Nissan Note - primele informaţii oficiale ale noii generaţii
Nissan a publicat astăzi primele detalii ale noului Note. Modelul japonez adoptă un design dinamic, un interior nou şi un motor pe benzină care promite un consum de 3.9 litri/100 km.
Nissan a dezvăluit astăzi în Japonia, în cadrul unei conferinţe susţinute la Yokohama, noua generaţie a modelului Note. Deşi este vorba despre primele imagini ale variantei pentru piaţa niponă, ne putem elucida deja în privinţa designului general al modelului de segment B şi pe Bătrânul Continent.
Noul Note este un model global care îşi propune să devină cea mai eficientă propunere din segment. Comunicatul de presă anunţă un design mult mai atrăgător decât cel al vechii generaţii, mai sportiv, cu o grilă şi o siluetă dominată de filosofia ”Squash line”. Conceptul Nissan Invitation, expus în martie la Salonul Auto de la Geneva, şi-a pus vizbil amprenta asupra modelului, partea frontală fiind puternic inspirată de prototip. La interior, designerii au decis să se inspire din liniile dunelor de nisip şi au croit o planşă de bord fluidă pentru a inspira un aer spaţios pasagerilor. Spaţiul a fost cuvântul de bază şi pentru ingineri care au căutat să dea naştere celui mai spaţios habitaclu din segment.
Odată cu noua generaţie, Nissan introduce pe monovolumul de segment B şi sistemul de camere Around View Monitor, o premieră în acest segment. Propulsia va fi asigurată de motoare noi, printre care şi unitatea de 1.2 litri, supraalimentată, de 97 de cai putere. Japonezii vor combina sistemul de injecţie directă cu un sistem start-stop şi cu transmisia automată CVT pentru a obţine cel mai bun consum din segment, un incredibil 3.9 litri /100 de kilometri, în ciclu combinat.
Noul Nissan Note va fi produs la uzina japoneză din Kyushu, însă pentru Europa modelul va fi construit de fabrica din Sunderland, Marea Britanie. Debutul pentru Bătrânul Continent este programat la începutul lui 2013.
In sfarsit o stire pe sufletul meu: E o masina magnifica,cu motorizare magnifica,iar in ceea ce priveste fiabilitate,nu zic nimic,pentru ca sunt constient,ca doar este o marca japonneza.Si un consum decent,foarte mic.Bravo Nissan.Sper sa vina cat mai multe stiri despre aceste bijuterii ale japonezilor.