VIDEO: Interiorul noului Peugeot E-5008. Ecran panoramic de 21 de inch
Peugeot a publicat un clip oficial cu interiorul noului SUV electric E-5008. Noul model primește un ecran panoramic cu o diagonală de 21 de inch.
Constructorul francez a dezvăluit un clip oficial cu interiorul noii generații E-5008, un viitor SUV electric cu 7 locuri. Mai multe detalii despre noul model vor fi dezvăluite în martie, însă Peugeot ne oferă câteva informații despre interiorul noului model.
Cea mai importantă dotare este reprezentată de Peugeot Panoramic i-Cockpit, un ecran panoramic cu rezoluție HD și cu diagonală de 21 de inch. Ecranul este, de asemenea, plutitor și curbat și combină afișajul head-up display cu ecranul tactil central.
De asemenea, efectul de plutire este amplificat de către iluminarea ambientală cu LED-uri. Sursa de lumină este situată chiar sub ecran.
La final, Peugeot descrie interiorul noului E-5008 ca fiind asemănător unei sufragerii. Așa cum spuneam, mai multe detalii despre noul model le vom afla în martie.
via Peugeot
nimic nou sub soare, acelasi design urat ca si la noul 3008