Skoda Kodiaq facelift: parte frontală restilizată și motor pe benzină pentru Kodiaq RS
Constructorul ceh de automobile a publicat primele informații și imagini cu noul Kodiaq facelift. Pachetul de îmbunătățiri include o parte frontală redesenată, iar versiunea Kodiaq RS vine echipat cu un motor de 2.0 litri, pe benzină.
Skoda a decis să intre în segmentul SUV-urilor în 2016, odată cu lansarea modelului Kodiaq. Acesta s-a dovedit a fi un pariu câștigător pentru constructorul din Mlada Boleslav, având în vedere că până în prezent au fost produse mai mult de 600.000 de exemplare.
Acum, după o lungă campanie de promovare, Skoda a publicat primele informații și imagini cu facelift-ul primit de Kodiaq.
PARTE FRONTALĂ RESTILIZATĂ
Din punct de vedere estetic, Kodiaq facelift s-a aliniat la actualul limbaj de design propus de Skoda. Partea frontală a fost restilizată ușor, farurile LED sunt standard, iar clienții pot opta și pentru jante cu diametrul de 20 de inch. Pentru prima dată, Kodiaq poate fi comandat cu faruri full LED Matrix, incluse pe lista cu dotări opționale.
Totodată, spoilerele au fost și ele revizuite, iar cehii susțin că aerodinamica mașinii a fost îmbunătățită.
Nivelurile de echipare Active, Ambition și Style propun detalii exterioare cu efect de aluminiu, pentru un plus de robustețe, iar versiunea Kodiaq RS a primit o bară față nouă.
SCAUNE ERGONOMICE NOI
Pentru interiorul care poate găzdui până la șapte pasageri, producătorul ceh a pregătit o serie de benzi decorative noi, cusături contrastante, funcții extinse pentru iluminarea ambientală și scaune ergonomice, îmbrăcate în piele, ajustabile electric, încălzite, ventilate și cu funcție de masaj. Noile scaune sunt opționale pentru nivelurile de echipare Ambition și Style.
Sistemul audio Canton oferă acum 10 incinte (oferea 8 înainte) pentru un sunet și mai calitativ.
Tehnologia Virtual Cockpit, cu display de 10.25 inch, este opțională pentru majoritatea nivelurilor de echipare, dar clienții care optează pentru versiunea Kodiaq RS o primesc standard. Lista cu sisteme de asisntență include acum o versiune îmbunătățită a sistemului Crew Protect Assist.
MOTOR TSI CU 245 CP PENTRU KODIAQ RS
Skoda Kodiaq facelift poate fi echipat cu motorul pe benzină de 1.5 litri, capabil de 150 CP, sau cu unitatea de 2.0 litri care dezvoltă 190 de cai putere. Amatorii propulsoarelor diesel au la dispoziție agregatul de 2.0 litri TDI cu 150 sau 200 de cai putere.
Agregatul de 1.5 litri este singurul oferit cu transmisie manuală și tracțiune față. Tracțiunea integrală este standard pentru versiunile de 190, 200 și 245 CP.
Versiunea Kodiaq RS a primit un propulsor de 2.0 litri TSI, astfel că cel de la volan are acum la dispoziție 245 de cai putere (cu 5 mai mult decât actualul motor biturbo diesel). Skoda susține că unitatea este cu 60 de kilograme mai ușoară decât TDI-ul și vine în compania unei transmisii automate DSG cu șapte rapoarte.
Skoda Kodiaq facelift va fi disponibil începând cu luna iulie a acestui an.
via Skoda
Ne-am saturat de facelift-uri. Pe cand o sa vedem si un butt lift facut cu gust?