OFICIAL: Acesta este Volvo EX90, omologul pur electric al lui XC90

Publicat miercuri, 09.11.2022 16:51 de Alexandru Monenciu

Volvo prezintă noul EX90, cel mai sigur model construit vreodată de marca suedeză. Totodată, și cel mai mare SUV electric din gamă. Cele două motoare electrice dezvoltă 517 CP, iar autonomia ajunge până la 600 de kilometri cu o singură încărcare.

În ultima perioadă, Volvo a demarat o campanie lungă de promovare a SUV-ului cu zero emisii EX90. Sau, cu alte cuvinte, înlocuitorul cu zero emisii al lui XC90. Constructorul suedez îl descrie ca fiind cel mai sigur model construit de el.

Acum, noul Volvo EX90 a fost prezentat în cadrul unui eveniment la Stockholm, astfel că îl putem admira în toată splendoarea lui.

SUV-ul este construit pe arhitectura SPA2, la fel ca Polestar 3. Din punct de vedere estetic a împrumutat elemente de la conceptul Volvo Recharge, care a debutat în 2021, dar și de la XC90. Avem totuși o grilă închisă, semn clar că avem în față un model cu zero emisii.

Pentru interior (suficient de încăpător pentru 7 pasageri), Volvo a pregătit un ecran central de 14.5 inch, a eliminat majoritatea butoanelor fizice, iar sistemul multimedia funcționează cu sistemul de operare Google Android Automotive. Asta înseamnă că cel de la volan are la dispoziție aplicații cunoscute, inclusiv Google Maps sau Google Play. Conectivitatea 5G este standard.

În plus, sistemul funcționează cu procesor Snapdragon de generația a treia și utilizează un motor grafic Unreal Engine (la fel ca jocurile de ultimă generație).

EX90 este primul Volvo echipat cu difuzoare în tetiere, acestea făcând parte din sistemul audio semnat de Bowers & Wilkins.

SUV-ul este echipat cu o baterie de 111 kWh. Inițial este disponibil cu două motoare electrice, care dezvoltă 408 sau 517 cai putere și 910 Nm. Cu o singură încărcare, mașina poate parcurge până la 600 de kilometri (WLTP).

Deși nu menționează puterea maximă de încărcare a bateriei, Volvo susține că repriza 10%-80% durează circa 30 de minute.

COMPUTER PE ROȚI

Pe partea de tehnologie, Volvo EX90 vine în standard cu sistemul Lidar (senzori, camere video și radar) care monitorizează încontinuu mediul înconjurător la 360 de grade, fiind capabil să detecteze chiar și obiectele mici de la mare distanță pentru a-i da șoferului mai mult timp să reacționeze. Tot din fabrică este disponibilă și tehnologia care va permite, la un moment dat, conducerea autonomă.

Mai mult, smartphone-ul devine o cheie inteligentă care deschide mașina atunci când te apropii. Totodată, reglează automat scaunul și sistemul de climatizare în funcție de utilizator.

Comenzile vor fi deschise în toamna anului 2023, iar primele exemplare vor ajunge în showroom-uri la începutul anului 2024.

via Volvo

  • Marcel, miercuri, 09.11.2022 19:28

    Cam cat o fi halatu'?

  • iulian, miercuri, 09.11.2022 19:48

    cam de la 80000 pe un alt site

  • Mike, miercuri, 09.11.2022 19:54

    maşină demnă de 202x

  • Volvo, miercuri, 09.11.2022 20:57

    Astept parerea lui Sheriff

  • @volvo, miercuri, 09.11.2022 21:05

    daa, parerea de sub caruta e necesara, numaram neuronii din anumite paturi..

  • Omu’, miercuri, 09.11.2022 21:09

    Prea faină mașina

  • ds, miercuri, 09.11.2022 21:29

    Cred că tocmai s-au mai redefinit niște standarde pe segmentul respectiv. Bravo Volvo!

  • Dutz, joi, 10.11.2022 03:55

    Doar evoluție (nici nu-i loc de mai mult)… nu revoluție, nu înțeleg care-i marea șmecherie pentru o mașină care se va produce abia peste un an de acuma încolo…. tot peste 2 tone o sa aibă.

  • Diesel - Groapa, joi, 10.11.2022 06:15

    O masina perfecta pentru vestici, dar nu si pentru cetitorii de automarket. @dutz, e ok si daca nu intelegi tot. N-ar fi prima oara, dar dupa cum vezi, poti trai binemersi si asa.

    Dutz, joi, 10.11.2022 06:57

    Cum spui tu… vedem când este sa demonstreze cu cifre ce poate hardughia asta de plus 2 tone cu cele doua ecrane “revoluționare” lipite pe bord. PS conduc un Volvo XC60 T6 Inscription (cu de toate)… deci așa-i ca nu știu despre ce-i vorba. Sunt foarte mulțumit de masina dar nu are nimic special (dinamica, feedback etc.), își face treaba si cam atât. Între timp Musk (genialul) a rămas cu 14% din acțiunile Tesla (a mai vândut de “doar” 4 miliarde, posibil sa-si ia cherosen la jet), iar acțiunile se duc in cap zi de zi… dar nu știu ce vorbesc, tu ce vorbești? Mike… care-i faza cu idolul Musk? sau acuma ești încă încântat maxim de cum o sa apăra panouri solare prim Franța… una din cele mai mari producatoare si exportatoare de energie nucleară… da Electricele sunt cu emisii zero… mama ei de ipocrizie si minciuna. Electricele nu sunt cu emisii zero nici când stau… si atunci consuma curent, ceea ce nu este cazul la o clasica ;)

  • r, joi, 10.11.2022 09:20

    Are lidar ca primă dotare (scanarea și cartografierea mediului înconjurător cu ajutorul unor raze laser- are și iphone 12). Dar scanarea asta cu raze laser oare nu implică și o interacțiune cu ochii omului nevinovat de pe trotuar ? Că acolo unde este risc (hazard) de a privi raza laser trebuie obligatoriu ochelari de protecție (sau care scapă scapă). Și nu am auzit să se facă vreun studiu asupra impactului sănătății omului.

  • Seriff, joi, 10.11.2022 10:09

    Ma bucur ca parerea mea conteaza, inseamna ca am ceva fani pe aici, pai ce sa zic, imi place bordul ala maxim, nu am mai vazut nicaieri asa ceva, foarte original, unicat pot spune. Problema e ca nu mai merge cu pomana la statiile publice, oare ce fac saracii posesori de tepe eco?1

  • ., joi, 10.11.2022 10:20

    masina asta este de un bun simt si bun gust desavarsit ca design. atat de rezervata si relaxata, inspira linistea si increderea in sine tipica nordicilor. nu cred ca ai cum sa devii agitat vreodata conducand asa ceva, n-ai cum!! nici din punct de vedere tehnic nu are cum sa fie altfel decat stralucita. abia astept sa urmaresc un prim test. posibil sa nu fie la nivel de bmw-audi ca prestatii dinamice, dar nici nu cred ca s-a dorit asta, adica din start nu a fost conceputa pentru golanisme, desi putere are mult peste suficienta. este facuta in stilul tipic volvo pentru un sofat calm si confortabil, ceea ce si eu urmaresc si incerc sa aplic zi de zi, chiar daca nu am deocamdata masina potrivita. @iulian: daca o sa fie 80k cum zici, e un pret chiar bun, comparativ vorbind.

  • Mihai, joi, 10.11.2022 10:54

    O masina interesanta, dar ma asteptam ca ei sa nu o dea in SF -uri cu diverse luminite si semnaturi luminoase ca la germani. Farurile "fac" din ochi. Personal cred ca tot un PHEV merita. Masina are 2800-2900 kg si esti legat de electricitate. Partea interesanta e ca poti da si curent in retea cand e nevoie, deci poti alimenta si casa cu ea. Sunt multe review deja aparute. Sunt dezamagit ca se prezinta acum o masina ce poate fi comandata abia peste un an si o primesti peste vreo 2... Si pentru cei ce zic despre Volvo ca e chinezarie: din cate stiu sa va produce in America (fabrica din Carolina). Deja cei de la Autolatest isi dau cu parerea lor de cancan.

  • @r, joi, 10.11.2022 13:09

    are lidar dar de mica putere. Studii exista si furnizorii de asa ceva (si nu producatorii auto pentru ca nu ei dezvolta si construiesc) tin cont "din prima" de efectele asupra retinei. Deci poti sta linistit, nimic nu e lasat la voia intamplarii si nici "lasa ca merge si asa" nu functioneaza. Acuma nu zic, posibil sa fie si "chinezarii" dar vorbim, totusi de un producator european, in speta Volvo.

  • ???, joi, 10.11.2022 13:15

    Mi se pare mie sau seamana cu un prajitor de paine? Iar la interior, daca n-ar exista interiorul de tesla as zice ca e cel mai anost interior pe care l-am vazut vreodata. Plictis maxim. Dar ce sa ceri de la chinezi.

  • Mana-rece-suflet-cald, joi, 10.11.2022 13:33

    Totul e frumos, mai puțin tabletele neintegrate în bord. Oricum aștept declinările mai mici, iar apoi, voi putea vinde T5-ul meu unui mare fan de termice și să trec pe curat. Ăsta e viitorul, iar pentru cei mai curajoși, chiar prezentul.

  • Interior, joi, 10.11.2022 16:39

    Seamana la interior cu Mustang Mach-e

  • Seriff, joi, 10.11.2022 17:00

    @mana-rece-suflet-cald, nu treci pe nici un curat, se polueaza la greu pentru fabricarea masinilor electrice, se polueaza la greu pentru fabricarea bateriilor, se polueaza la greu pentru a obtine curentul necesar pentru a incarca masinile electrice, nu e nimic curat la asta. Vrei sa treci pe curat, ia-ti bicicleta daca tot esti asa ecologist, nu un suv de 80000 euro si 2 tone care consuma curent in 300 km cat un apartament cu 3 camere intr-o luna.

  • @seriff, joi, 10.11.2022 17:03

    Ce ne-am face noi fara sfaturile tale? hmmm, i-a zi!?

  • erata, joi, 10.11.2022 17:04

    *ia

  • @Seriff, joi, 10.11.2022 19:25

    Si totusi, cat polueaza VAG cu softurile ilegale nu ne zici? Cat polueaza o rafinarie ca sa produca motorina pentru tine? De ce s-a pus DPF daca masinile cu ICE sunt foarte bune?

  • n-are rost..., vineri, 11.11.2022 10:32

    sa incerci sa ii raspunzi ceva lui seriff/tatraurs bazat pe logica, el e mereu cu ochelarii de cal pe ochi, in urechi cu dopuri si in creier cu refuzul de a se documenta. de ce? pentru ca el, expert universal, le stie deja pe toate, le-a citit si pe autolatest, deci clar e ca el.

  • Seriff, vineri, 11.11.2022 11:55

    PE voi spalatii pe creier va doare realitatea, asta e problema, da, se polueaza si pentru masinile ICE, logic, asta stie si o baba chioara, dar sa spui ca treci pe curat cand conduci o electrica, asta e mega minciuna, 0 emisii, iar e o minciuna, voi aveti ochelari de cal, nu vedeti realitatea care e in fata, curentul e obtinut pe baza de arderi de carbuni, asa ca lasati-ma cu expresii gen ''trec pe curat, 0 emisii'', vrajeli, 12 % baieti, atat fac electricele in vanzari, asa ca va agitati degeaba, sunteti praf. Si inca o chestie ,vedeti cate utilaje diesel se folosesc la obtinerea materialelor din care se realizeaza o baterie. Aceste materiale sunt extrase din mine care se găsesc în diverse locuri din lume și costurile sunt mari și datorită faptului că trebuie apoi procesate intens pentru a fi convertite în componente chimice de o puritate super-înaltă. Cele mai multe extracții se fac în țări precum Australia, R D Congo, Chile și China, dar în China se fac aproximativ 80% dintre operațiunile de procesare și rafinare.

  • @seriff, vineri, 11.11.2022 23:45

    iti recomand un extraveral dar daca nu tine, un diazepam

  • Mana-rece-suflet-cald, luni, 14.11.2022 15:17

    @Seriff Scrii despre poluarea la producția mașinilor electrice, de ca și cum la producerea celor termice nu se poluează deloc. Dar de noxele emise în orașe, de zgomot, de ulei de motor ars și multe altele, nu vrei să vezi. Și ce dacă electricele reprezintă azi doar 12% din totalul mașinilor vândute? În 2024 procentul va fi mai mare decât vânzările la Diesel, iar în 10-15 ani vor trece de 50%. Nu te teme însă, te vei putea bucura de motoare termice încă 20-30 de ani de-acum încolo, chiar dacă nu de noi de la un moment dat. E loc pentru fiecare sub soare (inclusiv pentru panourile care produc energie),așa că nu-i mai jigni cu apelative pe cei care aderă la progres.