GM şi PSA vor dezvolta împreună succesorul lui Zafira
General Motors şi PSA Peugeot-Citroen vor dezvolta împreună succesorii modelelor Zafira, Meriva şi 3008. În plus, cei doi parteneri vor dezvolta un motor de performanţă cu trei cilindri în linie.
Opel Zafira, Opel Meriva şi Peugeot 3008 vor avea succesori dezvoltaţi împreună de General Motors şi PSA Peugeot-Citroen. Vestea vine de la Steve Girsky şi Philippe Varin, şefii celor două concerne care au anunţat anul trecut un parteneriat. Potrivit lui Varin, PSA se va ocupa de platforma succesorului lui Zafira. Respectiva platformă va dezvolta şi un CUV de segment C, care ar putea fi înlocuitorul lui 3008.
Între timp, General Motors va dezvolta succesorul lui Meriva, care va fi bazat pe o platformă de origine PSA. Respectivul model va da naştere unui monovolum de segment B pe care PSA Peugeot-Citroen îl va încadra sub 3008, ceea ce ar putea fi succesorul lui Citroen C3 Picasso. Spre deosebire de sistemul de propulsie hibrid pe care PSA l-a dezvoltat împreună cu Bosch, reprezentanţii concernului franţuzesc nu au specificat în ce măsură vor împărţi noile modele între Citroen şi Peugeot, după cum este şi cazul General Motors, care a discutat doar despre înlocuitori ai unor modele Opel/Vauxhall.
Pe lângă modelele de mai sus, General Motors şi PSA Peugeot-Citroen vor dezvolta împreună un nou model de segment B, care să ofere un nivel redus de emisii de CO2. Acesta ar putea înlocui patru modele pe care cei doi parteneri le au în ofertă, fără să luăm în considerare versiunile de caroserie şi versiunile de performanţă ale acestora. Pe lângă modelul economic de segment B, parteneriatul GM-PSA va da naştere şi unei noi familii de motoare de performanţă cu trei cilindri în linie, bazată pe gama EB de la PSA, utilizată în prezent de noul 208.
Via Autocar
-
SaabCuantic, joi, 24.01.2013 22:21
Ha-haaaaa, tare! Am trăit s-o văd şi pe asta: Giga şi-a început cariera pe AM contestând şi maculând Saab-ul şi pe mine personal, iar de ceva vreme încoace, şi-a îndulcit viziunea, ca acum să vrea să treacă Oceanul spre gheţurile Laponiei :) Dacă ar ţine morţiş maestrul Cuantic, te-ar putea determina chiar să te amorezezi de Saab-ul clasic, dar, deocamdată, îmi placi aşa! Faptul că te scârbesc Guşterii Morbizi nu înseamnă că trădezi GM în sine, ci doar recunoşti marca în care sălăsluieşte valoarea autentică! Vino, prietene, să redescoperim împreună forţa, carisma şi forţa carismei unui 900, 99 sau 9000. Dar, dacă vrei să discutăm mai pe îndelete, îmi poţi trimite mail la [email protected]. Baftă!
-
LauCalin, joi, 24.01.2013 23:19
@inexorabil, Sincer sa fiu iti inteleg oarecum frustrarea. Si, desi nu sunt fan GM sunt de acord cu ce spui pe-acolo, ma refer aici la trecutul acestui gigant auto. Dar ce se intampla in prezent cu GM se intampla cu toti producatorii: aliante pentru costuri minime de proiectare, impartirea de platforme comune... pentru bani. Toti fac orice pentru bani, pentru ca inainte de toate este vorba de o afaceri. Si totusi GM mai are modele emblematice care te fac sa iti bata inima mai tare cand le conduci, gen Corvette, Camaro, Charger, Cadillac CTS-V. Este cat se poate de firesc ca un ditamai gigantul precum GM sa aiba masini pentru orice buget si pentru orice piata, fie ca e clasa mini sau sport sau SUV de dimensiuni mari, cu motare de la 3 cilindri in linie si 1000 cmc, pana la V8 de peste 5000cmc. Parerea mea este ca spiritul americam pe care-l emana GM nu s-a pierdut in totalitate, dar o parte din el s-a adaptat vremurilor. Si totusi, o alinata cu PSA nu este un lucru rau. Este cunoscut faptul ca PSA face unele dintre cele mai fiabile motoare diesel. In plus au venit acum cu o super tehnologie, hibrid cu aer comprimat. Pe de alta parte pentru GM, Opel nu mai este la fel de profitabil ca acum 10 ani, in timp ce PSA are problema cu banii. Deci cel putin la o prima vedere, o alinata intre cei 2 nu e un lucru chiar atat de rau.
-
inexorabil, vineri, 25.01.2013 00:19
OK, LauCalin, dar acum sunt curios de unde fascinatia asta de ani de zile pentru Saab a lui Cuantic......Este clar ca este un tip sarac, cu probleme cotidiene, care insa vrea ceva cu ardoare, eu macar ma mai misc cu un Aveo de doi bani, dar pe el nu-l ajuta nimeni si totusi tine sus stindardul, nu renunta, se agita pentru o cauza pe care multi n-o inteleg sau i-o contesta, cum si eu l-am atacat de multe ori si acum regret. De ce n-ar fi "rea" conlucrarea dintre GM si PSA? Din ce punct de vedere? Financiar?? Nababii cu ale lor, noi cu ale noastre! Eu poate vreau si o masina GM noua, cu carte de vizita, autentica, de sine statatoare, nu numai una istorica. Iar cea noua nu accept sa fie un Peugeot sau un Citroen cu alte straie. Poti sa intelegi aceasta doleanta a mea? Ai pomenit de niste modele sugestive, dar Corvette "preia" elemente de la unii si altii, CTS-V se prezinta ca un M5 transoceanic, Charger tine totusi de Chrysler/Fiat si nu ma tenteaza, poate doar Camaro, dar volanul strica toata panorama. Si doar super-tunat se poate masura cu M6 din fabrica - uite ca mai tin cont si de viteza, de agilitate, nu doar de factorul estetic si de "muscle car". Vreau sa fiu purist, exact, iar forta ideilor lui Cuantic m-a convins. Si vreau sa constat pe viu care-i treaba cu acest Saab (cel de dinainte de '93, caci cu cel impregnat cu GM am fost plimbat: zero sentiment!), fiindca eu l-am dispretuit pana acum doar de la distanta, l-am crezut o marca fara importanta, dar imaginile si performantele trecutului (mai ales in materie de raliuri) pledeaza contra fostelor mele prejudecati si, de obicei, tocmai ceea ce este foarte hulit, foarte ignorat si/sau foarte greu de inteles poate reprezenta in sine un atu moral de netagaduit......
-
LauCalin, vineri, 25.01.2013 00:52
Vezi tu, ce se intampla cu SaabCuantic se intampla defapt cu foarte putini dintre noi, si anume suntem fani ai unei marci, ai unei natii, care de multi ani o simpatizam si are un loc in suflet. Aceste masini nu mai sunt niste simple fiare. Incepi sa te atasezi de ele, sa le analizezi si in cele din urma sa zambesti de bucurie cand le vezi sau le conduci. Eu am o masina nemteasca pe care am cumparat-o pentru ca asa au fost imprejurarile. Sunt muscat" de domeniul auto de vreo 15 ani, iar marca pe care o aveam in suflet si atunci si pe care o am si acum este Volvo. Poate ca sunt marci mai performante, mai fiabile, cu imagine mai buna, insa pe mine nu ma intereseaza. De multe ori masinile trebuie apreciate cu sufletul. Prin asta cred ca trece acum si Cuantic si sincer il inteleg. Am un var care la fel, este mare fan SAAB. A prins virusul" auto mult inaintea mea si nicio marca nu l-a facut sa-si schimbe parerea despre SAAB. Imi amintesc ca uneori aveam discutii in SAAB vs Volvo... cine nu ne cunostea spunea ca mai avem putin si ne batem :)) Problema este ca pe segmentul monovolumelor GM cam este descoperit, la fel si PSA. Si conform principiului "unde-s doi puterea creste", e rentabila pentru fiecare alianta asta. Viziunea lui GM despre Opel este diferita in cadrul companiei, pentru ca este o marca adapata cerintelor si caracteristicilor europene. Deci pe niciunul dintre constructori nu il va afecta in vreun fel numele colaboratorului. Si totusi hai sa ne mai gandim la un aspect: GM a cumparat acum vreo 7-8 ani diesel-uri de la Fiat. Si nu a fost o rusine pentru ca au cumparat motoare foarte bune. Europeanului nu prea il pasa cine a facut tehnica dintr-o masina. Ori americanul cand isi cumpara un Chevy Impala sau un Suburban pai vrea o masina 100% americana.
-
SaabCuantic, vineri, 25.01.2013 02:44
Salut, Lau! Omule, tu ştii cât te simpatizez, am lipsit o perioadă, dar nu s-a schimbat nimic, te-am urmărit întotdeauna! Poate tu, Dan, Suedezu (deşi nu înţeleg aversiunea dintre ei doi), inexorabil (automat, şi mip) şi Baditza îmi sunteţi cei mai dragi de pe aici. Mai erau odată Devorattor şi 900, dar nu mai stiu nimic de ei, parcă i-a înghiţit pământul. Cel mai rău îmi pare de Octav72, poate i-am greşit mult, dar apoi mi-a refuzat fireasca reconciliere. Şi Mafia (Samba) este un tip isteţ, ştiu, îl "simt", dar poate deveni dezagreabil uneori în clinciuri inutile şi interminabile cu Dan. În schimb, nu-l suport pe @BMW, mi se pare căpcăunul satului şi al site-ului, nu te poţi înţelege cu el neam...AndreiRN ar trebui să se cizeleze puţin, ura lui faţă de anumite mărci nu se justifică. Sper că n-aţi uitat cum am ieşit în august de pe AM: ca un "peacemaker". În virtutea acestei idei, l-am muştruluit aspru pe inexorabil şi uite că s-a cuminţit. Paradoxal, înainte de '89, admiram "americanele" prin "almanahe", chiar Buick-ul lui Giga arăta într-un fel anume, cuceritor, dar apoi am sesizat că politica de ansamblu a lui GM era eronată şi mai ales perseverare diabolicum...Nu, compromisul cu PSA nu poate să genereze calitate şi acest handicap va atârna cel mai greu în cumpăna lăuntrică a fanilor şi dintr-o tabără, şi din cealaltă. Dixit.
-
mip, vineri, 25.01.2013 04:26
@LauCalin .... "Europeanului nu prea il pasa cine a facut tehnica dintr-o masina. Ori americanul cand isi cumpara un Chevy Impala sau un Suburban pai vrea o masina 100% americana." Aci te contrazic putin de nu te superi .... de ceva vreme incep si americanii (clientii) sa-si schimbe optiunile .... cum am mai scris pe-acilea, la ei conteaza acum f. mult fiabilitatea ! pt aia trec cu vederea peste multe. inca ceva .... acum vreo 3-4 ani citisem pe undeva ca gm vor sa faca motoare si transmisii in china, inclusiv pt piata americana ! pt mine .... a fost clar ! anul trecut am vazut pe undeva ca ar incepe sa se razgindeasca si sa repatrieze producerea lor in SUA/Mexic/Canada .... acum, tot ma repet .... pt ca ford nu a apelat la cetateni pt supravietuire ii respect dar tot nu am curajul sa iau un produs de-al lor, desi un mustang .... e ceva ! am vazut citeva adunaturi de fani mustang ! ce bijuteriiiiiiiiiii aveau !!!!!! chrysler .... am avut si am povestit pe-aci istoria mea cu intrepid-ul meu .... si - ma credeti ori ba - m-am uitat pe net sa vad de mai sint de vinzare ! si am gasit doua pe care le-as fi luat ! dar nu am unde sa le tin ! DESI am avut belele cu al meu ! e o chestie de suflet ca sa te citez .... imi placea/place si mie volvo (in special generatia v70 / 1999) .... buy american .... am vazut pe site-uri de-ale lor cum regreta (clientii americani) ca nu mai au ce cumpara ! nu ca n-ar fi americane, aspectual vorbind, ci ca-s dezamagiti de problemele ce apar de la generatie la generatie si ramin nerezolvate .... pe de alta parte .... v-ati legat de parteneriatul cu PSA-Opel .... am mai zis-o si multi nu au prea fost de acord. dar repet: opel pt gm e un soi de centru de cercetare ! ei inventeaza/creeaza si gm profita ! uitati-va la buick-ul de acum ! copiat/supra-inspirat dupa opel ! unde mai pui ca se "aduc" in america de nord motoarele ecotec ! si asta de ani buni ! deci concluzia mea de alta data ca americanii (constructorii) au lasat-o pe tinjala e destul de corecta ! (chiar daca au fost foarte multi ce n-au fost de acord). se misca, dar nu cum ar trebui .... inca ceva ca sa nu uit: aci, ei (constructorii americani) se uita la masinile germane. ele-s considerate virful, ele dau tonul in materie de tendinte ! japonezele-s apreciate pt fiabilitate, atit. de aceea americanii vor parteneriate cu europenii !!! sa fie pe val ! in plus au inceput sa introduca motorizari mai mici (4 cil. vs v6 !) inclusiv pe modele emblema de-ale lor: impala, explorer, etc .... ceea ce nu era de conceput in urma cu nici macar 10-12 ani ! de unde sa scoata ieftin si repede aceste motoare ? ei nu au avut asa ceva in portofoliu si nu se pricepeau/pricep sa le conceapa bune (inclusiv ford are in europa centre de cercetare, motoarele lor mici vin tot de pe-acolo, gindesc eu) ! asa ca acum .... asta le e of-ul major ! @saab-cuantic & giga-motors ... ma bucur ca incet "va dati pe breazda" (cum zicem noi ardelenii) si, cum anticipam, deveniti amici ! sper sa-mi permiti (cuantic-ule) sa-ti scriu in particular, daca tot ti-ai pus pe-aci adresa de e-mail (e drept pt altcineva, dar nu vreau sa abuzez si sa-ti scriu, inainte de a avea permisiunea ta). in concluzie .... astia mari fac ce vor, noi .... ce putem ! nu conteaza, noi sa fim sanatosi ! drumuri bune tuturor !
-
Misha, vineri, 25.01.2013 09:49
@Automarket In momentul in care recrutati redactori pentru site-ul dumneavoastra, am rugamintea sa-i contactati pe oricare dintre cei care au postat mai sus, asta desigur daca sunt si ei interesati de o asemenea ocupatie. Dincilo de punctele lor de vedere care sunt uneori diferite, cu totii sunt oameni care au mult mai mult talent si mai multe cunostinte decat multi dintre autorii textelor dumneavoastra.
-
ztele, vineri, 25.01.2013 10:48
Acest parteneriat este unul istoric, sa zicem. Totusi, vorbim de unele dintre cele mai vechi marci europene + gigantul GM. Dar, la ce masini ni se ofera spre cumparat in zilele astea, nu vad sa iasa nimic notabil sau de retinut. Cum spuneau si colegii de mai sus, ADOR Camaro, dar volanul ala ma omoara. Si am mai descoperit o chestie la masina respectiva care nu-mi place deloc, si anume plasticul ala argintiu din interiorul ceasurilor de bord, care refleca lumina in ultimul hal si noaptea iti atrage atentia involuntar. Sunt in principiu curios ce va iesi, niciuna dintre marci nu exceleaza la capitolul monovolume. @LauCalin: daca nu ma inseala memoria, motoarele Diesel folosite de GM si Fiat erau produse de VM Motori, nu de Fiat in sine. Ah, si stii si tu ca rivalitatea Saab vs. Volvo e mai apriga decat BMW vs. Audi :), cel putin in ochii fanilor. @inexorabil: daca Saab-urile recente nu ti-au starnit niciun sentiment, totusi, iti recomand sa incerci un TurboX... s-ar putea sa iti schimbe parerea. Iar daca te indrepti spre clasice, daca ai pe undeva ocazia, fa o tura cu 99 Turbo... e delicios! Eu cred ca GM prin Cadillac mai are forta sa ramana "american". Nu stiu daca mai exista piata pentru un DeVille modern, dar cu siguranta mi-as dori sa apara asa ceva. @Cuantic: bine ai revenit! Ai lipsit o vreme :)
-
Thor, vineri, 25.01.2013 10:57
@ztele "daca nu ma inseala memoria, motoarele Diesel folosite de GM si Fiat erau produse de VM Motori, nu de Fiat in sine" Te inseala.
-
ztele, vineri, 25.01.2013 11:23
Motorul de 2.0 diesel era produs de VM Motori "The 2.0 L diesel is used in the Chevrolet Captiva/Opel Antara/Daewoo Winstrom, the Chevrolet Optra/Daewoo Lacetti, the Chevrolet Cruze and the Chevrolet Epica/Daewoo Tosca." Iar cele de 1.3, 1.6 si 2.0 de pe Opel, Cadillac si Saab sunt produse de Fiat.
-
Thor, vineri, 25.01.2013 11:59
Pe Wikipedia scrie toata lumea, e de luat in seama dar nu e referinta. Vezi ca sunt 2 motoare 2.0 diesel fabricate de GM, total diferite 1956 cmc si 1998 cmc.
-
NeaNelu, vineri, 25.01.2013 13:52
@inexorabil(cuantic) Pe cine duci tu cu presul???In spatele numelor SaabCuantic si inexorabil se afla o singura persoana. Dupa ce a murit saab te-ai dat cu GM si ti-ai schimbat nick-ul. Recunoaste si promitem ca nu o sa ne suparam pe tine.
-
SaabCuantic, vineri, 25.01.2013 14:08
Hm, ştiam eu că lipseşte cineva din enumerarea userilor de ispravă pe care am practicat-o mai sus şi ce omitere gravă din partea mea: ztele !!! Scuze, maestre, deseori tocmai gesturile simple, accesibile, ne scapă...Poate tu ai militat cel mai intens pe AM pentru cauza lui Saab! Hm, ştiai că inovaţiile mărcii noastre de suflet sunt în plus faţă de cele înşirate oficial? Doar un exemplu: primul sistem electronic pe un autovehicul (nu doar autoturism!) a fost introdus de...Saab, pe 99, în '72 (EMS-injecţie controlată electronic, deşi după trei ani a trecut tot pe un sistem mecanic din cauza costurilor ridicate), cu câţiva ani înainte ca GM să-şi burduşească maşinile cu instrumente electronice de bord (trip computer, care a apărut primul tot la Saab, cu 20 de ani înainte, deşi era analog mecanic). Luptăm deci pentru a nu se uita ceva unic, care a trecut prin faţa ochilor lumii ca un fulger puţin observabil...
-
mntsn, vineri, 25.01.2013 14:41
Ca de obicei, @mip are cele mai fidele relatari despre situatia pietei auto din State si despre tendintele ei. Cum am constat si eu in deplasarile mele peste ocean, americanul de rand are deja o retinere, ca sa nu zic dispret pentru marcile domestice. Exact cum are romanul fata de Dacia. Acel patriotism care a sustinut zeci de ani industria auto americana a disparut in neant. Indemnul "buy american" are in prezent efect contrar, din moment ce soselele sunt pline de coreene si japoneze. Normal, mai exista o zvacnire de orgoliu cand americanul lauda Corvette-ul, dar cand se vede efectiv cu suma de bani de un Corvette, intra tot la dealerul Nissan si isi comanda GT-R. Apoi, a disparut aproape complet din preferinte si categoria de vehicule pe care americanii o produceau traditional si care din pacate nu va mai reveni niciodata, nu isi mai gaseste locul in noile realitati. De vina sunt si noile curente din toate domeniile vietii sociale, care influenteaza noile generatii de cumparatori dar si reglementarile privind diminuarea consumului de carburant. Acum nimeni nu se mai uita la masini din categoria traditionala full-size sedan, gen Impala, Avalon sau Charger, pe care le mai cumpara doar cate un batran nostalgic al modelelor clasice americane sau institutiile statului, ca na... macar statul sa ramana patriot, desi si acolo exista constrangeri legate de scaderea consumului flotelor. Nu m-au surprins nici cifrele oficiale ale vanzarilor, cand am aflat ca toata clasa full-size in 2012 a reprezentat doar 0.06% din totalul vehiculelor noi. Este foarte puternic si acolo curentul downsize si al consumului. Toti se uita la consumuri, de asta s-au imputinat sau au disparut motoarele V8 si modele clasice precum Crown Victoria. Au crescut spectaculos preferintele pt clasele mica, compacta, mid-size, suv-uri si crossovere compacte si in general pt vechicule eficiente. Si evident, s-au adaptat si producatorii americani tendintelor, avand in oferta: Focus, Fusion (viitorul Mondeo), Fiesta, Escape (Kuga), Sonic (Aveo), Cruze, Buick Verano (Astra J Sedan), vine si Encore (Mokka), Dart, etc. Insa partea trista este ca totusi…americanii nu mai vor masini americane. S-au dat peste cap producatorii domestici sa se adapteze, au venit cu oferte moderne, eficiente, iar clientii tot cumpara mai multe Civic si Corolla decat Cruze sau Focus. La fel, VW este mult in spatele japonezilor sau coreenilor la vanzari. Asta personal nu-mi place si ma duce iar cu gandul la ce spunea @mip legat de fiabilitatea dovedita si de experientele nefericite cu masini GM, Ford sau Chrysler, desi lucrurile eu zic ca s-au schimbat simtitor in bine. Sau poate ca americanii s-au imbolnavit de coreenita, japonezita si ma tem ca, in curand …va urma chinezita.
-
nemo, vineri, 25.01.2013 15:55
@all Stati linistiti,in America tot pick-upurile si suv-urile sunt la putere.Daca nu ma insel Ford F-150 a ramas in continuare cea mai vanduta masina din SUA.Ei nu au taxe si impozite nesimtite cum avem noi si isi permit masini cu motoare mari.
-
inexorabil, vineri, 25.01.2013 17:08
Nea Nelu, "logica" matale nu functioneaza, de ce te hazardezi?! Prima neconcordanta a "intuitiei" tale: Saab n-a "murit" niciodata! Saab este, inainte de orice, un concept, o reverie, un ideal. De-abia dupa aceea se iau in considerare carcasa, maruntaiele si conduita de rulare. A doua: Cuantic a ramas acelasi sustinator infocat al marcii suedeze ori esti prea miop ??? A treia: s-ar putea sa moara, intr-adevar, GM, si oricum incepe sa ma atraga Saab, fara sa fi crezut vreodata ca acest lucru ar putea fi verosimil. Deci recunoaste ca esti un profet mincinos si promitem ca nici n-o sa te mai bagam vreodata in seama......
-
NeaNelu, vineri, 25.01.2013 17:22
Degeaba,se leaga prea multe,tu esti si cuantic si inexorabil.Ai pomenit mai mereu de saab si cand esti logat ca inexorabil.Stilul tau de a scrie si comenta este identic cu al lui cuantic. Eu vreau sa ramanem prieteni in continuare,chiar daca te-am demascat.:))))) O seara frumoasa tuturor!!!!
-
SaabCuantic, vineri, 25.01.2013 17:59
Neluţule, faptul că scriem mult amândoi şi evităm limba de lemn a cifrelor (eu şi Giga) nu sugerează o dovadă clară, deci fabulezi grupa mare! Ia priveşte la mărimea textelor lui @mip şi @mntsn, plus ideile relevante şi constatările identice...şi totuşi nu sunt unul şi acelaşi! Da, inexorabil a pomenit mereu de Saab, dar într-o manieră urâtă la început, când părea să n-aibă alt scop decât să mă conteste şi să mă ponegrească. Eu însă am vrut să-i arăt că se înşeală în fapt şi, fără să mă aştept la o asemenea reacţie, l-am făcut curios în privinţa atuurilor scandinave! Presimt că va rămâne un GM-ist în fond, iar dacă ar vrea să descopere pe viu 900-ele pe care îl voi avea eu, ar putea trage singur concluziile de rigoare. Nu te exprima în ceea ce n-ai idee, au mai încercat şi alţii, tot fără sorţi de izbândă. Altfel, @mip, poţi să-mi scrii pe mail, de ce nu? Şi oricine de bună credinţă! Însă să nu se aventureze vreunii cu cioace a la Nelu, că nu le răspund nicicum!
-
ztele, vineri, 25.01.2013 18:45
@Cuantic :)Nu-i nicio problema. Recent am mai aflat o chestie despre Saab: daca franezi puternic sau intra in functiune TCS-ul, sistemul audio se opreste iar apelul telefonic e pus pe hold automat :)
-
LauCalin, vineri, 25.01.2013 23:55
@mntsn, cuantic, mip, ztele, inexorabil, nu pot sa va spun decat respect! Ma inclin!
-
mip, sâmbătă, 26.01.2013 00:47
@nemo .... salut ... e drept .... pick-up-urile sint f. bine vindute la nord-americani ! comentarii: 1 - DAR ! cine le cumpara ? ... companiile ! in special cele mici ! sint f. multi antreprenori care au nevoie de masini practice, pe care sa poata pune inclusiv remorci de 3-5 tone ..... sa-si poata cara scule/echipamente/etc. acolo unde au de lucru. 2 - nu uitati ca pt cei pomeniti mai sus au si legi care sa ii incurajeze sa le ia ! adica leasing-ul e deductibil la taxe .... 3 - de retinut : DOAR la capitolul pick-up nord-americanii sint intr-adevar conservatori ! poti sa le spui si chiar sa le demonstrezi ca toyota tundra e mai buna/rezistenta/durabila/fiabila/etc. ... nu o cumpara decit in cantitati mici ! nu au incredere ! personal nu ii condamn ... asa eram si eu cind am venit pe-aci si stiam de-acasa ca nemti-s inegalabili .... drumuri bune tuturor !
-
Lache, duminică, 27.01.2013 07:36
Uitati-va la cateva emisiuni:"Swamp loggers" si "Gold rush Alaska".Veti observa cu ce utilaje,camioane si pick-ups lucreaza.Chiar daca japonezele sunt foarte fiabile,ei nu le prefera.Exact cum a spus @mip.Oare de ce?Sunt chiar atat de prosti americanii?Ca doar se vehiculeaza asta pe aici , pe AM, din plin.
-
Octav72, vineri, 01.02.2013 21:23
SaabCuantic, nu am spus ca refuz reconcilierea. Ce a fost a trecut si cred ca pot exista in continuare discutii frumoase despre automobile. Imi plac comentariile civilizate si consider ca poate exista buna intelegere in privinta fenomenului auto. In fond, este loc pe planeta pentru fanii fiecarei marci si sper ca pe viitor, multe dintre discutiile de aici sa tina cont de acest aspect. Toate cele bune !
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 25 noiembrieVolkswagen Polo va primi un facelift și motoare Euro 7 în 2025Volkswagen Polo urmează să primească o actualizare majoră în 2025. Noua versiune va primi un design revizuit, dar și motorizări noi care să respecte viitoarele norme de poluare Euro 7. Citeste tot
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
Nu mai vreau sa aud nimic despre imbarligatura asta amoroasa fara nicio noima......Cum este posibil ca ditamai corporatia sa se prostitueze in asemenea hal, astfel ca pare ca GM se va impregna mai mult cu tehnologie PSA decat invers !!! Americanii nu mai au pic de constiinta sau de onoare?! Ce carnati obositi! De cand au achizitionat Daewoo, trebuia sa-mi dau seama ca, din lene si nepasare, nu mai au de gand sa conceapa mai nimic de la zero......Ce rusine si ce pata jegoasa pe o istorie atat de bogata si memorabila; atatea masini cu personalitate, atatea motoare fiabile si atata glorie pentru ce?? Ca GM sa faca niste trotinete "pe platforme de origine PSA". Ete na, "vremurile este in schimbare" (dezacord intentionat, sic!). Ma delimitez total de nemernicii aia din RC si, in semn de protest, voi incepe sa simpatizez cu......Saab, pe bune! Nu prea imi place, dar pofta vine mancand. Cum nici lor nu le pasa de fani, nici mie nu-mi va mai pasa de fidelitate; GM este o emblema pe care o am in inima si, decat s-o vad lipita pe alte trupuri decat pe trupul istoric, mai bine ma lipsesc de ea......Banii, totul pentru bani agonisiti fara efort, satura-v-ar Michiduta sa va sature de bani, ca de vreo 20 de ani incoace nu mai sunteti in stare sa oferiti o masina care sa salte inimile privitorilor de bucurie! Pe Saab, regina lucrului bine facut, ati abandonat-o in sant, Oldsmobile si Hummer pa si pusi, din Pontiac si Buick ati facut jucariile lui Chevrolet, respectiv Opel, Cadillac nu mai are nicio taina cu superluxul si se rezuma la a copia discret formele si performantele lui BMW, GMC geme in umbra lui Ram si nu inseamna decat replica lui Chevrolet pe segment, Opel a devenit o ieftinatura fara gust (noroc c-o mai salveaza Insignia si noua Astra), iar Chevy, marca amiral a concernului, se sufoca in materiale asiatice si respira Diesel de Fiat, iar productia din SUA tinde sa fie si ea globalizata. Hai, sa zicem ca cel mai impresionabil produs ramane Camaro, dar nici ala complet (va zgarciti pentru un amarat de volan, mai mare jena sa provina de la subcompactul Aveo), plus ca M6 matura cu el pe jos chiar si cu limitare electronica a vitezei. Prosti, da' multi, cladirea aia plina de bube este mare si Al Qaeda nu si-a ales bine tintele :D F... GM leaders!