UPDATE: Ferrari l-a penalizat intenţionat pe Massa pentru a-l promova pe Alonso pe şapte!

Publicat duminică, 18.11.2012 20:01 de Daniel Popescu

Ferrari a rupt intenţionat sigiliul cutiei de viteze al monopostului lui Felipe Massa cu unicul scop de a-l promova pe Fernando Alonso pe locul şapte al grilei de start de la Austin.

UPDATE: Ferrari a confirmat oficial că a rupt sigiliul cutiei de viteze al monopostului lui Massa pentru a-l promova pe Alonso pe partea curată a circuitului. Vezi detalii la finalul articolului.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Fernando Alonso a mai câştigat o poziţie preţioasă pe grila de start de la Austin în tentativa de a rămâne în cursa pentru titlul mondial până la ultima etapă de la Interlagos.

După ce a obţinut doar locul nouă în calificări, spaniolul a promovat o poziţie ca urmare a penalizării lui Romain Grosjean pentru înlocuirea cutiei de viteze, iar duminică a mai câştigat un loc după ce Ferrari a desfăcut sigiliul cutiei de viteze al monopostului lui Felipe Massa.

Brazilianul se calificase pe locul şase al grilei de start, însă a fost penalizat cu cinci poziţii după acţiunea inginerilor şi va lua startul doar de pe locul 11.

Varianta oficială este că inginerii Ferrari s-au temut de o posibilă defecţiune tehnică la cutia de viteze a pilotului brazilian, însă presa internaţională speculează că Scuderia l-a sacrificat pe Massa pentru a-i oferi o poziţie mai bună pe grilă lui Alonso.

Mai important decât locul câştigat este faptul că Alonso va lua startul de poziţia a şaptea, de pe partea curată a circuitului, la fel ca şi Sebastian Vettel, rivalul său în lupta pentru titlu care a obţinut pole position-ul.

Piloţii anticipează că cei care vor pleca de pe poziţiile pare ale grilei de start vor fi dezavantajaţi la start din cauza lipsei de aderenţă de pe partea respectivă a circuitului, lucru care l-a determinat pe Lewis Hamilton să solicite curăţarea circuitului înainte de cursă.

FERRARI CONFIRMĂ TACTICA PRIN CARE L-A AJUTAT PE ALONSO!

Ferrari a confirmat oficial ca a rupt sigiliul cutiei de viteze al monopostului lui Massa pentru a-l promova pe Alonso pe partea curata a circuitului.

"A fost de decizie agreată de ambii piloţi. Întotdeauna am spus că interesul echipei vine înaintea interesului personal al pilotului şi aceasta a fost întotdeauna politica noastră transparentă. Felipe a înţeles pe deplin motivele din spatele acestei decizii şi şi-a demonstrat încă o dată devotamentul pentru această echipă", precizează Ferrari într-un comunicat de presă.

De asemenea, Ferrari a confirmat că scopul strategiei a fost să-l mute pe Alonso pe partea curată a circuitului, în contextul lipsei de aderenţă de pe partea murdară, alocată pentru piloţii de pe poziţiile pare.

"Motivul acestei penalizări are considerente strategice, cu obiectivul de a maximiza potenţialul lui Alonso la start, având în vedere că are încă o şansă de a câştiga titlul mondial. Am văzut sâmbăta că plecarea de pe partea murdară a circuitului ar fi fost penalizatoare. Exista riscul să ne găsim mult prea departe de lideri la finalul primului tur", mai precizează Ferrari în comunicat.

Vă reamintim că, în cazul în care Vettel câştiga cursa de la Austin, Alonso este obligat să termine cel puţin pe locul patru pentru a rămâne cu şanse matematice în lupta pentru titlul mondial până în ultima etapă a sezonului de la Interlagos.

Via BBC Sport, Ferrari

  • antiferrari, duminică, 18.11.2012 20:12

    PENIBILI!!!! sa mai spuna cineva ca alonso merita campionatul ! Oare in 2007 in ultima cursa McLaren nu-l puteau chema pe Alonso la boxe si Lewis sa mai urce un loc ???? Sau nu s-a gandit nimeni la acest scenariu. Oricum Alonso e un campion de carton,in 2005 doar a profitat de ghinionul lui Kimi.

  • ferrari 2012, duminică, 18.11.2012 20:17

    RUSINE!!!FERRARI!!!! Acest scenariu care se repeta cursa de cursa va fi o pagina neagra in istoria FERRARI.

  • coco, duminică, 18.11.2012 20:21

    pana la urma scopul scuza mijloacele

  • bbrunes, duminică, 18.11.2012 20:23

    Iar anul acesta Vettel profita de ghinionul lui Alonso, datorita abandonurilor fara de care conducea detasat acum...nu ai nevoie doar de talent si o masina buna sa devii campion, ci si de imprejurari favorabile. Doar fiindca pilotii au adus anumite teorii privind asa zisa plecare de pe locuri pare, nu inseamna ca gata, chiar si cei de la Ferrari si-au pus problema ca Alonso va avea de pierdut fiindca pleaca de pe 8..era sigur ultima sa problema...Sunt doar speculatii in presa, cred ca ar fi fost mai degraba interesati ca Massa sa fie in fata lui si sa ii incetineasca pe cei care cu adevarat ar conta in lupta sa pentru a ajunge pe podium...echipa nu are nevoie de un abandon, poate ca au existat suspiciuni in ceea ce priveste cutia...sunt atatea lucruri care intra in calcul, incat e prostesc sa acuzam acum ca o fi Alonso un campion de 2 lei fiindca e ajutat de asemenea gesturi ale echipei. Poate sa fie, Vettel castiga de asemenea de pe urma lui Webber, multi o fac atunci cand se afla in situatia sa...cu cat Alonso se afla mai in fata, cu atat mai mare va fi spectacolul..e unul din cei care depasesc, la fel si Hamilton si chiar Kimi...in plus, chiar isi doreste cineva sa se decida titlul din aceasta cursa? Nu sunt fan precis al unui pilot, insa competitia ar fi mult mai atractiva daca imprevizibilul s-ar ivi..

  • andrey_1293, duminică, 18.11.2012 20:35

    Si cica el are pretentii la 3 titluri mondiale. Este o rusine pentru Ferrari ceea ce se intampla. Vorba lui @anitferrari :)). Titlul din 2005 a fost castigat pe barba lu' Kimi. Ca avea o masina care bubuia cursa de cursa. Dar asta este. Sa mai comenteze cineva la scenariile facute de Red Bull, ca Ferrari le face de 100 de ori mai penibile. Sper ca in cursa sa il bubuie Grosjean, ca sa il trezeasca la realitate cu punctele alea pe care cica le castiga mai multe decat Vettel.

  • Shade, duminică, 18.11.2012 20:46

    Ce ipocriti sunt unii vai ce face Ferrari dar la Red Bull cu Webber nu sare nimeni in sus.

  • EU MA, duminică, 18.11.2012 20:49

    Ba voi unde traitiVoi credeti ca astia investesc milioane de eura sa va faca voua placeri fara ei a da roade ALONSO E UN MARE CAMPION

  • je, duminică, 18.11.2012 21:40

    Mai mare risu......Da cum are bafta nu conteaza cum cistiga,porci.....

  • GrosJan, duminică, 18.11.2012 21:54

    un motiv in plus sa nu merite titlul.

  • sorin, duminică, 18.11.2012 23:17

    ba smecherilor habar nu aveti ce inseamna sa lupti inportriva trisorilor de la rbr alonso se chiunuie cu o masina net inferioare si totusi e aproape de bebelusu de vettel care acusi o sa ceara si o suzeta in casca daca mai e depasit de vreun pilot .bravo alonso esti mare

  • Aur1989, duminică, 18.11.2012 23:50

    Alonso e un nimic. Cum a spus cineva mai sus, e un campion de carton. Pentru Fanii lui Alonso: De ce-l indreptatiti cind se vade clar ca e mai lent decit Massa cind are aceiasi masina, mai bine ati tacea.

  • marian0904, luni, 19.11.2012 06:59

    Jenant pt Ferrari sa faca asa ceva! Ma gandesc la un scenariu in care italienii sa-i faca si pe altii sa-si rupa sigiliile in interesul lor. Oricum, am auzit ca vanzarile de masini Ferrari au crescut anul acesta cu 6%, deci putin conteaza ca nu pot face o masina de F1 la performantele RBR.

  • sorin666, luni, 19.11.2012 09:58

    Multi spun ca acest gest facut de ferrari nu e fairplay dar eu zic ca atat timp cat nu au incalcat regulamentul ci sau folosit de el in incercarea de a obtine cat mai multe puncte in cursa e o decizie corecta, si la adversari sunt ordine de echipa si "sabotari" aduse la monopost de unde stiti voi ca redbull in sezonul acesta nu l-a "penalizat " pe webber? Ferrari macar au fost transparenti.

  • pablo256r, luni, 19.11.2012 11:41

    O idee foarte surprinzatoare a "echipei de strategie" de la Ferrari dar care are darul de a amana deznodamantul titlului la piloti pentru ultima cursa. Cat de corecta este aceasta decizie ? Personal daca eram in locul lui Felippe nu aveam nici o retinere. E perfect normal sa-mi ajut colegul de echipa pana la capat. Odata ce nu incalca regulamentele in vigoare nu vad nimic deosebit. Este pana la urma un alt "ordin de echipa". Iar rezultatul final al cursei a aratat ca a fost o decizie corecta (ordinea in cursa ar fi fost cu siguranta aceeasi). Cei care-l injurati pe Alonso rog revedeti startul cursei din SUA. Nu e chiar atat de usor sa ajungi de pe locul 7 pe 4 dupa prima curba. Pacat insa ca "echipa de dezvoltare" a Ferrari nu este la inaltime si nu ofera celor doi piloti un monopost mai competitiv. Cei de la RBR au gasit ceva in ultimele patru-cinci curse care i-a dus in fata celorlalte echipe. Iata ca si McLaren au reusit sa aduca imbunatatiri monopostului si sa devina competitivi in raport cu RBR. La Ferrari insa e multa vorbarie, multe declaratii dar rezultatele nu se arata. Mai au o singura sansa: ultima cursa , cea de la Sao Paolo. Acolo ca sa aiba sanse reale la castigarea titlului la piloti ar trebui sa le dea un monopost superior fata de ce au RBR si McLaren. O vor putea face ? Sincer, ma cam indoiesc de asta.

  • ATM, luni, 19.11.2012 20:02

    cilbsqfykgvqeriothw;ugbsfbfasdkbc j.xa...ma scuzati, stergeam boratura de pe tastatura...mi-a venit instantaneu sa vomit dupa ce-am citit stirea. Noroc c-am citit-o doar azi, fiindca ieri cursa am prins-o de pe la turul 2 (cand Button era deja pe 16) si nu mi-am dat seama care a fost faza, Massa intre timp era oricum pe 6 sau 7... Pentru Domenicali&co...ba, da' ne leshi odata? nu-i de ajuns ca va bateti joc de spectatori cu depasiri trucate (permise de regulament totusi, ehg, asta e), acuma mai faceti si faze din astea? da' pana unde se poate merge cu desconsiderarea asta...nu trebuie pus undeva stop?