OFICIAL: Lewis Hamilton va concura pentru Mercedes în 2013! Ce va face Schumacher?

Publicat vineri, 28.09.2012 12:03 de Daniel Popescu

Mercedes a confirmat oficial semnarea unui contract pe trei ani cu Lewis Hamilton. Britanicul îl înlocuieşte pe Michael Schumacher, care are de ales între Sauber şi a doua retragere din F1.

Mercedes a confirmat vineri recrutarea lui Lewis Hamilton de la Mercedes pentru cel puţin trei sezoane, după ce a reuşit să-l convingă că poate aduce titlul mondial pentru constructorul german. Mutarea a fost confirmată practic după ce McLaren a anunţat cu numai 60 de minute înainte de comunicatul germanilor că

Sergio Perez este noul coechipier al lui Jenson Button.

Hamilton a concurat pentru McLaren de la debutul în Formula 1 în sezonul 2007, însă afirmă că avea nevoie de o nouă provocare şi este încrezător că poate câştiga titlul mondial pentru noua sa echipă.

"Este timpul pentru o nouă provocare şi sunt foarte entuziasmat să încep un nou capitol şi să concurez pentru Mercedes. Mercedes are o moştenire incredibilă în sporturile cu motor, care se adaugă pasiunii pentru victorie pe care o am şi eu. Împreună putem creşte şi spori această nouă provocare. Cred că pot ajuta Săgeţile Argintii să ajungă în top şi să ne atingem obiectivele comune de a câştiga titlurile mondiale", a declarat britanicul.

La rândul său, şeful Ross Brawn a evidenţiat că angajarea lui Hamilton demonstrează că Mercedes va rămâne în Formula 1 pe termen lung, în ciuda numeroaselor speculaţii anterioare potrivit cărora intenţionează să se retragă din competiţie ca urmare a rezultatelor modeste înregistrate în ultimii trei ani.

"Sunt încântat să-l primesc pe Hamilton în echipa noastră. Sosirea unui pilot de calibrul lui Hamilton demonstrează că Mercedes rămâne în Formula 1 şi sunt mândru că Hamilton împărtăşeşte viziunea noastră şi ambiţia de succes a Săgeţilor Argintii". Cred că o combinaţie între Hamilton şi Nico Rosberg va fi cea mai dinamică şi entuziasmantă pereche de pe grila de start în sezonul următor şi aştept cu nerăbdare să văd ce putem obţine împreună", a declarat britanicul.

În urma recrutării lui Hamilton, viitorul lui Michael Schumacher în Formula 1 a devenit incert. Schumacher anunţase anterior că îşi va definitiva planurile de viitor în luna octombrie, iar în prezent există speculaţii că singura sa alternativă reală pentru a rămâne în Formula 1 este Sauber, cu care a purtat deja negocieri inclusiv în Singapore. În cazul în care va decide să nu concureze pentru Sauber, septuplul campion mondial se va retrage pentru a doua oară din Formula 1.

Via Mercedes

  • Senna, vineri, 28.09.2012 12:12

    Foarte comici prietenii care il dadeau in marea lor stiinta pe Hamy alaturi de Schumacher la Mercedes:)))))

  • Radu, vineri, 28.09.2012 12:15

    Schumacher avea contract cu mercedes cu optiunea unilaterala (a lui) de a prelungi si pt 2013. Daca vine hamilton la mercedes, este evident ca schumacher se retrage (ceea ce deja a si anuntat el) deci ce-i tot dati inainte cu sauber?

  • marius.moraru, vineri, 28.09.2012 12:16

    pacat...eu unul sper sa nu regrete mutarea asta... sper sa nu ma insel

  • andrei_11, vineri, 28.09.2012 12:20

    ce au facut cei de la Mercedes este o fapta foarte umilitoare pentru Shumacher...mai bine se retrageau (echipa Mercedes) din Formula 1 asa cum se zvonea putin mai inainte

  • GrosJan, vineri, 28.09.2012 12:22

    Vesti bune pentru massa dar mai ales pentru alonso. Ham nu mai vine la ferrari ... deocamdata. Vesti bune si pentru mercedes. Vesti bune si pentru button. Daca McLaren continua cresterea de forma din ultiimul timp nu ar fi exclus ca la anu' sa vina cu cea mai buna masina; sau destul de buna cu care sa ia button titlul. Ramane totusi de vazut.

  • JJ, vineri, 28.09.2012 12:39

    Daca nu abandona cursa trecuta era tot la McLaren:)

  • boby, vineri, 28.09.2012 12:44

    deocamdata nu vad niciun zvon in care schumacher sa mai incerce un an pe la ferrari..chiar nu e posibil?

  • iulianimi, vineri, 28.09.2012 13:09

    daca schumi nu alege sauber sau cine stie poate la alte echipe de top ar trebui sa incerce din nou ferrari ,iar alaturi de alonso vor fi de neoprit. parerea mea. cred ca la anul ferrari var fi de neoprit..... oricum mercedes calca pe urmele honda

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 28.09.2012 13:11

    Gata s-a terminat. Din acest moment Hamilton este pentru mine un tradator si cel mai aprig adversar pentru Mclaren. Raman alaturi de Mclaren indiferent ce piloti vor fi. Mclaren FOREVER.

  • boby, vineri, 28.09.2012 13:18

    @iulianimi Cred ca esti mult mai optimist decat mine :))....nu putem spune ca vor fi de neoprit, dar ar fi interesant si s-ar castiga ceva bani din publicitate :P

  • iulianimi, vineri, 28.09.2012 13:19

    oricum mercedes calca pe urmele honda, adica ai bani, dar nu si rezultate

  • boby, vineri, 28.09.2012 13:24

    Da...nu imi dau seama ce se intampla cu mercedes...ar fi pacat sa calce pe urmele honda..am pierde o echipa relativ puternica din f1 si nici spectacolul nu ar mai fi acelasi cu hamilton intr-o masina foarte proasta...

  • adidor77, vineri, 28.09.2012 13:41

    Mda, nu as fi bagat o mana in foc ci aproape as fi intrat cu totul ca Lewis va ramane cu McLaren. Sincer credeam ca performanta conta pentru el mai mult decat banii iar in termeni de performanta Mclaren este intr-o pozitie mult mai buna decat Mercedes. Sincer m-a uluit aceasta stire. Sper sa nu gaseasca la Mercedes ceea ce cauta. (stiu ca este o declaratie rautacioasa). Mai sper ca anul viitor in clasamentul pilotilor Perez sa fie mult in fata lui hamilton. Forta Button !!!!

  • Melc*edes, vineri, 28.09.2012 13:52

    daaaaa!... bravo Brawn, eu care nu credeam ca poate face asa ceva si uite ca a facut-o... L-a tradat si in ce fel, pe schumacher. Bine inteles ca a pierdut increderea in schumacher. Schumacher a venit pu Brawn, clar ca si pu victorii, insa s-a umilit de tot intr-o caruta care-i poarta vina. Mai mult greseau mecanicii sai decat schumacher..... Va spun sincer n-am cuvinte... Voi cu parerea voastra insa eu sunt increzut ca cu o masina facuta de ingineri calumea si nu cu "baistruci de garaj" putea avea rezulta si podiumuri. Inca ceva, nu credeti ca ar pleca la sauber. El n-a venit pu umilinta in F1 ci pu altceva, iar sauber e team de cursanti. Asa ca la sigur se retrage definitiv. Inca o data repet ca Schumacher e un barbat adevarat, niciodata n-a reprosat echipei ca a gresit ei cu ceva sau ca nu-i dau o masina pe masura si ca cu toate astea el strange tot rah... de pe jos. Daca ne amintim, nu demult Hamilton astfel a spus despre MLaren si in plus ca a si postat si pe twitter poze cu dovezi. Eu cred ca Hamilton ii va "cali" si pe ei cu reprosuri cum stie el s-o faca in stilul lui. Poate accidentul provocat de schumacher in S.pore nu e o greseala intamplatoare. Nu cred ca schumacher nu stia din timp de asta. Acum pe unde am spu pe unde nu las' sa treaca toate si sa vad "progresele" lui brawn in anul viitor.

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 28.09.2012 14:00

    am si eu o nelamurire. Va rog raspundetimi care stiti. Referitor la cutia de viteze a lui Hamilton din Singapore.... Va fi penalizat daca schimba cu o cutie de viteze noua la Suzuka? Sau daca a abandonat in timpul cursei poate folosi cutie noua. Eu am calculat ca Hamilton si-a schimbat cutia acum 8 curse in china. Daca cutia a tinut 4 curse inseamna ca Hamilton a folosit o cutie noua in Ungaria, iar cursa din Singapore este a 4 cursa in care a folosit cutia din Ungaria, deci poate schimba pt Suzuka... din pacate... Sper sa nu poata si sa fie penalizat 5 pozitii chiar daca pierde Mclaren constructorii... Hai Perez... Hai Button.

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 28.09.2012 14:01

    * se stie sigur ca a pus cutie noua in china pentur cursa deoarece a schimbato inainte de calificari si a luat 5 pozitii penalizare in china.

  • House, vineri, 28.09.2012 14:10

    Mircea este prietenul meu de acum. :).

  • azmodan, vineri, 28.09.2012 14:11

    eeeee...mircea...ti-o revenit glasu...nu te-am mai auzit de cateva luni :)) p.s. imi place avatarul tau totusi :D

  • azmodan, vineri, 28.09.2012 14:15

    @mircea nu o sa fie penalizat pentru ca nu a terminat cursa, desi acum nu stiu exact daca a fost clasat ca si DNF daca e DNF at nu e penalizat acelasi lucru l-a facut si alonso dupa cursa de la spa in antrenamente 1 de la monza a disturs cutia si dupaia a schimbat-o dar el a abandonat in turul 1 nu ca si ham

  • ENEA, vineri, 28.09.2012 14:23

    Schumi face aceeiasi prostie din2006 precis ca la anul va fi in dtm

  • SPW, vineri, 28.09.2012 14:25

    Mclaren_Mircea_1984 Se pare ca ai luat tzeapa MARE domnu de la Hamilton, sa inteleg la cele spuse de tine :)) . =))

  • adycd11, vineri, 28.09.2012 14:26

    @Mclaren_Mircea_1984 - esti un pic cam radical nu crezi?La fel ca tine,raman si eu fan McLaren,dar acum nu trebuie sa-l privesti pe Hamilton ca pe un tradator.Presupun ca nici Raikkonen si Alonso nu iti sunt mai simpatici,judecand dupa criteriul asta.Nu ma mir ca a schimbat echipa si nici nu-l judec pentru asta,omul voia ceva nou,la fel ca Schumacher cand a plecat la Ferrari din postura de dublu campion mondial.Ii urez mult succes pe mai departe,dar nu mai mult decat Button sau Perez:))

  • cioco, vineri, 28.09.2012 14:42

    Rosberg il bate pe ham de-i merg fulgii si Mercedes plange dupa Schumacher. Asta de la anu. Amin.

  • dany, vineri, 28.09.2012 15:12

    1. ramane de vazut ce masina va avea hamilton la anul... dar tare mi-e frica ca se va bate din greu sa castige 1-2 curse 2. ma bucur pt pere dar personal cred ca alegerea potrivita ar fi fost raikkonen sau paul di resta 3. este terifianta incremenirea ferrari care il pierd pe perez in favoarea rivalilor... s-ar putea sa regrete... si asta pt ca asa doreste alonso 4. poate ferrari se va trezi totusi si isi va da seama ca are sanse sa lupte si la titlul constructorilor daca ia masuri... ce ati spne de massa la sauber si schumacher la ferrari pt un an inainte de venirea lui vettel???

  • hakkinen, vineri, 28.09.2012 15:12

    McLaren a pierdut enorm prin plecarea lui Lewis, aveau nevoie de un pilot mai rapid decat Button pentru a aduce performante.Din acest punct de vedere,doar Kimi ar corespunde. Cu Button pilot principal e greu sa mai emiti pretentii....

  • jumbo1974ro, vineri, 28.09.2012 15:18

    Hamilton duce la Mercedes un pilot uneori rapid, dar si multa antipatie pentru scandalurile si comportamentul lui puternic negativ, mai ales atitudinea de a certa permanent echipa la care a concurat. De asemeni pretentiile lui salariale mi se par ciudate intrucat are un titlu cam prafuit din 2008 castigat si ala in ultimul tur al campionatului. Din aceste motive eu nu il consider deloc ok. Poate il mai pune cu botul pe labe Ross Brawn. Oricum Hami nu are nici pe departe experienta lui Schumi de a dezvolta si nu numai de a cere monoposturi competitive. Perez la McLaren este o veste buna pentru toate partile inclusiv pentru noi, mai ramane visul oricaruia ... Ferrari-Alonso-Schumacher ... desi este cu foarte lunga bataie poate totusi nu imposibil.

  • jumbo1974ro, vineri, 28.09.2012 15:20

    fiti siguri ca Schumi nu a fost surprins de decizia Mercedes de a il inlocui cu Hamilton. Relatia dintre Schumi si Ross este destul de matura si de buna cat sa fi luat in comun aceasta decizie. Ca pentru noi este o surpriza este ok, dar pentru Schumi cu siguranta nu este, si cu atat mai mult sunt sigur ca a avut si el un cuvant greu de spus la un moment dat.

  • Gogu, vineri, 28.09.2012 15:56

    Dream team, Alonso-Schumacher. Ferrari nici nu mai trebuie sa castige curse cu astia doi in echipa!

  • cosmin, vineri, 28.09.2012 16:47

    foarte bine daca pleaca la anu lupta pt campionat o sa se dea in doi alonso si vettel nu cred ca mercedes ii poate oferi o masina performanta la anul in 2014 o sa plece la ferrari ca no sa aiba ce face daca mai vrea sa devina campion mondial

  • 91Schumi06, vineri, 28.09.2012 17:37

    Hai sa fim seriosi! Schumacher stia de la Silverstone ca asta e ultimul sezon in F1. La Ferrari n-o sa se mai duca nici la curse demonstrative,dupa magaria pe care i-au facut-o in 2006, la Sauber n-are ce sa caute si la urma urmei,are o varsta...

  • Emerson, vineri, 28.09.2012 19:36

    Daca Hamilton nu are rezultate f.repede la Mercedes,mai tarziu va rezista greu acolo. Se stie cat sunt nemtii de agresivi cu cei de culoare. Asta va putea fi temperata doar de rezultate. Poate unii i-si mai amintesc de felul brutal cum s-au comportat nemtii cu nevasta mulatra a lui Boris Becker. Nu sunt sigur ca Hamilton si ai lui au luat in calcul aspectul asta.

  • Razvan, vineri, 28.09.2012 20:04

    @dany Sa castige 1-2 curse tot ar fi bine.Tare mi-e ca nu va putea nici atat si se va zbate pe undeva intre locurile 4-8 si poate sporadic vre- un podium. Oricum McLaren au castigat odata cu aducerea lui Perez.Este tanar, rapid si dornic de afirmare.Daca va avea o masina competitiva in cativa ani va deveni campion mondial cu siguranta. Cat despre Schumacher...si eu sunt de parare ca nu are ce sa caute la Sauber.Poate numai daca nu are simtul ridicolului si vrea sa devina din ce in ce mai penibil.Nu stiu in ce relatii mai este cu Ferrari dar numai acolo ar mai putea sa mearga pentru un boom publicitar si de simpatie.Toata lumea va fi cu ochii pe el dar totusi nu cred ca se va mai intampla.Cred ca pe Michael il asteapta o batranete frumoasa.Si asa i-ar sade bine unui mare campion.

  • hasu, vineri, 28.09.2012 22:48

    Copii cit e Alonso si Santander cu malaiu la ferrari,Alonso dicteaza cine vine ca numar 222222222222.Asa ca nu mai visati cai verzi pe pereti-pardon-rosii,ca tot de Masuta aveti parte.Il meritati....

  • vettelcampion, sâmbătă, 29.09.2012 07:50

    Bv lui cred ca Perez si Button vor fi un cuplu puternic si conserva pneurile. House mai tii cu Vettel ?

  • andrey_1293, sâmbătă, 29.09.2012 22:25

    Probabil echipa de vis Ferrari-Alonso-Schumacher este cea pe care toata lumea si-o doreste pentru 2013. Privind insa politica Ferrari, cu un pilot care sa rupa tot, si unu care sa ajute, este foarte greu. Imi este imposibil sa cred ca Alonso va fi dispus sa-l ajute pe Schumacher sau invers. Cei doi se stie insa ca sunt foarte buni prieteni in afara circuitului iar amandoi sunt buni in ceea ce priveste dezvoltarea monopostului. Daca trec peste impedimentul pilot nr1-2, Ferrari nu va avea decat de castigat. Bani sa-l aduca pe Schumacher au deci asta nu ar fi o problema. Pe de alta parte, gestul facut de Mercedes cu Michael este foarte urat, parca l-au aruncat ca pe ceva expirat. Din punctul nostru de vedere am vrea sa vedem un Schumacher care la anul, daca prinde o echipa buna, sa le rada in nas celor de la Mercedes si tuturor care au crezut ca Michael e terminat. Insa asta e foarte putin probabil, Michael nu cred ca ar putea face asa ceva, relatia lui cu Ross Brawn este una foarte buna iar Schumi cred ca intr-o oarecare masura intelege situatia. Asta este, sa vedem ce va fi in zilele si saptamanile ce vor urma. Sa speram ca va fi o veste care sa ne bucure. Numai bine

  • jumbo1974ro, sâmbătă, 29.09.2012 23:56

    Schumacher nu mai are ce demonstra, Alonso este destul de matur, iar presiunea pe capul Ferrari este destul de mare pentru a scoate in sfarsit rezultate, mai ales dupa achizitiile din ultima vreme. Deci dream team ar fi posibil, Dar asta cum spuneam toti aici este doar un vis cu bataie lunga, totusi nu imposibil. Hamilton o sa dea cu capul si merita din plin. Daca "maiestatea sa" tot a fost socat de salariul oferit de McLaren care oricum are un Perez mai bun acum.

  • andrey_1293, duminică, 30.09.2012 00:45

    Pacat ca nu exista automarket si pe vremea cand s-a transferat Schumacher de la Benneton la Ferrari. Chiar as fi fost curios sa vad ce credea lumea la vremea aceea si cum ar fi reactionat. Situatia de acum este una oarecum asemanatoare cu cea de atunci, doar ca Lewis nu este dublu campion, are doar un titlu, si acela luat in urma cu ceva timp. Nu exista comparatie intre cei doi, cel putin in momentul de fata, dar sincer sa fiu chiar imi place alegerea facuta de Hamilton. Nu sunt un fan de-al lui, dar nici nu-mi displace. Vreau doar sa vad cum se va descurca acum (din 2013 incolo) cand nu va mai avea monopostul care il avea la McLaren. Daca acum, cu un monopost bun, acuza echipa, ce va face pe viitor? Daca treaba nu ii iese, se va duce la fund si va fi aspru criticat. Dar exista pe de alta parte si posibilitatea ca acest transfer sa fie un nou inceput pentru el si poate chiar sa reuseasca. Multa munca, rabdare, responsabilitate si maturitate pentru Lewis in schimb daca vrea rezultate, dar nu este imposibil. Acum 15 ani Michael a facut-o, de ce nu acum si el? Va fi foarte interesant (din punctul meu de vedere) ce va face pe viitor, deci trebuie doar sa asteptam.