Noul DS 4 este aici: modelul de clasă compactă are motorizări pe benzină și diesel, dar și sistem plug-in hybrid

Publicat miercuri, 03.02.2021 16:23 de Paul Cosma

DS a publicat primele imagini cu noul DS 4, model de clasă compactă ce are la bază o variantă îmbunătățită a arhitecturii EMP2. DS 4 oferă atât motorizări pe benzină și diesel, cât și un sistem de propulsie plug-in hybrid.

La sfârșitul lui 2020, producătorul francez DS Automobiles a publicat o serie de informații referitoare la viitorul DS 4. Constructorul a spus atunci că DS 4 va fi poziționat între actualul DS 3 Crossback și DS 7 Crossback

Acum a venit momentul să facem cunoștință cu noul DS 4, un hatchback compact cu alură de SUV-coup

é. “DS 4 a fost gândit pentru a atrage clienții ce preferă două caroserii: SUV-coupé și tradiționalul hatchback compact,” au transmis oficialii francezi. 

DS 4: date esențiale 

● Din punct de vedere estetic, DS 4 preia o parte dintre elementele de design introduse de francezi în premieră pe conceptul Aero Sport Lounge, prototip expus în 2020

● Noul sistem de infotainment DS Iris System permite actualizări over-the-air, iar informațiile afișate pe ecran pot fi controlate și prin gesturi. DS introduce și un head-up display nou despre care menționează că este primul pas către realitatea augmentată

● DS 4 este echipat și cu o zonă tactilă cu touchscreen de 5 inch denumită Smart Touch amplasată pe consola centrală. Cu ajutorul acesteia, pasagerii vor putea controla și mai ușor informațiile afișate pe ecranul central.

● DS 4 propune motorizări pe benzină PureTech de 130, 180 sau 225 CP, dar și un diesel BlueHDi de 130 CP. Toate disponibile doar cu o transmisie automată cu 8 trepte

● Sistemul de propulsie plug-in hybrid este format dintr-un motor pe benzină de 1.6 litri care dezvoltă 180 de cai putere și un motor electric cu 110 CP. În total, sistemul livrează 225 de cai putere, iar resursele sunt gestionate de o transmisie automată cu opt trepte. Autonomia în regim electric (conform WLTP) este de 50 de kilometri

● Partea frontală este caracterizată de o nouă semnătură luminoasă, faruri Matrix LED Vision cu 98 de LED-uri în total

● Sistemele de siguranță pregătite de francezi sunt grupate sub denumirea DS Drive Assist 2.0, iar DS 4 promite sisteme de conducere autonomă de Nivel 2

● Noul model este echipat și cu sistemele Active Scan Suspension și Night Vision. Primul dintre acestea folosește o cameră video și patru senzori pentru a modifica comportamenul amortizoarelor adaptive în funcție de drumul pe care rulează mașina.

● Dimensiunile lui DS 4: lungime 4.4 metri, lățime 1.83 metri, înălțime 1.47 metri

● DS oferă 7 nuanțe de caroserie, noutățile fiind Copper Gold și Lacquered Grey, pe lângă Pearl Crystal, Platinum Grey, Red Velvet, Pearl White și Perla Nera Black

● DS 4 va fi disponibil în trei versiuni: DS 4, DS 4 Cross și DS 4 Performance Line

● Francezii anunță că vânzările lui DS 4 vor începe în ultimul trimestru al lui 2021

  • Johnny, miercuri, 03.02.2021 17:33

    Frumoasa masina, pacat ca nu are si varianta pur electrica. Pe cand o Alfa giulietta pe platforma asta? Decat nimic macar o alfa-citroen sa scoata.

  • Andrei, miercuri, 03.02.2021 19:44

    Superba, nu exista nimic comparabil în clasa asta. Interiorul e mult peste A Classe și A3.

  • Johnny, miercuri, 03.02.2021 20:19

    Sper sa "ia fata" celorlalte hatchbackuri, doar ca ea insasi are o problema tocmai cu fata. Daca partea frontala s-ar ridica la inaltimea spatelui ar arata bestial. Interiorul pare hightech dar nu e tocmai pe gustul meu, desi nu e nici plictisor precum al majoritstii.

  • joe, miercuri, 03.02.2021 21:42

    Numai la Fordurile din prima generatie Edge,,se cunosteau ledurile ”punct” cu punct” nu o banda luminoasa ca la Volvo.Pentru Romania,,raman masini exotice,,datorita proastei distribuiri al servisarii(la fel si Volvo,Jaguar,Mini).Prea multa tableta dauneaza grav conducerii masinilor.Butonarea telefonului in timpul mersului e infractiune.Al tabletei de pe bord,nu?

  • ds, joi, 04.02.2021 08:39

    Un SUV coupe de toată frumusețea.

  • Fanel_, joi, 04.02.2021 09:44

    cam sunt de acord cu ce spune Johnny, fata aia nu numai ca nu e potrivita spatelui dar parca ar fi fost desenata de un ageamiu. Ca volume e ok dar la nivel de detalii hmmm....Dar poate ca in realitate.....Plug-in hybridul e interesant, sa vedem ce ii poate pielea.

  • grantorino, joi, 04.02.2021 10:06

    Nu sunt eu fan designului PSA, dar trebuie sa recunosc, DS4 arata chiar bine. Spatele e parca mai elaborat decat fata, se poate ca grila frontala sa fie la fel de controversata ca cea de pe noul Nissan Z, mare si minimalista. Interiorul cam tehnologizat e un pic overkill dar na, asa vor fi cam toate maisnile in urmatorii ani. Singura problema mare pe care o vad este motorizarea, tot timpul am fost de idee ca motoarele diesel nu sunt facute pentru masini ca aceasta, care se vor mai de lux, speram sa fie ultima generatie de DS cu motor diesel.

  • Johnny, joi, 04.02.2021 10:26

    Grantorino, in mod cert va fi.ultima generatie si cu benzina. Spuneau ca in cativa ani vor lansa doar electrice si n- avem motive sa nu- i credem. @DS nu prea e SUV, cel mult un crossover, CUV spun americanii. Ma intreb cat de mult are in comun cu noul C4?

  • ds, joi, 04.02.2021 11:03

    @Johnny, n-o zic eu, o zic francezii. Eu aș zice mai degrabă suv de clasă mică, gen Mazda cx3 “DS 4 a fost gândit pentru a atrage clienții ce preferă două caroserii: SUV-coupé și tradiționalul hatchback compact,” au transmis oficialii francezi.

  • se vrea mai de lux, joi, 04.02.2021 11:55

    dar nu e

  • Fanel_, joi, 04.02.2021 13:34

    ...poate CX 30? nu am date concrete dar CX3 pare ca si-a cam pierdut din suflu fiind cam mic. DS4 are deja 4,4 e destul cam pentru toata lumea (spatiu la pasageroii spate + portbagaj) si cred ca il ataca direct pe CX30

  • ds, joi, 04.02.2021 13:47

    @Fanel_ da, cx 30, eroare din cauza vitezei.

  • ATB, joi, 04.02.2021 14:00

    @Johnny nu are mare lucru in comun cu C4, e construita pe alta platforma, nu cea de 208; va avea in schimb multe in comun pe partea tehnica cu noul 308

  • Fanel_, joi, 04.02.2021 14:04

    @ds...np cred ca CX30 va avea zile (foarte) grele in Eu

  • Fanel_, joi, 04.02.2021 15:18

    AM, era bine daca, pe langa poze, puneati si un video oficial. Asta la modul general, cand apare un model absolut nou. Masina se prezinta onorabil la motorizari, tehnologie, materiale. Mi'e ca nu CX30 e tinta ci undeva mai sus, gen Audi, BMW, Merc (in ordinea crescatoare a valorii). Nu stiu ce sansa va avea in fata acestora.

  • Lectro, joi, 04.02.2021 17:12

    Superba! Poate ne lamureste insa un redactor in ceea ce priveste puterea totala in cazul plug-in hibridului: Sistemul de propulsie plug-in hybrid este format dintr-un motor pe benzină de 1.6 litri care dezvoltă 180 de cai putere și un motor electric cu 110 CP. În total, sistemul livrează 225 de cai putere. La o matematica simpla, totalul e de 290, nu 225.

  • @Lectro, joi, 04.02.2021 18:39

    ca la orice hybrid ori plug-in puterile nu se insumeaza. Valoarea aici e corecta, 225

  • @Lectro, joi, 04.02.2021 21:20

    Din păcate pentru tine viata cere mai mult decât aritmetica simpla.

  • UnAlex, joi, 04.02.2021 21:32

    Daca as spune ca au copiat designul exterior al lui Lexus UX, veti spune ca sunt rau...

  • @@Lectro, vineri, 05.02.2021 10:24

    Are dreptate omul, la hybrid/plug-in hybrid nu se insumeaza puterile motoarelor pentru a da puterea totala.

  • Mihai, marţi, 21.09.2021 13:33

    Cred ca mai degraba Lexus s-a inspirat de la francezi... DS7, fratele mai mare, a aparut in 2017....