PREVIEW F1 2011: Ferrari: Dorinţa de revanşă

Publicat joi, 10.03.2011 15:47 de Daniel Popescu

Ferrari speră să lase în urmă dezamăgirile din anii trecuţi şi să câştige primul titlu al piloţilor după o pauză de patru ani.

Ferrari a fost foarte aproape să câştige titlul mondial în sezonul precedent, însă o strategie eronată l-a privat pe Fernando Alonso de al treilea trofeu personal după o revenire spectaculoasă în ultima parte a anului.

După ce au trecut peste gustul amar al înfrângerii, italienii speră să-şi spele păcatele în sezonul 2011, cu atât mai mult cu cât echipa nu a mai câştigat un titlu al piloţilor de la performanţa realizată de Kimi Raikkonen în 2007.

În acest sens, Scuderia mizează pe aceeaşi linie de piloţi şi pe un monopost aparent superior pentru a întrerupe dominaţia celor de la Red Bull Racing, dar şi pentru a-i surclasa pe rivalii de la McLaren.

OBIECTIVE GENERALE

Pentru o echipă de talia Scuderiei Ferrari, care a participat în toate ediţiile de campionat ale Formulei 1, orice alt rezultat în afară de cucerirea titlului mondial reprezintă un eşec. Prin urmare, singurul obiectiv pe care îl poate avea Ferrari este cucerirea celor două titluri mondiale, iar pentru îndeplinirea acestuia italienii au efectuat câteva schimbări în departamentul tehnic: Pat Fry a devenit şeful departamentului de curse în locul lui Chris Dyer, în timp ce Neil Martin a părăsit Red Bull pentru a deveni şeful operaţiunilor de cercetare, însă va superviza şi strategiile de cursa de la sediul din Maranello.

MONOPOSTUL 150 ITALIA

Ferrari a fost prima echipă care a lansat noul monopost pentru sezonul 2011, însă italienii au dezvăluit iniţial doar o mică parte dintre secretele acestuia. Dacă înălţimea ridicată a nasului nu mai reprezintă deloc o surpriză, Ferrari a introdus în această săptămână la Barcelona o versiune mult mai apropiată de cea cu care va concura în Australia: inginerii au optat pentru un sistem de evacuare care permite evacuarea gazelor de eşapament prin deflectorul spate, într-un mod asemănător cu cel adoptat de campioana mondială Red Bull.

LINIA DE PILOŢI: FERNANDO ALONSO ŞI FELIPE MASSA

Ferrari a decis să continue cu aceeaşi linie de piloţi, în ciuda speculaţiilor privind potenţiala înlocuire a lui Felipe Massa. După episodul din Germania, când brazilianul a fost obligat să-i cedeze victoria lui Fernando Alonso, relaţiile dintre cei doi coechipieri s-au deteriorat vizibil, iar acest lucru ar putea afecta performantele generale ale echipei. De altfel, episodul Hockenheim a condus inclusiv la schimbarea regulamentului sportiv, astfel încât ordinele de echipă au redevenit legale după o pauză de nouă ani.

În condiţiile în care Alonso este fără niciun dubiu pilotul numărul 1 al echipei, singura speranţă a lui Massa este ca pneurile Pirelli să se potrivească mai bine stilului său de pilotaj decât cele oferite anul trecut de Bridgestone. În caz contrar, brazilianul risca să-şi piardă locul în echipă.

PUNCTE FORTE

  • Fernando Alonso este unul dintre cei mai buni piloţi de pe grila de start şi este determinat să obţină primul titlu mondial cu Ferrari;
  • experienţa în sporturile cu motor poate ajuta echipa să obţină rezultate pozitive inclusiv în perioadele în care monopostul nu este cel mai competitiv

PUNCTE SLABE

  • Relaţiile dintre Alonso şi Massa s-au deteriorat vizibil după scandalul de la Marele Premiu al Germaniei şi este greu de crezut că cei doi vor colabora cu adevărat;
  • echipa de conducere a demonstrat numeroase lacune în stabilirea strategiilor potrivite, iar Marele Premiu din Abu Dhabi din 2010 este cea mai bună dovadă în acest sens.

În cadrul serialului PREVIEW F1 2011 aţi putut citi anterior şi profilele echipelor Virgin Racing, Hispania Racing,Team Lotus, Toro Rosso, Sauber si Force India, Williams, Renault si Mercedes GP, iar vineri veţi avea ocazia să faceţi cunoştinţă cu McLaren.

  • Ferrari, joi, 10.03.2011 18:20
    Frumos

    Multumim pentru preview, sper ca Ferrari sa castige cel putin un titlu anul asta.Succes!

  • mobius, joi, 10.03.2011 18:25
    pareri personale

    As spune ca relatia dintre Alonso si Massa a fost de la inceput tensionata. Chiar de la anuntarea transferului lui Alonso, Massa i-a adresat acestuia, reprosuri grave si nejustificate. Pe circuite insa de-a lungul sezonului Massa a fost surclasat constant de Alonso, episodul Hockenheim nefiind de loc o exceptie. Este clar ca cel putin la constructori Ferrari a pierdut titlul din cauza lui Massa, iar anul acesta si-a asumat un mare risc pastrandu-l in echipa. Al doilea punct slab al echipei a fost Domenicali, dar este posibil ca in acest sezon sa nu mai influenteze prea mult strategiile echipei, aceasta sarcina fiind preluata de Neil Martin si bine ar fi ca acesta sa nu fie un "Cal Troian" in echipa Ferrari. Se pare ca si anul acesta (precizez insa ca as vrea sa ma insel)la Ferrari singura certitudine este Fernando, determinarea si calitatile sale de pilot si tehnician.

  • diesel08, joi, 10.03.2011 19:00
    2011-Ferrari

    Ferrari au un monopost puternic anul asta. O evolutie pozitiva a lui F10 si o abordare inteligenta a echipei tehnice. Vom vedea cat e de rapid in Australia. Fernando poate sa se bata la titlu si cu al doilea monopost de pe grila. Daca Massa va fi in forma pe noile pneuri Pirelli atunci lupta la constructori se anunta destul de interesanta intre Red Bull si Ferrari. Echipa este mult intarita, dupa Alonso au fost adusi anul trecut doi tehnicieni de top asa ca ma astept la strategii de echipa optimizate.

  • Strategu, joi, 10.03.2011 19:02

    Strategia era buna: treci de Petrov. Prestatia lui Alonso a lasat de dorit. Asa e in F1. Castigi esti erou, nu castigi esti varza. Nu vad de ce Alonso sa faca exceptie de la asta. Nimeni nu face.

  • Crisztian, joi, 10.03.2011 19:05

    Ve-ti plange dupa Kimi si anul asta . Daca Red Bull nu va gresi anul asta ca anul trecut Ferarri doar printr-o minune poate reusi. Cred ca Felipe va fi surpriza sezonului alaturi de Rosberg.

  • diesel, joi, 10.03.2011 19:05
    @diesel08

    Buna asta: "Alo poate sa se bata la titlu chiar si cu al doilea monopost de pe grila." 1) dar de castigat? 2) cu sau fara ajutorul total al lui Massa, inca din prima cursa ... ?

  • diesel08, joi, 10.03.2011 19:33

    Anul trecut Alonso a castigat 5 curse. Doar in Germania a fost "ajutat" de Massa. A reusit sa uneasca echipa si s-o mobilizeze in momente in care putina lume mai vedea Ferrari in lupta pentru titlu. Fanii altor echipe concurente pot sa spuna orice, au alte interese deci e evident sa detracteze. Vad ca onor fanii "altei echipe" sunt "sub acoperire", eu sper sa fie pentru multa vreme de-acum inainte.

  • NeoGalaxy, joi, 10.03.2011 19:57
    Beyond My Fear

    Eu unul nu plang dupa nimeni. Nu plang dupa cineva care nu a inseamnat nimic pentru mine. Daca si anul aceste Red Bull vor fii la fel de buni ca anul trecut, ma astept ca baietii de la Ferrari sa fie mult mai buni ca anul trecut cand au gafat intr-o veselie. Ma astept de la ei sa se concentreze pe ce conteaza si sa-si faca treaba cat pot ei de bine, mai mult nu le pot cere. Totul incepe cu "Multa bafta, baieti" si cu "Let's do our best".

  • funferr, joi, 10.03.2011 20:05

    s-au trezit la miezu' noptii si-au ajuns la stalpu' portii sau mare-i avantu' dureroasa prabusirea

  • diesel, joi, 10.03.2011 20:10

    Alonso are in plus ceva fata de toti ceilalti. Si nemeritat intr-un campionat ce se vrea a fi fair play. Are un caine-coechipier credincios inca din prima cursa. Mare ceampion deci ....

  • ctImihai, joi, 10.03.2011 20:21
    si-s moldovean..si se vede..

    Ma roade da n-am ce face. La mine e varza asa ca produc spam la greu, poate ma baga si pe mine cineva in seama...(puncte multe)..

  • ToroBlue, joi, 10.03.2011 20:26
    Ferrari 2011 strategy against RBR

    Roger, this is Ferrari Headquarters speaking to all the f1 cars from the grill: "Alonso is faster than you" I repeat "Alonso is faster than you" confirm that you understand Roger, over and out

  • NeoGalaxy, joi, 10.03.2011 20:33
    Beyond My Fear

    @ToroBlue: Ai uitat partea cu "Do you copy?"

  • danoe, joi, 10.03.2011 20:57

    au de lucat si la capitolul imagine-cota de antipatie e mai ridicata decit in epoca schumacher

  • danoe, joi, 10.03.2011 21:01

    pentru ca Schumacher putea castiga un campionat singur si fara emotii. Alo e ajutat si degeaba

  • danoe, joi, 10.03.2011 21:03

    alonso si ajutat tot pe 2 iese

  • Malaele, joi, 10.03.2011 21:11

    @danoe toroblue-crezi ca da ai mai multe id-uri pe care le folosesti nu ti se vede..problema?Multa vitamina C si trece..in timp.

  • ctlnmihai, joi, 10.03.2011 22:27
    Ferrari Preview

    Ce se intampla daca Ferrari vor pierde din nou?? timp de 2 luni fanii Ferrari nu vor tasta nimic,Mobius va da vina pe FIA care a ajutat-o din nou pe Red Bull sa castige titlurile ,Diesel se va plange ca Alonso n-a fost ajutat de Massa si Beyond my Fear o sa faca ce stie el mai bine adica ptr. o vreme o sa dispara sau eventual o sa posteze cu celalalt nick al lui,Andrei...

  • ctlnmihai, joi, 10.03.2011 22:41

    Calul moare de drum lung si prostul de grija..fanilor ferrari...

  • ctlnmihai, joi, 10.03.2011 22:49
    Ferrari Preview

    Desi daca stau bine sa ma gandesc ,mi-as dori o victorie a lui Massa anul asta din 2 motive: 1 sa vad figura lui Alonso la final de campionat cu un Massa campion mondial Al doilea motiv l-ar reprezenta reactia fanilor Alonso...Unii deja au inceput sa vorbeasca si despre Massuka cand pomenesc de Ferrari cum e diesel .in timp ce altii cum e mobius inca nu-l suporta pe acesta..P.S oricum cred ca Diesel pomeneste de Massuka mai mult dinca sa creada lumea ca el e un fan al intregii echipe ,nu al unui singur pilot

  • ctlnmihai, joi, 10.03.2011 22:54
    ptr clona mea

    e valabila reciproca si-n cazul fanilor Ferrari care se intereseaza de echipa Mclaren..

  • maryo37, vineri, 11.03.2011 00:32

    Sa fim seriosi... Massa nu a fost capabil in 2007 sa castige titlul cand a fost clar pilotul nr 1 dar imediat Kimi i-a luat fata... In 2008 a fost sutinut de echipa din plin, dar a pierdut in fata lui hamilton. Ce mai vreti? 2 sanse mari si amandoua pierdute. Totusi Massa nu e un pilot de top care sa ne uimeasca prin depasirile sale, strategie sau curaj. E doar rapid. E bun de calificari, in cursa nu are constanta mai ales daca pleaca din spate. Massa sa isi suporte soarta. In 2007 si 2008 a avut toata sustinerea fanilor si echipei Ferrari. In 2011 Massa va fi din nou dominat si e obligat sa colaboreze si sa il ajute pe Alonso, altfel cu siguranta va fi schimbat pe la mijlocul campionatului. Ferrari nu isi permite sa piarda si in 2011 cu un pilot precum Alonso si o masina buna. Anul trecut RB a dominat, dar Ferrari cu o masina inferioara(nu cu mult) a reusit sa lupte si avea toate sansele sa si castige. Cat despre episodul din Germania... Si acolo l-ar fi depasit pe Massa, doar ca echipa Ferrari, tehnicienii, nu au dorit sa riste atat de mult incat sa piarda ambele masini, asa ca au recurs la un ordin, evident de altfel... Alonso pana la acel ordin putea sa il depaseasca pe Massa in doua viraje. De ce sa risti sa scoti ambele masini din cursa cand poti face dubla fara niciun stres? Oricare alta echipa ar fi facut la fel daca era in situatia celor de la Ferrari.

  • mario, vineri, 11.03.2011 15:27

    Alo asta putea, si iarasi putea, putea si cu Petrov, putea, putea, putea ..... ai prin ideea, da?