Mitsubishi ASX va primi un facelift la Salonul de la New York
Mitsubishi a anunţat că va prezenta la Salonul Auto de la New York o versiune revizuită a crossover-ului ASX. Modelul va suferi modificări estetice, dar şi mecanice
Deşi se află pe piaţă de numai doi ani, fiind lansat în 2010, actualul Mitsubishi ASX se pregăteşte de un facelift. E drept, revizuirea va debuta mai întâi pe piaţa din Statele Unite, urmând ca abia apoi să îşi facă apariţia şi la noi. Debutul faceliftului va avea loc în cadrul Salonului Auto de la New York, pregătit să îşi deschidă porţile zilele acestea.
Mitsubishi nu a publicat momentan informaţii şi imagini cu modificările lui ASX, însă a precizat câteva îmbunătăţiri ce vor fi aduse crossover-ului. ASX, cunoscut şi sub numele de Outlander Sport în America, va primi un aspect frontal şi posterior nou. Japonezii vor restiliza blocurile optice şi spoilere, iar profilul va primi praguri laterale noi şi alte jante.
Nici interiorul nu va fi ocolit, semn că faceliftul e unul în adevăratul sens al cuvântului. Aici vor exista noi detalii de design şi echipamente ceva mai generoase. Materialele vor creşte şi ele din punct de vedere calitativ.
Inginerii s-au preocupat şi de partea mecanică. Suspensia spate va fi revizuită pentru o ţinută de drum îmbunătăţită, iar transmisia CVT va fi recalibrată.
via l carscoop
"Deşi se află pe piaţă de numai doi ani, fiind lansat în 2012" Suntem in 2014?!?! Uf, ce bine ca n-a fost sfarsitul lumii.