din cauza ca ramasese blocata cutia de viteze si stewarzii nu o puteau scoate in afara circuitului. Eu ma intreb de ce Heidfeld nu a iesit mai devreme dupa ce s-a dat drumu iar, sa aiba circuitul curat in fata. A intrat al 6-lea sau al 7-lea in coada care se facuse, periclindandu-si sansele din start. Cel mai destept in situatia aceea a fost di Resta, a prins in ultima secunda turul lasandu-si destul spatiu liber in fata. In legatura cu Webber, chiar mi-a placut sezonul trecut. Dar sezonul asta mi se pare ridicol sa tot bata apropouri spre echipa cum ca masina sa nu e la fel de pregatita ca a lui Vettel. Echipa aia arunca milioane de euro in monopostul lui, nu cred ca isi permite nimeni sanatos la cap din conducerea RBR sa faca jonglerii d-astea pe atatia bani. Nu cred ca le convine sa il aiba doar pe Vettel singur in fata cu McLaren din ce in ce mai puternica. Eu cred ca e doar vorba de adaptare la un nou still de pilotaj. Cu cat sunt mai "batrani" cu atat par sa aiba probleme mai mari in a-si ajusta stilul de pilotaj la multitudinea de schimbari (vezi Schumacher, Barichello). Daca imi explica si mie cam ce ar putea face echipa la masina lui Webber de mananca pneurile atat de repede in comparatie cu Vettel eu ma inclin. Diferenta dintre Vettel si Webber e aceasi cu cea care era intre Button si Barichello la Brawn. Stitlul curat al lui Button, care are grija de masina, fata de cel agresiv al lui Barichello, i-a adus titlul.

  • ivan turbinca, sâmbătă, 16.04.2011 12:23
    tzaigu

    iti bati capul degeaba cu moronii

  • E.S Alonso, sâmbătă, 16.04.2011 12:39

    Bishuc, ai dat in mintea copiilor? Deja? Vezi in frigider ca ti-o facut mamica si tort. Bula, dimineata. Suna ceasul, ... Bula doarme in continuare. Vine mama (lui Bula desigur). -- Trezeste-te Bula, trebuie sa margi la scoala. -- nuuuuu .... (rugator) -- Trezeste-te Bula odata! -- Nu vreau la scoala, ca rad copii de mine. -- Hai Bula odata, jos din pat, nu poti sa lipsesti in prima zi din anul scolar. -- Nuuu, nu si nu. -- Hai Bula, gata, ce D-zeu, esti DIRECTORUL scolii ....

  • Hombre, sâmbătă, 16.04.2011 12:46
    Q3

    RBR si-a batut joc de mclaren, i-au lasat sa se bucure de Q1 si Q2. Super jenant sa ai 7 zecimi in Q3. Naspa moment :)))

  • Hombre, sâmbătă, 16.04.2011 13:25
    Q2

    Dupa Q2 Buton zice " avem sperante pentru pole" he he he!!!

  • Bishuc, sâmbătă, 16.04.2011 13:44
    Bun bancu'... Ti se potriveste si ti se va potrivi intreaga cariera

    N-am treaba cu rigideru'... A trebuit sa inlocuiesc geamu'

  • Hombre, sâmbătă, 16.04.2011 13:49

    Dea vu? Gata? Lasam iarasi Ferrari? Trecem iar la RBR? Ar cam fi cazul ... Hai Massa! poate ca in sfarsit iti revii, nu de alta dar sa-i pice musteata lui spaniolas .... hehehe

  • Hombres, sâmbătă, 16.04.2011 13:50

    *Deja

  • Gaby, sâmbătă, 16.04.2011 14:30
    Schumy

    Retineti Schumy va fi cel mult cu 2 locuri in urma lui Rosberg in cursa de maine si oare unde ar fi fost daca nu ar fi avut iar probleme la aripa............?

  • bernd, sâmbătă, 16.04.2011 17:47
    Calificari

    Era previzibil rezultatul lui Vettel.Foarte interesanta si echilibrata lupta dintre coechipierii Mclaren insa.Ca o parere personala, vad un podium Vettel-Button-Hamilton, cu Alonso pe locul 4 si Massa pe 5

  • Cyrus, sâmbătă, 16.04.2011 19:07
    Vetel

    Daca continua tot asa, atunci o sa ne surprinda doar un titlu de genul "Vetel NU va pleaca din pole position !!!" Sper ca sa termine ghinioanele lui Weber si sa-i mai ajunga din urma si alte echipe, altfel incepem sa ne plictisim de Finger Boy

  • mobius, sâmbătă, 16.04.2011 19:47
    dezamagire

    Nu cred ca se mai poate, fie ca ii suntem fani sau nu, sa ne mai bucuram de "succesurile" lui Vettel. Sunt atat de previzibile incat au inceput sa treaca neobservate. Constat insa ca, in din ce in ce mai multe comentarii apare acea teorie pentru care am fost acuzat de fiecare data cand am exprimat-o si pe care uni o numesc justificat poate, teoria conspiratiei. Imi pare rau de Ferrari, stau in continuare rau la capitolul strategie, eu nu cred ca poti sa ai un timp competitiv intr-un singur tur cronometrat, ca sa nu mai vorbim ca in acel ultim minut se poate intampla ceva pe pista care sa-ti compromita sansele. Oricum dintr-o cauza sau alta, din pacate, spectacolul in F1 moare incet dar sigur. In cazul lui Petrov as fi vrut sa fie altfel dar se pare ca nu este posibil, asta este linia genetica.

  • ravas11, duminică, 17.04.2011 08:10
    grupe valorice F1 Champ

    As avea si eu o intrebare: incepand cu saptamana care vine, din regulament rezulta ca se vor forma grupele valorice conform clasamentului general al pilotilor/echipelor. Asadar, se va tine seama de clasamentele oficiale al pilotilor/echipelor asa cum rezulta de pe site-ul oficial al Formulei 1 sau asa cum rezulta de pe acest site. Intrebarea vine pentru ca exista in momentul de fata o diferenta evidenta privind departajarea pilotilor/echipelor cu acelasi numar de puncte. Opinez ca site-ul oficial al Formulei 1 tine seama in alcatuirea clasamentului oficial si de rezultatele pilotilor in curse, chiar daca nu au punctat: de ex. abandonurile in cursa (a se vedea pozitia ocupata de piloti Williams in acest clasament care nu au incheiat nici o cursa). Poate veni o reactie de la organizatori la acest comentariu ? Va multumesc anticipat si bafta tuturor !

  • daniel.popescu, duminică, 17.04.2011 08:39
    @ravas11

    Grupele valorice din F1 Champ vor fi modificate pentru prima oara la finalul cursei din China, conform clasamentului general publicat pe site-ul oficial al Formulei 1: http://www.formula1.com/results/team si http://www.formula1.com/results/driver Asa cum ai intuit, pe F1.com clasamentul general ia in calcul toate rezultatele pilotilor, nu numai punctele castigate. Pentru pilotii cu zero puncte se ia in calcul cel mai bun rezultat obtinut. Exemplu: un pilot care are un loc 11 intr-o cursa si locurile 20 in alte doua curse va fi in fata unui pilot care a terminat de trei ori pe locul 12.