Ford S-Max Concept, monovolumul care prevesteşte un nou limbaj de design
Ford a prezentat primele imagini oficiale ale lui S-Max Concept, unul dintre exponatele sale de la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul prefigurează o schimbare de design pentru gama Ford.
Ford vine la Salonul Auto de la Frankfurt cu S-Max Concept, un model care prefigurează atât o schimbare în gama de monovolume a constructorului din Michigan, cât şi o schimbare de macaz în departamentul de design. Conceptul prefigurează un nou limbaj de design global care va fi folosit de Ford, acesta fiind o evoluţie a limbajului prezentat în 2005 de conceptul Iosis.
În comparaţie cu versiunea de serie, conceptul S-Max care va fi prezentat la Frankfurt nu este atât de diferit, spun reprezentaţii Ford. Exponatul va fi echipat cu un motor 1.5 EcoBoost, noua motorizare a constructorului american, introdusă recent în producţie la uzina Ford din Craiova. Una dintre schimbările principale ale noii generaţii este reprezentată de orientarea înspre premium a lui S-Max, pentru a-i primi mai bine pe clienţii care vin de la mărcile premium şi necesită un monovolum, situaţie comună, după cum explică reprezentanţii Ford. În raport cu modelul actual, noul S-Max va avea o gardă la sol mai mică, o lungime şi o lăţime mai mare şi un interior la fel de spaţios. Al treilea rând de scaune prezintă o configuraţie specială, care permite obţinerea unei podele plate în urma plierii, fără a diminua confortul pasagerilor, iar plierea este efectuată într-un singur pas.
În materie de tehnologie, conceptul este echipat cu sistemul activ de parcare de la Ford, capabil să parcheze maşina fără ca şoferul să atingă schimbătorul de viteze sau volanul. Mai mult decât atât, sistemul avertizează şoferii de eventualitatea unui impact cu vehiculele care circulă pe drumul pe care vor să intre atunci când îşi părăsesc locul de parcare. Sistemul Ford de protecţie inteligentă cu asistenţă pre-coliziune este capabil să identifice pietonii şi să frâneze automat în cazul unui impact iminent cu aceştia. Pasagerilor li se pune la dispoziţie un hot-spot wi-fi şi o staţie de docking pentru tablete şi telefoanele mobile, prezentă doar pe locurile din spate. Ecranul sistemului multimedia va putea să afişeze imagini diferite pentru şofer şi pasagerul acestuia, pasagerul putând să urmărească un film în timp ce şoferul "vede" doar informaţiile de la sistemul de navigaţie şi alte date furnizate de vehicul.
Via Ford
Frumos concept. Actualul s-max e printre cele mai frumoase monovolume de pe piata,poate chiar cel mai reusit.