Lexus LS - noua generaţie se lansează în 30 iulie

Publicat joi, 19.07.2012 16:03 de Bogdan Mirică

Lexus pregăteşte lansarea noii generaţii LS cu un teaser. Imaginea trădează profilul navei amiral ce va fi oferită în premieră şi cu un pachet F-Sport.

După faceliftul suferit în toamna lui 2009, nava amiral LS se pregăteşte de o nouă generaţie. Lexus a anunţat că va introduce în data de 30 iulie noul model şi a decis să satisfacă aşteptarea fanilor cu un teaser, publicat astăzi. Imaginea trădează profilul noului LS cu ajutorul unor dâre de fum, stilizate probabil de designerii japonezi.

Lansarea noii generaţii LS va avea loc la San Francisco, debutul european urmând să se consemneze două luni mai târziu în cadrul Salonului Auto de la Paris, programat la sfârşitul lui septembrie.

Noul Lexus LS va fi disponibil în patru variante, menite să vină în întâmpinarea publicului cu nevoi diferite: LS 460, LS 460 cu ampatament mărit, LS 600h cu ampatament mărit, de altfel şi vârful de gamă al sedanului, şi nu în ultimul rând LS 460 F-Sport.

Acesta din urmă reprezintă o premieră pentru gama limuzinei japoneze, care nu a mai fost echipată până în prezent cu un pachet F-Sport.

via egmcartech

  • Pinguinul_nuclear, joi, 19.07.2012 16:09

    Exact cum am spus.Abia astept sa o vad cum ara.Felicitari Toyota.

  • Mafia, joi, 19.07.2012 16:14

    @Pinguinul,se pare ca ai avut dreptate,exact cum spune si pe linkul dat de tine.Acum sa vedem fata ''puritilor'' BMW,care sufera pe aici pe AM. Se pare ca Toyota da iar o lovitura grea greilor.Oricum nu mai este mult pana la 30 iulie,ziua in care astept sa-i vad pe melteni cu gura cascata.Bravo Toyota,sunteti ''number one'' .Pun pariu ca modelul acesta nu ii va lipsi tehnologia.

  • @Mafia, joi, 19.07.2012 16:19

    Cat de penibila este o persoana adepta a marcilor japoneze care are nick-name un element simbolistic italian?

  • Mafia, joi, 19.07.2012 16:23

    Oare unde o fi prietenul Dan?Sa vada si el vaporul acesta de lux.Probabil o fi ramas cu gura cascata,si numa spune nimic.

  • Proprietar_de_Lexus, joi, 19.07.2012 16:30

    O stire care ma face sa nu mai dorm la noapte.Chiar am fost fanul modelelor Lexus de cand s-a infiintat prima data (si am condus si primul GS bineinteles).Lexus va ramane in inimile prprietarilor care au condus asa ceva si care inca conduc ,o marca exceptionala,cu calitate la cele mai inalte standarde,imbinata si cu fiabilitatea motoarelor Toyota,de bun gust.

  • S.R.I, joi, 19.07.2012 17:43

    Noul LS va fi un model foarte tehnologizat,atata timp cat vorbim de un Lexus.Da sa nu ii vaitam,pentru ca asta este punctul forte al japonezilor......''fiabilitate'' si ''tehnologie'' .Sunt sigur si bag mana in foc ca va fi mult peste limuzinele germane ( A8,seria 7 si S class).Doar vorbim de un Lexus,care are drept mostenire si propulsia hybrid de la Toyota care este cea mai buna din lume .

  • AndreiRN, vineri, 20.07.2012 00:08

    Lexus este si a fost excelenta in domeniul auto dar si la un pret rezonabil. Am avut onoarea de a fi proprietarul unui prim model din prima generatie LS400 si numai amintiri placute am. Vor contiunua sa construiasca masini de valoare reala nu de fitze.

  • Mafia, vineri, 20.07.2012 14:13

    @AndreiRN>Felicitari pentru LS-ul detinut,era cea mai apreciata limuzina la acea vremea,si cu un interior mult peste rivalii ei,dar si acum ,se observa ca Toyota nu face rabat,si vine cu un nou model LS in concernul sau de lux.Lexus va ramane mereu in inimile unora ca o marca foarte stilata si fiabila,iar acest LS ,o limuzina rafinata si silentioasa.Chiar astept cu nerebdare ziua de ''30 iulie'',cand se vor lansa primele imagini oficiale cu acest model,si am incredere in japonezi ca vor tehnologiza acest model cu tot ce au ei mai bun.Asa ca ceilalti care nu stiu nimic despre aceasta marca,le zic sa ne scuteasca de afirmatiile lor,ca nu avem nevoie.

  • zarnesteanu, vineri, 20.07.2012 18:03

    Ma intreb daca fumul ala e de la motor sau de la baterie? Cam asta e tot ce inseamna legsuse ... smoke and mirrors. Mai pe intelesul admiratorilor, inselatorie la greu. Pffff ...

  • Proprietar_de_Lexus, duminică, 22.07.2012 19:55

    @zarnesteanu.Ce nume exorbitant mai e si asta.Tu esti nou cumva,sau macar esti cumva intreg la minte?De unde ai mai aparut?Tu te-ai urcat vreodata in viata ta intr-un Lexus?Vad ca nici macar nu intelegi ce inseamna lux.Daca ti-e greu sa intelegi o sa iti scriu pe litere fara nici o suparare.Nu stiu cine esti,dar sunt sigur ca nu esti civilizat si cu cultura in tine,doar asta se reiese din argumentele tale.Dar ce mai stau eu sa imi pun mintea cu toti,probabil eu aici vorbesc cu un carutas de 2 bani.Daca tu crezi asta,e parerea ta,probabil ca creierasul tau se afla in insolventa,ca sa ma exprim mai exact.