Audi ne arată cum compune sunetul lui R8 e-Tron

Publicat vineri, 06.04.2012 14:00 de Sebastian Toma

Toate modelele electrice de la Audi vor fi animate de un sunet special, denumit e-Sound. Nemţii au prezentat procesul de creaţie al acestui sunet.

Audi ne-a prezentat procedura de compunere şi înregistrare a sunetelor care vor da viaţă viitoarelor vehicule electrice din gama sa. Toate modelele e-Tron de la Audi vor avea "voce", intenţia nemţilor fiind de a sublinia puterea şi performanţele vehiculului electric, fără a-i deranja pe cei din jur. Totodată, vehiculele electrice trebuie să se facă auzite, atât pentru bucuria şoferului, cât şi pentru siguranţa pietonilor.

Nemţii au luat ca referinţă sunetul lui Audi R8, înregistrând supercarul deja celebru pentru a-i afla caracteristicile, ca apoi să genereze un sunet complet nou pentru R8 e-Tron. Inginerii Audi au dezvoltat ceea ce ei numesc ”e-Sound”, un sunet sintetizat care reprezintă motorul electric şi care va fi emis de un difuzor amplasat sub maşină.

Fiecare vehicul electric de la Audi va avea propria sa semnătură audio, iar nemţii se străduiesc să creeze ceva special. Tocmai de aceea, Audi a angajat un compozitor, Rudolf Halbmeir, care va pregăti sunetul fiecărui model în parte. Primul este R8 e-Tron, care va fi urmat de celelalte modele electrice din gama Audi pe măsură ce acestea se pregătesc de lansare.

Via | Gizmodo

  • agoox, vineri, 06.04.2012 14:56
    read only

    mai ales softul ar trebui sa fie read only sa nu poata fi remapat, ar fi un haos total daca s-ar putea schimba sunetul de pe masini, si daca o sa fie in productie de serie cu siguranta vor aparea modele de sunet tunning, nu-i nimic in neregula atat timp cat sunetul nu trece limita legala. dar sunt sigur ca vor aparea tot felul de imitatii daca hardul va permite lucrul asta, si parca nu mi-ar placea sa aug un Guta care tipa din toti plamanii(mai mult 75 dB) cand cineva calca mai tare pedala. Asta-i doar parerea mea.

  • bbb, vineri, 06.04.2012 15:02

    Nimic nu suna mai frumos decat un motor V-tec la 8000-9000 Rpm

  • Umbrarescu, vineri, 06.04.2012 17:15
    @bbb

    Pai daca esti inchis la minte si pamant de flori asta nu inseamna ca toala lumea este!!

  • Alex Radoi, vineri, 06.04.2012 22:12
    Stiti cum se zice,

    ca nu ai cum sa nu iubesti o Honda, n-are cuplu, dar o auzi de la un km...:))) Misto, ce sa zic...

  • T34, duminică, 08.04.2012 18:17

    Alex Radoi: la ce RPM au, nu le trebuie cuplu