Audi vrea să cumpere Ducati cu 850 de milioane de euro

Publicat marţi, 13.03.2012 11:44 de Bogdan Mirică

Grupul Volkswagen ar putea avea în curând primul său brand moto. Audi se află în discuţii avansate pentru achiziţionarea companiei italiene Ducati, scoasă la vânzare luna trecută.

La mijlocul lunii februarie au apărut primele informaţii despre posibila scoatere la vânzare a constructorului de motociclete Ducati.

Zvonurile s-au adeverit şi acum se caută cumpărători. Cele mai noi informaţii anunţă deja un interes crescut din partea Audi pentru compania italiană, oficialii din Ingolstadt fiind deja în discuţii avansate cu cei de la Investindustrial, actualii proprietari Ducati.

Audi vrea să plătească în total 850 de milioane de euro pentru acţiunile constructorului din Peninsulă şi să încerce astfel înglobarea primei mărci moto în interiorul grupului Volkswagen.

Interesul germanilor pentru marca italiană datează încă din 2008, atunci când Ferdinand Piech, preşedintele consiliului director VW, şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra Ducati. Germanii au pierdut însă, atunci, în faţa celor de la Investindustrial, actualii proprietari.

Interesul este reafirmat recent de Martin Winterkorn, CEO-ul grupului VAG, care a declarat că acordă atenţie oricărui brand scos la vânzare. Audi nu va avea contracandidaţi puternici, singurele informaţii indicând doar un interes din partea indienilor de la Hero MotoCorp, cel mai mare producător de motociclete din India.

via l automotive news

  • dan_grc, marţi, 13.03.2012 15:03

    Avea si Bmw un segment in care Audi nu exista si hop uite ca va avea:)

  • C-G-C, marţi, 13.03.2012 15:19
    850 milioane!

    Un fleac, daca stau si ma gandesc la cele 5 miliarde de euro profit NET realizate anul trecut. Cu siguranta Ducati va avea un viitor stralucit de aici inainte, daca ne gandim la evolutia Lambo dupa ce au fost achizitionati de Audi.

  • @C-G-C, marţi, 13.03.2012 16:59

    Cum stam la vanzari pe februarie ? Eu nu inteleg cum AUDI cumpara ducati, VW a cumparat AUDI deci ducati este a lu VW

  • C-G-C, marţi, 13.03.2012 17:14
    Vanzarile sunt interesante :)

    Deci daca in ianuarie BMW a vandut doar cu 100 de masini mai mult, in februarie stam cam asa: 1.BMW - 107,359 2. Audi - 106,600 3. Mercedes - 95,647 Sa vedem ce impact va avea noul A3.

  • dan_grc, marţi, 13.03.2012 18:13

    Bmw s-a distantat la aproape peste 700 de unitati pt ca au inceput vanzarile seriei 3, nu cred ca Audi A3 va fi suficient, in conditiile in care va aparea si seria 3 Touring anul acesta si cel putin o noua caroserie pt seria 1, coupe-ul cred.

  • Crysty, marţi, 13.03.2012 19:50
    Audi

    Audi sa intre in F1 apoi sa se implice in motociclism!

  • jiji cocalaru, marţi, 13.03.2012 20:00

    astept varianta ducati tdi

  • BMW, marţi, 13.03.2012 20:09
    Prieteni

    BMW a dezvoltat Departamentul de motociclete singuri nu au cumpărat pe nimeni . Mia plăcut gluma cu Ducatti TDI :))

  • 123456789, marţi, 13.03.2012 20:20

    doar un trepanat putea sa debiteze o asemenea prostie!

  • AndreiRN, marţi, 13.03.2012 20:29
    Performante

    Da, doua firme de performante dar niciuna nu face un produs fiabil. A tunat si ia adunat.

  • Andi, marţi, 13.03.2012 21:11

    Eu cred ca Automarket ar pierde jumatate din "comentatorii de serviciu" daca ar inlocui introducerea codului cu scrierea corecta a cuvintelor "ia" si "Mia", in cazurile de mai sus:) In timp ce unii vad Ducati Tdi si F1, altii se gandesc doar la business:)

  • AndreiRN, marţi, 13.03.2012 21:24
    Real

    Pai in viata unii cred si merg la biserica sau se numesc creduli si alti stiu si conduc lumea asta pe calea aleasa de ei.

  • BMW, miercuri, 14.03.2012 04:07
    @ANDI

    alde Bucuresti , lasatio mai moale cu gramatica voastra . . parca nu am fi pe un site dar la examenul de bac :). voi habar nu aveti de sua, germania sau japonia dar va dati cu parerea .

  • @dan_grc, miercuri, 14.03.2012 08:16

    Au un avans de 759 pe februarie si 100 pe ianuarie deci 859, deocamdata este o diferenta mult prea mica. Apropo de subiect, AUDI cumpara ducati mai mult de imagine, oricum toate sunt VW.

  • superuser, miercuri, 14.03.2012 12:18

    Traduce VAG si apoi da-ti cu parerea la fel ca multi altii de aici, toti comentam de vanzarile audi, bmw etc si noi conducem logan, mai bine v-ati abtine de la comentarii inutile, cand o sa ai in istoric numai audi sau numai bmw etc te asteptam cu pareri pro sau contra!