Raport: UE trebuie să investească 80 de miliarde de euro în stații de încărcare pentru 30 de milioane de electrice
O piață europeană cu 30 de milioane de mașini electrice în anul 2030 are nevoie de investiții de 80 de miliarde de euro în infrastructura de încărcare, potrivit unui raport Eurelectric, organizația care reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel european.
Uniunea Europeană a transmis recent că dorește ca sectorul vehiculelor cu emisii zero să înregistreze o scădere de de cel puțin 55% a emisiilor până în 2030, în comparație cu nivelul din 1990.
Asta ar însemna că la nivel european ar trebui să avem 30 de milioane de mașini electrice în 2030, de la 615.000 de exemplare înregistrate la sfârșitul lui 2019, conform datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.
Vorbim așadar despre un obiectiv extrem de ambițios și o provocare pe măsură. Pornind de la această premisă, a fost estimat și bugetul de investiții care să ducă planul UE la bun sfârșit.
Potrivit unui raport întocmit de Eurelectric, organizația care reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel european, și de compania de consultanță EY, Uniunea Europeană trebuie să investească 80 de miliarde de euro în infrastructura de încărcare a mașinilor electrice.
Raportul arată că UE trebuie să pună la dispoziție cel puțin 3 milioane de puncte de încărcare în 2030 (față de 250.000 publice în prezent).
Eurelectric a cerut autorităților europene să introducă anumite norme prin care producătorii auto să fie “forțați” să vândă mașini electrice.
Via Reuters
-
Cmn, miercuri, 03.02.2021 13:57
Frumos vis,dar energia pt atâtea mașini de unde
-
Johnny, miercuri, 03.02.2021 14:26
Presupunand ca trecem la electrice in totalitate, Europa are o piata de 10-15 mil/an, deci ar trebuii sa se pregateasca pt aprox de zece ori mai mult, considerand intrega flota auto
-
inexorabil, miercuri, 03.02.2021 14:33
“Uniunea Europeană trebuie să investească”…Da’ ce, bre, UE este cumva o firmă privată care produce şi comercializează “electrice” ? Mă rog, cine a ajuns la această concluzie “profesionistă” ? Eurelectric, alias “organizația care reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel european”. Aşadar, aceşti “capitalişti” ori nu dispun de fondurile estimate (dar pretind să le obţină, cum necum, din piatră seacă), ori visează la ditamai pomana de stat, başca promiţătoare de profituri babane (ca în secvenţa aceea din filmul “Red Heat”, în care traficantul dorea şi drogurile de achiziţionat, dar să rămână şi cu banii de schimb). Ce perversiune fără seamăn…Anume ca o efervescenţă de sifon (recte “poluarea auto”) să fie ridicată silnic la rangul de “prioritate socială” sau chiar de “extremă urgenţă” (?!?). Gata, m-am lămurit definitiv şi irevocabil asupra “principiilor, valorilor şi standardelor democraţiei occidentale”. Or fi fost sinonime cu boom-ul anilor ’60-’80, dar…”a fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată”. Adică nu se vor mai repeta vreodată!!! Acum, Marea Minciună (alimentată, neîntrerupt, din tenebre…) s-a acoperit, fără nicio jenă, cu mantia “Marelui Adevăr” (desigur, care se vrea “revelator”), iar toţii nesăbuiţii şi credulii din poporul Global se aruncă pe burtă în faţa ei, răcnind reverenţios “Allāhu ʾakbar” (căci aceasta se preconizează a fi limba “oficială” a Europei metisate, pardon, avansate).
-
raduvlase, miercuri, 03.02.2021 14:33
Raman la parerea ca hidrogenul este solutia pe termen lung. Se discuta deja tot mai intens cum si de unde va fi furnizata energie pentru atatea masini? Si cum vor fi statiile de incarcare? Ganditi-va la parcarile din zonele cu multe blocuri...sute si mii de masini parcate intr-o arie restransa. Cam ce fel de infrastructura ar fi nevoie pentru a incarca simultan sute sau mii de masini intr-un singur cartier? Sunt atatea minusuri pentru a continua cursa asta de electrificare incat nu stiu daca se justifica. Si mai este un aspect extrem de important: sunt curios cat timp vor mai putea producatorii auto sa vanda electricele atata timp cat ele inca nu genereaza profit (https://www.mckinsey.com/industries/automotive-and-assembly/our-insights/making-electric-vehicles-profitable#). Tesla de exemplu de-abia in Q4 2020 a trecut pe profit, dar nu fiindca au vandut multe masini, ci pentru ca au vandut credite de emisii altor producatori auto care trebuiau sa isi faca "tinta" de emisii. Iar cand auzi de investitii de 80 mld € din fonduri publice, ca sa se creeze infrastructura pentru o industrie care inca nu genereaza profit, hmmm...imi cam da cu virgula...
-
Fanel_, miercuri, 03.02.2021 14:35
La momentul vorbirii, la nivel global, exista un surplus de energie electrica. Ok, situatia este generata de lock-down dar nu am citit nicaieri scris negru pe alb ca nu ar fi destul unitati de productie a energiei electrice. Problema e distributia inegala a aceasteia. Mai precis zone ale globului care o acceseaza dificil sau deloc, altele care nu au ce face cu ea. Si ghici unde exista exces?
-
Fanel_, miercuri, 03.02.2021 14:43
ok, comentul anterior era pentru @Cmn @radu sunt cam de aceeasi parere cu tine. Dar pe termen lung. Pentru ca hidrogenul se obtine cel mai usor prin hidroliza si la general prin consum de energie electrica parca tot nu devine cel mai curat combustibil Ca si la energie electrica si in cazul hidrogenului ramane problema distributiei si, mai ales, a stocarii. Mie personal mie frica si de o bricheta.
-
Fanel_, miercuri, 03.02.2021 14:44
"mie" frica??? pffff.....ridicati(mi) repede un esafod.
-
Johnny, miercuri, 03.02.2021 14:48
Tot mai multi sustin ca dezvoltarea masinilor pe hidrogen nu este de dorit datorita randamentului scazut al ciclului consum de energie pt a produce H si apoi a- l transforma in energie. Ma intreb totusi daca ar fi viabil pt vehiculule comerciale/industriale. Prin dezvoltarea bateriilor tot mai comprimate, e clar ca pe segmentul pasageri raman doar BEV- uri
-
Edikkk, miercuri, 03.02.2021 15:06
Hidrogenul nu este verde deloc. De la producţie hidrogen, transport, depozitare, alimentare, generare curent, generare mişcare - tot procesul are un randament mult inferior producerii de energie şi înmagazinare în baterie şi generare curent, mişcare Doar în cazul unui exces considerabil de energie se poate trece la hidrogen, dar când se obţine de 3 ori mai ieftin din gaz metan şi abur (ca 95% din producţia de azi de hidrogen).... total poluant.... ... Deci nu sunt speranţe prea bune despre hidrogen şi să mai fie şi verde pe deasupra.
-
Edikkk, miercuri, 03.02.2021 15:12
Ce se chinuie UE să facă cu multe miliarde a făcut Tesla singură în toată SUA, plus o parte de Canada şi o parte de Mexic Mda Şi ne mai întrebăm de ce e crescută Tesla pe bursă, sau de ce Musk a devenit cel mai bogat om din lume
-
Fanel_, miercuri, 03.02.2021 15:13
gazul e cel mai putin poluant dintre "fosile". Iar tarile "prietene" cu "prietenul" nostru de la rasarit au semnat un acord prin care ar putea pune la dispozitia UE cantitati insemnate de gaze naturale.
-
raduvlase, miercuri, 03.02.2021 15:26
@Edikkk - bine ca impactul extractiei metalelor si procesarea acestora pentru producerea bateriilor este foarte ecologic. Si sa mai adaug un alt aspect, deocamdata neluat prea mult in considerare. Care vor fi costurile de schimbare a bateriilor cand acestea se vor degrada si nu vor mai furniza energia necesara (ex. autonomia scade de la 400 km la 100 km)? Exemplul telefoanelor este cel mai simplu: daca bateria se duce, mai bine iti cumperi alt telefon, deoarece costurile de schimbare a unei baterii sunt prea mari. Oare la masinile electrice cum se va proceda?
-
inexorabil, miercuri, 03.02.2021 15:56
Mafănikkk sau tentativa disperată de a “justifica” (iegzistă o explicaţie, dacă nu i-am uitat pe Leana şi Costel) raporturile economice FIREŞTI dintre Rusia şi Occident (cel mai important aspect din ecuaţie este că aceste relaţii sunt independente de gargara Propagandei rusofobe încolţite în Comisia Europeană şi în Departamentul de Stat al SUA şi diseminate peste prostimea “anticomunistă” de pe Glob).
-
inexorabil, miercuri, 03.02.2021 16:05
Fă Nel, îţi ridici singură eşafodul…Capul de acuzare? “Nu mai” în loc de “numai”, başca în mod perseverent! Cu alte cuvinte, eşti propriul tău călău.
-
ACE - Craiova, miercuri, 03.02.2021 16:36
In conditiile actualului parc auto national (cca. 8,75 milioane vehicule) exista un numar total de cca. 2.200-2.300 statii de distributie carburanti. Vezi: https://floteauto.ro/romania-are-cea-mai-redusa-densitate-a-benzinariilor/ Evident ca trebuie extinsa reteaua statiilor electrice din U.E. cat mai rapid pentru a putea creste natural vanzarea masiniloe electrice. Stim cu totii ca reteaua electrica rapida de incarcare IONITY s-a oprit la granitele Romaniei (mai precis in Ungaria).... Poate ca ....meritam si noi mai mult...?! Si acum ne amintim cum Slovenia deschidea prima statie electrica Supercharger TESLA in anul 2014, Croatia si Polonia in anul 2015 samd..
-
Edikkk, miercuri, 03.02.2021 16:40
Dle Radu Vlase despre baterii şi reciclarea lor sa mai vorbit ... Reiau : 1) bateriile de la maşini auto nu au nicio legătură cu cele de la telefon Bateriile auto duc 10-20 de ani cu degradare de doar 10% (Tesla, nu Nissan) Duc sigur 600.000 km se ştie deja... vor să scoată cele care duc 1 milion de km, deci minim 50 de ani pentru taxi şi clar peste 100 de ani restul oamenilor, cu maşina proprietate personală 2) bateriile apoi se pot folosi (chiar şi aşa cu 10-20% degradare) încă 10-20 de ani !!! Un powerwall are 7 kw dar o baterie auto Tesla minim 50 kw.... deci bateria auto poate fi degradată şi 50% că tot mai are 20 kw cu mult peste ăia 7 kw cu care vine Tesla powerwall nou !! 3) există deja fabrică în SUA care reciclează 90-95% din bateriile auto Se vrea a fi constuită una şi în Europa, în Germania mai exact 4) deci bateriile nu sunt poluante decât la manufacturarea lor dar în rest foarte puţin spre deloc Apoi chiar la manufacturarea lor, litiu este unul din cele mai răspândite elemente de pe pământ, dacă nu, ca metal, cel mai răspandit şi la obţinerea lui se face cu evaporarea de săruri etc oricum NIMIC GEN cianuri că nu e aur Aşa că lasă ne cu minciunele tale. PS La 1 miliard de maşini TERMICE în lume care în fiecare an trebuie să schimbe ULEIUL DE MOTOR, litri şi litri pentru fiecare maşină AN DE AN, ulei foarte poluant !!! Vorbim de MILIARDE şi miliarde de litri de ulei de motor care nu se poate recicla an de an, pentru maşini termice ! Şi nici nu am început argumentul combustibilului fosil ! Ok?
-
Deutschland, miercuri, 03.02.2021 17:41
In Germania s-a dat o lege prin care toate benzinariile vor trebui sa instaleze statii de incarcare pentru automobile electrice. Vor avea cea mai rapida extindere a infrastructurii si probabil solutia va fi adoptata la nivel de UE si SEE.
-
Fanel_, miercuri, 03.02.2021 18:44
In Romania, statiile din Kaufland sunt mai mult decat nimic
-
@fanelkkk, joi, 04.02.2021 11:41
"sa mai vorbit"? Dupa ce te intorci inapoi la scoala,te asteptam pe aci sa-ti dai cu parerea despre orice,ok?
-
@fanelkkk, joi, 04.02.2021 23:11
"sa mai vorbit"? Dupa ce te intorci inapoi la scoala,te asteptam pe aci sa-ti dai cu parerea despre orice,ok?
Citeste si
-
INDUSTRIE | luni, 25 noiembrieȘeful Volkswagen: „Trebuie să închidem fabrici pentru a reduce costurile”Thomas Schafer, șeful Volkswagen, a apărat decizia mărcii germane de a închide mai multe uzine pentru a reduce din costuri. Șeful mărcii mai precizează că nu există cale de a evita concedierile angajaților uzinelor afectate. Citeste tot
-
INDUSTRIE | luni, 25 noiembrieToyota Celica ar putea fi relansată după două deceniiUn oficial al mărcii japoneze ar fi confirmat faptul că modelul Celica va fi readus la viață în curând, potrivit unei publicații japoneze. Zvonurile cu privire la relansarea lui Celica prind și mai mult avânt. Citeste tot
-
INDUSTRIE | duminică, 24 noiembrieHyundai și Kia: peste 200.000 de vehicule electrice rechemate din cauza pierderilor de putereHyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
@Paul Cosma Uniunea Europeană a transmis recent că dorește ca sectorul vehiculelor cu emisii zero să înregistreze o creștere de cel puțin 55% până în 2030 Textul original spune: Uniunea Europeană a transmis recent că dorește ca sectorul vehiculelor cu emisii zero trebuie sa atinga 30 milioane de masini, sau mai mult, pana in 2030 ca parte a eforturilor sale de a reduce nivelul emisiilor cu cel putin 55% fata de cel corespunzator anului 1990. Deci nu sectorul de electrice trebuie sa creasca cu 55% ci nivelul emisiilor este de dorit sa scada cu 55%