Video. Pilotul de raliuri Esapekka Lappi a testat utilitara Citroen Berlingo pe o probă de macadam
Esapekka Lappi, unul dintre piloții Citroen implicați în actualul sezon al Campionatului Mondial de Raliuri, a testat utilitara Berlingo pe o probă de macadam din cadrul școlii Langley Park din Essex, Marea Britanie.
Divizia din Marea Britanie a celor de la Citroen a găsit o modalitate nouă pentru promovarea utilitarei Berlingo: un test inedit realizat de Esapekka Lappi și Janne Ferm, finlandezii care în mod normal concurează în Campionatul Mondial de Raliuri cu un Citroen C3 WRC.
Testul pregătit de divizia din Marea Britanie s-a desfășurat pe macadam în cadrul școlii de raliuri Langley Park din Essex. Echipajul Citroen a folosit un Berlingo în varianta Worker care promite o gardă la sol mai generoasă, protecții suplimentare și sistemele Grip Control și Hill Descent Assist.
De asemenea, caroseria lui Berlingo a fost "îmbrăcată" în haine speciale cu ocazia celor 100 de ani împliniți de producătorul francez de la înființarea mărcii.
"Am fost surprins de modul în care Berlingo s-a descurcat pe proba de macam. Utilitara a rezistat încercărilor, a fost extrem de ușor de controlat și s-a descurcat cu brio în zonele virajate", a declarat la final Esapekka Lappi.