Volkswagen şi Daimler protestează împotriva folosirii freonului ecologic
Volkswagen şi Daimler, două concerne auto importante din Europa, protestează impotriva obligativităţii introducerii unui nou tip de freon din 2017, numit R-1234yf, care promite să fie mai ecologic, dar le-a cauzat probleme în toate testele interne.
Daimler AG şi Volkswagen AG şi-au manifestat nemulţumirea faţă de dorinţele Uniunii Europene de a introduce un nou tip de freon pe modelele noi care vor fi lansate în 2013 şi pe toate modelele care vor fi produse începând cu anul 2017. Cele două corporaţii germane spun că noul freon ecologic, care este cu 99.7 procente "mai prietenos cu mediul", prezintă un risc serios de incendiu în caz de accident.
Testele interne ale celor de la Daimler au arătat că noul freon ia foc în momentul în care ia contact cu o suprafaţă fierbinte, cum ar fi motorul unui automobil. Nemţii au organizat 20 de teste de impact frontal, toate fiind soldate cu un incendiu la nivelul compartimentului motor. Un alt rezultat neaşteptat în cazul scurgerilor de R-1234yf este apariţia florurii de hidrogen (HF), o substanţă periculoasă pentru oameni, care era degajată în asemenea cantităţi încât parbrizul se albea. Reprezentanţii Honeywell şi Dupont au spus că testele lor nu le-au arătat asemenea riscuri şi au subliniat faptul că există mai multe substanţe în compartimentul motor care pot lua foc la contactul cu o suprafaţă fierbinte, ca apoi să-i acuze pe cei de la Daimler că au înscenat testele pentru a nu plăti mai mult pentru noul agent de răcire. Totodată, companii precum General Motors şi Toyota au anunţat că testele lor nu au prezentat nicio problemă referitoare la noul agent de răcire şi că îl vor introduce pe modelele lor fără excepţii.
Noul freon ecologic este rezultatul unei investiţii în valoare de sute de milioane de dolari realizate de Dupont şi Honeywell, menită să dezvolte un nou tip de freon, mai ecologic decât actualul agent de răcire folosit în UE, R134a. Uniunea Europeană nu se află la prima decizie de schimbare obligatorie a agentului de răcire folosit de toate instalaţiile proiectate în acest sens, existând mai multe modificări de acest tip în ultimii 20 de ani.
Via Autoblog
Ultimul "recall" pe SL a fost din cauza asta. Au scos freonul ecologic si l-au inlocuit cu cel clasic. Problema este ca daca s-a dovedit in 20 de teste ca ia foc, Benz si VW au fost suficient de responsabili incat sa ia masuri. Mai ales ca testele au fost validate si de pompieri. Daca nici astia nu stiu ce fac, atunci, nu stie nimeni. De partea cealalta, GM da o mana prieteneasca de ajutor la recuperarea investitiei facute de companii din US. taiota, ca de obicei are rolul catelusului umil care asculta de stapan. Pentru ca stie foarte bine din mana cui vine mancarea. Cat despre siguranta clientilor, nici o durere de cap. Respect maxim pentru viata umana, tipic japonez.