Prototipul Nissan ZEOD RC pentru Le Mans va avea un motor pe benzină de 400 CP
Nissan a dezvăluit că motorul pe benzină care va propulsa modelul experimental ZEOD RC în Cursa de la Le Mans va avea numai 40 de kilograme, va fi unul de tip turbo în trei cilindri de 1.5 litri şi va dezvolta 400 de CP.
Nissan a dezvăluit luni specificaţiile tehnice complete ale motorului pe benzină care va disponibil pe modelul experimental Nissan ZEOD RC, cu care constructorul japonez şi-a câştigat dreptul de a participa în Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 13-14 iunie.
Botezat Nissan DIG-T R, acesta este de tip turbo în trei cilindri, are capacitatea de 1.5 litri şi va fi capabil să genereze 400 de cai putere. Unitatea pe benzină iese în evidenţă şi prin dimensiunile foarte scăzute: are o înălţime de 50 cm, o lungime de 40 cm şi cântăreşte doar 40 de kilograme.
De altfel, niponii promovează dimensiunile motorului prin faptul că acesta ar încăpea în compartimentul pentru depozitarea bagajelor de mâna din cele mai multe avioane de linie.
"Reducerea dimensiunilor este foarte importantă în industria auto şi este pentru prima oară când o astfel de configuraţie este utilizată la cel mai înalt nivel al sporturilor cu motor, şi asta pentru că forţăm limitele în termeni de greutate. Există multe materiale scumpe integrate în motor, o adevărată piese de inginerie", a precizat Darren Cox, directorul de motorsport al Nissan.
Nissan a efectuat săptămâna trecută primele teste cu ZEOD RC, iar până la cursa de anduranţă din luna iunie mai are programate ale 20 de zile de evaluare.
Pe lângă motorul pe benzină, Nissan ZEOD RC va utiliza şi un motor electric suficient de puternic pentru ca modelul experimental să poată parcurge un tur întreg pe circuitul de la Le Mans în regim complet electric. Practic, primul tur al fiecărui stint va fi parcurs numai pe baza energiei furnizate de acumulatorii Li-Ion, înainte ca pilotul să folosească apoi sistemul hibrid al maşinii.
Circuitul de la Sarthe, care găzduieşte Cursa de 24 de ore de la Le Mans, are o lungime de 13.629 km, recordul pe tur fiind stabilit de Loic Duval la ediţia din 2010, când a fost cronometrat cu 3:19.074 la volanul unui Peugeot 908 HDi FAP. Nissan ZEOD RC, al cărui nume provine de la Zero Emission On Demand Race Car, va ocupa celebrul Garaj 56 din paddock-ul circuitului de la Le Mans dedicat vehiculelor experimentale.
În paralel, Nissan se pregăteşte deja pentru participarea la clasa LMP1 a Cursei de 24 de ore de la Le Mans începând din sezonul 2015.
Via Nissan
400 de cai putere genereaza motorul pe banzina al lui Nissan ZEOD RC. Cat mai e litru de banzina in Le Mans?