1500 de kilometri cu Porsche Panamera. Ziua a doua: Istanbul-Varna
Între autostrăzile impecabile care leagă Istanbul de Uniunea Europeană și eternele șosele bulgărești care ne-au dus la Varna, Porsche Panamera ne-a arătat că o limuzină sport poate fi economică: 6.4 litri/100 km după peste 400 de kilometri de traseu.
După o primă zi dedicată circuitului cu modelele sport pe care Porsche le aliniază în gama proprie, a doua zi a fost rezervată complet motivului pentru care jurnaliștii auto din 7 țări est-europene plus Elveția s-au adunat la Istanbul. Concursul de consum contratimp cu Porsche Panamera diesel a început în orașul care leagă Asia de Europa și a continuat spre vest și apoi spre nord, peste granița cu Bulgaria, pentru a se termina la Varna, cel mai mare oraș bulgărești de pe malul Mării Negre.
REGULILE JOCULUI
Regulile competiției sunt relativ simple: fiecare mașină pleacă pe traseu la o oră anume (mașinile au două minute între ele la start) și trebuie să ajungă la destinație după un timp prestabilit. De exemplu, prima etapă de azi a fost împărțită în două manșe: în prima am avut de ajuns la granița dintre Bulgaria și Turcia în exact 3 ore, pentru ca mai apoi să plecă înspre Varna în alte 3 ore și jumătate. Ai o oră exactă la care trebuie să ajungi la destinație, fiecare minut în plus sau în minus aducând cu sine penalizări pentru mașină. Evident, pentru că e un test de consum adevărat, rezervoarele sunt umplute și apoi sigilate, iar la finalul fiecărei zile sunt umplute, departajarea făcându-se în funcție de cantitatea de motorină care intră în rezervor. Cu cât mai puțin, cu atât mai bine. Fiecare litru în plus față de primul loc al zilei aduce cu sine o penalizare de 5 minute, deci 0.2 litri în plus înseamnă, practic, un minut de penalizare.
Deși pare banal, ai nevoie de timp și de strategie pentru a calcula perfect echilibrul dintre timpul pe care îl ai la dispoziție și consumul pe care îl monitorizezi prin computerul de bord. De altfel, la primul punct de cronometraj am ajuns mai repede cu 9 minute din cauza unor erori de abordare a primei părți a traseului, ceea ce s-a transformat într-o penalizare de 18 minute (dacă ajungi mai repede, minutele se dublează). La al doilea stop, cu experiența de la primul, am întârziat doar două minute, iar consumul a scăzut de la o medie de 6.8 litri/100 km la doar 6.4 litri, o cifră absolut fantastică dacă avem în vedere faptul că mașina de test este un Panamera cu motor V6 diesel de 3.0 litri și 250 CP și că fiecare echipă este formată din 4 oameni. E adevărat, e nevoie de multe compromisuri dinamice pe șosea și de un picior extrem de fin pe accelerație și pe frână, iar diferențele dintre cei experimentați și cei care se plictisesc rapid de stilul lent de condus se văd instantaneu.
TURCIA ȘI UNGARIA, PREMIANTELE ZILEI 1
Până la urmă, cele mai bune consumuri anunțate la finalul zilei le-au aparținut uneia dintre cele două echipe ale Turciei și echipei Ungariei. De mâine intrăm însă pe teren propriu, urmând să înnoptăm la București, astfel că avem șanse să urcăm în clasament. Vorba poeziei: râul, ramul... Dacă vedeți, deci, o serie de exemplare Porsche Panamera personalizate cu logo-ul Porsche Performance Drive și cu steagul românesc, salutați-ne. Suntem acolo pentru a încerca să facem ceea ce nu s-a mai făcut într-un Porsche: să scoatem un consum-record cu o limuzină de aproape 100.000 de euro. Revin mâine cu detaliile despre a treia zi. Până atunci, nu uitați că ne veți putea urmări pe tot parcursul traseului pe Performance-drive.porsche.com
so, who's the fastest :)