Kubica îşi propune să revină în simulator în luna iunie

Publicat luni, 30.01.2012 11:41 de Daniel Popescu

Robert Kubica şi-a stabilit ca obiectiv să revină într-un simulator în luna iunie, după care să înceapă testele într-un monopost de curse, potrivit presei italiene.

La scurt timp după operaţia suferită la piciorul drept după ce a căzut pe gheaţă, apar şi primele veşti bune despre revenirea lui Robert Kubica în Formula 1.

Potrivit jurnalistului italian Pino Allievi, Kubica a decis să revină într-un simulator în luna iunie pentru a se acomoda la rigorile unui monopost de Formula 1, urmând că ulterior să intre şi într-un cockpit real pentru a efectua teste pe circuit.

În funcţie de modul în care vor decurge aceste teste, polonezul va deide dacă va reveni sau nu în Formula 1 în sezonul 2013. Potrivit sursei citate, Kubica este decis să revină în Formula 1 doar dacă va fi convins că poate concura la 100% din capacitate, aşa cum s-a întâmplat şi înainte de a suferi accidentul în raliuri în luna februarie a anului trecut.

Kubica a început să se antreneze pe bicicletă începând din luna decembrie, iar în prezent este capabil să conducă o maşină de serie şi efectuează numeroase şedinţe de fizioterapie şi un program intens de antrenament. Contractul lui Kubica cu Lotus a expirat la sfârşitul anului trecut, însă există speculaţii că se afla în atenţia Scuderiei Ferrari pentru un posibil contract pentru sezonul 2013 ca înlocuitor pentru Felipe Massa.

Via | James Allen

  • zboara, luni, 30.01.2012 12:41
    Cu durere din nou

    Am mai zis-o cand era dat ca vine de anul acesta si am primit apostrofari, dar o mai zic odata. Kubica nu va mai alegra in F1 niciodata. Accidentul a fost mult prea grav. Au trecut 12 luni aproape si acuma cica a mers cu o masina automata. Adica a tintu volanul ... mare perofrmanta dupa ce a suferit, dar pentru F1 asta este 0. Dumnezeu sa il ajute!

  • zelu, luni, 30.01.2012 12:52

    Nu se stie cu toate ca cel mai probabil nu va mai fi acelasi Kubica. Zanardi a revenit la timpii lui cu toate ca acceleratia era in alta parte. De cealalta parte il avem pe Massa care e pierdut pentru totdeauna. Alonso nu va avea nicio sansa in fata unui Kubica complet refacut. Daca nu, va fi un alt Massa si atat.