Conceptul Suzuki eVX anunță primul model electric al mărcii nipone
Suzuki a prezentat, în cadrul Auto Expo din India, noul concept eVX. Acesta anunță primul model cu zero emisii al mărcii nipone, care urmează să debuteze în 2025.
Constructorul japonez de automobile vrea să recupereze terenul pierdut în fața competiției, în ceea ce privește lansările de modele cu zero emisii.
Primul model electric Suzuki urmează să fie prezentat în 2025, iar noul concept eVX, tocmai lansat la Auto Expo din capitala Indiei, ne dă ocazia să ne facem o idee despre cum va arăta.
Conceptul Suzuki eVX este un crossover compact. Are o lungime de 4.300 de milimetri, o lățime de 1.800 milimetri și o înălțime care măsoară 1.600 de milimetri. Așadar, vorbim despre o mașină ceva mai lungă și mai lată decât Vitara.
Sistemul de propulsie este încă necunoscut, dar am aflat că bateria are o capacitate de 60 kWh. Autonomia ar urma să ajungă până la 550 de kilometri, valoare măsurată după standardul indian MIDC (mai generos decât WLTP-ul european).
Așa cum spuneam, primul Suzuki cu zero emisii va debuta în 2025.
via Suzuki
Si la sfarsit va arata ca RAV4