Video. Viitorul BMW M3, surprins în timpul testelor de pe Nurburgring: sedanul de performanță va avea versiune Competition cu 510 CP
Noua generație BMW M3 a fost surprinsă în timpul unor teste pe circuitul de la Nurburgring. Sedanul de performanță ar urma să fie prezentat la finalul anului curent și va fi disponibil în versiuni de 480 CP și 510 CP.
Actuala generație BMW Seria 3 va fi disponibilă și într-o versiune de performanță M3. Primele fotografii realizate în timpul testelor cu viitorul sedan de performanță au apărut la finalul anului trecut, iar până în acest moment, prototipurile viitorului M3 au fost surprinse în timpul unor sesiuni în SUA
Recent, noua generație BMW M3 a fost spionată în timpul testelor care au avut loc pe circuitul de la Nurburgring.
Sedanul de performanță pregătit de constructorul bavarez va fi echipat cu motorul pe benzină S58, același propulsor pe care nemții l-au integrat pe SUV-urile de performanță X3 M și X4 M.
Motorul de 3.0 litri cu șase cilindri livrează 480 de cai putere și 600 Nm. În cazul versiunilor Competition, puterea dezvoltată de motorul pe benzină crește până la 510 CP.
Conform unor rapoarte apărute la finalul anului trecut, noul M3 va fi disponibil atât într-o variantă cu transmisie manuală și roți motrice spate, cât și într-o versiune cu transmisie automată și sistem de tracțiune integrală. Sistemul M xDrive pregătit de nemți ar urma să fie asemănător cu cel disponibil în prezent pe M5, ceea ce înseamnă că sedanul de clasă medie va integra și un mod 2WD.
Nemții vor pregăti și o serie de îmbunătățiri pentru suspensii, sistemul de direcție și sistemul de frânare, în timp ce la nivel estetic va fi introdus un pachet de caroserie mult mai agresiv.
Prezentarea viitorului BMW M3 ar urma să aibă loc spre finalul anului curent, debutul comercial fiind programat pentru prima parte a anului viitor.