Vettel va pleca din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii
Sebastian Vettel a obţinut al noulea pole position pentru Red Bull în acest sezon şi va pleca din fata coechipierului său Mark Webber în Marele Premiu al Marii Britanii.
Red Bull Racing şi-a continuat dominaţia categorică din Marele Premiu al Marii Britanii şi în calificări, acolo unde Sebastian Vettel şi Mark Webber au ocupat cu o lejeritate dezarmantă prima linie a grilei de start.
Cronometrat cu 1:29.615, Vettel a fost cu ceva mai mult de o zecime mai rapid decât coechipierul său, însă rivalii de la Ferrari şi McLaren s-au poziţionat la aproape o secundă în urmă. În plus, Vettel şi Webber au stabilit cei mai buni timpi în toate cele trei părţi ale calificărilor, după ce au făcut acelaşi lucru şi în sesiunile de antrenamente.
Ferrari a profitat din plin de problemele înregistrate de McLaren în acest weekend şi a obţinut locul trei pe grila de start prin Fernando Alonso, în timp ce coechipierul său Felipe Massa va pleca de pe locul şapte.
Fără sistemul de evacuare care nu a dat rezultatele scontate în antrenamentele de vineri, McLaren a fost nevoită să se mulţumească doar cu un loc patru prin Lewis Hamilton, în contextul în care Jenson Button a fost eliminat în Q2 în urma unor probleme acute de aderentă.
După dezamăgirile trăite la Valencia, Mercedes GP a promovat în ultima parte a calificărilor cu ambii piloţi, iar Nico Rosberg şi Michael Schumacher vor pleca de pe locurile 5 şi, respectiv, 10. Robert Kubica a continuat evoluţiile bune pentru Renault şi a stabilit al şaselea timp, iar Rubens Barrichello (Williams) şi Petro de la Rosa completează tabloul din Q3, ultimul fiind la o performantă remarcabilă la volanul monopostului BMW-Sauber.
Spre deosebire de numeroase alte Mari Premii, Force India nu a mai reuşit să pătrundă în Q3 cu niciun pilot. Adrian Sutil va pleca de pe locul 11, în timp ce coechipierul său Vitantonio Liuzzi a obţinut locul 15, între cei doi intercalându-se Kamui Kobayashi (BMW-Sauber) şi Nico Hulkenberg (Williams).
Marea surpriză din Q2 a fost însă Jenson Button, care din cauza unei lipse acute de aderenţă a stabilit doar al 14-lea timp, insuficient pentru a intra în lupta pentru pole position. Vitaly Petrov (Renault) şi Sebastien Buemi (Toro Rosso) au completat lista piloţilor eliminaţi în Q2.
Jaime Alguersuari a fost singurul pilot al unei echipe tradiţionale care nu a reuşit să promoveze în a doua parte a calificărilor. Pilotul Scuderiei Toro Rosso va ocupa poziţia a 18-a a grilei de start şi va fi urmat de Heikki Kovalainen (Lotus). Timo Glock (Virgin Racing) a reuşit să devanseze un monopost Lotus şi va pleca de pe locul 20, din faţa lui Jarno Trulli. Lucas di Grassi s-a poziţionat pe 22, în timp ce ultima linie a grilei de start este monopolizată de cei doi piloţi ai echipei Hispania, Karun Chandhok şi Sakon Yamamoto, ultimul aflat la primul său Grand Prix în F1 după o pauză de aproximativ trei ani.
Rezultatele complete ale calificărilor sunt disponibile aici.
Marele Premiu al Marii Britanii va avea loc duminica cu începere de la ora 15:00.
-
Cyrus, sâmbătă, 10.07.2010 16:12rayn380
rayn380, incredibil mai ales ca nu sunt liderii campionatului :))
-
Bruno_Senna, sâmbătă, 10.07.2010 16:15Redbull
Defilare..Redbull .. McLaren..la camioane!!!!!!
-
NeoGalaxy, sâmbătă, 10.07.2010 16:17Eternal Ferrari Fan
Bravo baieti :))))) Ci cei de la Red Bull (extraordinari de fapt, si cei de la Ferrari care in sfarsit s-au pus cu burta pe treaba :P) Cat despre cei de la McLaren probabil au "rafinat" prea mult componentele si nu a mai ramas nimic din ele. In cursa in schimb, speram ca cei de la Ferrari sa se bata cu cei de la Red Bull, poate o dubla... cine stie :)
-
rayn380, sâmbătă, 10.07.2010 16:18@cyrus
Mda, ceea ce ai zis tu, este de asemenea oarecum incredibil, ca, avand asa masina nu sunt departe rau in campionat. Cred ca faptul ca sunt o echipa tanara, este motivul pentru acest al doilea "incredibil" Oricum, s-au ridicat mult de anul trecut, de cand s-a schimbat radical F1, moment in care toti, fie ca au fost mai tot timpul in fata(cezi Ferrari si McLaren) fie ca au fost debutanti(vezi Brawn si RBR), lipsa testelor, multe limitari, au facut posibila castigarea ambelor camp de anul trecut de catre Brawn, iar anul asta, de rezultatele incredibile realizate de RBR pana acum, in F1. Sunt sigur ca daca se continua cu masina din 2008, erau tot in spate. Materialul de care dispunea atat Ferrari cat si McLaren erau peste tot ceea ce ceilalti detineau, adica erau mullllt in spate, greu sa-i prinda vreodata in acea configuratie.
-
rayn380, sâmbătă, 10.07.2010 16:22Startul
va fi foarte interesant....:) Ma refer la varf, intre Vettel si Weber si mai ales intre Ham si Alonso. Weber sa aibe mare grija, intrucat a patit-o si cursa trecuta, cand din spatele lui au plecat la fel Ham si Alonso....Cred ca va pleca de pe partea murdara, la fel ca si Ham de altfel. Avantaj clar pentru Vettel si Alonso
-
Andrei, sâmbătă, 10.07.2010 16:22Ferrari
In cursa nu sunt foarte rapizi cei de la Red Bull doar in califacari zboara atat.Mc Laren respecti Ferrari sunt mai rapizi in nici un caz nu este diferenta asta uriasa intre ei si in cursa.Felicitari Ferrari si daca aici vor termina pe 2 sau 3 restul curselor vor domina.Mc Laren slab de tot si au adus si ei componente noi ca si ceilalti. Cine are curaj sa parieze ca Alonso va fi campion???
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 16:23Vettel va pleca din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii
Rezultate previzibile in calificari dupa cele 3 antrenamente libere.Felicitari Hamilton ,pacat ptr. Button ca n-a reusit sa intre in Q 3.dar tot adevarat e ca ultimul a avut probleme cu monopostul in mai toate sesiunile de antrenamente precum si in Q 1 ...Totusi sa asteptam cursa de maine si sa vedem ce se va intampla
-
diesel08, sâmbătă, 10.07.2010 16:35Calificari
Foarte bine Alonso. Sanse mari pentru un podium, poate chiar o victorie. Ferrari bine pozitionata pt urmatoarele curse. Cineva spunea intr-un titlu ca favoritele la Silverstone sunt Red Bull si Mclaren..asa o fi?
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 16:50Ptr. unii fani Ferrari
Nu inteleg bucuria lor cand un monopost Ferrari prinde locul 3 pe grila.sincer sa fiu nu m-as bucura decat daca monopostul echipei mele favorite s-ar afla in pole-position sau eventual pe locul 2 pe grila de plecare in cursa... Cat despre unii fani Red Bull aparuti ca buretii dupa ploaie ,ar trebui sa -si exprime bucuria dupa terminarea cursei..Atat Weber ieri cu o problema electrica cat si Vettel azi in FP 3 , cand partea din fata a monopostului s-a desprins a aratat ca pe cat este de rapid la fel este de fragil monopostul RBR
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 16:55NeoGalaxy
Reactionezi emotional din nou..dubla Ferrari? parca Massa si Alonso ar alerga de pe locurile 1,2 si fara Red Bull ,Mclaren ,Renault sau Mercedes pe pista.. Oricum n Ferrari nu se va mai intalni cu o situatie de genul celei de la indianapolis 2005
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 16:59NeoGalaxy
Adevarul este ca daca s-ar repeta situatia din 2005 de la Indianapolis sunt gata sa pariez ca in cazul unei victorii Ferrari chiar ai jubila fara nicio urma de jena..
-
andrei, sâmbătă, 10.07.2010 17:42@ctlnmihai
tu auzi ce zici? daca suntem fani ferrari nu avem voie sa ne bucuram pt locu 3 , ca nah e doar locu 3 daca suntem fani redbul .... de unde am iesit, cand am iesit si mai ales ca nu avem dreptu sa ne bucuram ca masina nu e fiabila Cam asta vrei sa zici tu prin comentariile tale. Sa inteleg ca doar cand obtine Mclaren o victorie ar trebui sa fie lumea fericita nu? Daca asta vrei sa sugerezi , atunci fratele meu ... nu o sa mai fii fericit de acum incolo muuuult si bine.
-
marius_kji, sâmbătă, 10.07.2010 17:50cursa
Vettel are cursa ca si castigata.Sa vedem ce va face Alonso cu Hamilton.Sigur va iesi scantei dupa atatea "sms"-uri.
-
Jolerto, sâmbătă, 10.07.2010 17:54ctlnmihai
Ce a zis Andrei, in plus, nu mai vreau sa aud de frustratii de aici incolo ! Ciao McL
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 18:07andrei
fericirea e efemera ... @jolerto .nu e decat un loc 3 si un loc 7 ..dupa reactia de bucurie a voastra se pare ca frustrarea a fost mare dupa atatea ,,rezultate''..apropo tin sa-ti reamintesc ca n-ati mai castigat un pole -position din Brazilia 2008
-
Satriani, sâmbătă, 10.07.2010 18:30@ctlnmihai
Tu il feliciti pe Hamilton pt locul 4 insa fanii Ferrari n-au voie sa-l felicite pe Alonso pt 3!Dupa a cui logica functionezi tu?Ia mai vezi-ti de lungul nasului si de posturile tale!
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 18:49Satriani
Da.. il felicit deoarece Mclaren n-a mai fost devoltata..ferrari in schimb da...cat despre comm-urile mele eu cel putin imi asum responsabilitatea lor ,tu insa nu..
-
Satriani, sâmbătă, 10.07.2010 18:53scuze d 2 bani
Ce vb?Mclaren n-a fost dezvoltata?Hai serios!F-duct-ul iti spune ceva?Sa-ti dau nume si prenume?O adresa ceva?Ce sa-mi asum?
-
Jolerto, sâmbătă, 10.07.2010 19:07ctlnmihai
Defapt McL a fost "dezvoltata" si pentru aceasta cursa;)
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 19:08Satriani
F-duct-ul l-a avut de la inceputul sezonului.. Nu e nevoie de nume sau adresa..ca nu ma interesezi de fel
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 19:14Jolerto
Da dar nu destul de dezvoltata.. trebuie sa recunosc..Oricum ptr. o echipa cu pretentii precum e Ferrari trebuia ca update-urile sa aduca cel putin un pole - position..dar nu stiu de ce am sentimentul ca Ferrari nu vor mai castiga vreo cursa decat prin octombrie..
-
Jolerto, sâmbătă, 10.07.2010 19:23ctlnmihai
Sa vedem... :)
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 19:24fani Ferrari
va rog sa nu-mi adresati injurii ptr. ultimul raspuns adresat lui jolerto..Cine stie poate castigati ambele titluri chiar si fara vreo victorie.noul sistem de acordare a punctelor e cam ciudat si ofera si posibilitatea asta
-
sharky_raduku, sâmbătă, 10.07.2010 19:39
felicitari celor de la RBR pt. calificari ... deja m-am obisnuit cu aceasta grila . Vettel a cam inceput sa devina antipatic...prea tipa totdeauna cand obtine un pole sau o victorie (parerea mea) si am convingerea ca daca Mark ar fi avut aceeasi masina ca si a lui (ma refer la update-uri) l-ar fi batut bine . Lewis a facut tot ce a putut ... cu Jenson deja ma obisnuisem sa se califice mai slab dar nu asa de in spate . Oricum am convingerea ca va reveni in cursa la fel ca si in celelalte si ca Mclaren vor rezolva problema aderentei .
-
dmd, sâmbătă, 10.07.2010 20:44ctlnmihai
Trimiteti-l mai baieti pe ctlmihai la plimbare ca vorbeste numai prostii. Bafta tuturor!
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 21:02dmd
Tocmai am fost dar m-am intors
-
NeoGalaxy, sâmbătă, 10.07.2010 21:07Eternal Ferrari Fan
Cursa din Indianapolis a fost amintire urata nu pentru mine ci pentru un anumit pilot si a aratat incompetenta unui furnizor de a anticipa astfel de evenimente. Dar ce ma deranjeaza sunt palmele primite in 2007, pe care McLaren le-a "daruit" cu bucurie oricarui fan al Formulei 1. Si ca sa fie tacamul complet, fanii au mai primit cateva palme dupa cursa din Australia 2009. Totusi... bucuria unui pilot de a avea si el un titlu amarat si castiga prin mituirea altui pilot nu poate sa fie cu nimic mai prejos decat decaderea altui pilot si a doi oficiali dintr-o anumita echipa. Dar nu... "luptatorul luminii" acest om perfect "ctlnmihai" ne tine predici despre corectitudine moralitate si mai ales... fericire! Ce lume cruda! Personal... "ctlnmihai" ma gandesc sa-ti ctitoresc o mandra biserica in amintirea sufletului tau nobil! Ma gandesc la nume acuma... revin!
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 21:18NeoGalaxy
Mituire..nu s-a dovedit lucrul acesta ..In schimb Mosley a recunoscut ca Ferrari a incercat sa dea spaga celor de la FIA ptr. a interzice dublul deflector Brawn..Intre o legenda si declaratiile lui Mosley sincer mai credibil pare Mosley.. si ca sa -ti dovedesc ca sunt un domn sa stii ca sunt multumit si cu o troita ..nu de alta dar nu vreau sa te bag la cheltuieli..
-
NeoGalaxy, sâmbătă, 10.07.2010 21:35Eternal Ferrari Fan
Sigur il cred pe Mosley. El si cu Mircea, stii tu cel din 1984 sunt chiar cele mai "credibile" personaje din univers. Stii care este problema cu minciunile astea? Unii si le cred si pe ale lor... Daca spuneai ca Mosley are o inregistrare cu toata discutia, da il credeam si eu, dar fara dovezi... momentan sunt doar supozitii. Oricum observ ca este foarte credul, ceea mi se pare normal deoarece esti fan McLaren.
-
sorin666, sâmbătă, 10.07.2010 21:41ctlnmihai
Mai Mihai un singur lucru iti spun Ferrari nu stiu sa fi fost acuzata si sanctionata de spionaj "industrial" pe cand McLaren........ , sper sa nu fiu rautacios dar as putea spune ca McLaren nu se poate dezvolta decat in acest mod , adica spionandu-si adversarii. Asa ca mai lasa tu Ferrari in pace si uitate in propia ograda !!!!
-
sorin666, sâmbătă, 10.07.2010 21:43
Scuze am vrut sa spun: propria ograda
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 21:47NeoGalaxy
Daca ai dovezi privind mituirea lui Glock ,mergi domnule la Fia..sincer mai degraba am incredere in Mosley decat in afirmatiile tale..esti fan Ferrari ,suferi si acum dupa titlul pierdut de Massa, pe cand Mosley a fost cel care a ajutat Ferrari cat timp a fost presedinte Fia... si in plus omul vrea sa se razbune dupa ce i-ati intors spatele in 2009.. Ca si Stepney...I-ati dat flit si el s-a dus cu secretele voastre la Mclaren si pe urma v-ati plans ca Mclaren a furat secretele Ferrari..De parca Ferrari ar fi spus nu daca situatia ar fi fost invers..
-
ctlnmihai, sâmbătă, 10.07.2010 21:52sorin666
,,Mai'' sorine si eu spun ca Ferrari nu mai poate castiga vreun titlu decat daca ar veni un nou Mosley la conducerea Fia ..si eu sunt rautacios acum
-
sorin666, duminică, 11.07.2010 02:08ctlnmihai
Daca ai vreo davada clara ca acel Max Mosley a favorizat Ferrari spune si noua sa nu ramanem idioti..... Eu am spus un fapt dovedit de catre FIA, pe cand tu spui numai povesti de adormit cei mici Pe viitor invata sa respecti fiecare echipa F1 in parte sa nu mai fi obraznic in comentarii cu prestatiile celorlalte echipe.
-
octav71, duminică, 11.07.2010 02:39
Peste toate cele de mai sus, am observat ceva interesant! Schumacher a iesit cam la misto pe circuit in ultima sesiune a calificarilor. Pariu ca schimba o singura data? Daca nu ploua, s-ar putea sa fie o strategie buna. De victorie nu poate fi vorba, dar macar ceva puncte. Ingrijorator pentru "concurenta" sunt timpii apropiati obtinuti de RBR prin cei 2 piloti, ceea ce inseamna o masina bine reglata si cu mare potential. Pana la urma, de ce va certati? Cine va castiga? O sa vedem! Cine e cel mai bun? Vedem si asta! Cel mai galonat? Stim asta deja :) SPor!
-
ctlnmihai, duminică, 11.07.2010 10:26sorin666
Nu-ti spun.. Prefer sa te las in starea actuala in care ai spus ca esti (vezi prima fraza a ta )
-
bogdan_197, duminică, 11.07.2010 11:30Fanii Ferrari
Va bucurati de parca ati si castigat cursa :)) Nu prea cred ca o sa vada prea mult in fata spaniolul monoposturile Red Bull , asta daca nu cumva o sa sara pe garduri cu Massa infipt in el :)) Teribila frustrare aveti in voi !
-
sorin666, duminică, 11.07.2010 14:35Celor Frustrati
Fiecare are dreptul de a se bucura, de a-si felicita echipa indiferent de performanta obtinuta, acel om e un adevarat suporter/fan, dar pesemne unora le place acel gen de coment-uri obraznice la adresa altora. Mihai nu vreau sa te mai retin, nu prea merita...
-
DRAKo, duminică, 11.07.2010 16:32KAKARRI! KAKARRI!
Ce spuneati baieti? Ole HAMILTON! OLE BUTTON! OLE WEBER!
Citeste si
-
F1 TOP | duminică, 24 iunieAlonso a câştigat la Valencia! Schumacher, primul podium de la revenirea în F1!Fernando Alonso a câştigat la Valencia, iar Michael Schumacher a terminat pe locul 3 şi a obţinut astfel primul podium de la revenirea în Formula 1 la capătul unei curse pline de spectacol şi răsturnări de situaţie. Citeste tot
-
F1 TOP | sâmbătă, 23 iunieVettel va pleca din pole position în Marele Premiu al Europei!Sebastian Vettel a obţinut pole position-ul la Valencia într-o sesiune de calificări plină de surprize, în care Fernando Alonso, Michael Schumacher şi Mark Webber au ratat prezenţa în ultima parte. Citeste tot
-
F1 TOP | sâmbătă, 23 iunieFormula 2: Marinescu, locul patru în prima cursă de la Spa-FrancorchampsMihai Marinescu a terminat pe locul patru cursa de sâmbătă de Formula 2 de la Spa-Francorchamps, însă riscă să piardă poziţia la masă verde. Citeste tot
-
F1 TOP | sâmbătă, 9 iunieVettel va pleca din pole position în Marele Premiu al CanadeiSebastian Vettel a obţinut la Montreal al doilea pole position din acest sezon şi va pleca din prima linie a grilei de start alături de Lewis Hamilton. Citeste tot
-
F1 TOP | duminică, 27 maiWebber a câştigat Marele Premiu al statului Monaco!Mark Webber a profitat la maxim de penalizarea lui Michael Schumacher şi a câştigat cursa de la Monaco după ce a plecat din pole position. Nico Rosberg şi Fernando Alonso au completat podiumul. Citeste tot
Incredibili cei de RBR...Incredibili timpi....Cata diferenta intre ei si Alonso si Ham(3 si 4)