Opel lansează în 2014 un motor pe benzină 1.0 turbo de 115 CP

Publicat joi, 10.10.2013 11:38 de Mircea Meșter

1.0 Ecoboost şi celelalte motoare turbo de cilindree redusă vor avea un nou rival interesant începând din 2014. Noul 1.0 DISI Turbo dezvoltat de General Motors îşi va face debutul pe Opel Adam într-o versiune de 115 CP.

Opel a anunţat oficial detaliile legate de cel mai nou motor apărut în gama proprie. Este vorba de 1.0 SIDI Turbo, un motor pe benzină cu trei cilindri cu care germanii speră să se ridice cel puţin la nivelul concurenţei deja lansate pe piaţă şi să aducă o gură de aer proaspăt în gamă. Prima apariţie a noului 1.0 SIDI Turbo va avea loc în 2014 sub capota lui Opel Adam într-o versiune de 115 CP.

Noul bloc motor este construit din aluminiu, inginerii germani dezvoltându-l cu scopul de a dezvolta un sunet şi vibraţii asemănătoare unui motor cu patru cilindri, comunicatul oficial al celor de la Opel anunţând un nou lider al segmentului în ceea ce priveşte comportamentul acustic. "Structura motorului a fost proiectată astfel încât să fie reduse atât nivelul de zgomot cauzat de pătrunderea aerului cât şi pentru a reduce greutatea. Nivelul de sunet este asemănător cu cel al unui model cu patru cilindri, care îl poziţionează în mod clar drept noul standard în materie de rafinament în gama motoarelor cu trei cilindri", susţin cei de la Opel.

Noul 1.0 SIDI Turbo reuşeşte să se ridice la acelaşi nivel de putere cu cel al unităţii actuale aspirate de 1.6 litri, aducând însă un cuplu cu 30% mai mare şi un consum cu 20% mai mic. Cu o putere maximă de 115 CP la 5200 rpm şi un cuplu de 166 Nm disponibil între 1800 şi 4700 Nm, noul motor va fi cuplat cu o transmisie manuală cu şase trepte dezvoltată special pentru noul agregat dezvoltat de marca germană. Inginerii germani spun că vorbim de un motor care va emite mult sub 100 de grame CO2/km, în timp ce consumul mediu mixt "se va apropia de 4.0 litri/100 km". La aceste cifre va contribui şi sistemul Start-Stop, care va face parte din lista de dotări standard.

MOTOARE TURBO DE CILINDREE SUB 1250 cmc
Producător Denumire motor Cilindri Cilindree Putere max.
(CP/rpm) 
Cuplu max.
(Nm/rpm) 
Consum
mediu
(l/100 km) 
Emisii
(grame CO2/km) 
Modele echipate
General Motors 1.0 DISI Turbo 3 n/a 115 (5200) 166 (1800) ~4.0 <100 Opel Adam
VW Group 1.2 TSI (TFSI) 4 1197 86 (4800) 160 (1500) 5.1 118 VW Polo, Golf,
Audi A1
Skoda Fabia 
1.2 TSI (TFSI) 4 1197 105 (5000) 175 (1550) 5.5 127 VW Polo, Golf, Beetle,
Audi A1, A3,
Seat Ibiza, Leon
Skoda Fabia, Rapid, Octavia, Yeti 
Fiat Group 0.9 TwinAir 2 875 85 (5500) 145 (1900) 4.1 95 Fat 500, Panda
Renault-Nissan 0.9 TCe 3 899 90 (5000) 135 (2500) 4.5 105 Dacia Logan, Sandero
Renault Clio
1.2 TCe 4 1198 115 (4500) 190 (2000) 5.8 135 Dacia Lodgy, Dokker
1.2 TCe 4 1198 120 (4900) 190 (2000) 5.4 125 Renault Captur
1.2 TCe 4 1198 125 (n/a) n/a (n/a) 6.0 n/a Dacia Duster facelift
Ford 1.0 Ecoboost 3 999 100 (6000) 170 (1400) 4.3 99 Ford Fiesta, Focus, B-Max, C-Max
1.0 Ecoboost 3 999 125 (6000) 200 (1800) 5.0 114 Ford Fiesta, Focus, B-Max, C-Max
Hyundai-Kia 1.0 T-GDI (TCI) 3 n/a 105 (n/a) 137 (n/a) n/a n/a Hyundai i10 (TBA), i20 (TBA)
Kia Rio (TBA)
1.2 T-GDI 4 1248 120 (n/a) n/a (n/a) 4.6 <110 Hyundai i10 (TBA), i20 (TBA), i30 (TBA) 
Kia Rio (TBA), Cee'd (TBA)
  • unckle, joi, 10.10.2013 11:51

    da ... si toate o sa aiba niveluri de emisii si consum "record"

  • FDD, joi, 10.10.2013 12:02

    Ecoboost-ul de la Ford e motorul de 1l cu cele mai bune performante/consum,tabelul de mai sus confirma asta si nu cred ca va fi intrecut prea curand.

  • someone, joi, 10.10.2013 13:35

    mda, ecoboost-ul e cel mai bun motor ( dupa cifre) in aceasta categorie. dezamagitor ce cuplu mic va avea motorul de 1L a celor de la hyundai -kia. asteptam tsi-ul de 1L si 3 cilindri de la VW

  • andrei, joi, 10.10.2013 13:37

    de ce? si vw are un 1.4 tsi 140 cp care ajunge la 4.1 consum mixt cu dsg si act ceea ce pt un benzinar mi se pare foarte bine. la ford mi se pare super realizare sa scoti atatia cai dintr-un litru si la un pret ok, asta da, dar ca si performante/consum nu mi se pare ca sunt chiar asa buni.

  • anonim, joi, 10.10.2013 13:38

    Vom vedea ce fiabiliate au dupa vreo 400.000 km. daca vor reusi sa atinga aceasta cifra...

  • eu, joi, 10.10.2013 13:48

    du-te tu cu milioanele tale de kilometri... numai sa ai grija sa te duci pe alt continent. N-avem nevoie de trocaturi de jde sute de mii de km. Tu iti iei masina de spalat ca sa o folosest industrial de 5 ori pe zi timp de 15 ani? Ce asteptari ai? Cand va aud cu aberatiile voastre cu 'fiabilitatea' de milioane de km ma ia durerea de cap. Revino in realitate. Faptul ca exista cate un exemplu de vreo masina care rezista eroic intr-o stare decenta multe sute de mii de km in cine site ce conditii speciale nu inseamna nimic altceva decat apa de plaoie. Daca esti mai rezonabil/realist si nu te gandesti ca o sa faci sute de mii de km intr-un gandac cu capacitate cilindrica din 3 cifre (pt ca cel mai probabail nu asta e scopul sau) atunci poate o sa intelegi cum merg lucrurile.

  • val-pan, joi, 10.10.2013 14:23

    Nici eu nu sunt fan al motoarelor de mic litraj. Am ramas dezamagit de motorul 1,4 16 V twinport de pa Opel Astra (90 CP). Initial am condus un Ford Escort 1,6 16 V 90 CP care s-a dovedit mai puternic si mai economic decat cel de pe Astra. La peste un an de condus Astra (si peste 2 ani de condus Ford) pot spune ca motoarele de mic litraj au nevoie turatie pt a ajunge la cuplul maxim si ca atare nu un consum economic si nici nu cred ca sunt mai fiabile.

  • jiji, joi, 10.10.2013 14:43

    @anonim: de ce ar fi mai putin fiabil decat un motor diesel cu turbina spre exemplu? Doar pentru ca scot o putere mare dintr-o capacitate mica? Vei zice ca sunt fortate rau daca scot puterea asta. Nimic mai gresit. Puterea este o functie de cuplu si turatie (P = a * C * T, unde a e o constanta, C e cuplul si T este turatia motorului). C variaza intre o valoare negativa relativ mica (frana de motor) si un maxim constructiv, in functie de pozitia pedalei de acceleratie. Turbina are efectul de a mari cuplul motor maxim, deci pentru a obtine aceeasi putere, ai nevoie de o turatie mai mica. Altfel spus, la acceasi turatie, un cuplu mai mare iti da o putere instantanee mai mare, indiferent de capacitatea relativa a motoarelor. Turbina la 1.0 ecoboost spre exemplu asigura un cuplu mare jos in turatii, ceea ce inseamna o putere suficienta la turatii mici, deci nu mai e nevoie sa fortezi motorul/transmisia retrogradand/accelerand cand urci o panta sau depasesti. Ideea este sa nu ne mai luam dupa o singura caracteristica atunci cand judecam un produs. Da, si capacitatea este un factor relevant pentru cuplul motor, dar nu este singurul. Si de cand au aparut turbinele, nu mai este nici cel mai important. Adaptati-va sau veti lua decizii gresite pe baza unor informatii care erau valabile in trecut, dar pe care tehnologia le-a "pensionat".

  • flo, joi, 10.10.2013 14:45

    comparat cu ecoboost-ul este mai slab. are cuplul mai mic decat ecoboost-ul de 100 cai si eu dau consumul pe opel adam care e mai usor decat fiesta (sa zicem ca e cea mai usoara de la ford din tabel). Oricum asta e viitorul in materie de motoare

  • mircea, joi, 10.10.2013 15:38

    @val-pan Tu vorbeşti acolo de motoare aspirate. Cele de generaţie nouă sunt Turbo, e o diferenţă imensă.

  • flavius, joi, 10.10.2013 19:25

    Inca un "succes" in trei cilindri,sub 1000 cmc si normal turbo.Ecoboostul si-a dovedit "calitatea"-Uzina Ford din Craiova inchisa. Nu sunt impotriva noului,doar al celui cu orice pret,ca asa e trendul,samd.Exista alte metode de a creste eficienta ,decit submotorizarea,3 cilindri si turbo.Vezi Mazda.

  • dan_grc, joi, 10.10.2013 19:34

    Pt mine ramane un paradox cum de GM nu poate castiga bani cu gama Opel, care in afara de Corsa ce este depasita clar, la clasa compacta( inclusiv Zafira) si medie sta foarte bine la majoritatea capitolelor, acum au si noi generatii de motoare pe benzina si diesel, intre 1-1.6 litri, care stau foarte bine la specificatiile tehnice, desigur ca e nevoie de vanzari bune, dar surpriza, Opel chiar nu se vinde rau, in Europa cel putin, s-au vandut bine si vechile modele, dar GM de vreo 10 ani a pierdut miliarde cu Opel si va pierde in continuare, ceva este putred la RN, vorba lui @inexorabil, sau pe aproape:).

  • inexorabil, joi, 10.10.2013 20:58

    Nu m-ar mira ca pe domnul @flavius, care bate spre 50 de ani (dupa datele din profil), sa-l fi "inrosit" aici vreo doi puberi, care "stie ei" mai bine...Sacalii "de forum" au tot atata scrupulozitate cat experienta ontologica...Deci, stimate domn, degeaba aduci in discutie o tehnologie promitatoare precum SkyActiv; poate ai realizat deja ca noi, valahii din tata in fiu, preferam sa ramanem la ce-am invatat... Dane, nici eu nu inteleg ce se intampla in maruntaiele lui Opel...Precum stii, pana in 2016, cotarlele din RC vor mai arunca vreo 3 miliarde de euro in "gaura neagra" germana. Eu banuiesc ca nemtii si-au creat un suprastoc, amagiti de cota de piata favorabila (fiindca pluseaza mai ales in preferintele amarastenilor la nivel european), insa s-ar putea sa nu ia in calcul tocmai atuurile...concurentei. Uite ca acum au realizat aceasta discrepanta si de aceea hop si dansii cu aceeasi idee "vandabila", dar probabil ca se lovesc de propriul lor surplus de productie nevalorificabil sau greu recuperabil financiar...Acum americanii se pretind salvatorii germanilor din subordine, uitand ca, in 2009, ei insisi au pendulat pe buza prapastiei...Asadar, se pare ca alde Akerson, Reuss & co i-au invatat cu narav pe cei din Russelsheim si, de obicei, cand te dedulcesti la miere... Profesional vorbind, facand abstractie de jocurile perverse (sau tampite) de la palier managerial-administrativ, important ar fi ca Opel sa sondeze in continuare piscurile...premium. Cu Insignia, cu Astra, cu Monza. Sa lucreze si mai asiduu la arhitectura generala. Si, totodata, sa scape din vedere nastrusnicia "downsizing"...

  • dan_grc, joi, 10.10.2013 21:27

    Sondarea piscurilor premium este dificila cu Astra sau Insignia, cu-n viitor Omega poate, dar revin la aceeasi problema cu imaginea si cu perceptia, Opel cu "arome" de premium? GM de abia reuseste sa scoata Cadillac la liman, noile modele par in regula, Opel va ramane o gaura neagra pana cand, in cel mai fericit caz, isi gaseste vreun proprietar chinez, ca e la moda si sunt pe val.

  • Scorpionul.negru, joi, 10.10.2013 22:13

    1.0 turbo de 115 CP ? Super bun....altii nici cu 1.6 nu ajung la cifra asta.

  • AndreiRN, vineri, 11.10.2013 00:46

    Motoare de motocicleta puse pe masina care vor avea o viata scurta de folosinta. Avantajul producatorului.

  • mip, vineri, 11.10.2013 01:58

    eu gindesc ca si motorasele astea vor fi bune pt cel putin 200.000 km ... cam cit e "politic corect" sa ti o masina ... ca nu vor avea "vina" celor mai mari ... e altceva, dar pt un condus casa-munca-magazine eventual mici iesiri ... sint ok, atit ca soferii vor fi ceva mai prudenti stiind ca nu se pot "baga" oricum si oriunde din cauza "inimioarei" mai mititele ... cei mai "zburdalnici" sau mai fricosi isi vor cumpara motare mai marisoare "sa fie siguri" ca au rezerva de putere ... un lucru e clar : nu vor avea consumuri asa de "minuscule" precum cele anuntate de constructori, pt ca vor fi solicitate mult mai mult ... eu le consider ca fiind totusi un pas inainte ... drumuri bune tuturor !

  • Jiji, vineri, 11.10.2013 09:50

    Eu sunt aproape multumit de loganul 1.4mpi. Mi-ar conveni un motor mai mic si mai performant.

  • xxx, vineri, 11.10.2013 14:32

    @Jiji am avut si eu Logan cu 1,4, masina a fost obositoare la drum lung, adrenalina maxima in depasiri, consum mare, cand dadeam drumul la aer conditionat parca era frana de motor si nu sunt un sofer agresiv. Inteleg bine motivul pentru care a fost pus Acum am masina de servici Sandero de 0,9, este altceva nu stiu sa-l compar cu alte motoare de aceeasi marime si generatie pentru ca nu am mers, oricum este mult peste 1, 4 si 1,6 (nu vorbesc de cel cu 16 valve)

  • ala, vineri, 11.10.2013 15:05

    Si eu cand aveam un Matiz de serviciu era zeu pe sosele mi se parea ca are 3 turbine.Tot un cazan ai stai linistit dar este adevarat ca este o evolutie in bine!

  • xxx, vineri, 11.10.2013 15:32

    @ala asta este! ghinion de nesansa, am cerut initial un A6 dar este criza

  • antonny, vineri, 11.10.2013 23:04

    din ce motor au scos motorul asta .......????

  • LauCalin, duminică, 13.10.2013 11:20

    Dane, adevarul e ca Opel si-a mentinut cota de piata in Europa mai ales in vremurile tulburi de acum 2-3 ani. Problema este ca GM cere prea mult de la Opel, ca sa pompeze ceva bani si in alte marci. Faptul ca au vrut sa vanda Opel si Merkel le-a dat peste bot celor de la GM, pentru americani a trecut. Insa nu au uitat. Ei si acum cred ca le era mai bine daca atunci aveau cateva miliarde de dolari din vanzarea Opel decat sa aiba cateva sute de mii de euro/luna. Vorbesc aici nu de banii pe care ii aduce Opel lui GM, ci de banii pe care GM poate sa ii investeasca in alte marci de pe seama lui Opel.