Nissan 370Z Nismo facelift - primele imagini oficiale

Publicat sâmbătă, 17.05.2014 12:18 de Dragoș Băltățeanu

După ce a publicat o imagine teaser, Nissan a dezvăluit versiunea cu facelift a modelului 370Z Nismo la festivalul ZDayZ din Statele Unite ale Americii.

Nissan a publicat primele imagini oficiale cu 370Z Nismo facelift. Coupe-ul sportiv se prezintă acum cu o parte frontală modificată, spoilerul față fiind redesenat. Acesta împrumută acum elemente de la modelul Nissan GT-R și a fost ornat cu lumini de zi LED. Farurile au ochelari negri, iar partea de jos a spoilerului este vopsită în roșu. Noul 370Z are de asemenea praguri noi, un spoiler spate diferit și folosește jante de 19 inch din aliaj. 

La interior regăsim o atmosferă sportivă subliniată de scaunele profilate Recaro îmbrăcate în piele și volan din piele Alcantara. Turometrul este roșu, iar pentru cei care vor dori un habitaclu mai bogat în gadgeturi, aceștia vor putea comanda varianta Tech ce oferă sistem audio Bose, oglindă retrovizoare heliomată și sistem infoteinment cu ecran tactil de 7 inch.

Motorizarea modelului Nissan 370Z Nismo este un V6 de 3.7 litri ce dezvoltă 350 CP și 374 Nm. Transmisia este asigurată de o cutie manuală cu șase trepte, sau în premieră, de o cutie automată cu șapte trepte ce permite sincronizarea turației la retrogradare și are, bineînțeles, și mod manual pentru schimbarea treptelor de viteză. 

Vânzările pentru modelul Nissan 370Z facelift vor începe în luna iulie pentru piața nord-americană, dar prețul nu a fost încă comunicat.

Via worldcarfans

  • ioi, sâmbătă, 17.05.2014 15:21

    superb

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 17.05.2014 15:45

    Si mai si arata... Love it!

  • ioi0, sâmbătă, 17.05.2014 16:36

    superba

  • zarnesteanu, sâmbătă, 17.05.2014 17:10

    Daca Automarket vrea sa-mi stearga link-ul e ok, nici o suparare :) http://mbworld.org/articles/member-s2k750s-e55-mows-nissan-350z/

  • @zarne..., sâmbătă, 17.05.2014 18:55

    ,,trei iezi cucutieti usa mamii descuieti...''dar...totusi ce-o zis calu?ca...n-am inteles,nu de alta dar...nu auzeam,de la....staniolu marmotei'...se grabea ...saraca nu de alta dar...o ajungea si pe ea ala cu mertanu .

  • wox, sâmbătă, 17.05.2014 21:10

    @zarnesteanu...stai linistit ca nu ti-l sterge...garantez!

  • pt amatori, sâmbătă, 24.05.2014 02:41

    aici se vbeste de Nissan 370Z