Formula 2: Marinescu, locul 9 în primele antrenamente de la Paul Ricard

Publicat vineri, 20.07.2012 14:20 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu a terminat pe locul nouă prima sesiune de antrenamente libere de Formula 2 de pe circuitul de la Paul Ricard.

La numai cinci zile după ce a câştigat cursa de duminică pe la Brands Hatch, Mihai Marinescu a revenit în acţiune pe circuitul de la Paul Ricard pentru o nouă etapă de Formula 2.

Braşoveanul în vârstă de 23 de ani a ocupat locul nouă în prima sesiune de antrenamente libere de vineri dimineaţă, cel mai bun timp al său fiind 1:55.797, cu peste 1.2 secunde mai slab decât cel al liderului Christopher Zanella.

Rezultatul nu este însă sub aşteptări în condiţiile în care românul obişnuite să se concentreze pe setările monopostului şi pe verificarea uzurii pneurilor în antrenamente, pentru a putea forţa ulterior în calificări şi cursă.

A doua sesiune de antrenamente va avea loc vineri după-amiază şi va fi urmată de cele două manşe de calificări şi curse care vor avea loc pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică. Cele două curse de Formula 2 de la Paul Ricard vor fi transmise în direct de posturile de televiziune Sport.ro şi MotorsTV, dar şi pe site-ul oficial al competiţiei.

FORMULA 2 PAUL RICARD - PROGRAM

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 2 vineri, 20 iulie 17:25 -
Calificari 1 sambata, 21 iulie 10:00
Cursa 1 sambata, 21 iulie 14:50 Sport.ro
Calificari 2 duminica, 22 iulie 10:40
Cursa 2 duminica, 22 iulie 15:30 Sport.ro