Noul Kangoo Be Bop: distractie cabrio in oras

Publicat marţi, 30.09.2008 12:16 de Mircea Meșter

Renault va aduce la Paris un model nou, o versiune colorata si decapotabila a lui Kangoo. Distractia poate sa inceapa.

Familia Kangoo se mareste, incepand de astazi, cu un nou membru. Renault a prezentat primele informatii, fotografii si filme oficiale cu noul Kangoo Be Bop, un monovolum citadin extrem de interesant care coloreaza orasele prafuite din zilele noastre. Vorbim, practic, de un concurent direct al lui Fiat Fiorino, model conceput pe aceeasi idee funky plina de personalitate.

Kangoo Be Bop este creat pe marginea lui Kangoo Compact Concept, prototip aparut la Salonul Auto de la Frankfurt, in 2007. Designul interesant al lui Kangoo este dus acum la un nou nivel, in care conceptul initial de spatiu este tranformat intr-unul pentru care versatilitatea este elementul forte. Elementul principal de design si functionalitate este plafonul demontabil care transforma Kangoo Be Bop intr-un model urban cu adevarat interesant. In combinatie cu celelalte elemente stilistice noi (masca neagra a blocurilor optice frontale, jantele de 16 inch din aliaj, panourile laterale de protectie si inaltimea ridicata cu 2 centimetri), plafonul il transforma pe Kangoo Be Bop intr-o adevarata masina de oras gata sa ia in piept burdurile, strazile libere, parcarile sau intalnirile intre prieteni.

Noul Kangoo Be Bop iese in evidenta, de asemenea, prin cele doua nuante de baza, portocaliu Etincelle si cenusiu Sideral, care se combina pentru a completa imaginea prietenoasa a modelului Renault. Plafonul complex este format din trei parti: cea posterioara detasabila, cea centrala vitrata si cea frontala alcatuita la randul ei din doua panouri din sticla care pot fi deschise.

La interior, constructia noului Kangoo Be Bop este indentica cu cea a noii generatii a modelului Renault, diferentele urmand sa fie facute de culorile interesante care se pot combina pentru o atmosfera sic: Nacre Black, Pavot Red, Glacier White si Etincelle Orange. Mai mult, pentru a sublinia cu adevarat caracterul jucaus al modelului, Renault l-a dotat cu diferite accesorii interesante: un portbagaj amplasat pe luneta, stickere colorate in stil Be Bop, un sistem audio denumit Plug and Music prin care cei din habitaclu se pot bucura de muzica de pe iPod sau de pe un stick USB.

Apropo de pasageri, acestia se pot baza pe patru locuri individuale, scaunele din spate fiind imprumutate de pe gama mai mare Scenic. Pana si accesul poate fi facut intr-un mod "neortodox", renault sustinand ca mai ales copiii vor fi cei care se vor bucura de "catararea" pe care o permite plafonul deschis in partea posterioara. In ceea ce priveste bagajele, capacitatea spatiului de depozitare pentru Kangoo Be Bop poate varia intre 174 si 1462 de litri.

Din punct de vedere tehnic, Renault arunca la bataie trei motorizari, doua diesel si una pe benzina. Dieselurile sunt cunoscutele dCi-uri de 85 si 100 de cai putere (ultimul cuplat la o transmisie cu sase rapoarte), in timp ce motorul pe benzina este un 1.6 16v de 105 cai. Consumul motoarelor diesel este de 5.3 respectiv 5.4 litri in ciclu mixt, in timp de "benzina" cunsuma ceva mai mult, Renault anuntand o valoare de 7.9 litri/100 km.

via | Renault

  • unu rau da bun, marţi, 30.09.2008 13:40
    reno

    EVRICAAAA ! renault a invatat in sfarsit sa faca masini mai urate decat logan. Credeam ca nu o sa apuc ziua asta - dar se pare ca vor sa se bage singuri singurei in faliment

  • ogg, marţi, 30.09.2008 20:03
    Clar NU!

    Subscriu comentariului anterior. In opinia proprie si personala este catastrofal conceptul! Si mai catastrofal Renault, incercand sa schimbe conceptul de baza al modelului Kangoo, adica utilitatea. Pare o tentativa de utilitara cu valente de "hoinarit", cam kitch. Stima!

  • mitza, miercuri, 01.10.2008 09:39
    ..

    Versiunea colorata imi place, decapotabila NU, nu inteleg de ce au mai adaugat si elementul decapotare in concept. Le urez succes, dar ma indoiesc ca vor vinde multe unitati.Rusine, Renault!

  • Moxxu, miercuri, 01.10.2008 10:11
    Fantezie cu rahat

    Fantezie cu rahat ... era numele unei prajituri...