OFICIAL: Emisiunea Top Gear suspendată pentru "viitorul apropiat"
Potrivit unei declarații oficiale, celebrul show Top Gear a fost suspendat "pentru viitorul apropiat". De asemenea, dacă va reveni pe micile ecrane, emisiunea ar putea avea alți prezentatori.
Emisiunea Top Gear este una dintre cele mai populare show-uri auto din lume. Primul episod a fost difuzat în 1977, dar formatul actual a fost adoptat la începutul anilor 2000.
Mai exact în 2002, odată cu venirea lui Jeremy Clarkson și Richard Hammond. James May s-a alăturat echipei un an mai târziu.
După un scandal în care a fost implicat Clarkson, cei 3 s-au mutat la gigantul american Amazon. Tot atunci a început și declinul emisiunii Top Gear.
La finalul anului trecut, unul dintre prezentatori, Freddie Flintoff, a suferit un accident de mașină în timpul filmărilor. Din câte se pare, Flintoff a primit despăgubiri de la BBC în valoare de 9 milioane de lire sterline.
Acum, reprezentanții BBC anunță că emisiunea Top Gear a fost suspendată "pentru viitorul apropiat".
"Știm că suspendarea emisiunii este un lucru dezamăgitor pentru fani, dar este ceea ce trebuie făcut," se arată în comunicatul BBC.
Dacă se va întoarce pe micile ecrane, emisiunea Top Gear s-ar putea să aibă alți prezentatori.
via BBC
n-o sa-i duca nimeni lipsa, probabil au suspenda-o ca oricum nu mai avea audienta si niciun farmec. cu aia batrani mai era cat de cat funny, dar si aia o luasera rau pe aratura in ultima vreme, dupa care au fost inlocuiti de arogantii astia insipizi.