Dacia a publicat dotările standard și opționale pentru noul Sandero Stepway: 350 de euro pentru pachetul cu senzori față și spate
Dacia a publicat lista dotărilor standard și opționale pentru noul Sandero Stepway. Sistemul Media Display cu ecran de 8 inch și compatibilitate Android Auto și Apple CarPlay este standard pe echiparea Comfort, iar pachetul cu senzori de parcare față și spate este disponibil pentru 350 de euro.
Dacia a publicat la începutul lunii noiembrie prețurile pentru noile generații Logan, Sandero și Sandero Stepway, însă la vremea respectivă nu a oferit niciun fel de detalii despre dotările standard și costurile asociate dotărilor opționale ale celor trei modele.
Constructorul roman a revenit acum cu informații complete despre dotările standard și opționale disponibile pe Sandero Stepway. Conform datelor publicate anterior, Sandero Stepway este disponibil doar cu nivelurile de echipare Essential și Comfort.
Echiparea Essential include, printre altele, jante de 16 inch, faruri de zi LED, faruri eco-LED (fază scurtă LED, fază lungă halogen), semnalizatoare laterale amplasate pe laterale, aer condtionat cu reglare manuală, volan reglabil pe înălțime, lunetă încălzită, sistem audio cu două difuzoare, ecran alb-negru de 3.5 inch cu aplicație Dacia Media Control, sistem de frânare de urgență automat (AEB), Cruise Control, proiectoare de ceață sau sistem de monitorizare presiune pneuri.
Între timp, echiparea Comfort oferă, în plus sau diferit, o serie de dotări interesante. Pe listă se regăsesc funcții precum aer condiționat cu reglare automată, oglinzi electrice, scaun reglabil pe adâncime și înălțime, volan îmbrăcat în piele, ștergătoare cu senzor de ploaie sau geamuri elecrice spate.
De asemenea, clienții care aleg Comfort primesc standard sistemul Media Display cu ecran de 8 inch, compatibilitate pe cablu pentru Android Auto și Apple CarPlay, conectivitate bluetooth și sistem audio cu 4 boxe, dar și senzori acustici pentru parcarea cu spatele.
Opțional, clienții pot alege o serie de dotări speciale, în funcție de nevoi, preferințe și buget.
De exemplu, Dacia menționează că barele de pavilion modulare, care pot fi montate longitudinal sau transversal, costă 150 de euro, în timp ce pentru volan îmbrăcat în piele clienții plătesc 100 de euro. Ambele dotări sunt standard pe echiparea Comfort.
Dacia oferă și un Pachet Confort care costă 100 de euro și include scaun reglabil pe înălțime și volan reglabil pe înălțime și adâncime. Acesta este de asemenea standard pe echiparea Comfort.
Pachetul Media Display cu ecran de 8 inch fără sistem de navigație, compatibilitate pe cablu pentru Android Auto și Apple CarPlay, comenzi pe volan, bluetooth, un port USB și sistem audio cu 4 boxe este standard pe echiparea Comfort și poate fi cumpărat pentru 300 de euro de clienții echipării Essential.
Clienții echipării Comfort pot opta suplimentar și pentru pachetul Media Nav, care include în plus sistem de navigație, compatibilitate wireless cu Android Auto și Apple CarPlay, două porturi USB și sistem audio cu 6 boxe. Media Nav nu este însă disponibil pe echiparea Essential.
În plus, senzorii acustici pentru parcarea cu spatele sunt standard pentru echiparea Comfort și disponibili opțional pentru echiparea Essential pentru 150 de euro.
Clienții care aleg echiparea Comfort au la dispoziție alte două pachete Parking. Astfel, pachetul Parking 1 include senzori față și spate și camera pentru marșarier și costă 350 de euro, în timp ce pachetul Parking 2 include în plus și avertizare pentru unghi mort, caz în care costul ajunge însă la 400 de euro.
Via Dacia
-
Mda, luni, 09.11.2020 19:45
Articolul este ambiguu și sursa nu trimite către vreun link concret. Așteptăm actualizarea site-ului Dacia România și disponibilitatea configuratorului...
-
Manu Mugurel, luni, 09.11.2020 19:46
" vorbim de aceeași Mărie cu altă pălărie " :):):)
-
Ionuț, luni, 09.11.2020 19:48
Nu mă interesează dotările care îți ia ochii, vorbim de siguranță pasagerilor 3 stele NCAP ???
-
Radu, luni, 09.11.2020 20:23
Poate ii explica cineva autorului diferenta intre orizontal/vertical si longitudinal/transversal, apropos de barele de pe plafon
-
Alandala, luni, 09.11.2020 21:31
Bai baieti, care constructor roman?!?!? Sandero se va fabrica exclusiv in Maroc. Este oficial.
-
Haha, luni, 09.11.2020 21:40
tzenu oricum tu esti cu bmw, asa ca nu inteleg ce anume te deranjeaza. Penibil esti tu ca iti dai cu parerea aici. Lumea nu suporta aceasta marca dar la articolele despre Dacia sunt cele mai multe comentarii. Sa critice cei care vor sa cumpere Dacia. Ceilalti pot ignora articolele de genul. Au alte branduri superioare de unde sa aleaga.
-
Tatraurs, luni, 09.11.2020 22:40
@tzenu_bmw. Tot e bine,cred ca in urmatorii ani o sa primim coloana de directie cheala iar volanul si piulita vor fi optionale,doua difuzoare? In curand,un difuzor o sa fie de ajuns pentru plebei,300euro si aia fara tva :))
-
rov, luni, 09.11.2020 23:32
Dacia noua consuma ulei. La 40.000 km consuma 530 ml la 1000 km. Dacia zice ca e ok.
-
adrian box, marţi, 10.11.2020 00:49
bravo dacia nota 10 pt noua platforma
-
Edikkk, marţi, 10.11.2020 08:47
O maşină PREŢ calitate cel mai bun din Europa Cam asta e. Că nu bate anumite SH, mda, dar de la sărăcie se trage.
-
@Tatraurs, marţi, 10.11.2020 09:22
La Octavia 2 tot 2 difuzoare primeai (plateai in plus pentru mai multe) si muzica se auzea destul de ok. Chiar crezi ca asta ar fi o problema?
-
daniel.popescu, marţi, 10.11.2020 09:37
@tzenu_bmw: Asa cum am mentionat si in articol, pachetele Media Nav si Media Display includ si alte dotari pe langa sistemul audio.
-
Feisbuceala La Max, marţi, 10.11.2020 09:52
Sandero Stepway in varianta Esential are OGLINZI MANUALE la 13000 euro ?! wtf... Cam dubios articolul ...
-
daniel.popescu, marţi, 10.11.2020 10:26
@Feisbuceala La Max: Da, oglinzile electrice sunt disponibile standard doar pe nivelul Comfort.
-
Feisbuceala La Max, marţi, 10.11.2020 11:02
Jignitor pt o Dacie la 13.000 euro ...
-
ds, marţi, 10.11.2020 11:11
Dotări nomale, zic eu, atât timp cât nu vor fi băgate în pachete fanteziste. Adică pentru senzori față/spate să fiu nevoit să cumpăr la pachet cu bari transversale pentru pavilion. Altfel, spre exemplu, eu am geamuri electrice pe spate, dar nu știu dacă s-au folosit de două ori în atâția ani de când am mașina...
-
Moldovean, marţi, 10.11.2020 11:13
@alandala Și dacă fabrică în Maroc nu mai e constructor român? Dar Renault care fabrică și pe alte continente mai e constructor francez? Sau e braziliano-argentiniano-turco-franco-indo- spaniol? Dar Skoda care fabrică în China și parcă și în India și cred că vor fabrica unele modele și în Germania. E constructor ceh sau ceho-chinezo(sino cred că e termenul corect)-indo-german? Și aș putea continua așa cu multe alte mărci. Naționalismul ăsta deșănțat e foarte prostesc. Și știți ce am mai observat? Că mare parte din naționaliștii ăștia care strigă că ne fură străinii sau că Dacia nu mai e constructor român și altele de genul, sunt oameni care au mentalitatea aia de mică corupție, învârteli, ciupeli (românisme de astea), oameni care nu vor civilizație, ci vor ca românismele să continue să predomine țara. De asemenea, mulți din ăștia sunt din categoria celor ce scuipă pe jos și aruncă gunoaie pe unde apucă. Doar o observație personală. Nu toți, dar mare parte așa sunt. Ah, și dacă străinii ăștia răi nu cumpărau Dacia, cred că și acum produceam 1310 cu al 10-lea facelift bazat pe un model proiectat în anii 60. Nu uitați că în 2004 încă produceam Dacia 1310. Așa că hai s-o lăsăm mai ușor cu naționalismul ăsta de doi lei.
-
Moldovean, marţi, 10.11.2020 11:26
@alandala Ce am scris mai sus, nu mă refeream la tine căci nu te cunosc. Doar mi-a amintit de acești naționaliști la modul general.
-
fanel, marţi, 10.11.2020 11:47
pai e simplu....injura Dacia ca e scumpa, nu ofera nimic si numai este romaneasca. Motiv pentru care isi trag un SH din vest pentru ca...patrioti.
-
Moldovean, marţi, 10.11.2020 12:09
@fanel Cum adică nu oferă nimic? Asta nu e adevărat. Nu mai este românească? Dar mai e vreo marcă în lumea asta care e doar națională? Poate doar alea chinezești de nu a mai auzit nimeni de ele, că în rest aproape toate mărcile au devenit multinaționale. Din păcate, patriotismul ceaușist încă trăiește în mulți și l-au transmis și celorlalte generații. Și asta o spune unul care nu crede în globalism.
-
netam-nissan, marţi, 10.11.2020 12:16
nu inteleg ce atita agitatie cu pretu pachetelor dacia cind un pachet amarit de tigari a ajuns 5 euro. ce lipseste e doar un motor cu 4 cilindri 1.33 tce macar pe varianta sandero mai scumpa. trebuie insa promovata fortat electrificarea si hibridul ala scump care va fi preluat de pe clio ar avea concurenta.
-
alex, marţi, 10.11.2020 12:24
Sandero Stepway se produce la Mioveni. Cred ca la nivel European 60% din vanzarile Sandero sunt versiunea Stepway asa ca nu va agitati degeaba. Au mutat Sandero in Maroc ca e mai aproape de piata tipa a Sandero adica Europa de Vest. La noi nu prea cumpara romanii Sandero pentru ca traditional preferam Loganul Sedan si pentru ca este mai ieftin. On topic. Sa intelegem ca frana de mana nu este electrica pe toate modelele? Sa intelegem ca farurile nu sunt full LED si ca exista o posibilitate ca pe varianta dde baza a Loganului si Sandero sa fie led doar pe luminile de zi? Sa intelegem ca la 11k euro primesti doar 2 difuzoare? Nu stiu daca Vre-un logan a avut vreodata doar 2 difuzoare. Ciudate alegeri.
-
Moldovean, marţi, 10.11.2020 12:24
@Ionuț Tu te uiți la stele sau la structura de rezistență a mașinii. Și dacă ar lua 3 stele acum cu tot cu sistemele de asistență obligatorii (eu aș trage nădejde măcar la un 4 stele), acestea sunt echivalentul a 5 stele în perioada 2010-2015 când nu penalizau atât de drastic lipsa sistemelor electronice de asistență. Nu mai zic de dinainte de 2010. Cred că realizezi că dacă EuroNCAP ar lua acum un Polo sau un Fiesta sau o Corsa din 2010-2012 alea ar lua azi 1-2 stele dacă nu chiar 0? Vezi Fiat Panda care a luat de curând 0 stele în condițiile în care aceeași mașină a luat în 2011 5 stele!!! De ce compar cu mașinile SH menționate mai sus? Pentru că mulți români le preferă în dauna unui Sandero nou crezându-le mai sigure în condițiile în care avem toate șansele ca un Sandero 3 să fie mult mai sigur ca alea. Dacă EuroNCAP ar buși acum un Golf 7 din 2013 nu cred că ar lua mai mult de 3 stele pe baza criteriilor din prezent. Dar ce să-i faci... așa e când te uiți la stele și nu vezi problema mai în profunzime. Și așa fac majoritatea oamenilor. Cine stă să analizeze mai atent? N-au ei timp, superficialitatea e regină!
-
Kap, marţi, 10.11.2020 12:58
Mr. Moldovean, ai dreptate 1000% dar marea majoritate a detractorilor Dacia sunt trolli sau doar pricep greu și uită repede. Au găsit nod în papură că se fac dacii prin Maroc. Păi dacă nu suntem în stare să-i convingem să mărească în România capacitățile, nu e bine că măcar păstrează aici modelele cele mai scumpe (Duster + ce mai rămâne loc) ? Și mai produc și trimit și o cârcă de piese CKD pentru alte fabrici în care se fabrică modele Dacia-Renault, gen Tanger, Casablanca, Oran (Algeria) sau Avtoframos (Moscova) ? Altul cerea airbaguri cortină, acum când le are cere 7 stele, dar dacă ar pune pe Dacia toate sistemele alea complexe care să asigure și a 5-a stea ar plânge că nu dă atâta ”pe o Dacie”. Ăștia vor luna de pe cer pe mărunțiș dar ei nu sunt în stare să întrețină ca lumea o mașină. Mă-ntreb ce bătăi de joc o fi suportat mașina celui ce se plânge că-i consumă ulei dar evident ține sub tăcere restul faptelor... pagubă enormă un set de segmenți schimbat la 40.000 km, o fi fost mai bine să îngroașe grupul țepuiților cu 1.2 TSI de le cădea distribuția la mai puțini km....ei oricum au concluzia dinainte știută: e mai ”calitativ” sh-ul ăla ”ocazie”, câți bani bagă în el ulterior nu recunoaște unul....
-
Moldovean, marţi, 10.11.2020 13:18
@Kap Din păcate, la noi mentalitățile se schimbă foarte greu. Românul e mereu cârcotaș, mereu nemulțumit, mereu găsește un nod în papură. Popor de-a dreptul masochist. În loc să se bucure că o companie românească crește așa mult, chiar și cu capital străin, în condițiile în care de privatizările făcute prin români s-a ales praful. Dacia aia de care comentează ei că e străină contribuie enorm la PIB-ul țării, are vreo 15.000 de angajați care nu sunt plătiți cu 1.800 lei, adică au salarii chiar bunicele, iar un număr total de 210.000 de oameni lucrau în 2018 în industria auto locală, industrie ce generează peste 25 de miliarde de euro anual. Dacia cuprinde mare parte din această industrie locală. În același timp, nivelul de trai și impactul economic pozitiv s-a văzut clar în orașul Mioveni, în județul Argeș și chiar în regiunea asta a țării. Toate astea prin banii străinilor de la Renault. Și toate astea în timp ce unii scuipă în Dacia. Să își cumpere ce vor, dar măcar să aibă o atitudine corectă.
-
Kap, marţi, 10.11.2020 13:34
Sigur că da, francezii fac ce fac pentru profit, dar totuși trebuie respectați pentru ce au reușit în țara noastră, care are de câștigat din afacerea lor. Și dacă nu ne place, să comparăm cu ce ”a reușit” românul care nu-și vinde țara: la Aro, la Tehnometal (Lăstun), la Roman Brașov.... Evident fiecare cu mașina care i se potrivește, dar n-ar strica puțină decență.
-
Danuț Alin Niță, marţi, 10.11.2020 14:27
Dacia este o căruță. Punct.
-
Moldovean, marţi, 10.11.2020 14:29
@inexorabil Vorbeam de niște mentalități greșite în popor și unde ai ajuns tu... iar eu ce am spus, am spus din ce am văzut zilnic și din lucrurile cu care m-am confruntat zilnic. Aș vrea totuși să fiu scutit de ”excepționalismul românesc.” Nu suntem cei mai proști și corupți de pe planetă (în Europa românii sunt încă printre cei mai corupți), dar nici cei mai deștepți și frumoși cum vor unii să creadă - dacă eram așa, țara arăta cu totul altfel. Dar stai, nu ne lasă străinii să creștem, nu? Eu nu sunt progresist cu care probabil mă confunzi. Nici cu d-alde open society, LGBT și d-astea. Deși niciodată nu am vorbit teologic pe site-ul ăsta, eu cunosc foarte bine conceptele despre care tu vorbești (Legea lui Dumnezeu, Apocalipsa, Anticrist/fiara etc.) și asta pentru că cunosc foarte bine Biblia - și tocmai pentru că o cunosc alături de istoria creștinismului primar, aș putea să pun tunurile pe ortodoxie nu din prisma progresismului, ci din prisma dogmelor și tradițiilor sale care nu au absolut nicio legătură cu Biblia și nici cu creștinismul primelor 3 secole de dinainte de intervenția lui Constantin. Dar nu insist, informațiile astea sunt la îndemâna oricui. Eu nu aparțin de niciun cult religios. Nu era cazul să amesteci poveștile alea cu ceea ce am spus eu că chiar nu era cazul. Ceea ce pe mine mă deranjează enorm este bătaia asta naționalistă cu pumnul în piept când nici măcar nu suntem în stare să ne facem curat în propria ogradă. Și când cineva ne confruntă cu mizeria din propria ogradă, dăm vina pe vecin, pe oculta mondială și etc. În final, nici mie nu-mi place când UE intervine asupra unor chestiuni morale și încearcă să impună o anume ideologie, dar dpdv economic nu îi putem nega influența pozitivă asupra țării noastre. Iar cu Vadim, te rog să mă lași... dacă te crezi așa creștin, nu ai cum să admiri un om care înjura ca la ușa cortului și avea un limbaj atât de murdar, pe lângă odele ceaușiste aduse înainte de 1989. Dacă ești creștin, verifică ce spune Biblia în Efeseni 4:29, Efeseni 5:4, Matei 12:34, Coloseni 3:8 despre cei cu un limbaj ca al lui Vadim.
-
Stelian, marţi, 10.11.2020 15:03
Am fost saptamana trecuta la un dealer din Bucuresti, la un test-drive. Am testat un Sandero Stepway din versiunea aflate deja pe piata, dar agentul mi-a dat cateva informatii si despre masinile ce urmeaza sa apara in cateva saptamani. Din ce mi-am notat (strict pentru Sandero Stepway): La nivelul ESSENTIAL, motorizarea TCe90 pe benzina porneste de la 12.050 euro, iar la COMFORT, de la 12.950 euro. Varianta cu benz.+GPL (motor Eco_G 100) porneste de la 12.350 euro la ESSENTIAL, respectiv de la 13.250 la COMFORT. Echiparea standard pe Essential include jante de 16 inchi, faruri de zi LED cu semnatura luminoasa "Y", cu faza scurta LED si faza lunga halogen, bare de pavilion longitudinale, directie asistata electric, indicator de schimbare optima a vitezelor (GSI), aer conditionat cu reglare manuala, volan reglabil pe inaltime, bancheta spate rabatabila 1/1, geamuri electrice pe fata si manuale spate, ABS + AFU, ESP + HSA, airbaguri frontale, laterale, cortina, sistem monitorizare presiune pneuri, cruise control, proiectoare de ceata, roata de rezerva de dimensiuni normale (sau kit de reparatie pt motorizarea benzina+GPL), radio cu doua difuzoare, bluetooth, afisaj de bord de 3,5" cu display alb-negru. La varianta superioara, COMFORT, echiparea include in plus bare de pavilion modulare, aer conditionat cu reglare automata, retrovizoare reglabile electric cu sistem de degivrare, volan imbracat in piele si reglabil pe inaltime si adancime, bancheta rabatabila 1/3 si 2/3, scaun sofer reglabil pe inaltime cu cotiera integrata, geamuri electrice pe spate, media display cu ecran tactil de 8", patru difuzoare, senzori acustici de asistenta la parcarea cu spatele, stergatoare cu senzori de ploaie. Am un buget de 14.000 de euro, sa vedem ce pot sa bag in el... probabil un Essential cu motor benzina+GPL, plus niste suplimente pe ici, pe colo :)))
-
@stelian, marţi, 10.11.2020 15:43
Mai gândește-te înainte de 10 ori ...!!!!! 14.000eur pe o DACIA ????
-
fanel, marţi, 10.11.2020 16:33
@Moldovean, eram ironic
-
@@stelian, marţi, 10.11.2020 16:38
Da, sunt 14k euro de care primesti urmatoarele: - o subcompacta decenta ca spatiu interior si portbagaj - garda la sol marisoara apropiata de o Vitara, - tehnologie destul de actuala (Aple, Android wireless) - un design destul de frumos, - motor suficient de puternic - GPL care iti permite sa mergi cu un cost de 20 lei/100 km, ca la o masina electrica incarcata la Ionity. Mergi la orice producator vrei, bifeaza garda la sol, gpl, 100cp, aple si android si daca iesi sub 18k euro ma anunti si pe mine. Si sa nu-mi spui ca n-ai nevoie de una sau alta ca GPL-ul de exemplu aftermarket te costa 7-800 euro si in unele cazuri pierzi garantia iar unele motoare (ex: suzuki) din fabrica nu sunt pregatite pentru gaz. La Dacia GPL-ul costa 300 euro si iti face o economie de vreo 3-400 euro pe fiecare 10 mii km. Astept "oferte"
-
@@@stelian, marţi, 10.11.2020 16:42
La ce distribuitor Dacia lucrezi , ai bine temele făcute :))) Lasă vrăjala ....
-
Kap, marţi, 10.11.2020 17:14
În primul rând nu catadicsești să pui măcar un pseudonim propriu (@stelian) În al doilea rând omul ți-a dat date concrete, obiective și corecte din ce știu și eu despre oferta Dacia. Singura vrăjeală e ”heităreala” ta agramată, și de prost gust aș zice. Să produci și argumente e prea greu cred...
-
Feisbuceala La Max, marţi, 10.11.2020 17:24
- La varianta Esential de 12.000 euro stai sa RAZUIESTI OGLINZILE de gheata ! :)))) -Apoi Sandero adus tocmai din MAROC la acelasi PRET cu Loganul de Mioveni ! Chiar ca ... POPOR MASOCHIST !!! :))
-
fanel, marţi, 10.11.2020 18:01
@[email protected] inteligent isi face bine temele...tu din ce categorie faci parte?
-
Giani, marţi, 10.11.2020 21:37
La Dacia dotările suplimentare sunt la preț ca cele de la BMW dar de calitate slaba și mana de lucru ieftina
-
Moldovean, miercuri, 11.11.2020 05:52
@ inexorabil Le văd, ba chiar am pățit-o și eu și nu sunt de acord cu cenzura. Față de primele 2 paragrafe ale tale rămân în dezacord, cu al treilea așa și așa. Nu o să discut pe Automarket de piețe, mafia lor și cine de fapt vinde în piețe în general.
-
Vio, miercuri, 11.11.2020 11:34
Cine stie cum va fi pe Essential sistemul de comanda al stergatoarelor in lipsa senzorului AUTO de la Comfort? Va avea un reglaj manual pentru modificarea frecventei de stergere?
-
Feisbuceala La Max, miercuri, 11.11.2020 14:28
Va fi pe COMANDA VOCALA: - "Treapta 1 baby" - "Treapta 2 baby" - "Treapta 3 baby" .......
-
Mihai, sâmbătă, 14.11.2020 21:00
Salutare! Am citit cateva comentarii despre Dacia si vad ca in mare parte este criticata. M-am uitat la multe clipuri despre Dacia pe mai multe canale straine ( in franceza, engleza si spaniola, trebuia sa “ma dau mare”) si aproape toti laudau masinilie astea, cum ca au ceea ce ai nevoie la un pret decent. Am citit si prin comentarii si proprietarii erau multumiti, cred ca in proportie de peste 95% parerile erau bune. Si ca la alti producatori o masina asemanatoare ar costa cu minim 3-4k € in plus. Ca si idee, in Franta o vezi pe peste tot. Si ma uit la cat de mult criticam masina asta cum ca banii astia poti sa iei altceva mai bun. Vorbim de Romania, unde varsta medie a masinilor este de 16,3 ani, iar in Franta este de 9. Da, stiu ca dam vina pe salarii, dar cum sa dam pe o dacie noua 10k, mai bine un serie 5 din 2013 ( ca idee, ca nu stiu cat costa
-
Mihai, sâmbătă, 14.11.2020 21:04
https://motor.elpais.com/actualidad/donde-estan-los-coches-mas-viejos-de-europa/
-
Feisbuceala La Max, miercuri, 18.11.2020 20:59
Voi va uitati in Media si pe Youtube si cautati CRITICI ?! :))) Cautati mult si bine sau asteptati macar cativa ANI DE UTILIZARE cu pareri de la PROPRIETARI de drept !!! Acolo sunt doar "CITITORI DE BROSURI" si PUPINCURISTI pt a fi bagati in seama de diversele branduri! Inteleg ca mai nou scoala se face online dar sa ajungi ca Media si Youtubul sa-ti conduca viata e grav!
Citeste si
-
INTERN | luni, 25 noiembriePrețuri noul Audi Q5 în România: start de la 55.300 euroAudi a deschis comenzile pentru noul Q5 în România. Noul SUV de clasă medie al germanilor are un preț de pornire de 55.300 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
Media Nav 6 difuzoare 100 euro????? Media Display 4 difuzoare 300 euro???? Cred ca ati incurcat preturile... E penibil ca echiparea Essential vine cu sistem audio cu 2 difuzoare. Volanul in piele trebuia sa fie 100 euro pt. versiunea Essential si standard pe Confort.....se pare ca e pe bani chiar si pe versiunea mai scumpa...