Test de (in)compatibilitate: România anului 2013 vs. maşinile electrice

Publicat miercuri, 16.10.2013 10:31 de Mircea Meșter

Te poţi descurca în anul de graţie 2013 în Bucureşti şi în România dacă îţi cumperi o maşină electrică? Am încercat timp de câteva zile să ne punem în pielea unui posesor al unei astfel de maşini şi am văzut o ţară complet nepotrivită pentru maşinile "verzi".

Ultimii ani ne-au inundat cu informaţii legate de maşinile electrice. Suntem martorii începutului schimbării în industria auto, iar asta ne face un soi de cobai ai constructorilor, care pentru a-şi lustrui imaginea eco aleg să lanseze modele hibride şi electrice care beneficiază de un ecou foarte larg în publicaţiile auto şi nu numai. Iar povestea funcţionează şi mai departe:

o maşină electrică a câştigat premiul Maşina Anului în Europa, probabil prima distincţie de acest tip acordată mai degrabă simbolic decât logic, pentru că Nissan Leaf - un model lăudabil la nivel tehnologic - este mai rar pe străzile Europei decât gropile prin autostrăzile germane.

De fapt, problema nu este a constructorilor, ci a ţărilor. După miliarde de euro băgate în dezvoltarea tehnologiilor care să-ţi permită să funcţionezi fără emisii timp de 60, 160, 200, 400 de kilometri între încărcări, mărcile au pus pe tarabe maşini care mai de care mai intersante. Şi mai promovate. Dacă hibridul Toyota Prius era văzut acum 10 ani ca o curiozitate absolută, hibrizii se regăsesc astăzi în gamele majorităţii mărcilor prezente în România. Dimensiunile, logica şi construcţia acestor maşini sunt diferite, însă scopul lor e comun: acela de a eficientiza rularea şi de a scădea vizibil efortul pe care îl depun motoarele cu ardere internă, micşorând astfel consumul. Ba mai mult, maşinile electrice au scos şi ele capul la suprafaţă şi, deşi sunt foarte rare - şi virtual inexistente în România - există ţări în care speranţele de vânzări sunt date peste cap de cifre fantastice. Luaţi exemplul Norvegiei, acolo unde, nu mai departe de luna trecută, Tesla Model S devenea cel mai bine vândut model, depăşindu-l pe eternul VW Golf. 

ROMÂNIA NU E NORVEGIA. DIN PĂCATE

În aceste condiţii, vine întrebarea logică: dacă Norvegia poate, dacă statele vest-americane pot, ce ne opreşte pe noi să putem? Răspunsul constă într-o serie de factori foarte importanţi, însă toţi aceştia au în comun un lucru: confortul clientului. Atât timp cât cel care-şi cumpără o astfel de maşină nu se simte confortabil şi trebuie să se gândească fără oprire la câtă autonomie are, unde poate fi încărcată maşina, cât timp îi ia încărcarea, ce face cu bateriile după ce expiră garanţia sau cât îl costă să schimbe bateriile la nevoie, eforturile constructorilor auto sunt inutile. Preşedintele TRW, unul dintre principalii furnizori din lumea auto, spunea într-un interviu recent că noile tehnologii sunt gata să fie aplicate atunci când clienţii vor fi pregătiţi pentru ele. Când oamenii care vor maşini le vor accepta. Când le vor dori. Când va exista o nevoie clară pentru ele.

Nevoia este, de altfel, explicaţia pentru care maşinile electrice de toate felurile au luat cu asalt Norvegia. Şi aici voi face o paralelă cu România. La noi, dacă-ţi cumperi o maşină electrică primeşti bonus guvernamental de vreo 3000 de euro şi aplauze. Ăsta e avantajul. În Norvegia, avantajele sunt, în ordinea numărului de pe tricou: scutirea de taxele enorme pe care clienţii maşinilor "normale" trebuie să le plătească, parcare gratuită oriunde în centrul oraşelor, parcări speciale cu puncte de încărcare gratuită pentru maşinile de acest tip, posibilitatea de a rula pe benzile speciale ale autobuzelor, plus faptul că scapi de preţul enorm al benzinei, care în Norvegia este cel mai ridicat din Europa. Ei bine, dacă punem în balanţă ce primeşti în România şi ce primeşti în Norvegia, îţi dai seama imediat de ce pur şi simplu achiziţia unei maşini electrice este, deocamdată, ilogică.

COBAI ÎN OPEL AMPERA

În România s-au vândut sub 10 maşini electrice în ultimii ani, şi acelea cumpărate în majoritatea cazurilor de companii de stat din considerente paralele cu utilizarea zilnică. Deci, pentru că foarte puţine persoane fizice au pus vreodată mâna pe o astfel de maşină, am decis să experimentăm şi să simţim pe pielea noastră, în postura de şoferi normali, ce înseamnă să ai o electrică în România anului 2013. Iar pentru că nu am vrut să riscăm să rămânem cu maşina electrică în pana prostului, am decis să testăm o maşină semi-electrică: un Opel Ampera. O decizie care s-a dovedit la final foarte inspirată. Vom vedea împreună de ce.

Îi spun semi-electrică, şi nu electrică sau hibridă, pentru că modul său de funcţionare e puţin diferit faţă de electricele clasice sau de hibridele clasice. Are două motoare, unul electric şi unul pe benzină. Până când bateria se goleşte, adică preţ de vreo 60 de kilometri, funcţionează doar cel electric. Ulterior, motorul pe benzină devine generator şi încarcă bateriile, iar acestea alimentează în continuare motorul electric. La sarcină maximă, însă, atunci când ai nevoie de putere, ambele motoare învârt cele patru roţi. Este acelaşi sistem de propulsie de pe Chevrolet Volt şi este botezat oficial Voltec. Şi ca să nu-i zică "semi-electrică", cei de la GM au ales să-şi promoveze maşina spunându-i "electrică cu range extender", adică cu un soi de prelungitor de autonomie. A se citi "cu un motor pe benzină care nu te lasă-n drum".

Rezum ce am descris mai sus: dacă ai un Opel Ampera şi stai în oraş sau în jurul lui, poţi să mergi fără probleme full-electric zi de zi, pentru că maşina merge 60 de kilometri doar pe baterii. Evident, există câteva cerinţe de bază pentru a reuşi asta. Prima ar fi să stai la casă şi să ai un quick charger (cutia pe care o vedeţi pe pereţi în toate fotografiile de presă cu maşinile de acest tip) sau o priză normală, dar care să aibă amperajul necesar pentru a permite alimentarea unei astfel de maşini. Detaliile vin puţin mai jos. Apoi, pentru a merge full-electric, trebuie să nu vă puneţi în cap să plecaţi la drum lung cu maşina asta, pentru că autonomia electrică e limitată. Nu în ultimul rând, nu trebuie să uitaţi să o alimentaţi acasă. Pentru că la birou se întâmplă rar să daţi de o priză care să funcţioneze.


PARCĂRI ELECTRICE, DAR NU PREA

Povestea noastră a început într-o joi, când am preluat maşina din parcarea subterană a celor de la Opel. Cu bateria plină, deci cu o autonomie electrică de 60 de kilometri. După ce am asistat la un training scurt în care ni s-a explicat cum trebuie încărcată cu ajutorul încărcătorului mobil din portbagaj (practic un transformator care permite alimentarea), am intrat pe nesimţite în oraş, acolo unde primul lucru pe care l-am sesizat a fost privirea insistentă a trecătorilor. Nu ştiu dacă se întâmplă pentru că Ampera are un design foarte reuşit sau pentru că nu scoate niciun sunet. Cert e că devii vedeta străzilor şi un soi de idol al tuturor posesorilor de Opel, care întind gâtul lung să vadă minunea albă care stă lângă ei la semafor.

Am purces într-un tur al punctelor de încărcare pe care le ştiam în Bucureşti. Şi nu sunt multe. Prima oprire: noua parcare de sub Piaţa Universităţii, care este dotată cu două locuri speciale, cu quickcharger, pentru acest tip de maşini. Intraţi plini de optimism sub pământ, am avut surpriza ca cele două încărcătoare speciale să funcţioneze cu un card despre care nimeni - nici măcar cei care se ocupau de parcare - nu ştiu de unde se poate procura. Am fost însă invitaţi să ne servim din "sucul" unei prize normale alăturate. 

A doua oprire: parcarea Transelectrica din spatele magazinului Unirea, acolo unde, acum câţiva ani, autorităţile inaugurau cu fast şi şampanie primul loc de parcare destinat maşinilor electrice. Aceeaşi poveste cu un bonus: cardurile pe baza cărora punctele de încărcare funcţionează se pot procura de undeva, dar nimeni nu ştie de unde. În plus, pe locul respectiv se lăfăia un diesel pur sânge, semn că nimeni nu deranjează somnul de veacuri al maşinilor pufăitoare în România.

Dezamăgiţi de primirea pe care ne-au făcut-o locurile de parcare dedicate electricelor în Bucureşti, am continuat periplul nostru prin Bucureşti pentru galeria foto necesară ilustrării acestui articol, apoi am ieşit din oraş pentru a ajunge la o conferinţă de presă. Şi, pentru că autonomia s-a dus între timp spre zero, am renunţat să mai căutăm locuri de parcare speciale şi am venit spre redacţie, acolo unde speram să găsim o priză normală care să permită încărcarea. După explicaţiile necesare date mai în glumă, mai în serios administratorului ("Cum adică maşină electrică?! Cât curent consumă? Vă aduc factura la final de lună!"), am reuşit să accesăm o priză normală aflată într-un tablou dedicat alimentării clădirii de birouri în care se află redacţia Automarket. Am testat-o şi - wow! - funcţionează! Era deja patru după-amiază, iar încărcarea completă era anunţată pentru ora 23. Băieţi, astăzi stăm peste program.

O SEMI-ELECTRICĂ PE ŞOSELELE ROMÂNEŞTI

A doua zi era vineri şi weekend-ul meu continua la Breaza, adică la fix 120 de kilometri de Bucureşti, acolo unde eram înscris într-un turneu de tenis dedicat amatorilor. Deci o maşină cu bateriile încărcate era vitală la plecare, mai ales în condiţiile în care speram ca la destinaţie să găsesc o priză la fel de normală care să permită încărcarea unei astfel de maşini. Deja îmi pregăteam argumente şi explicaţii cu care să-i conving pe cei la care urma să înnoptez: "E ca un frigider pe care-l bagi în priză, nu consumă decât vreo cinci lei per încărcare"

Start spre Breaza vineri după prânz. Am ieşit pe autostrada spre Ploieşti, iar autonomia se păstra în limite decente. Aveam de gând să continuu pe DN1 spre Breaza cu motorul termic pornit şi apoi, imediat după ce ajungeam la destinaţie, să încerc realimentarea cu energie electrică. Planul a funcţionat parţial. Cu 10 kilometri înainte ca autostrada Bucureşti-Ploieşti să se termine, bateria s-a dat bătută. Apoi a intrat în rol motorul termic, un 1.4 de 86 CP. iar consumul de carburant, care până atunci arăta un superb 0.0 litri/100 km, a început să decoleze. La 0.1 am zâmbit amar, regretând că am stricat bunătate de afişaj. La 0.5 m-am gândit că un hibrid pur ar fi fost ceva mai eficient la drum lung. Şi tot aşa până când am atins 100 de kilometri parcurşi, iar consumul mediu resetat la începutul călătoriei arăta 4.0 litri/100 km. O cifră îndeajuns de sănătoasă încât să mă facă să mă gândesc la un diesel de putere medie care ar reuşi această performanţă fără mari probleme. Desigur, dacă pe drum aş fi avut la dispoziţie prize, nu m-ar fi deranjat să stau 30 de minute în faţa unei ape până când bateria s-ar fi încărcat. Dar, cum nu suntem în Norvegia...


LECŢII DESPRE PRIZE ŞI AMPERAJE

Am ajuns în final la Breaza, iar primul drum a fost spre garajul casei, acolo unde se afla o priză normală. Mânat din spate de elan, am scos încărcătorul mobil din portbagaj, am apăsat pe butonul care testează compatibilitatea, dar zâmbetul mi s-a transformat în grimasă atunci când am fost întâmpinat de un LED roşu care mi-a tăiat din elan. Am încercat cu altă priză din apropiere, acelaşi "mesaj". Explicaţia: prizele normale ale caselor la fel de normale din România nu au amperajul necesar încărcării unei maşini electrice. Sau, dacă îl au, pe circuitul respectiv se află mulţi consumatori care nu-ţi dau voie să adaugi o maşină din cauze de siguranţă. Deci, dacă vreodată mai vedeţi în broşurile constructorilor expresia "se încarcă în X ore de la o priză normală", citiţi "priză anormală". E mai sănătos.

M-am echipat de turneu şi am plecat rapid spre terenurile de tenis, sperând că acolo voi găsi o priză. Trecem peste momentele în care lumea se uită la tine ca la urs în timp ce priveşti curios toate colţurile caselor pentru a observa dacă există prize exterioare şi ne lovim de aceeaşi problemă: prizele casnice funcţionează doar în anumite condiţii. Iar electricienii de acum câţiva ani nu-şi imaginau că la priza dedicată unui grătar electric se va înfige o maşină. Căutarea a continuat pe tot parcursul weekend-ului, iar ultima variantă pe care o aveam pentru încărcarea bateriilor s-a dovedit a fi un complex de vile care pot fi închiriate şi care au, fiecare, câte o priză exterioară. Evident, mesajul încărcătorului mobil a fost acelaşi: prea puţini Amperi, deci nicio şansă să puteţi încărca maşina. 

Am purces spre casă desumflat, iar undeva pe DN1 am fost nevoit să opresc la o benzinărie cu maşina semi-electrică pentru că trăim într-o ţară care oferă infrastructură pentru grătare, nu pentru ultimul răcnet în materie de tehnologie auto. Am alimentat şi am continuat drumul spre Bucureşti, bucurându-mă de fiecare dată când sistemul de recuperare a energiei de frânare îmi indica faptul că pot să rulez câteva minute în linişte deoarece bateria s-a încărcat din nou până la 1%. Duminică seara, în faţa redacţiei, Ampera şi-a găsit în sfârşit priza izbăvitoare, iar a doua zi a ajuns înapoi la Opel.

Am terminat weekend-ul cu un consum mediu de 5.0 litri, pentru că e normal ca o maşină a cărei putere vine de la un motor de 86 de cai să se chinuie trăgând patru oameni cu bagajele aferente. Ampera este un experiment al zilelor noastre, un compromis care ar trebui să-ţi ofere posibilitatea rulării electrice fără problema autonomiei, pentru că o baterie goală nu echivalează cu un apel la o firmă de tractări. Din fericire. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă testul s-ar fi desfăşurat cu o maşină full-electrică cu autonomie de - să zicem - 160 de kilometri. Mă imaginez bătând din poartă-n poartă, explicându-le oamenilor că am lângă mine o bucată fascinantă de tehnologie pe care n-o pot folosi pentru că nu găsesc o priză care s-o încarce. 


O ŢARĂ, FOARTE PUŢINE POSIBILITĂŢI

Problema nu e însă doar a maşinilor, ci mai ales a infrastructurii. În momentul în care mai multe companii vor să-ţi salveze tone de CO2 pe kilometru rulat în propria ţară, autorităţile ar trebui să le acorde oamenilor care doresc acest tip de maşină posibilitatea de a avea un minim de confort psihic. OK, sunt responsabil de achiziţia mea şi pot să alimentez maşina la priza proprie de acasă. Pot să merg 60 de kilometri fără emisii şi fără poluare fonică. Dar oferă-mi posibilitatea de a avea un loc în care pot să alimentez -  chiar şi contracost - în cazul în care rămân cu ochii-n soare. E adevărat, autostrăzile sunt priorităţi, dar asta nu se prea vede într-o ţară în care şoselele cu două benzi pe sens sunt rare precum aurora boreală, Aş fi vrut ca benzinăriile să ofere măcar un loc dedicat încărcării maşinii, chiar dacă acest gest ar fi contra intereselor principalei lor activităţi. Aş fi vrut să nu mă simt frustrat şi fără putere cu o maşină pe care cei din jur o priveau cu jind fără să ştie că e aproape imposibil să o foloseşti la adevărata sa valoare în ţara asta.

România nu este deloc pregătită de maşini electrice în 2013. Ne-au fost necesare doar patru zile în compania unei astfel de maşini pentru a observa asta. Dacă ai de gând să-ţi construieşti însă o casă în următoarea perioadă, fii sigur că ai acces uşor la o priză cu amperaj îndajuns de mare (preferabil peste 16A), cu un circuit separat, pentru ca următorii ani să nu te surprindă adaptând. Nu se ştie când, în România, vei avea scutiri de taxe la achiziţia unei maşini care nu-ţi vâră noxe-n ochi. Nu se ştie când vei putea folosi gratuit parcările. Asta excluzând parcările "ocupate" de parcagii, bineînţeles. Şi nu se ştie când vei avea dreptul de a folosi benzile de autobuz cu o maşină electrică, motiv care te-ar putea împinge spre achiziţia unui astfel de autoturism. Asta, bineînţeles, dacă în România vor exista vreodată îndeajuns de multe benzi speciale care să merite asta. 

  • Scrooge, miercuri, 16.10.2013 11:02

    Pai voi vreti ca in 1950, anul in care se afla Romania, sa reincarcati masini electrice ??? Asteptati si voi 2010. Am vazut Norvegia pusa in ecuatie, pai aia sunt in anul 2030. Eu prima data astept de la tarisoara asta un transport public pus bine la punct (sa mearga trenul macar cu 100km/h), eventual o retea de autostrazi pe care sa pun Loganul dCI pe cruze control la 100 km/h si sa ajung cu 4% consum in orice punct in cateva ore.

  • Cyrus, miercuri, 16.10.2013 11:30

    Bravo pentru articol. Sper ca acest ecou sa ajunga la urechile celor care se afla la conducerea acestei tari si sa se comporte ca atare, ca niste conducatori responsabili, capabili sa schimbe lucrurile spre bine, chiar daca schimbarile nu vor avea loc peste noapte

  • andrei, miercuri, 16.10.2013 11:40

    cum adica nu te-ar fi deranjat sa stai 30 de minute degeaba sa incarci bateria? cred ca glumesti. scuza-ma, dar daca timpul pierdut nu conteaza puteai lejer sa iei trenul, nici nu mai aveai grija masinii si stateai si citeai, navigai, orice, nu te stresai cu condusul, mai ales ca pana la Breaza nici nu ai cine stie ce drum placut. eu inteleg sa fac din ce in ce mai putin pe drum, nu din ce in ce mai mult. nu comentez cat are autonomia si alte alea, ca sunt inca la inceput masinile astea, dar mentalitatea mi se pare complet eronata. nu voi accepta in veci asa ceva.

  • LauCalin, miercuri, 16.10.2013 11:47

    Intr-o tara in care se construiesc 10 km de autostrada pe an la cele mai mari preturi din lume si trenurile au intarziere de zeci si sute de minute (defapt cand un tren ajunge la timp se poate deschide sampania) voi vreti infrastructura pentru masini electrice ? Si mai sunt multe, foarte multe piedici pentru ca aceste masini sa fie rentabile si la noi. Bine, si eu as vrea, dar pur si simplu Romania este o tara in care efectiv nu te lasa sa recurgi la o astfel de masina.

  • mircea, miercuri, 16.10.2013 11:47

    @andrei, într-un experiment eşti dispus să faci lucruri pe care un şofer normal nu le-ar face în mod normal. Cu toate astea, încărcarea până la 80% a bateriei printr-un quick charger într-o benzinărie nu e un lucru foarte rău dacă autonomia este, de exemplu, de vreo 200 de kilometri. Nu-i rău să faci o pauză din 3 în 3 ore. Mai ales în condiţiile în care oricum o oprire la o benzinărie ţine 15 minute.

  • Cosmin19, miercuri, 16.10.2013 12:48

    @Automarket: Mi-au placut mult de tot comparatiile ironice si pline de sarcasm din articol. Pacat ca nu isi ating tinta(conducerea tarii). @LauCalin: Cu trenul am ajuns cu 5 minute mai devreme la destinatie decat era prevazut si n-a desfacut nimeni nici macar o sticla de apa minerala. Tind sa cred ca aveam eu ora in in urma, Daca vine vorba de masini pur electrice sau hibride, eu zic ca Volvo V60 plugin hybrid e demn de luat in considerare. Ofera o autonomie decenta pentru deplasari prin orase(31 de mile), iar in modul hibrid are un consum ridicol de mic.

  • @Cosmin19, miercuri, 16.10.2013 13:44

    Volvo V60 Plug-in Hybrid e o masina deosebita insa esti dispus sa platesti 80000-90000 de euro pe ea ca sa o folosesti in Romania ? Prin alte tari sunt destule, insa pe la noi pana si Prius-ul, cel mai cunoscut si vandut hybrid, este aproape inexistent, in conditiile in care e la jumatate de pret fata de un V60 hybrid. Suntem departe de alte tari, insa sper sa se schimbe si la noi mentalitatea oamenilor, de voie sau de nevoie (obligati de stat). Masinile hibride sunt la ordinea zilei prin Norvegia, Suedia, Olanda. Insa ei au ceva ce noi nu avem inca: simtul practic. La noi "smechereala" e pe primul loc si mandria.

  • Dacia Plant, miercuri, 16.10.2013 13:51

    Ce-i drept n-am stat sa citesc tot articolul ca devenea plictisitor. Pe noi ne opresc mai multe motive sa nu cumparam masini electrice. Noi nu avem infrastructura/logistica (ma refer la statii de alimentare a masinilor electrice). Suntem cu mult timp in urma celorlalti si nu ne putem permite sa ne cumparam astfel de masini care sunt foarte scumpe si cu reducerea data de stat de cateva mii de euro. Majoritatea se limiteaza la pragul de 10.000euro, de unde consumatorul doreste o masina fiabila, populara (sa gaseasca usor piese si sa aibe o intretinere relativ ieftina) si consum mic. Pe cand o masina electrica dispune de alte costuri de intretinere, iar in privinta fiabilitatii acumulatorilor nu ma pot pronunta si sunt singur ca sunt destul de scumpi. Noi de abia am facut de 10 ani (marea majoritate) trecerea relativa de la masinile pe carburator la cele pe injectie. Asa ca mai avem mult de progresat pana vom ajunge la masini electrice. Probabil o sa avem si noi cand o sa existe o gama mai variata de astfel de automobile electrice si se vor perfectiona mai mult in privinta autonomiei si a statiilor de alimentare in Romania, cat si a service-urilor specializate pe acest timp de automobil, cat si aparitia pe piata sh a mai multor variante, deoarece practic acuma sunt aproape de zero aceste masini.

  • agoox, miercuri, 16.10.2013 14:09

    Partea cu hibride si semielectrice, eu cred, ca-i o perioada de tranzitie. cum a spus marele inventator Iustin Capra, este o rusine ca o masina sa aiba aproape 2T si sa poarte un singur om toata ziua. Greutatea masinilor in loc sa scada a fost crescuta cu Hibridele si semielectricele. Tind sa cred ca ar fi utila o masina electrica si pentru romania daca ar avea autonomie de cel putin 500km (nu ma refer la Tesla, orice masina). O autonomie reala de 500 km ar ajunge pentru plecat la serviciu, plimbari de weekend, mers acasa la parinti la tara, vacante(cam astea-s utilizarile unui om de rand). Pana vor aparea astel de masini spere ca se va dezvolta si infrastructura. Inca raman la parearea ca autonomia de 60km este bataie de joc.

  • alexyz, miercuri, 16.10.2013 14:18

    Din ciclul România nu-i Norvegia ! ... adica nu avem doar mâncare de plastic și păduri asfaltate :) Ce ne mai place să căscăm ochii la ”binele” altora fără să mai și gândim puțin ...

  • ShelbyV8, miercuri, 16.10.2013 15:56

    De ce ne trebuie noua masini electrice? In Romania este foarte intalnit cel mai ecologic vehicul din Uniunea Europeana: CARUTA. Caruta este construita din material biologic (lemn), combinat cu reutilizarea inteligenta a trenului de rurale a Daciilor de la fiare vechi. Caruta are cele mai mici emisii de CO2 prezent in aerul expirat de cai. Caruta, spre deosebire de majoritatea hibridelor si electricelor, are un portbagaj incapator datorita faptului ca nu foloseste baterii.

  • Marian, miercuri, 16.10.2013 16:18

    Salutari si succes si in testarea altor modele "plug-in hybrid", pentru ca masinile pur electrice nu cred ca vor avea success in Romania prea curand. Asa mai vad si altii ca exista alternative. Asa cum ati remarcat, e mult de lucru la infrastructura, dar si la mentalitate. Ce va face sa credeti ca daca se vor face parcari cu locuri special amenajate pentru incarcat astfel de masini, veti avea si locul rezervat ? De cate ori nu am vazut cu totii cocalari cu ale lor Q7, Touareg, X5 si X6 si alte "tancuri" parcate pe locurile rezervate persoanelor cu handicap … si chiar pe diagonala, ca sa nu ocupe marlanii doar un loc. Credeti voi ca vor alege astfel de persoane o Tesla model S, care e mai ieftina decat un tanc super-poluant de-al lor ? Nici nu stiu ca Tesla produce masini electrice. Iar daca le zici de o Toyota Prius, Auris sau Yaris hybride, se simt ofensati. Cum sa mearga ei cu o masina care are un motor ce dezvolta mai putin de 400-500 CP ??? Masinile astea hybride sau electrice sunt pentru pensionari, pentru ca sunt urate si au motoare "puturoase".

  • fitz, miercuri, 16.10.2013 16:42

    Frumoasa masina, insa e greu sa bati un tiran ca BMW i3, dar nu e greu sa il egalezi.

  • Daniel, miercuri, 16.10.2013 17:08

    Astept nerabdator testul cu o Tesla in Romania, chiar sunt curios.

  • AndreiRN, miercuri, 16.10.2013 18:45

    Inca se ara cu ... vaca in Romania asa ca ..... certi prea mult.

  • Giani, miercuri, 16.10.2013 18:57

    Da...lispa infrastructura si mentalitate invechita. Plus lipsa de responsabilitate de la conducatorii acestei tari. Eu unul, daca as avea banii, acum as pleca in Olanda sa imi comand Tesla S. Dar cum nu am bani...pot doar sa visez si sa sper ca poate intr-o buna zi, Romania va fi ea o tara normala (autostrazi?!)

  • cornel, miercuri, 16.10.2013 19:50

    Pai n-avea Prim-Ministrul Ponta masina full-electric Renault Z.E. parca, tocmai, ca sa dea "un exemplu"? A dat un exemplu, a aparut la Antene. Ca si in restul treburilor, mai departe...sufletul.

  • antonny, miercuri, 16.10.2013 20:06

    Automarket aratati doar o parte din probleme ......dar nu avem nici-o problema la service-ul acestei masini .????.....OARE Cine repara aceasta masina ???? gasim oamenii pregatiti pentru acest model .....daca la o amarata de masina normala se sta prin service de la 3 zile si se ajunge pana la 30-zile ......

  • Andrei_F, miercuri, 16.10.2013 22:12

    Salut Mircea, realitatea de care te-ai lovit cu Opel este o chestie adevarata la nivel european. Daca guvernantii nostrii europeni destepti nu face-au presiuni politice in industrie nici naiba nu se apuca de masinile electrice. Uite, ca exemplu, BMW iti ofera momentan, daca cumperi un i3, un contract la o companie de energie electrica care furnizeaza curent eco (pai cine e BMW de sa imi bage si furnizorul de curent in casa???) respectiv un Seria 5 in chirie daca vreau sa merg la schi. Pai, nu stiu cum sa iti spun, da nu suna chiar bine. In plus, ce te faci unde e frig? Sti cu cat se reduce autonomia? Pur subiectiv e gigantic sa mergi cu o masina electrica, cel putin cu cele pe care le cunosc eu, dar nu ajunge sa lamuresti clientul. Iar in conditiile in care cea mai bogata tara europeana creste pretul curentului cu 1 ct/kW anul asta si la anul probabil din nou, cine sa cumpere masini din acestea. Dupa mine, politica aeropeana trebuie schimbata fundamental - nu se poate ca pretul kilowatului sa scada pe piata mare si clientii casnici sa plateasca totusi mai mult pentru ca trebuie finantata cumva trecerea la curent ecologic. Dupa ce se rezolva o problema din aceasta fundamentala a societatii europene, poate ca si masinile elctrice vor avea succes pe piata. Ca doar nu ii vezi pe prietenii americani sa acapareze toata productia in locul nostru...

  • mircea, joi, 17.10.2013 10:16

    @ShelbyV8 Bun comentariu. Am început ziua râzând. Felicitări. :)

  • dan, joi, 17.10.2013 11:56

    Mi-ar placea sa am o masina electrica precum Tesla S cu doua conditii: sa tina o incarcare minim 400 km in regim combinat si sa o pot incarca 100% in maximum 10 minute. Sunt convins ca undeva, intr-un laborator secret al armatei americane, sau in sertarul unui inventator esuat, sau chiar pe un dispozitiv militar avansat deja in uz exista o tehnologie care sa permita asa ceva. Iar in Norvegia nu e vb doar de infrastructura. Acolo vorbim si de echivalentul in taxe si costuri de utilizare a unei lovituri de baros intre picioare in cazul in care indraznesti sa visezi sa-ti cumperi un BMW sau, ma rog, o masina cu motor conventional. Cand sta statul cu cutitul financiar la gat si-ti spune ca-l ia de-acolo doar daca cumperi Leaf&co, e normal sa existe situatia aia. Mai bine vorbim de nemtii mult prea urcati pe piedestalul civilizatiei, care de curand s-au impotrivit reducerii de emisii de CO2 mai devreme. Si de autostrazile fara limita de viteza care doar la ei mai exista, si ele mai poluatoare decat media. Nu toate pisicile sunt negre noaptea, sa stiti.

  • MC, joi, 17.10.2013 12:15

    Eu sunt unul care m-am uitat lung dupa masina. Eram curios sa vad cine da 44.000 euro pe un Opel cu tehnologie electric-hibird. Masina in schimb nu-mi spune nimic, nu-mi trezeste nici o emotie.

  • Vasi, joi, 17.10.2013 13:08

    "România nu este deloc pregătită de maşini electrice în 2013." Pai si de ce credeti ca n-au intrat Nissan Leaf sau Renault Zoe in Romania? Voi mentionati Tesla, dar o analiza PERTINENTA nu se poate face fara a include cel mai mare furnizor de masini electrice din lume. Mai departe, ma abtin.

  • AndreiRN, joi, 17.10.2013 18:19

    Da, probleme sunt si vor fi dar sunt sigur ca si soluti. Un coleg de serviciu incarca zilnic masina lui la o priza "normala" de 220V. Sa-si permita lumea asa masini si o sa vezi ca fiecare va veni cu solutiile de incarcare in ciuda monopolului petrolier. @Dan - Tesla merge peste 400 km cu o incarcare. Tesla face "plinul" in 90 de secunde.

  • Bogdan7a, sâmbătă, 21.06.2014 00:03

    @dan Evident ca tehnologia exista. Exista submarine care merg pe energie nucleara,iar cu toate acestea omenirea nu dispune de aceasta tehnologie si construieste centrale nucleare pe hectare!