Primele fotografii cu interiorul lui Opel Insignia
Opel a prezentat primele imagini oficiale cu interiorul noului model Insignia, urmasul lui Vectra.
Opel a prezentat in luna aprilie a acestui an noul model Insignia, urmasul celebrului model Vectra. Odata cu noul model, Opel a anuntat o adevarata revolutie a brandului GM.
Vorbim de un nou design, de un nou logo si o noua identitate a modelelor marcii germane. Opel Insignia va fi disponibil in varianta sedan dar si hatchback, berlina urmand sa masoare 4.83 metri lungime. Noul Opel Insignia va oferi clientilor sai sapte motorizari , patru pe benzina si trei diesel-uri.
Infatisarea lui Insignia nu mai reprezinta niciun secret, dar interiorul modelului Opel a fost dezvaluit, prin intermediul primelor poze oficiale, abia acum.
Cinci pasageri se pot bucura de confortul oferit de Insignia care vine echipat cu un nou sistem de iluminare ambientala. Mai mult, Insignia aduce modernitate si eleganta in comparatie cu habitaclul predecesorului Vectra.
De la prima vedere iese in evidenta consola centrala proeminenta, disponibila optional cu sistem de navigatie, si plasticul negru cu insertii de aluminiu care dau un caracter aparte noului Opel. Mai sunt observabile numeroasele spatii de depozitare si nu in ultimul rand senzatia de spatiu si de confort oferite de noul Insignia.
Fotografiile publicate de marca aflata in patrimoniul GM reprezinta versiunea de interior a modelului comercializat in Marea Britania, unde Opel este prezent sub sigla Vauxhall. Noul Opel Insignia va debuta oficial pe 22 iulie in cadrul Salonului Auto de la Londra, vanzarile urmand sa demareze in toamna acestui an.
Via | Opel