Opel Kadett B din 1970, restaurat de o familie de pasionaţi din Bucureşti

Publicat marţi, 04.09.2012 15:45 de Sebastian Toma

O familie de pasionaţi ai mărcii Opel a salvat un Kadett B din 1970 de la casare şi l-a restaurat ca la carte. Rezultatul îl vedeţi în imaginile alăturate.

Opel Kadett, strămoşul gamei Astra, are un mic fan-club şi în România. Puţinele exemplare rămase nemodificate au ajuns pe mâna pasionaţilor, iar Viorel Burcea este într-un club foarte select din acest punct de vedere. Viorel este cel de-al doilea posesor al Kadett-ului B din imaginile alăturate, iar bucureşteanul se poate mândri şi cu faptul că şi-a restaurat singur maşina.

Spre deosebire de cei care deţin automobile rulate importate din alte ţări, Viorel Burcea este cel de-al doilea posesor al maşinii de-a lungul întregii sale durate de viaţă, timp în care a fost condusă doar în România. Vorbim despre un Kadett care a fost înmatriculat pentru prima oară în România în 1970, modelul fiind importat oficial în această ţară la vremea respectivă.

Primul proprietar al autovehiculului a decis să-l vândă după mai bine de 40 de ani, pentru o sumă echivalentă celei obţinute în cadrul Programului Rabla. Kadett-ul din imagini a fost la doar un pas de a ajunge o bucată de metal contorsionată, urmând să fie transformat în lame de ras, dar pasiunea lui Viorel Burcea şi a fiului său a oprit definitiv acest proces, care a devenit singura soluţie pentru automobilele clasice ajunse pe plaiurile mioritice şi neglijate de proprietarii lor.

Exemplarul din imagini este un Opel Kadett B LS Fastback, produs în 1970. Această generaţie a lui Kadett a debutat în septembrie 1965, a fost prezentă pe piaţă vreme de 8 ani şi a fost construită în 2.6 milioane de unităţi. Procesul de restaurare a durat mai multe luni, timp în care a fost dezmembrată complet şi a fost echipată cu piese originale. La finalul acestei săptămâni, modelul din imagini va participa la cea de-a 12-a ediţie a Raliului Carpaţi Retro, eveniment organizat de Retromobil şi desfăşurat în două etape, Bucureşti – Bacău şi Bacău – Voroneţ, pe un total de 450 km.

Via Opel

  • lol, marţi, 04.09.2012 16:05

    wow superb, lucrat impecabil!

  • .marius., marţi, 04.09.2012 17:25

    Respect maxim pentru efortul depus ! Bravo !

  • eee, marţi, 04.09.2012 19:20

    felicitari si respectele mele. nu am mai vazut niciodata unul intr-o asemenea stare, si de foarte multa vreme nu am mai vazut vreunul pe strada. stiam pe cineva care avea unul intr-o stare foarte buna, insa de cand a murit nenea a disparut opelul ...

  • Giga Motors, marţi, 04.09.2012 21:18

    Chiar este o masina valoroasa sentimental, dar acum, din pacate, Opel a fost silit de o piata tampita sa devina o marca oarecare de consum care sa produca mult si, in genere, slab calitativ (exceptand Insignia si noua Astra), altfel risca sa dispara.......Ca fan GM, n-are cum sa nu ma doara aceasta realitate cruda, Opel semnificand o felie importanta din istoria colosului american. Dar timpul merge doar inainte, iar acesti tenaci protectori ai capodoperelor clasice ne vor aminti mereu ca a existat odata o industrie de automobile, care isi meritau numele si renumele......

  • Marian, miercuri, 05.09.2012 09:46

    Asta nu e la fel ca si masina lu' ala micu de la Top Gear, de a mers cu ea prin Africa?

  • lol, miercuri, 05.09.2012 12:17

    mai Thor de ce trebuie sa jignesti alti oameni gratuit? Eu am avut Renault si a fost o masina excelenta pentru vremea ei si cu toate astea am apreciat restaurarea Opelului. Nu ii mai baga pe toti in aceeasi oala ca e gresit.

  • Stefan, luni, 18.04.2016 11:26

    Pai Opel Kadett B este din '65 pana la 1970