FOTO EXCLUSIV* : Primele imagini ale viitorului Honda Civic hatchback

Publicat marţi, 14.06.2011 15:44 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, fotografii spion ale viitorului Honda Civic hatchback, surprins în versiunea cu cinci uşi.

Fotografii de la Carpix ne-au furnizat imagini spion ale versiunii europene a viitorului Honda Civic. Modelul a fost surprins în versiunea hatchback cu cinci uşi, iar prototipul respectiv va fi utilizat pentru finalizarea setărilor necesare pentru piaţa din Europa. Mai precis, se doreşte optimizarea suspensiei, a direcţiei, a motorizărilor şi a antifonării pentru a ţine piept modelelor precum Ford Focus şi Volkswagen Golf. Debutul viitoarei generaţii de Civic va avea loc în decursul anului viitor, semn că ne putem aştepta la versiuni mai puţin deghizate în viitor.

În ceea ce priveşte silueta, prototipul poartă o serie de asemnănări cu actuala generaţie de Civic, în timp ce unele elemente estetice au fost modificate. Printre acestea se numără blocurile optice faţă şi spate, barele de protecţie şi altele. Grila faţă are un aspect diferit, în timp ce luneta a renunţat la spoilerul integrat în lunetă în favoarea unei soluţii convenţionale, care include un ştergător.

Gama de motorizări va include o serie de motoare VTEC de cilindree mică şi un diesel, iar sistemul start/stop ar putea deveni standard pentru toate versiunile. În timp ce versiunea americană a lui Civic beneficiază de o suspensie spate independentă de tip MultiLink, versiunea europeană a acestui model ar putea să rămână la suspensia semi-rigidă cu bară de torsiune, deoarece oferă mai mult spaţiu pentru pasagerii din spate şi un portbagaj mai generos.

*Fotografiile atasate acestui articol sunt publicate de Automarket in exclusivitate in Romania printr-un contract semnat cu o companie specializata din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul Romaniei fara acordul Automarket.ro este strict interzisa.

  • hmm, marţi, 14.06.2011 16:24

    pare mai mare si mai greoaie

  • moa, marţi, 14.06.2011 16:38
    ...

    pare exact identica cu cea veche... pp e un facelift de interior

  • Ady, marţi, 14.06.2011 16:43

    fa Doamne sa iasa la fel de frumos ca actualul nu ii lasa sa il strice!!!

  • BBR, miercuri, 15.06.2011 07:33

    Deja vad ca nu mai are manerele la usi ca niste rachete :( Sper din tot sufletul sa arate cel putin la fel de cool ca si modelul actual si la interior si la exterior.