Video: cum arată uzina Tesla din China, unde americanii produc Model 3 pentru piața locală

Publicat joi, 09.04.2020 13:07 de Daniel Popescu, Foto: Tesla

Tesla a publicat un clip video în care prezintă detalii inedite despre uzina pe care o deține în China, acolo unde produce Model 3 pentru piața locală de la sfârșitul anului trecut.

Tesla a publicat în această săptămână un clip video de aproape 90 de secunde în care oferă un scurt tur al uzinei pe care a inaugurat-o la sfârșitul anului trecut la Shanghai.

Noua uzină produce Model 3 pentru piața locală, iar în prezent este singura uzină Tesla operațională, ca urmare a faptului că uzina de la Fremont din Statele Unite este închisă ca măsura de protecție împotriva răspândirii pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

De altfel, noua uzină din China a ajutat Tesla să înregistreze o creștere cu 40% a livrărilor la nivel global în primele trei luni ale anului, la peste 88.000 de unități, și va juca un rol important și în următoarele luni, mai ales că restricțiile din țara asiatică au fost în mare parte ridicate.

Pe termen lung, Tesla intenționează să producă în China și SUV-ul Model Y, iar Elon Musk a declarat în luna ianuarie că și-ar dori inclusiv producția unui nou model care să fie disponibil la nivel global.

"Cred că ar fi grozav să facem un centru de design și inginerie în China care să realizeze un model original pentru consum global. Cred că ar fi ceva apreciat la nivel mondial", a precizat Musk la vremea respectivă.

Via Electrek

  • fanel, joi, 09.04.2020 13:16

    Mda, un exemplu graitor de "repatriere" a productiei americane. Si tot chinejii is de vina.

  • Edikkk, joi, 09.04.2020 15:13

    Tesla au spus de la bun început că vor face un gigafactory pe fiecare CONTINENT ECONOMIC unde vor avea vânzările principale Deci SUA, China şi în curând Europa / UE. in viitor cine ştie, poate Brazilia şi Rusia...

  • fanel, joi, 09.04.2020 15:40

    Si daca au spus de la inceput, ce? Tu ai prins ideea?

  • dan_grc, joi, 09.04.2020 17:05

    @ Edikk Nu ti-a mai ramas nimic in capusor, s-a evaporat tot ?

  • Clique, joi, 09.04.2020 19:23

    Chiar nu v-ați plictisit să tot faceți templu unora pe care ei nici măcar nu-i interesează de existența voastră ? Nu v-ați plictisit să tot lăudați mașini pe care nu o să le aveți ?

  • astra, joi, 09.04.2020 21:59

    avem chinez troll si aici. a devenit un site relevant se pare