Porsche donează 1 milion de euro către victimele cutremurului din Turcia

Publicat sâmbătă, 11.02.2023 11:33 de Tiberiu Safta

Porsche a anunțat oficial că a donat 1 milion de euro către victimele cutremurului care a avut loc în Turcia și Siria la începutul săptămânii. Angajații mărcii sunt și ei rugați să doneze către ajutoarele active în zonele afectate.

La începutul acestei săptămâni, Turcia și Siria au fost devastate de un cutremur cu o magnitudine de 7.8 pe scara Richter, urmat de o replică aproape la fel de puternică înregistrată câteva ore mai târziu. Potrivit celor mai noi informații, cutremurul a făcut deja peste 25.000 de victime și este de așteptat ca acest număr să crească.

Ca urmare a acestui dezastru, Porsche a anunțat că a donat 1 milion de euro către victimele cutremurului din ambele țări. Constructorul german a donat deja banii către organizația Aktion Deutschland Hilft, care se ocupă cu ajutor umanitar și care va asista la operațiunile de căutare, va oferi servicii medicale și alimente către cei afectați.

„Gândurile noastre sunt cu victimele și cu toți cei care și-au pierdut membri de familie, prietenii sau casele și mijloacele de trai în acest dezastru devastator”, a declarat Oliver Blume, președintele Comitetului Executiv Porsche.

Alături de asta, angajații constructorului german vor fi rugați și aceștia să doneze prin intermediul organizației interne Porsche Hilft.

via Porsche

  • dan_grc, sâmbătă, 11.02.2023 12:02

    Sincer, mi se pare penibilă suma, mai bine nu dădeau nimic, nu spun că trebuiau să dea sute de milioane, dar un milion pentru Porsche este zero .

  • Seriff, sâmbătă, 11.02.2023 14:09

    Exista ceva cu care sa fii si tu de acord?

  • Andrashi_RO, sâmbătă, 11.02.2023 15:49

    Are balta pește!

  • Dutz, sâmbătă, 11.02.2023 21:21

    Așa ma gândeam si eu Dan când am văzut suma… totuși ei au dat si câțiva oameni vor beneficia de pe urma donației. Sunt “giganți” cu profituri imense care nu au dat nimic, nici acum si nici in alta situație. Sa speram ca orice știre despre cei care donează vor motiva si pe alții și pe noi. Pana la urma asta contează pentru cei care sunt in situația respectiva… orice ajutor cât de mic!!!

  • Banditos, duminică, 12.02.2023 17:47

    Dupa povestea tanarului dus cu pluta intalnit la spitalul de "Veseli" acum aflam si povestea batranului parasit care vorbeste la pereti care isi duce viata la un bloc cunoscut (?). Ciudat cum autorul inventiilor (pe jumatate) cerseste, prin mantinela, atentie, turnand alte povesti din care nu lipseste damboviteanul agent 007.