Noile BMW X5 și X6 facelift: display curbat și versiune plug-in hybrid cu 490 CP

Publicat miercuri, 08.02.2023 10:54 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile prezintă noile X5 și X6 facelift. SUV-urile au primit o serie de noutăți estetice, un interior revizuit și o gamă de motorizări îmbunătățită. Inclusiv o versiune PHEV mai puternică pentru X5.

La scurt timp după ce a publicat un teaser video cu noul X5 facelift, BMW dezvăluie în premieră variantele îmbunătățite ale SUV-urilor X5 și X6. Cele două au primit o serie de noutăți estetice, un habitaclu revizuit și o gamă de motorizări care include o versiune plug-in hybrid mai puternică.

Atât X5 cât și X6 facelift se laudă cu faruri mai înguste cu 35 de milimetri decât înainte. Grila iluminată care a debutat odată cu actuala generație X6 este acum opțională pentru X5. Totodată, pachetul M Sport este standard pentru X6.

Ambele modele pot fi echipate, opțional, cu pachetul M Sport Pro.

Nu în ultimul rând, BMW X5 facelift a primit un spoiler frontal ușor revizuit, cu prize de aer verticale.

DISPLAY-UL CURBAT DEBUTEAZĂ PE X5 ȘI X6

La interior, pasagerii vor regăsi noul ansamblu BMW Curved Display, care integrează instrumentarul de bord digital, cu ecran de 12.3 inch, și display-ul central, de 14.9 inch, al sistemului multimedia. Selectorul transmisiei automate este și el nou, iar sistemul de iluminare ambientală a fost îmbunătățit.

Gama de motorizări a suferit, la rândul ei, câteva modificări, dar este compusă în continuare din unități cu șase sau opt cilindri. Pentru moment, clienții au de ales între o motorizare diesel, două versiuni pe benzină și o variantă plug-in hybrid mai puternică pentru X5.

În partea inferioară a gamei regăsim versiunile sDrive40i și xDrive40i, ambele fiind echipate cu un motor de 3.0 litri, pe benzină, care dezvoltă 380 de cai putere (+ 47 CP) și 540 Nm. Agregatul vine în compania unui sistem mild-hybrid la 48V.

MOTORIZARE DIESEL CU 298 CP

Amatorii motorizărilor diesel au la dispoziție versiunea xDrive30. Motorul de 3.0 litri, diesel mild-hybrid, are acum pistoane din oțel și un sistem de injecție nou, astfel că puterea a crescut la 298 CP (+ 12 CP) și 670 Nm.

Versiunea termică de top poartă numele de M60i xDrive și ascunde sub capotă motorul de 4.4 litri V8, mild-hybrid. Unitatea dezvoltă în continuare 530 CP și 750 Nm, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.3 secunde.

În ceea ce privește versiunea plug-in hybrid a lui X5 facelift, aceasta are o denumire comercială nouă: xDrive50e. Motorul electric este mai puternic, astfel că puterea totală a ansamblului a crescut la 490 CP (+ 96 CP) și 700 Nm.

AUTONOMIE EXTINSĂ PENTRU X5 PHEV

Capacitatea utilă a bateriei a crescut la 25.7 kWh, iar încărcarea poate fi realizată la stații cu puteri de 7.4 kW (3.7 kW înainte). În modul pur electric, noul BMW X5 facelift poate parcurge între 94 și 110 kilometri.

Suspensia pneumatică este acum standard pentru versiunea plug-in hybrid a lui X5, iar X6 facelift vine, tot în standard, cu amortizoarele adaptive. Versiunea M60i a ambelor modele propune, în standard, sistemul de direcție integrală.

Tehnologia Highway Assistant (condus semiautonom de nivel 2+) face parte din pachetul Driving Assistance Professional. Lista mai include conectivitate 5G, navigație cu realitate augmentată și control vocal pentru sistemul de climatizare.

Noile BMW X5 și X6 facelift vor debuta pe piață în luna aprilie.

via BMW

  • Mana-rece-suflet-cald, miercuri, 08.02.2023 11:41

    E bine. Au preluat forma stopurilor de la Dacia. Sunt pe drumul cel bun.

    -osh, miercuri, 08.02.2023 16:34

    Ai corsa 1.3 cdti ?

  • dan_grc, miercuri, 08.02.2023 13:05

    Iauzi Edikk, 3.0 diesel 298 cai, curat murdar .

  • eu, miercuri, 08.02.2023 13:20

    @mana rece: excelent remarcat, nu stiam de ce mi se parea asa familiar designul lor

  • flo, miercuri, 08.02.2023 13:24

    manuta chiar am vazut un volvo azi ,era in service!

  • @flo, miercuri, 08.02.2023 14:07

    e normal ca un volvo sa treaca anual prin service la revizie. anormal e cum e la bmw: 20 intrari in service pe an, din care doar 1 pt revizia obisnuita si restul pentru reparatii

  • Enigmatrix, miercuri, 08.02.2023 17:14

    Peste 5-6-7 ani o să vedem și noi mașinile pe drumurile noastre. Au ele botul botoxat și uricios dar sunt mașini super.

  • @flo, miercuri, 08.02.2023 17:28

    Cine isi ia Volvo are si bani de service, anvelope, intretinere. Cunosc multi cocalari care iau BMW-uri si merg la colt de bloc sa schimbe uleiul si care trec ITP cu spaga, nu au bani de anvelope si se lauda ca au dieseluri cu autonomie de 1000 km, dar ei fac 200 metri pe an ca nu au bani de motorina. Sunteti obositi tare mai baieti:)) Luati in continuare BMW sudate din bucati si dati-va smecheri si priceputi. Si am uitat sa mentionez ca majoritatea fac credit PENTRU o troaca BMW care teoretic ii ridica statutul social:)) In realitate tot cocalari raman, dar sunt cocalarii supremo.

  • andrei, miercuri, 08.02.2023 17:28

    singurele masini care pot intra de 20 de ori pe an la service sunt niste cazane, si asta nu inseamna ca mai conteaza marca. dar cum e plin de oameni care viseaza la bmw la 1000 de euro cred si eu ca poti vedea din astea. dar nu e vina masinii, cum implici tu!

  • @dan_grc, miercuri, 08.02.2023 17:46

    Stii ce fac aia cu BMW-uri diesel? In tarile evoluate (Finlanda, Olanda, Suedia, Norvegia, Anglia), ca sa arate ca sunt ei cocalarii supremi, parcheaza troacele pe locurile de incarcare pentru masinile electrice. De asta si studiile renumite din aceste tari despre cei mai prosti si marlani soferi: cei cu BMW, Audi si Mercedes. Daca nu ma crezi, cauta sa vezi si studiile si poze cu marlanii. Sunt multe, nu

  • @dan_grc, miercuri, 08.02.2023 18:54

    3.0 dizal 298 cai??? In 2023??? Clar murdar. Volvo T6 2.0 benzina are 320 cai inca din 2015.... Cam inapoiati astia la BMW. Incearca sa copie si ei. Poate cand nu mai fac reclame la drift si inteleg mucosii de 19 ani ca mai intai e bine sa faci ceva experienta inainte sa iei o troaca, reusim si noi sa nu mai fim primii la morti in accidente rutiere. In ultimii 5 ani detinem recordul de cocalari pe drumuri.

  • @dășteptu' ielectric, miercuri, 08.02.2023 20:04

    BMW și Mercedes au câștigat în instanță, în Germania, dreptul a vinde mașini diesel euro 7 și după 2030. Și o copie, două copii, sau să copieze, cu prezență la școală, note mari, cam ce trebuie.

  • Lucian, miercuri, 08.02.2023 20:27

    Nu au lansat cei de la bmw si o lupa la vreo 5000 de euro cu ajutorul careia sa observi mai bine diferentele modelului nou fata de versiunea anterioara?

  • olteanu, miercuri, 08.02.2023 22:23

    Ecranul ala e o mizerie, nu are ce cauta acolo. Nici stopurile ,,Lamborghini"

  • @dasteptii dasteptilor, miercuri, 08.02.2023 22:26

    BMW, Mercedes si Haudi vor castiga mereu in Germania ce vor. Ei au castigat si dreptul de a instala software ilegal si au scapat basma curata toti 3. Germania a fost data in judecata de UE de mai multe ori pentru nerespectarea normelor de poluare. https://www.euronews.com/green/2022/09/27/europes-fight-for-clean-air-german-government-latest-to-be-sued-over-toxic-pollution Deci altceva mai stii? Cum ar fi ca sa se dea o lege ca tot ce iese pe teava de esapament ( gaze si zgomot) sa se transmita in interiorul masinii? Adica cei ce vor diesel, sa se bucure din plin de el, cei ce vor galagie de la esapament, sa se bucure tot asa. Eu nu vreau sa inspir aer poluat si sa platesc doctori pentru ca sunt smecheri care vor diesel. Si nici sa imi pun mainile la urechi cand trec handicapati cu tobe modificate ca sa arate lumii cat sunt ei de marlani. Deci facem asa? Lege ca tot ce iese pe teava sa intre in masina? Cati va bagati???

  • @dășteptu' ielectric, miercuri, 08.02.2023 22:47

    Poți să vrei ce vrei tu, alții vor ce nu vrei tu, tu fiind un singur cârnat patetic. 10 000 electrice noi, vs 320 000 diesel noi si sh inmatriculate in 2022, in Romania. Trage aer în piept adânc!!! :)

  • Mandalorian, joi, 09.02.2023 10:38

    Nivelul de ipocrizie la unii atinge cote paroxistice. Auzi, sa bagi noxele in masina. Mai tembelule, daca e sa fim golani atunci renunta la centrala cu gaz cu care iti incalzesti mintea, renunta la excursiile cu avionul, vaporul, autocarul, renunta la cipsurile alea cacacioase pe care ti le aduce la supermarchet ala cu camionul, renunta la carne, renunta la cam tot ce inseamna devoltare in ziua de astazi. Daca e sa se faca o tranzitie atunci trebuie sa se inceapa de la marii poluatori. Dar stai, printre ei sunt si aia care mineaza nichel, lithiu, care produc energie prin ardere de carbuni, care dezafecteaza baterii, etc. Lasa ipocrizia baiete si nu mai inghitii toate rahaturile promovate de WEF.

  • joe, joi, 09.02.2023 12:52

    Butonatul telefonului in timpul cat conduci e infractiune! Dar cel al ”televizoarelor” curbate si necurbate,tabletelor,,fie chiar sa reglezi temperatura,, se sanctioneaza?

  • DanG, joi, 09.02.2023 15:02

    Mie cel mai aiurea la acest facelift mi se pare faptul că a ajuns să îmi placă X6, nu credeam că o să ajung să apreciez modelul asta, pentru mine era simbolul cocalarelii. Dar uite că au tot lucrat și finisat la el până când l-au transformat într-o frumusețe. Legat de denumirile alese pentru pachetele M sport și M sport pro, te doare mintea ce banalități mai scornesc departamentele de marketing. Aștept pachetele M sport pro ultra și M sport pro ultra plus.